Educația este fundamentul oricărei societăți prospere, iar starea sa reflectă, în mare măsură, direcția în care se îndreaptă o națiune. În România, pe parcursul celor peste treizeci de ani de la căderea regimului comunist, sistemul de învățământ a fost supus unor reforme continue și, de multe ori, contradictorii. Rezultatul este un peisaj complex, marcat de progrese, dar și de probleme structurale profunde, care afectează deopotrivă elevi, profesori și părinți.
Analfabetismul funcțional: o realitate dificilă
Una dintre cele mai grave provocări cu care se confruntă învățământul românesc este analfabetismul funcțional, adică incapacitatea de a folosi informațiile citite pentru a rezolva probleme de zi cu zi. Datele studiului PISA (Programme for International Student Assessment), realizat de OECD, sunt elocvente în acest sens. La evaluarea din 2018, România s-a clasat pe ultimele locuri în Europa, cu aproximativ 44% dintre elevii de 15 ani având performanțe sub nivelul de bază la citire, 47% la matematică și 44% la științe. Aceste cifre arată că aproape jumătate dintre tinerii români nu pot înțelege un text simplu, nu pot rezolva probleme matematice elementare sau nu pot explica fenomene științifice de bază. Cauzele sunt multiple, de la un curriculum supraîncărcat și teoretic, la metode de predare centrate pe memorare și nu pe gândire critică.
Competențele digitale: un deficit așteptat
Într-o eră dominată de tehnologie, competențele digitale sunt esențiale. Cu toate acestea, România se situează la coada clasamentului european în ceea ce privește abilitățile digitale ale populației. Conform Indicelui Economiei și Societății Digitale (DESI) din 2022, România ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește capitalul uman digital, o situație care se reflectă și în sistemul de învățământ. Deși pandemia a forțat o accelerare a digitalizării școlilor, infrastructura precară și lipsa de pregătire a cadrelor didactice au limitat impactul. Multe școli, în special în mediul rural, nu dispun de echipamente moderne sau de conectivitate stabilă la internet. Mai mult, programa școlară nu pune suficient accent pe dezvoltarea gândirii logice și a competențelor digitale practice, lăsând un decalaj major între cerințele pieței muncii și abilitățile absolvenților.
Abandonul școlar: o sursă de inegalitate socială
Abandonul școlar este o altă problemă majoră, care alimentează ciclul sărăciei și al inegalității. Deși statisticile oficiale variază, rata abandonului școlar timpuriu (elevi cu vârste între 18 și 24 de ani care au părăsit sistemul de educație după clasa a VIII-a) se menține la un nivel ridicat. Conform Eurostat, în 2021, rata era de aproximativ 15.3%, mult peste media Uniunii Europene de 9.7%. Fenomenul este mai acut în mediul rural și în comunitățile dezavantajate economic. Cauzele sunt complexe și includ lipsa de resurse financiare în familie, distanța mare până la școală, munca la negru, percepția că educația nu le va aduce un viitor mai bun, precum și un sistem școlar care nu reușește să-i țină pe elevi motivați.
Finanțarea și politizarea sistemului: cauzele rădăcinii
O mare parte din problemele sistemului de învățământ derivă din lipsa de investiții adecvate și din politizarea excesivă. Finanțarea educației în România s-a menținut, de-a lungul anilor, sub procentul de 6% din PIB, promis prin legea educației, fiind, de multe ori, chiar sub 3%. Acest lucru a dus la salarii mici pentru profesori, la infrastructură școlară deficitară, la lipsa materialelor didactice moderne și la o formare continuă precară.
Mai mult, sistemul a fost constant sub presiunea politicului. Frecventele schimbări de miniștri ai educației (peste 30 în ultimele trei decenii) au dus la lipsa de viziune pe termen lung și la reforme haotice, deseori abandonate la schimbarea guvernului. Deciziile importante, de la modificări de curriculum la numiri în funcții de conducere, au fost, în multe cazuri, luate pe criterii politice, nu pe criterii de merit.
