Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Naționalizarea corupției

Din teoriile filosofice asupra corupției.

Abordarea sexorală, pardon, hexorală: „Toată lumea în România face gargară cu corupția. De dimineața până seara, numai cu corupția în gură stăm” (Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului).

Punctul de vedere zootehnic: „Corupție? – bulșit!”, adică corupția este o balegă care nu prezintă interes (Liviu Dragnea, președinte PSD).

Viziunea pacifistă: „Că n-a dat nimeni în cap la oameni sau ceva” (Bogdan Olteanu, fost viceguvernator BNR, trimis în judecată pentru luare de mită 1 milion de euro).

Neorealism pornovadimist: „Dacă e o problemă, spuneți, măi băieți, cine-i ăla corupt pe care să-l împușcăm pe stadion. Ne tot plimbăm cu corupția în gură. Poate că în România se fură - biciclete” (Adrian Năstase, fost prim-ministru).

Ce au în comun aceste cugetări ale unor mari gânditori din politica românească? Toate vor să transmită conceptul de naționalizare a corupției. Zisa corupție nu este nicidecum o fărădelege gravă, care poate ucide, ca în cazurile Colectiv și cel al dezinfectanților diluați Hexi Pharma, ci mai degrabă o contravenție, ca mersul fără bilet cu tramvaiul, sau o aventură extraconjugală.

Iar corupții sunt niște românași simpatici, care fac, de fapt, ce face toată lumea, numai că unii sunt prinși, alții nu.

Și dacă sunt prinși prea mulți și prea grei, atunci există soluția dată de Adrian Severin, cu limbă de broască, în poarta pușcăriei Rahova: „Ne mirăm că poporul este corupt, că toată lumea încalcă legea. Dacă toți suntem corupți, înseamnă că nimeni nu e corupt. Când o lege este încălcată de prea multă lume, înseamnă că legea trebuie schimbată, că doar n-o să schimbăm poporul”. Cum ar zice Conu Iancu: „Iartă-mă și iubește-mă, căci toți suntem corupți, adică români”.

Exact așa a încercat să facă Iordache cu OUG 13. Sunt prea mulți abuzieri în serviciu, anchetați și trimiși în judecată de DNA, haideți să dezincriminăm abuzul în serviciu și n-o să mai fie niciunul – așa-i că s-a diminuat corupția în felul ăsta?

Mai mult, corupții nu sunt doar simpatici, sunt și nevinovați, săracii, siliți să doarmă 3 într-un pat, în igrasie. Au fost băgați jos de procurorii călăi, de judecătorii controlați de binom, prin urmare, să-i dăm afară din pârnaie cu legea grațierii marca Șerban Nicolae. Și așa, iarăși scade corupția, din lipsă de corupți.

La urma urmei, corupția asta este un bun național, vechi de sute de ani, pe care vor să ni-l ia Soros, multinaționalele și Bruxellesul. Din care, ne spun PSD și ALDE, să tragem mereu nădejde că ne putem înfrupta cu toții.

Aștept o propunere de schimbare a imnului național, în care primul vers să sune așa: „Românie, țara mea, corupție să fie, dar să luăm, și noi, câte ceva!”, cu Dragnea la tobe, Tăriceanu gurist și Olguța Vasilescu la trombon. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Telegondola Mamaia, între demolare și autostradă prin aer. Ce ar trebui făcut, de fapt, cu simbolul stațiunii?

În mai puțin de doi ani, Telegondola din Mamaia a trecut - cel puțin în declarațiile publice - prin toate scenariile posibile. Mai întâi, arhitecții care lucrau la noul Plan Urbanistic Zonal al stațiunii au propus eliminarea instalației, considerând că stâlpii și cablurile afectează imaginea urbană și zonele istorice din Mamaia. Apoi, primarul Constanței a spus răspicat că telegondola nu va fi desființată. Acum, președintele Consiliului Județean Constanța anunță că instituția ar putea prelua instalația și că, în viziunea sa, traseul ar putea fi extins spre Năvodari, spre Delfinariu și chiar către sudul litoralului.

Citește mai mult

Telegrame din taberele copilăriei. De la „Bobiță” și biscuitul în ochi, la autocarul pentru copiii căzuți pe Vulcanii Noroioși

Recent, am devenit nostalgic după taberele copilăriei - nu știu exact motivul, dar poate o să-l deslușesc până la finalul articolului. Șase veri la rând, din 1998 până în 2003, adică de la 9 ani până am intrat la liceu, am fost în taberele de creație literară „Tinere condeie” de la Tismana (județul Gorj), apoi Poiana Pinului și Arbănași (ambele din județul Buzău).

Citește mai mult