Aproape de fiecare dată când intră în sala de operație, neurochirurgul Dan Șuiagă ascultă muzică rock. Este un lucru obișnuit printre majoritatea chirurgilor, spune medicul. Muzica îi dă o stare de liniște și contribuie la crearea unei atmosfere calme și armonioase în sală.
Dan Șuiagă este absolvent al Universității de Medicină din Cluj Napoca. A urmat mai multe stagii de pregătire în Africa de Sud, Israel, Germania și Elveția. În Elveția a învățat și muncit timp de cinci ani, întâi ca medic rezident și mai apoi ca medic specialist. A fost „chef de clinique" la Spitalul Universitar din Lausanne, unde a absolvit un „fellowship" de doi ani în neurochirurgia vasculară și de baza craniului. A decis împreună cu familia să se întoarcă în România dintr-o conjunctură personală. Apoi s-a ambiționat să facă lucrurile așa cum a învățat și să-i ajute pe pacienții români.
„În România pot să ajut mai mult oamenii cu ce știu eu să fac. În Elveția erau mai mulți care știau să facă același lucru. Aici mi se pare că pot să schimb ceva mai mult decât în Elveția”, explică medicul unul dintre motivele pentru care a ales să se întoarcă în țară.
Dr. Șuiagă coordonează în prezent departamentul de neurochirurgie din cadrul rețelei medicale private MedLife. Acum câțiva ani și-a făcut un blog, din dorința de a-i ajuta cu informații pe cei care au nevoie la un moment dat în viață de sfaturi cu privire la o afecțiune neurochirurgicală. Recunoaște că nu a prea mai avut timp să continue să mai scrie.
Una dintre intervențiile sale chirurgicale a durat 23 de ore. „Recordul” s-a întâmplat în cu ceva vreme în urmă. Acum crede că ar face-o mai repede. „Sunt operații care durează mult. La neurochirurgie e un fel de chirurgie stand-alone, este medicul neurochirurg și pacientul. Neurochirurgul are ajutoare uneori, dar nu sunt pași pe care îi face el și după aceea altcineva. Face el tot. Și când durează 23 de ore nu vă imaginați că el intră și mai iese după 23 de ore. Sunt momente în care face 10 minute pauză să meargă la toaletă etc. Dar sunt proceduri care durează mult”.
Medicul care știe sute de povești. De viață
Știe multe povești. Povești de viață ale pacienților săi. Unele sunt triste, altele îi dau energie. Ascultă cu răbdare și empatie oamenii care vor să îi împărtășească crâmpeie din viața lor. „Și asta nu știu dacă este bine, pentru că, de cele mai multe ori, îmi încarc sufletul cu tot felul de povești. De obicei le aflu mai mult după ce s-a consumat actul chirurgical. Pe unii pacienți trebuie să îi mai operez încă o dată și încă o dată și mă simt foarte apropiat de oamenii respectivi”. În cazul celor care au boli grave oncologice, la care medicul cunoaște, statistic, prognosticul, admite că este o situație destul de greu de digerat.
„Există un risc de a merge prost, iar noi suntem mereu pregătiți direct pentru scenariul acesta”
Neurochirurgul Dan Șuiagă a învățat să se pregătească înainte de fiecare intervenție. De la cea mai simplă, la cea mai complicată. „Indiferent de cât de simplă este teoretic, am învățat să mă pregătesc pentru maximum de complicații care pot să apară. De obicei complicațiile se întâmplă și ești nepregătit atunci când faci procedurile super simple și multe și frecvent și nu te aștepți să fie nimic. Și atunci noi avem niște protocoale în care ne pregătim pentru complicații, deși nu se întâmplă, ca să nu ne gândim atunci ce să facem”, descrie medicul neurochirurg.