Provocările meseriei de profesor: demotivare și subestimare
Cadrele didactice, pilonii oricărui sistem educațional, se confruntă cu multiple dificultăți. Salariile, presiunea birocratică, lipsa de autonomie și formarea inițială și continuă ineficientă sunt doar câteva dintre ele. Un studiu al Băncii Mondiale din 2019 sublinia că salariile profesorilor români sunt printre cele mai mici din UE, raportat la PIB-ul pe cap de locuitor, ceea ce demotivează tinerii talentați să aleagă această profesie. Astfel, sistemul ajunge să se confrunte cu un deficit de cadre didactice calificate, iar cele existente se simt adesea subapreciate și suprasolicitate.
Decalajul dintre educație și piața muncii: o inadvertență sistemică
Unul dintre cele mai critice aspecte ale sistemului de învățământ românesc este lipsa de concordanță între cerințele angajatorilor și competențele absolvenților. Piața muncii evoluează rapid, cerând abilități flexibile, gândire critică, creativitate și capacitate de adaptare. Cu toate acestea, școala românească, prin curriculumul său rigid și centrat pe memorare, nu reușește să țină pasul.
Angajatorii se plâng adesea că proaspeții absolvenți, deși pot avea cunoștințe teoretice solide, le lipsesc competențele practice și soft skills (abilitățile interpersonale), cum ar fi lucrul în echipă, comunicarea eficientă și rezolvarea de probleme. De exemplu, un studiu din 2019 al Băncii Mondiale a arătat că angajatorii din România consideră că sistemul de învățământ pregătește insuficient elevii pentru piața muncii, în special în ceea ce privește gândirea analitică și creativă.
Deși există inițiative lăudabile, cum ar fi clasele de învățământ dual, care îmbină teoria cu practica, acestea sunt încă insuficiente pentru a acoperi decalajul masiv. Parteneriatul dintre școli și companii este adesea fragil, iar profesorii nu dispun de resursele sau pregătirea necesară pentru a integra în predare noțiuni practice și aplicate.
Și, din punct de vedere egalitate de șanse, în liceu nu se studiază nicio autoare, ci doar autori. Chiar am lansat o petiție în acest sens, poate adunăm cât mai multe semnături pentru a reuși să schimbăm ceva și în acest sens.
Pandemia de COVID-19: un catalizator al inegalităților
Pandemia a reprezentat un test brutal pentru sistemul de învățământ din România. Trei ani de învățământ online sau hibrid au scos la lumină, într-un mod dur, inegalitățile profunde care existau deja. În timp ce elevii din mediul urban, cu acces la internet și echipamente adecvate, au reușit să se adapteze mai bine, cei din mediul rural sau din familii defavorizate au fost lăsați în urmă.
Lipsa de echipamente IT, de conectivitate stabilă la internet și, în unele cazuri, de spațiu adecvat pentru învățare a lăsat mii de copii în afara sistemului educațional, amplificând abandonul școlar și decalajul de competențe.
Un raport al UNICEF din 2021 sublinia că aproximativ 200.000 de copii din România au fost în risc de a pierde total contactul cu școala în timpul pandemiei.
În plus, profesorii, mulți dintre ei cu o pregătire digitală limitată, au fost nevoiți să se adapteze rapid la un mediu nou, adesea fără sprijinul necesar. Adevărata provocare a fost, și încă este, recuperarea cunoștințelor și abilităților pierdute de elevi în această perioadă.
Prejudecăți versus realitate: tânăra generație (Gen Z) și viitorul educației
Generația Z, tinerii născuți după 1997, este adesea stereotipizată ca fiind dependentă de tehnologie, superficială și lipsită de reziliență. Această prejudecată ignoră, însă, realitatea complexă a acestei generații.
Tinerii de azi sunt primii "digital natives" din istorie. Ei gândesc și procesează informația diferit, sunt mult mai conectați la problemele globale și la valorile etice, cum ar fi sustenabilitatea și diversitatea. Ei caută un sens în ceea ce fac, sunt antreprenori în gândire și doresc să fie agenții schimbării.
Cu toate acestea, sistemul de învățământ, structurat pe o paradigmă din secolul trecut, nu reușește să valorifice aceste calități. Predarea se bazează încă pe informații statice, nu pe explorare și descoperire, iar profesorii, adesea, se simt depășiți de ritmul rapid al tehnologiei și de nevoile specifice ale elevilor.
Pentru a atinge potențialul maxim al Gen Z, este esențial ca sistemul de învățământ să renunțe la prejudecăți și să se adapteze. Aceasta presupune nu doar integrarea tehnologiei în școală, ci și schimbarea metodologiei de predare, trecând de la o predare "frontală" la una interactivă, bazată pe proiecte, colaborare și mentorat.
