Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Natura, acest obstacol în calea dezvoltării umane

„Eu am inventat urşii pe autostradă?”, se întreabă retoric șeful CNADNR, când este întrebat dacă își asumă sau nu întârzierile la tronsonul de autostradă între Lugoj și Deva.

„Iubesc urşii, iubesc toate animalele, dar trebuie să facem şi autostrăzi ca oamenii să trăiască în ţara asta”, declara Victor Ponta în toamna anului 2013.

Și aceste declarații ar putea să continue, pentru că de fiecare dată când vine vorba de incapacitatea administrației de a genera și finaliza proiecte valoroase, vina se pasează spre natură, spre avizele de mediu și în acest fel se sugerează că avem de ales între natură și dezvoltare. 

Mai mult, acești decidenți creează impresia că derapajele în dezvoltarea economiei, lipsa infrastructurii și faptul că suntem în urma majorității țărilor din UE se datorează faptului că unii oameni doresc un viitor în care mai există păduri, râuri, biodiversitate și respectarea legislației.

Această argumentație este găunoasă, având în vedere că promoveză o viziune agresivă, total depășită, care pune preț doar pe câștigurile imediate, ignorând imaginea de ansamblu, ignorând posibilele consecințe și eliminând orice șansă de dezbatere socială reală.

Din păcate acest limbaj agresiv, populist și fals prinde la o bună parte a publicului și generează dezbateri aprinse pe astfel de teme secundare, divagând de la problema esențială a societății noastre, transparența.

Cum e posibil ca autoritățile să fie surprinse în mod repetat de aceleași probleme în fiecare an, în ciuda faptului că participă la discuții și dezbateri cu cei care cer respectarea legislației?!

Pentru că într-o societate normală, funcțională, bazată pe discuții și argumente, un astfel de discurs nu are cum să țină. Atunci când există transparență, oamenii se pot întreba cum de s-a făcut și s-a depus un plan inițial de autostradă cu puncte de trecere pe animale sălbatice, ca apoi în proiectare acestea să dispară?

Sau pot întreba cum e posibil ca autoritățile să fie surprinse în mod repetat de aceleași probleme în fiecare an, în ciuda faptului că participă la discuții și dezbateri cu cei care cer respectarea legislației?

Foto Leonardo Bereczky

Într-o societate transparentă, de fiecare dată când autoritățile se plâng că trebuie să respecte legile, deși încearcă în mod activ să le fenteze, ar exista consecințe, investigații și demisii.

Într-o societate transparentă am putea să facem un calcul simplu ca să aflăm cât ne costă în fiecare zi incompetența și corupția și imediat ne-am da seama că nu respectarea legislației de mediu ne lasă cu visteria goală, ci această treabă de mântuială a autorităților care se raportează la cum ar trebui să fie lucrurile și nu la cum sunt ele în realitate. 

Decizia este dacă vrem progres bazat pe natură sau un sistem în care totul e neclar, în care nu există dezbatere, transparență și în care urșii sunt motivul pentru care nu reușim să conducem cu 130 de km/h.

Ne-am da seama că e mai ușor să proiectăm autostrăzi sustenabile și eficiente și pentru oameni, și pentru natură, decât să ascultăm justificări prostești de la oameni fără idei, fără viziune și fără respect față de societate. Până la urmă, așa cum primarul spune că n-a văzut picior de urs de 55 ani (ceea ce e un lucru bun, pentru că arată că nu există o problemă cu urșii habituați în zonă), așa nici noi n-am văzut în 55 de ani de conservare niciun urs care proiectează autostrăzi, ca să putem da vina pe el.

Nu a existat și nu există un conflict între natură și economie. Pot exista conflicte doar dacă unele modele economice sunt prost gândite, doar pe termen scurt, dar toate resursele economiei noastre vin din natură, iar multe dintre aceste specii despre care auzim doar peiorativ din gura celor care iau decizii ne aduc servicii incredibil de valoroase. (O să detaliez asta într-un articol separat.)

Singura șansă a economiei este să se bazeze pe natură, pe cifre reale și pe planificări pe termen foarte lung. Însă pentru asta este nevoie de transparență. Doar transparența poate să ne arate tabloul întreg și să ne facă să înțelegem rostul ursului nu numai în natură, dar și în societate și în economie.

