Foto: Guliver/Getty Images
Nu susțin și nu sunt de acord cu legea privind statutul de autoritate publică pentru cadrele didactice.
Această măsură adâncește clivajele existente deja în învățământul românesc. Este nevoie, mai degrabă, de lucruri care să ne apropie. Să ne învețe cum să colaboram mai bine intre noi. Cum sa gestionam situațiile tensionate altfel decât apelând la instrumente de forță. Care, de altfel, nu impresionează pe nimeni. Și polițiștii au același statut și sunt destule cazuri de agenți care s-au confruntat cu agresiuni fizice sau verbale.
În învățământ însă, un spațiu dedicat cunoașterii și devenirii umane, o astfel de lege ar face mai mult rău decât bine. Nu așa rezolvăm tensiunile din sala de clasă, ci prin programe de dezvoltare personală, comunicare si managementul conflictului. Proiectăm asupra școlii spectrul unui război de uzură și ne ascundem prin tranșee juridice în loc să atacăm aceste probleme folosindu-ne de armele noastre pedagogice: tact, răbdare, pasiune, imaginație, inteligență și un strop de simț al umorului. Lucruri care ar trebui să dezamorseze cele mai multe din situațiile tensionate de la clasă.
Dacă nu sunt de ajuns, atunci sunt, slavă domnului, destule reglementări legislative referitoare la desfășurarea actului educațional. De s-ar respecta astea pe care le avem! De-ar fi aplicate cu înțelepciune, la timp, în scop preventiv, ar fi evitate multe situații neplăcute.
Eu, să mă iertați, sunt mai de modă veche.
Am cunoscut profesori care impuneau un respect imens prin felul lor de-a fi. Prin devotamentul față de educație, erudiția, personalitatea și tactul pedagogic care au lăsat, în sufletul multor generații de elevi, amintiri de neșters și o admirație care nu poate fi cumpărată. Prin exigență, responsabilitatea și sentimentul datoriei față de copilul din fața lor. Seninătatea și zâmbetul cu care intrau în sala de clasă anunțau un om care nu-și dorea sa fie nicăieri altundeva.
Decât acolo.
Printre copii.
Să nu vă supărați.
Nici o lege de pe lumea asta nu va reuși să impună unui copil să spună, cum auzit eu mai zilele trecute:
„- Doamna! Te iubim!"
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
( am scris "si" si nu "numai"!)
sunt cca 300 de mii de profi/.cadre didactice si nca vre-o 100 de mii de auxiliari (secretare, psihologi etc etc) , cum sa gasesti atatia cu vocatie, cu daruire, cu motivatie si asta inainte de a avea cativa ani de experienta/activitate?
cand au plecat , nu au plecat numai medici!
Am întâlnit profesori care se luau cu mâinile de cap când dădeau ochii cu programa, dar o predau în halul în care era. Mai cu ţipete, mai cu hai să ne înţelegem etc. etc.
Programe absurde, la unele materii schmbându-se din doi în doi ani. Evident, în variante mult mai proaste.
bietii copii care bat profesoarele si se filmeaza doar pt vizualizari pe facebook si youtube..
tare, nu-i asa?
Vorbiti de acei profesori cu carisma, care ne raman in minte si in suflet toata viata.
Perfect adevarat! Insa, acestia sunt putini in comparatie cu restul cadrelor didactice. Din punctul meu de vedere (si nu numai) motivul este unul singur: aceasta meserie, este una vocationala, drept pentru care, ar trebui facuta numai si numai de cei care intr-adevar au vocatie pentru a fi profesor-pedagog.
In alta ordine de idei, scrieti in articol: "Eu, să mă iertați, sunt mai de modă veche.", dar oare stiti ce inseamna aceasta "mode veche"? Oare stiti ca profesorii/pedagogii de mode veche aveau in arsenalul lor si aplicau si pedepse coercitive? Daca sunteti de moda veche, inseamna ca sunteti de acord cu acestea?!...
Centrele de re-educare aveau rostul lor. Trebuiau doar sa fie modernizate si aduse la nivelul cerintelor actuale ale societatii. In sensul celor afirmate in fraza anterioara, va indic sa aprofundati sistemul de invatamant american, unde exista astfel de centre (unele chiar foarte asemanatoare cu inchisorile - pro memoria!), sistemul de invatamant anglo-saxon, unde regulile nu se discuta si nu sunt "interpretabile", unele dintre acestea datand de multe zeci de ani, ca sa nu mai vorbesc de sistemul de invatamant japonez, care, daca ne raportam inertial la sistemul romanesc, poate parea unul SF. Iar astea nu sunt decat doar trei exemple ale unor sisteme de invatamant unde statutul de profesor are autoritate publica!
Oricum, sa omiteti in mod voit sa vedeti realitatea crunta din invatamantul romanesc, in ansamblul ei, aplicand tactica strutului, crezand (eronat) ca a intoarce si obrazul celalalt este (inca) o tactica benefica si eficienta, nu faceti altceva decat sa incurajati comportamentele deviante din scoli, ceea ce este cu mult mai grav!
1. Am specificat cat se poate de clar ca aceasta meserie este si trebuie sa fie una vocationala.
2. N-am facut nici o diferentiere intre profesori, aceasta lege fiind benefica tuturor. Faptul ca d-voatra ii diferentiati (intr-un mod atat de brut, ca sa nu folosesc alt cuvant), confirma inca o data ca n-ati inteles comentariul meu.
Pe al doilea tot nu-l inteleg. Daca un profesor n-are vocatie (ca sa nu mai exprim brut), cu ce-l ajuta o lege care sa-i confere autoritate? De fapt intrebarea e gresita. Cu ce ii ajuta PE COPIII autoritatea legala a conferita unui profesor fara vocatie, mai ales tinand cont ca sunt majoritari, conform propriilor dvs afirmatii?
@Parerist: Ceea ce este scris in acest comentariu este exact explicatia nedumeririi d-voastra si raspunsul la intrebarea pusa.
Credeti ca impunerea unui tip de comportament de tip "respect" copiilor folosind coercitie sau autoritate externa, si fara motivarea lor "interna" e educativa? Sau ca a functionat vreodata de la ultima glaciatiune incoace?
Eu am prins anii aia de scoala "buna" in care profesorii erau mici dumnezei (chiar daca Dumnezeu nu exista in materialism-dialectica). Stiti ce am invatat din asta? Arta disimuarii. Aia pe care chiar i-am respectat nu s-au folosit niciodata de autoritate, amenintari (sau urlete) ca sa interactioneze cu noi.
Bine ați venit în Ditromânia!