„În sala de operație intri să câștigi, să faci maximul posibil”
Lucrează cu o echipă de anesteziști foarte buni. Discută și se pregătesc împreună înainte de intrarea în sala de operații. Dacă pacientul e în vârstă, are comorbidități de un anumit fel, întreaga echipă ia în calcul scenariul apariției unor situații speciale în timpul operației, chiar dacă operația e simplă teoretic, și așa și rămâne.
„Există un risc de a merge prost, iar noi suntem mereu pregătiți direct pentru scenariul acesta. Așa începe operația, toată lumea e atentă și asta ne permite nouă să evităm complicații sau, dacă se întâmplă, să fim pregătiți să le depășim cu bine. Trebuie să intri în sala de operație ca pe un teren de sport, ca la o competiție de atletism. Intri să câștigi, să faci maximul care se poate, nu intri cu «băi, azi nu o să îmi iasă», sau «ce o să iasă o să iasă». Nu. Intri să câștigi maxim. Și asta trebuie să fie mentalitatea”, vede neurochirurgul.
Pacientul, în mijlocul discuției
Din Elveția i-ar plăcea să aducă aici multidisciplinaritatea actului medical, care e greu de obținut, pentru că „sunt multe orgolii, fiecare specialitate se consideră peste celelalte”.
„E o țară a orgoliilor mici, aici la noi, din păcate”.
Îi place ideea ca pacientul să fie în mijlocul discuției, iar întreaga echipă medicală să încerce să facă tot ce știe ca să îi fie bine pacientului.
„Sunt cazuri oncologice unde vine o persoană cu un neoplasm de sân, metastază cerebrală și pe coloană, sau care are fractură pe coloană sau pe alte oase. Nu vine la mine și eu îi văd doar metastaza cerebrală și i-o scot și «din punctul meu de vedere e ok, mergeți mai departe la oncolog, găsiți pe cineva și vedem.» Nu. Toate acestea, în orice țară normală, sunt integrate. Pacientul acela vine în spital și de el se ocupă atât medicul oncolog, cât și radioterapeutul, medicul de recuperare, medicul neurolog și eu ca neurochirurg și în final el nu pleacă singur, săracul, să își caute în piața liberă un oncolog. Nu. Cazul lui este discutat în echipa medicală, iar echipa se ocupă de pacient până pleacă din spital. Și atunci el are o liniște, are o încredere mare în sistem. La noi pacientul nu are deloc încredere în sistem, din păcate. Are încredere în anumiți medici. Pacientul merge de la unul la altul, îi mai zice un vecin - «Hai că știu eu pe unul, care e bun»”, spune medicul Dan Șuiagă.
„De ce să faci reclamă la medicamente?”
Nu vede deloc cu ochi buni publicitatea medicală, de la medicamente și până la medici și la centre nemaivăzute. „Toată lumea are centre de excelență. Sunt niște termeni total gratuiți. Poți să zici ce vrei tu, nu te controlează nimeni. În Elveția nu am văzut de exemplu niciodată o reclamă la TV în care să apară vreun medicament. De ce să faci reclamă la medicamente? Îți recomandă medicul în care tu ca pacient ai încredere că îți recomandă ce spune ghidul țării ca medicație. Și medicul are de ales între trei medicamente - e treaba lui pe care îl alege - toate au aceeași substanță activă. De ce să zici la TV despre un medicament? E ca și cum subliminal te face să cumperi niște chestii de care nu ai nevoie”, vede neurochirurgul Dan Șuiagă, care spune că în Lausanne erau două sau trei farmacii, la 300.0000 de oameni, în tot orașul și nu era coadă. Oamenii își primeau medicamentele de la spital sau de la farmacia spitalului când se externau, iar restul nu își luau medicamente de capul lor, decât tot ce primeau pe prescripție.
„Dacă iau o oră pe zi din viața mea înmulțit cu 30 de zile pe lună, pierd în trafic câteva zile bune din an. Pentru ce?”