Avem nevoie de transparență totală.

Însă transparența deranjează autoritățile incompetente și corupte, transparența încurcă actorii economici interesați doar de maximizarea imediată a profitului.

Alegerea noastră nu este una între natură sau progres. Decizia este dacă vrem progres bazat pe natură sau un sistem în care totul e neclar, în care nu există dezbatere, transparență și în care urșii sunt motivul pentru care nu reușim să conducem cu 130 de km/h.

Foto WWF

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ovidiu check icon
    Un edit: puncte de trecere "pe" animale sălbatice
    • Like 0
  • De fiecare data animalutele sint de ;;vina;; oamenii nu se gindesc ca de nu faceau atitea defrisari ilegale fiecare animalut isi vedea de drumul lui care cu siguranta era prin padure sau pe o potecuta traiau si ei linistiti.Deocamdata oamenii au invadat teritoriul lor asa ca sa nu se mire daca intra linistiti uneori si prin oras(Brasovul) sau alte orase.Eu imi doresc sa aibe si ei mediul lor natural ,sa nu fie deranjati de oameni ,sa traiasca linistiti in padure ,acolo sus la munte unde este proprietatea lor ,asa cum avem si noi casuta noasta.Daca ataca nu o fac decit sa isi apere teritoriul asa cum fiecare dintre noi o face.Pe scurt respectatile teritoriul si-l vor respecta si ei.
    • Like 1
  • "Pot exista conflicte doar dacă unele modele economice sunt prost gândite" - iar cum in "tara fara autorizatie de functionare" cam totul este prost gandit pana si statul se gandeste cum sa isi fure caciula.
    • Like 1


Îți recomandăm

Ferma Cernat

În ciuda tuturor costurilor și dificultăților, am simțit la acești oameni o dragoste profundă pentru pământul care ne hrănește pe toți. „Banii au un singur dezavantaj: nu se pot mânca”, râde dl. Moldovan.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Shelly la BT Talks

În cel mai nou episod al podcastului economic al Băncii Transilvania, BT Business Talks, am stat de vorbă cu Andrei „Selly” Șelaru despre transformarea din creator de conținut în antreprenor, despre Beach, Please și despre Nibiru – proiectul unei stațiuni private lângă Costinești, gândită ca o platformă de divertisment cu standarde unitare, mix de evenimente și o infrastructură permanentă.

Citește mai mult

Guvernul Ciolacu 2 și Iohannis

Efectele catastrofale ale guvernului-rotativă, cu premierii Ciucă - Ciolacu și miniștrii de Finanțe Cîciu - Boloș, ultimii învârtiți apoi pe la Fonduri Europene, se văd cu ochiul liber. În 2025, 7% din veniturile bugetare totale merg spre plata dobânzilor pentru datoriile contractate de România, față de 5% în 2024.

Citește mai mult

 Chris M

Pentru Chris Simion-Mercurian, scriitoarea și regizoarea de teatru care a pornit visul, și pentru partenerul ei, Tiberiu Simion-Mercurian, întreaga călătorie a însemnat nouă ani de eforturi, sacrificii și momente de criză, dar și întâlniri și emoții imposibil de trăit altfel. „Nouă ani a durat. A început în 2016. A fost foarte complicat. Și foarte impredictibil.

Citește mai mult

Theodor Paleologu, diplomat și președinte al Fundației Paleologu. Foto: Inquam Photos / Bogdan Buda

Pe fondul ascensiunii extremismului la nivel mondial, mulți se întreabă acum ce s-a întâmplat cu societatea și de unde a ieșit la lumină ura aceasta aproape perceptibilă fizic între oameni care nici nu se cunosc personal. Căci trăim, iată, vremuri în care amenințarea și injuriile sunt elemente la ordinea zilei. Mulți aproape că le ignoră, pentru că, pe nesimțite, ele s-au normalizat. Drumul de aici la agresivitate fizică e scurt. Și asupra acestui pericol atrag atenția mulți oameni ai cărților, care știu din istorie ce se întâmplă cu societățile în astfel de perioade.

Citește mai mult