Foto: Cristian Vasile
Anul trecut a fost unul al surprizelor. Toată suflarea occidentală s-a oprit în loc și, oarecum confuză, a început să cugete: de ce a eșuat „establishment”-ul? De ce o mare parte a votanților a ales calea „radicală”? După ce am trecut prin mai multe opinii și judecăți personale, mi-am dat două răspunsuri.
Primul ar suna cam așa: „elita” occidentală a livrat în ultimele două decenii mai multă ideologie și corectitudine politică și mai puține rezultate pentru clasa de mijloc și pentru pătura săracă. Al doilea, strâns legat de primul, ar suna cam așa: sistemul capitalist înregistrează un impas, pentru că pare să nu mai poată genera și distribui valoare, în mod susținut și echitabil. Cu alte cuvinte, nu-și mai îndeplinește vocația de a genera oportunitate pentru toți. Sau cum spun liderii Chinei, noua campioană a deschiderii către schimburilor comerciale globale: „Democrația a fost răpită de către capitaluri și a devenit o armă a acestora în cursa lor pentru profituri". Sic!
O parte a populației care a stat în spatele establishment-ului i-a dat acestuia „unfriend” și i-a ignorat chemarea, fără să realizeze implicațiile acestei pasivități. Lipsa de reacție și uneori „caterincă” față de vocile naționaliste au dus în final la conturarea unei mase critice a curentului „pro-izolare”. Care, mai vocal și prezent la urnă, și-a manifestat propriile aspirații. Acum „cei corecți” s-au trezit. Iar realitatea e mai puțin plăcută decât și-au imaginat: sunt și nereprezentați, și fără o bază pentru aspirațiile lor.
Pentru mine, eșecul „elitei” occidentale a venit din faptul că de la un punct și-a cultivat prea mult propriile argumente, într-un limbaj înțeles doar de membrii săi. Și asta mai ales după criza din 2008 când vorbele nu au mai ținut de cald nici pentru capital, nici pentru forța de muncă. În plus, în dezbaterea lor, au făcut abuz de corectitudinea politică, devenită treptat „gargară” pentru mulți; inclusiv pentru membrii „elitei”. Excesul de argumentație a condus în final la prea multă știință și la prea puțină atenție la emoție. Sau cum plastic spunea Taleb, vorbind despre profilul ”intellectual yet idiot”, acest establishment și-a exersat continuu și în formă prelungită „competența de a trece examene scrise de oameni ca ei”.
Nu ar trebui deci să ne surprindă răsturnările de situație în ciclurile electorale, accentuarea opiniilor favorabile protecționismului și valurile de naționalism. Iar când diferențele de avuție se accentuează între diverse categorii sociale, se conturează de la sine și perspectiva unei politici mai degrabă „socialiste” și, implicit, populiste. Este contextul care a influențat votul din 11 decembrie 2016 de la noi: explicit, prin campanie, dar și tacit - emoția se perpetuează repede într-o lume a informației deschise.
La noi, ca să fiu sincer, nu prea pot identifica o elită în sensul celei occidentale. Sau, hai, de dragul discuției: să îi dăm intelectualului ce e al intelectualului și „baronului” ce e al „baronului”. Dar tot nu prea sună e establishment. Sau dacă vorbim de unul, nu pare să aibă alura celui din sistemul democratic-occidental la care aspirăm. Al nostru vine din trecut și e de alt soi, are altă viziune și o metodă cu totul diferită de conservare.
Unii dintre cei care zilele astea au ieșit în stradă au trăit suficient de mult și înainte de 1990. E poate motivul pentru care, prezența în piață nu e doar un manifest de frondă sau frustrare, ci și de revanșă. Este momentul în care simt nevoia să își audă glasul colectiv, dintr-o varietate de motive. Printre care acela că până acum au trăit în România o poveste în care și-au putut clădi viața cu mintea și capul lor, în țara lor, transformându-se între timp din copii în părinți. Faptul că acum par să fie la mâna altora nu le convine.
O bună parte cred că sunt oameni care în 11 decembrie au avut alte lucruri mai bune de făcut decât să voteze. Iar acum au înțeles că, deși votul lor nu este în măsură să schimbe lucrurile imediat, poate asigura un echilibru mai sănătos al puterii. Chiar dacă acea putere e disputată de oameni care nu merită încrederea lor, de nicio parte a spectrului politic. Dar prin balansarea puterii, scade șansa de a se trezi peste noapte cu „urgențe” discutabile.
Cred de asemenea că pentru o altă parte a celor care manifestă e pur și simplu cool să provoci sistemul. Poate mai cool decât să ieși la vot. Bine ar fi să nu rămână doar în starea de „provocare”.
Dincolo de „deranjul” ultimelor zile, trebuie să remarcăm, de oricare parte a baricadei am fi (sper să rămână o baricadă simbolică), că România este o țară vie. Pulsează. Vibrează. Se maturizează. Spunea foarte bine un coleg că acest episod este un precendent extrem de benefic pentru că ne trezește pe toți.
Și, paradoxal, din pura emoție a străzii, ne întoarce la argumentație: cum de s-a putut întâmpla? De ce e atât de încâlcit și potențial discreționar sistemul legislativ? Cum funcționează până la urmă tehnica asta legislativă? Cine și ce poate să facă într-un stat de drept? Despre ce realități vorbește „cealaltă parte”? Noi ce ne dorim practic de la cei care ne conduc? Cât de departe putem merge cu rezistența și argumentația? Ce nutrim până la urmă pentru țara asta? Și dacă tot ne-am deșteptat, oare putem să rămânem treji?
Altă întrebare?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Ramane insa de vazut daca peste 50 ani Romania va mai exista in aceste granite adica daca timpul are rabdare cu noi sa ne maturizam, aici am ceva indoieli daca ma uit in perspectiva globala ...