Admite că are momente în care vrea să plece din țară. „Pur și simplu când merg pe stradă și fac același drum într-o oră sau în 10 minute, în funcție de ora la care plec de acasă – asta nu e ok. Dacă iau o oră pe zi din viața mea înmulțit cu 30 de zile pe lună, pierd în trafic câteva zile bune din an. Pentru ce? Însă și când stai „afară” destul de mult timp și lucrezi ești în situația ingrată de a nu te simți acasă nicăieri”.
Mulți prieteni de-ai săi sunt plecați afară de mult timp și au exact aceeași problemă. Chiar dacă unii au rămas acolo, tânjesc după casă și își propun să revină. „Am un amic neurochirurg în Franța care a venit și a dat primariatul în România, deși el e medic primar acolo în Franța. Tânjește să se întoarcă acasă, la Arad, pe motiv că nu mai poate, a făcut tot ce se poate acolo și vine aici. Mulți au chestia asta. Practic nu îți găsești locul”.
Nu a luat șpagă vreodată. „Dacă îmi aduce cineva o brânză, mi se pare super fain”
L-am întrebat pe medicul Dan Șuiagă ce părere are despre pacienții care, ajunși la un spital de stat, simt nevoia să dea medicilor cadou nesolicitat. „Și la privat vin. Nu am luat în viața mea. Nu suport. Bine, dacă îmi aduce cineva o brânză, mi se pare super fain. Dar dacă vine și îmi pune niște bani, pe mine mă jignește treaba asta. Eu sunt plătit de spitalul unde lucrez. Pacientul trebuie să înțeleagă că eu am o meserie și o fac cât de bine pot. Nu o să meargă boala lui mai bine dacă îmi dă niște bani”, este de părere dr. Dan Șuiagă care vede acest obicei ca pe „un lucru rămas din epoca fanariotă”, perpetuat și care nu se schimbă așa ușor. „Este o rușine și pentru pacient și pentru medic, e ca și când medicul se ocupă doar selectiv de pacienți. Medicul este responsabil în fața lui Dumnezeu și a lui pentru ce a făcut”.
Crede în Dumnezeu? „Cred în Dumnezeu așa ca entitate, dar nu cred în religia aceasta deloc, din cauza faptului că exact ceea ce propovăduiește Cartea Sfântă să faci sau să nu faci se întâmplă pe dos în lumea reală ortodoxă. Catolicii parcă s-au mai destupat un pic, sunt cu un pas înainte. La noi mi se pare că e așa, o habotnicie, de la mers în genunchi, la drumul moaștelor. E o chestie de cancan. Nu îmi place, nu mă regăsesc. Trebuie să cred în ceva, ceva trebuie să fie, dar nu în forma aceasta a noastră, a religiei ortodoxe”, spune neurochirurgul Dan Șuiagă.
Acest articol face parte din campania Medicii schimbării, un demers MedLife menit să crească încrederea românilor în sistemul de sănătate. Inițiativa aduce în prim plan modelele pozitive din sistemului medical românesc și arată că evoluția se produce din interior, inspirându-ne să avem încredere în profesioniștii care forțează schimbarea de paradigmă. Curajoșii, întreprinzătorii, vizionarii, cei care împotriva lipsurilor sau a lacunelor sistemului reușesc să-l reformeze puțin câte puțin, în fiecare zi.
Medicii schimbării conturează portretele unor medici excepționali și prezintă exemple de bună practică din întreaga țară, atât din sistemul privat, cât și din cel de stat. Povestea pe care tocmai ați citit-o completează seria poveștilor de pe platforma campaniei.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Credeti ca medicul român sta de vorba amical, de la egal la egal, cu pacientul care i-a adus "branza"? Despre viața, despre un concert, ceva...
Spre fericirea mea, nu ii pot confirma talentul de chirurg in sala de opreratie; insa tot restul pachetului ce formeaza omul si medicul Suiaga..tot ce pot sa spun : Respect.
