(Foto: Guliver/Getty Images)
În ultimele săptămâni, sute de oameni au murit în regiunea Ghouta de Est din Siria în urma bombardamentelor forțelor guvernamentale care vor să recapete control asupra regiunii controlate de rebeli. Cu toate astea, lumea nu pare că acordă o atenție deosebită evenimentelor. Nu vedem hashtaguri de susținere sau oameni care să-și schimbe poza de profil cu steagul Siriei. Situația e complet diferită față de atentatele teroriste din Europa.
Există multe voci care critică fix acest lucru. Că oamenilor le pasă mai mult de viețile oamenilor albi din Occident decât de ale altora. Și, teoretic vorbind, e un argument bun. Ideal, ar trebui să ne piese de fiecare viață pierdută în mod egal, numai că realist vorbind, e cam imposibil.
Nu e vina presei
Multă lume are impresia că presa, setând agenda publică, este responsabilă pentru ce e relevant și ce nu. E adevărat, editorii filtrează informația și decid ce e relevant și ce nu. Numai că presa, în majoritatea cazurilor, scrie larg și cuprinzător despre aceste tipuri de atentate. Și culmea, nu numai presa internațională. De când a început conflictul, toate site-urile de știri internaționale și din România au postat zilnic articole cu ultimele informații privind situația din Siria.
Sigur că e o diferență față de atentatele de la Paris, acolo unde eram bombardați pe Facebook, Twitter cu cele mai noi informații la oră și în live blog-uri. Dar asta pentru că un subiect devine cu atât mai relevant cu cât e ceva mai rar, mai deosebit. Un atac terorist în inima Parisului e ceva mult mai rar decât un bombardament în Siria. Frecvența contează.
În plus, este ceva absolut natural ca presa occidentală să trateze cu mai mult interes evenimentele petrecute în Occident. CNN are dreptul să se concentreze pe propria cultură, exact așa cum al-Jazeera acordă o acoperire mai mare evenimentelor petrecute în Orientul Mijlociu. Și chiar și în aceste circumstanțe, există sute de reporteri din Occident care își riscă viața zilnic trăind în zone de conflict, totul pentru a transmite cele mai noi informații cât mai rapid.
Ne pasă mai mult de ce ne e mai familiar
Este mult mai probabil ca un român să fi călătorit la Paris decât în Siria. Sau în Beirut sau Libia. Și chiar dacă n-au fost, știu orașul. N-ai cum să nu-l știi. Parisul e un simbol internațional al culturii și al romantismului. L-ai văzut în filme sau seriale, ai citit despre el, ai văzut poze pe net. Să ne amintim că Bucureștiul era poreclit micul Paris.
E clar că avem o legătură mult mai puternică cu Parisul decât cu Ghouta de Est din Siria. E vorba de familiaritate. E vorba de culturi asemănătoare. Întotdeauna un român se va simți mai aproape, din toate punctele de vedere, de un francez decât de un sirian. Nu e neapărat corect din punct de vedere moral, dar e realitatea.
Exact așa cum un eveniment din București cântărește mai tare pentru un bucureștean decât pentru cineva din Timișoara, un român va rezona mult mai ușor cu violențele din Franța decât din Siria.
În plus, avem întotdeauna tendința să ne punem pe noi pe primul loc. Ne gândim: „Dacă mi s-ar fi întâmplat mie asta?” Ne punem în locul victimelor. E mult mai probabil să te afli la o cafenea în Paris decât în deșertul sirian. Ți s-ar fi putut întâmpla asta. Chiar ție.
Dacă o femeie era împinsă de cineva la metrou în Barcelona, citeam știrea și peste cinci minute o uitam. Dacă s-a întâmplat la București, e șocant pentru că la fel de bine puteam să fiu eu acolo. Suntem mai egoiști decât am vrea să credem.
Emile Bruneau, neurocercetător la MIT, spune că empatia oamenilor este în principal influențată de statutul victimei: se află în grup sau în afara grupului din care facem parte? Cu alte cuvinte, percepem victimele ca fiind similare sau diferite de noi? Iar aici poate fi vorba de orice de la rasă, cultură, ideologie, poziție geografică. Depinde de situație.
