Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Nimic despre moțiune

Așa cum cei care mă citesc în Republica și pe facebook, precum și cei care mă urmăresc la Digi24, Europa FM sau ProTV au putut constata, am luat o pauză. După 2 ani și jumătate în care mi-am stors creierii zi de zi să explic oamenilor ce este, de unde vine și unde poate să ducă regimul PSD Dragnea-Tăriceanu, vă rog să-mi dați voie să fiu obosit.

Sunt însă unii în presă care țin morțiș să fie târnosit „CTP”ul chiar și când tace. Cu minciunile despre CTP și mineriada din iunie `90 am lămurit-o alaltăieri, cel puțin pentru cei de bună-credință, dar insuficient informați, că restul, care rag mulțumiți la orice aud „de rău” despre subsemnatul, nu mă interesează.

Și n-apuc să-mi trag sufletul că, iacătă, ONG-ul ActiveWatch publică un raport, preluat de Pagina de Media, în care îmi apare numele alături de cele ale lui Dăncilă, Iohannis, G. Becali sau Mihai Tudose, ca exemple de discriminare și instigare la ură.

Ceea ce mă umple nu de ură, ci de repulsie și revoltă. Numiții Dăncilă și Iohannis sunt citați în legătură cu folosirea prostească, înainte de a fi discriminantă pentru bolnavi, a cuvântului „autiști” în discursul politic.

Îți recomandăm

M. Tudose, cu sugestia făcută fiind prim-ministru, de a-i spânzura pe secui: „Dacă steagul secuiesc va flutura pe instituțiile de acolo, toți vor flutura lângă steag”.

G. Becali, cu afirmații misogine la adresa V. Dăncilă.

Și, ca să fie masa bogată, hai să-l încondeiem și pe CTP la „discursul urii”, pentru că a comparat coafura lui Dăncilă cu blana pavianului cu mantie.

Când Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat în timp de record mondial, 24 de ore, în legătură cu „Pavianul”, chiar ActiveWatch a arătat public că subsemnatul nu comisesem nicio discriminare. Acum însă, iată-mă trecut la „hate speech”, în loc să fie menționat acest caz ca atac de intimidare a presei de către o instituție a statului.

Cu atât mai mult cu cât Justiția, Curtea de Apel București, a anulat amenda nedreaptă de 1000 lei, pe care mi-o dăduse CNCD, declarându-mă nevinovat.

Deci, ce caut eu lângă cei susmenționați?

Mai zice raportul caraulelor ActiveWatch că „Gazetarul Cristian Tudor Popescu i-a numit handicapați mintal pe susținătorii familiei tradiționale”, citând: „O să-i numesc pe cei care ies în stradă la mitingul ăsta, o să-i numesc mitingul handicapaților mintal”.

Nu i-am numit handicapați mintal pe susținătorii familiei tradiționale, ci, cât se poate de limpede, pe posibilii participanți la mitingul ce voia să-l organizeze Partidul lui Dragnea. Am fost reclamat la CNCD pentru discriminare de către un reprezentant al persoanelor cu dizabilități. M-am prezentat la convocarea de către Consiliu și am explicat.

Persoană cu dizabilități nu e totuna cu handicapat. E vorba de un om cu anumite funcții afectate de boală sau accident, care poate fi tratat astfel încât dizabilitățile să fie compensate și omul să se poată integra în societate. El este însă handicapat când e pus de către semenii săi într-o situație de inferioritate din pricina dizabilităților. A handicapa înseamnă a pune în inferioritate. A fi handicapat nu e ceva ce ține de tine, ci de alții. Nu întâmplător Autoritatea Națională în domeniu se numește „Pentru Persoane cu Dizabilități”, și nu „Pentru Handicapați”.

Deci, eu nu m-am referit nicicum la persoane cu dizabilități. Am spus că prin prezența la mitingul organizat de PSD, oameni sănătoși vor fi puși public în stare de inferioritate mintală, vor trece drept proști.

De ce? Pentru că un astfel de miting, mai ales organizat de partidul la putere, era absurd. Urma un referendum pe tema familiei tradiționale, democratic și legal, la care cine dorea să voteze era liber s-o facă. Dacă acest referendum n-ar fi fost permis, da, avea sens un miting de protest. Dar așa, în afara campaniei electorale referendare, ieșitul în stradă – ca să strigi ce?, ca să contracarezi pe cine? – ar fi fost utilizat politic doar de către Dragnea.

Reclamantul, chemat de CNCD la aceeași oră, nu s-a prezentat să dea ochii cu subsemnatul.

Cum bine se știe, marele miting a fost lăsat baltă chiar de către PSD.

CNCD a constatat că nu mă fac vinovat de discriminarea persoanelor cu dizabilități și a clasat cauza.

Prin urmare, n-am comis nimic, n-am fost sancționat pentru nimic.

Prin urmare, cu ce drept caraulele de la ActiveWatch m-au discriminat punându-mă la snop cu alde Dăncilă, Tudose, Iohannis, Becali?

P.S.

Dacă tot am întrerupt lectura memoriilor Verei Davîdova, amanta lui Stalin, ca să scriu aceste rânduri, mai sting o datorie logică rămasă de la zisul referendum, din octombrie anul trecut, al tradiționalului familist Dragnea.

Am spus atunci: „Nu mă duc la vot, pentru că nu sunt idiot”. N-am fost reclamat la CNCD, dar mulți au sărit să mă acuze că i-aș fi făcut astfel idioți pe toți cei care s-au dus la vot. N-am explicat suficient de aprofundat de ce nu-i așa. O fac acum.

Avem, deci, efectul: „Nu mă duc la vot”. Și cauza: „Pentru că nu sunt idiot”. Unii au dedus de aici că, deoarece cauza ar implica efectul, non idiot → non vot. Pentru a scăpa de negații, aplicăm regula logică a contrapozitivei: p → q echivalent cu non q → non p. Rezultă: non (non vot) → non (non idiot). Prin urmare, vot → idiot: mă duc la vot, deci, sunt idiot.

Ceea ce este un raționament fals. 

 Greșeala intervine la transcrierea relației de cauzalitate în relație de implicare: nu cauza implică efectul, ci efectul implică cauza. În formulare latinească: sublata causa, tollitur effectus. Suprimă cauza, dispare efectul. Reciproca nu e valabilă, deoarece fără a exista un efect, nu putem vorbi despre o cauză. Dacă nu luăm în discuție situații speciale din mecanica cuantică, cauza există întotdeauna înaintea efectului, și nu invers.

Id est, relația de implicare corectă este: non vot → non idiot. Nu mă duc la vot implică faptul că nu sunt idiot. Dar despre cei care votează nu am spus nimic, n-am identificat vreo cauză, între multele posibile, pentru care se duc la urne.

P.P.S.

Mă scuzați că nu scriu nimic despre șansele moțiunii de cenzură de mâine.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult