Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Nicu Covaci a însemnat pentru muzica românească ceea ce a reprezentat Timișoara pentru România: izvorul libertății creatoare, fără de care nu știm unde și cine eram

Nicu Covaci

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Mă gândesc că orașul care i-a dat pe phoenicși și care a fost primul oraș liber de comunism în 1989, a fost cu adevărat "fruncea" țării. Înainte de ‘89 se respira un alt aer în Timișoara. Țin minte că, cu un an înainte de Revoluție, am făcut un circuit prin țară cu părinții. Orașul care m-a impresionat cel mai mult din cele peste 10 vizitate a fost, de departe Timișoara. Parcă eram deja în altă lume: clădiri ce nu arătau monstruos ca cele din restul țării, un râu, Bega, cu mici vapoare pe el și ambarcațiuni de agrement, cu zone de comerț stradal absolut libere, pline de sârbi ce vindeau fel și fel de lucruri care nu se găseau deloc la noi: cutii mari de cacao, viniluri rare, electronice, haine "de firmă", blugi etc. 

În acest oraș unde comunismul nu a prins niciodată rădăcini atât de adânci ca în alte părți, se putea crea, se putea face artă, se putea cânta altfel chiar și față de București. Poate de aceea, aerul de libertate ce venea din Occident nu putea să fie contaminat de îmbâcsitele noxe ale comunismului românesc. Tot de aceea se poate da ușor seama că cine știe mai bine ce este libertatea, ajunge să o prețuiască mai mult. Și să sufere mai mult atunci când simte că nu se poate manifesta liber, tocmai pentru că el știe. Așa se explică de ce Phoenix, cu versurile sale la limita protestului (Domnule în negru/Ca un car funebru/Nu vrei s-asculți muzichia/Domnule, ești un zarzăre), a putut să devină un fenomen muzical și cultural în România comunistă, în ciuda constrângerilor existente. Din suferință și din avânt liber s-a născut Phoenix și muzica ei.

Și tot datorită acelui "wind of change", ce bătea mai puternic la Timișoara decât în alte zone ale României, se poate explica și de ce noua noastră istorie, cea ce după ‘89, are povestea de început în decembrie 1989 la Timișoara. Ceea ce am văzut la timișoreni în ‘88, am regăsit la Nicu Covaci: un spirit liber, o revoltă demnă și fermă, o mândrie ce nu poate fi călcată niciodată în picioare, o dorință de libertate și de autenticitate ce nu se potrivește cu un sistem al compromisului și al tăcerii.

Nicu Covaci a însemnat pentru muzica românească exact ceea ce a reprezentat Timișoara pentru România: izvorul libertății creatoare, fără de care nu știm unde și cine eram. Cu acest spirit mereu învolburat, liderul Phoenix nu s-a încadrat, nici înainte de ‘89, nici după, în nicio matcă, din această rebeliune stihială rezultând și eternele sale neînțelegeri cu oamenii vremii, mai mult sau mai puțin apropiați. Poate acum este singurul moment când Nicu Covaci s-a mai liniștit puțin. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • O vorba din popor spune ca;
    --Despre morti numai de bine ,
    Dar personal NU l-am simpatizat deloc pe acest ,,personaj ,,increzut si sfidator !!
    • Like 0
  • Anul trecut, când a murit cântărețul Shane MacGowen de la The Pogues, Irlanda i-a făcut funeralii naționale. Noi, cu cele câteva milioane de maneliști, n-avem organ pentru Nicu Covaci. Suntem un popor bolnav. De asta te convingi ușor numai când auzi reclamele pe la diversele radiouri și televiziuni. Uneori mai că-ți vine să te ascunzi în niște boxe și să pleci pentru ceva vreme, dacă nu definitiv din țara asta.
    • Like 0


Îți recomandăm

Theodor Paleologu, diplomat și președinte al Fundației Paleologu. Foto: Inquam Photos / Bogdan Buda

Pe fondul ascensiunii extremismului la nivel mondial, mulți se întreabă acum ce s-a întâmplat cu societatea și de unde a ieșit la lumină ura aceasta aproape perceptibilă fizic între oameni care nici nu se cunosc personal. Căci trăim, iată, vremuri în care amenințarea și injuriile sunt elemente la ordinea zilei. Mulți aproape că le ignoră, pentru că, pe nesimțite, ele s-au normalizat. Drumul de aici la agresivitate fizică e scurt. Și asupra acestui pericol atrag atenția mulți oameni ai cărților, care știu din istorie ce se întâmplă cu societățile în astfel de perioade.

Citește mai mult

Ferma Cernat

În ciuda tuturor costurilor și dificultăților, am simțit la acești oameni o dragoste profundă pentru pământul care ne hrănește pe toți. „Banii au un singur dezavantaj: nu se pot mânca”, râde dl. Moldovan.

Citește mai mult

 Chris M

Pentru Chris Simion-Mercurian, scriitoarea și regizoarea de teatru care a pornit visul, și pentru partenerul ei, Tiberiu Simion-Mercurian, întreaga călătorie a însemnat nouă ani de eforturi, sacrificii și momente de criză, dar și întâlniri și emoții imposibil de trăit altfel. „Nouă ani a durat. A început în 2016. A fost foarte complicat. Și foarte impredictibil.

Citește mai mult

Radu Jude la Paris

Adevărul e că nu ieșim în lume cu prea multe. Cu excepția performanțelor câtorva sportivi, începând cu David Popovici, a câtorva companii private care au trecut granița și aspiră la statutul de unicorni și a filmelor din „noul val”, România nu iese prea mult în evidență. De aceea, orice „ieșire în lume” face foarte mult bine imaginii unei țări în deficit uriaș de imagine internațională.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Marina Axentii

La doar 27 de ani, Axentii Marina (foto) se află pe un parcurs academic remarcabil. Originară din România, ea este doctorandă în domeniul Ingineriei Produselor Alimentare la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, iar în prezent își desfășoară activitatea de cercetare peste ocean.

Citește mai mult