Transformarea sistemului de educație nu se poate face fără o înțelegere profundă a noilor generații. Numai prin valorificarea curiozității, a creativității și a abilităților lor digitale se poate construi o educație relevantă, care să îi pregătească cu adevărat pentru provocările viitorului.
Recomandări și căi de urmat
Pentru a depăși aceste provocări, sunt necesare acțiuni decisive și o viziune pe termen lung, susținută de un consens politic larg.
1. Investiții consistente: majorarea finanțării educației la un nivel similar cu media europeană (6% din PIB) este crucială pentru a moderniza școlile, pentru a crește salariile profesorilor și pentru a investi în tehnologie.
2. Reformă curriculară: este imperativă o reformă a curriculumului, care să treacă de la memorare la dezvoltarea gândirii critice, a creativității și a competențelor practice. Materiile trebuie adaptate la cerințele pieței muncii și ale societății actuale.
3. Investiții în profesori: creșterea salariilor, programe de formare continuă de calitate și o autonomie sporită în actul didactic ar atrage și reține profesori talentați în sistem.
4. Decentralizare și depolitizare: o descentralizare a deciziilor, oferind mai multă putere școlilor și directorilor, alături de o depolitizare a numirilor în funcții de conducere, ar reduce influența politică și ar promova meritocrația.
5. Acțiuni pentru reducerea abandonului: Implementarea unor programe integrate de suport pentru elevii din mediile vulnerabile, inclusiv burse sociale, programe "Școală după Școală" și servicii de consiliere.
6. Parteneriate strategice cu mediul de afaceri: dezvoltarea unor programe solide de mentorat și colaborare între companii și instituțiile de învățământ, care să ofere elevilor și studenților stagii de practică reale și plătite. Aceste parteneriate ar permite elevilor să aplice cunoștințele teoretice în contexte practice, să-și dezvolte abilitățile interpersonale și să înțeleagă cerințele concrete ale pieței muncii. Astfel de programe ar funcționa ca o punte esențială între școală și viitoarea carieră.
Sistemul de învățământ din România se află la o răscruce. Deși există inițiative lăudabile și unii profesori dedicați care obțin rezultate remarcabile, problemele structurale persistă. Abordarea lor necesită nu doar resurse, ci și un angajament ferm din partea clasei politice și a societății în ansamblu de a prioritiza educația, nu doar în discursuri, ci și în fapte concrete. Doar astfel se poate spera la o generație de tineri pregătiți să construiască un viitor prosper pentru România.
Închei cu un mesaj pentru viitorul educației din România
Domnule Ministru Daniel David,
Sistemul de învățământ pe care îl administrați nu este doar o colecție de legi, programe școlare și statistici. El reprezintă viitorul a milioane de tineri, a mii de profesori dedicați și a unei națiuni întregi. Analizând ultimii treizeci de ani, observăm un peisaj fragmentat: elevi care ies din sistem cu un analfabetism funcțional alarmant, profesori demotivați, părinți debusolați, nepregătiți pentru provocările copiilor lor, și un decalaj tot mai mare între ce învață copiii în școli și ce cere piața muncii.
Pandemia a arătat, fără echivoc, unde sunt vulnerabilitățile noastre. A scos la lumină inegalitățile profunde și lipsa de infrastructură, lăsând mulți copii în afara procesului educațional. Într-o eră a vitezei și a tehnologiei, ne confruntăm cu un paradox: deși suntem o generație de "digital natives", stăm pe ultimul loc în Europa la competențe digitale.
A sosit momentul să acționăm. Vă invit să priviți dincolo de cifre, de discursurile populiste și de promisiunile de scurtă durată. Vă invit să investiți cu adevărat în educație, să oferiți profesorilor recunoașterea și resursele pe care le merită, să adaptați curriculumul la nevoile secolului XXI și să oferiți fiecărui copil, indiferent de mediul de proveniență, șansa de a-și atinge potențialul.
Viitorul României nu stă în cifre economice, ci în mințile și inimile copiilor noștri. Responsabilitatea istorică pe care o aveți este imensă, iar oportunitatea de a face o schimbare reală este acum. Vă îndemn să acționați cu viziune, curaj și fermitate. Vă mulțumesc!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.