Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Mă gândesc că orașul care i-a dat pe phoenicși și care a fost primul oraș liber de comunism în 1989, a fost cu adevărat "fruncea" țării. Înainte de ‘89 se respira un alt aer în Timișoara. Țin minte că, cu un an înainte de Revoluție, am făcut un circuit prin țară cu părinții. Orașul care m-a impresionat cel mai mult din cele peste 10 vizitate a fost, de departe Timișoara. Parcă eram deja în altă lume: clădiri ce nu arătau monstruos ca cele din restul țării, un râu, Bega, cu mici vapoare pe el și ambarcațiuni de agrement, cu zone de comerț stradal absolut libere, pline de sârbi ce vindeau fel și fel de lucruri care nu se găseau deloc la noi: cutii mari de cacao, viniluri rare, electronice, haine "de firmă", blugi etc.
În acest oraș unde comunismul nu a prins niciodată rădăcini atât de adânci ca în alte părți, se putea crea, se putea face artă, se putea cânta altfel chiar și față de București. Poate de aceea, aerul de libertate ce venea din Occident nu putea să fie contaminat de îmbâcsitele noxe ale comunismului românesc. Tot de aceea se poate da ușor seama că cine știe mai bine ce este libertatea, ajunge să o prețuiască mai mult. Și să sufere mai mult atunci când simte că nu se poate manifesta liber, tocmai pentru că el știe. Așa se explică de ce Phoenix, cu versurile sale la limita protestului (Domnule în negru/Ca un car funebru/Nu vrei s-asculți muzichia/Domnule, ești un zarzăre), a putut să devină un fenomen muzical și cultural în România comunistă, în ciuda constrângerilor existente. Din suferință și din avânt liber s-a născut Phoenix și muzica ei.
Și tot datorită acelui "wind of change", ce bătea mai puternic la Timișoara decât în alte zone ale României, se poate explica și de ce noua noastră istorie, cea ce după ‘89, are povestea de început în decembrie 1989 la Timișoara. Ceea ce am văzut la timișoreni în ‘88, am regăsit la Nicu Covaci: un spirit liber, o revoltă demnă și fermă, o mândrie ce nu poate fi călcată niciodată în picioare, o dorință de libertate și de autenticitate ce nu se potrivește cu un sistem al compromisului și al tăcerii.
Nicu Covaci a însemnat pentru muzica românească exact ceea ce a reprezentat Timișoara pentru România: izvorul libertății creatoare, fără de care nu știm unde și cine eram. Cu acest spirit mereu învolburat, liderul Phoenix nu s-a încadrat, nici înainte de ‘89, nici după, în nicio matcă, din această rebeliune stihială rezultând și eternele sale neînțelegeri cu oamenii vremii, mai mult sau mai puțin apropiați. Poate acum este singurul moment când Nicu Covaci s-a mai liniștit puțin.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
--Despre morti numai de bine ,
Dar personal NU l-am simpatizat deloc pe acest ,,personaj ,,increzut si sfidator !!