Domnia sa are datoria sa invete si noile generatii profesionalismul si respectul fata de peofesie.
...si cred ca face acest lucru...
Citiți cu mintea și analizați cu inima! Si nu (mai) ridicați primii pietrele!
Ce-o fi ala medic de recuperare, ca eu nu am avut parte. Nici nu stiam ca exista unul special pentru recuperare.
În rest, frumos ar fi sa fie cum spune domnul doctor.
E o specialitate de sine statatoare, in care doi ani,, cred, se face medicina interna si restul neurologie, ortopedie recuperatorie(deci dupa operatii)samd.
Sint spitale specializate numai pe recuperari din astea, fie dupa accidente, fie dupa operatii.
Medicul nu se ocupa direct, el discuta cu pacientul, cu fizioterapistii si altii implicati efectiv in recuperare, se face un plan pe max 4 sapt in spital pt recuperare, restul se face ambulator, coordonat de medicul de familie, sau de celde medicina fizica si reabilitare.
Eu am alta intrebare: exista si specialisti care se intorc in tara sa lucreze la spitale de stat , sau nu se pune problema.
Chestia cu brinza se poarta, dae in Elvetia de obicei se dau dulciuri, ciocolata, ffff rar ce-i drept.Si doar ca apreciere pt comportamentul personalului medical.Mai putin pt partea medicala.
In general aceste mici atentii nu se dau doctorilor, ci personalului medical mediu
:
Medicii care se întorc din străinătate merg în privat. Nu le place nici lor în spitalele de stat. E urât, sunt gândaci, pacienți prea multi...Din pacate, doar cei cu venituri consistente beneficiază de experienta lor.
Nu cred că sunt mulți să se întoarcă la stat pentru că pur și simplu concepția e alta, mai apropiată de cea din privat.
Am auzit ca în Italia se mai dau flori dar nu altceva.
Eu când am fost la privat (cum mulți fac) nu am mai dus nimic, poate o cutie de bomboane la sfârșit dar numai atât.
Dar veneau mai mult pacienti cu dureri reumatice.
Nu veneau accidentati sau oameni cu probleme neurologice grave, care trebuiau recuperati daca nu total, macar atit cit sa fie functionali la nivel de baza.
Evident ca si aici asigurarile au un cuvint greu de spus, in sensul ca daca s-a ajuns la nivelul maxim de recuperare refuza sa mai plateasca(in caz ca omul e cit de cit apt de munca), sau daca omul e irecuperabil, platesc o pensie de invaliditate care e de obicei suficienta cit sa traiesti de la o zi la alta
Eu unul mai că aș fi pentru dezincriminarea formelor de mulțumire dacă acestea au loc DUPĂ actul medical însă, în același timp, admit că e foarte greu (spre imposibil) să discerni precis între actul de gratitudine benevol și cel impus (fie și subliminal).
Că unul oferă brînză de casă, că asta produce el, altul oferă miere de albine, că asta produce el, altul ceapă, că asta produce el... Și dacă zicem că asta ar fi OK, oamenii ăia se obișnuiesc cumva de la o vreme să fie răsplătiți... Iar eu, care lucrez în IT, ce să-i dau? Să cumpăr brînză și să-i zic că-i făcută de mine? Și oricum la un moment dat o să aibă brînză destulă, prin urmare va aprecia mai mult dacă-i dau bani!
Prin urmare, pur și simplu, NU! Nici brînză, nici vreun soi de alt ”cașcaval”!
În rest, mă abțin de la orice fel de comentariu privind motivele pentru care domnul în cauză a preferat să profeseze în țară. Ba chiar cred sincer că e bine intenționat. Căci, să fim serioși, nu s-o fi întors în țară ca să ia șpagă brînză!!
Pentru doctori, brînza nu e mare brînză! Un alt joc de cuvinte, ca să fiu sigur că mă înțelegeți...