Ne-ar fi imposibil să ne pese de toate tragediile, tot timpul
După cum ziceam, e un argument nobil. Trebuie să ne pese de toată lumea, indiferent de unde provin. Numai că dacă ducem acest argument mai departe, lucrurile se complică.
Cum stabilești ce merită atenția noastră? Evident, toate viețile omenești sunt importante. Deci trebuie să ne pese de toate atentatele: indiferent de unde se întâmplă sau când se întâmplă. Valorează mai puțin viața cuiva dacă e din Siria? Dar dacă atentatul s-a întâmplat acum cinci ani, e mai puțin important? Numărul morților e relevant? Sunt copii care mor zilnic de malnutriție în țările africane, deținuți politic care sunt torturați constant în Coreea de Nord, iar rivalii lui Putin mor pe capete în Rusia. Viețile lor nu contează?
Ideea e că mor oameni zilnic, iar fiecare viață este importantă și demnă de mila noastră. Numai că nu avem capacitatea intelectuală de a acorda aceeași importanță tuturor evenimentelor. Ca să funcționeze într-un mod eficient, creierul nostru trebuie să filtreze tot ce se întâmplă în jurul nostru și să aleagă ce e mai relevant.
Ar fi frumos să ne pese cu adevărat de toată lumea, dar nu e posibil.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Ceea ce crezi ca fiind adevărat derivă în mod automat din informațiile pe care le ai și modul în care funcționează creierul din dotare. Poți, eventual, să cauți mai multe informații, care ar putea la un moment dat (tot în mod automat) să încline balanța în direcția cealaltă. Dar în niciun punct nu ar fi ceva voluntar.
Este și mai absurd să pretinzi că cineva ar trebui să fie lovit de un anumit sentiment, atunci când nu este. Poate cel mult să mimeze, sau să mintă, însă a suferi nu este un act care ține de voliție. Dacă eu nu simt nimic când e bombardat un sat din Siria, asta e. Ăsta e sistemul meu limbic, și niciun soi de articol sau revoltă a cuiva nu poate schimba situația. Nici măcar eu nu pot.
Se uita la celelalte religii si spun despre enoriasi: vaaai, saracii, Ii compatimesc! :-)
Noi astia care ne preocupam de cat va mai fi kilowatul la anu', chiar ne pricepem suficient ca sa ne bagam in discutiile astea. Agentiile de spionaj ale puterilor interesate in zona or fi alcatuite din gospodine si nenici si or fi dotate ca si politia de proximitate.
Întrebarea e alta: îi doare pe Putin, Trump, Erdogan și alții ca ei măcar în negii de pe bucă de indignarea feisbuchiniștilor și a tuiteriștilor?
Căror oameni le pasă cu adevărat?
Ce înseamnă toată abureala asta cu schimbatul unei poze de profil sau șeruit diverse lozinci sau citate?
Poate sunt eu cinic dar aș paria considerabil că, presupunând prin absurd că oamenilor li s-ar propune să renunțe la ceva infim din obiceiurile zilnice - jumate din numărul de țigări zilnice, 15 minute din timpul disponibil zilnic, 2 lei sau euro în schimbul unei vieți salvate într-un atentat (fie în vest, est sau oriunde), într-o mină în Chile sau Mongolia, majoritatea n-ar renunța nici în ruptul capului la acea chestie.
Am deviat puțin discuția dar e tot în temă.
Tot relevant articolului e și ce se întâmplă când moare cineva cunoscut (din orice domeniu). Facebook și toate celelalte rețele sunt inundate de mesaje de condoleanțe și vorbe goale. Mai trist e cazul celor care se sting in mizerie și sărăcie cum sunt foști sportivi sau personalități din alte domenii și cum ne amintim ce minunați au fost după ce au murit și înainte cu câteva zile nu le-am fi întins un colț de pâine.