Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Noi și Patricia. Am fost acolo când s-a întâmplat

Patricia Țig

Joi, 29 aprilie, ora 8 dimineața. Aeroportul Otopeni, Henri Coanda. Mulți oameni, multe genți. Așa cum se întâmplă când nu îți vezi pașii de umbră, mai degrabă observi bagajele decât oamenii. Așteptam să dispară șirul celor care vor să fie primii în avion. Uneori, nu e rău să fii ultimul. Zăbovești mai mult pe scaun, mai arunci o privire, te acomodezi cu fusul orar pe care tocmai îl părăsești.

O geantă mare se ițește în fața mea, mare cât o zi de sărbătoare pascală. Geanta ieșea dintr-un chioșc cu reviste și cărți. Nu știu ce a cumpărat, dar era clar că e obișnuită cu micile tertipuri de a nu sta, în rând, la coada de îmbarcare. A intrat ultima în avion. Am observant că era cărată de niște picioare lungi și sportive, acoperite cu pantaloni mulați, de mers la sală. O tânară singură, cu un mers timid, înainta cu ele spre burduf. La fel ca noi ceilalți treziți în creierii dimineții, nu deborda prea multă fericire.

Următoarea dată când am văzut geanta a fost pe teren.

Pe terenul 10, din Complexul Caja Magica a lui Ion Țiriac. Erau nu mai mult de 50 de oameni care veniseră să urmărească, pe scaune, primul tur al calificărilor, la turneul de tenis Premier Mandatory, Mutua Madrid Open. Printre ei, vreo 4-5 români. O convisesem cu greu pe prietena mea să mergem din prima zi, iar acum îmi doream, cumva, să îi arăt că n-a fost degeaba. Pe lângă tribune, deasupra terenurilor secundare, un șir nesfârșit de voci și pași, precum niște zombie, își vedea de treabă, în cautare de meciuri ciudate și vedete la antrenament. Voiau să fie primii, ca la aeroport, dar nu știau unde.

Mi-a părut rău că am uitat steagul acasă, deși rezervasem biletele la turneu cu multe săptâmâni înainte, iar sejurul în Madrid fusese programat ca un mix de tenis și Înviere. O româncă urma să joace un meci și mi-ar fi plăcut să fac o declarație simbolică printr-un tricolor, în pustietatea tribunelor. Geanta jucătoarei stătea cuminte, la locul ei. Noi în spatele ei. Aș fi zis că o păzeam, atât de intimă era atmosfera. Jucătoarea, la rândul ei, părea o colegă de serviciu, nici prea voluntară, nici prea bine plătită. I-am spus, când a ajuns în dreptul nostru, ca de la birou la birou: succes. Prietena mea a plusat: îți ținem pumnii

A ridicat ochii mirată, cănd a auzit limba română și i s-a luminat chipul. Concentrată la meci, a spus repede un mulțumesc. Cel mai sincer mulțumesc pe care l-am auzit. A pierdut primele doua game-uri și deja îmi făceam procese de conștiință că este din cauza încărcăturii emoționale pe care i-am transferat-o la început. Ca să fiu sincer, niciunul dintre noi nu credea că o să treacă de faza asta. 

Ne documentaserăm deja. Ocupa locul 134, adversara se situa pe o poziție mai bună, iar ea nu ajunsese niciodată în primul tur al unui turneu de Premier Mandatory. Într-un moment dificil al meciului, adversara și-a chemat antrenorul să o sfătuiască. În boxa româncei nu se găsea nimeni atunci. Doar ea. Singură. Și pe teren, și în boxe. Gândul că va părăsi încă o dată turneul înainte de a intra în el aproape că se auzea mai tare decât strigătele noastre de încurajare.

A câștigat.

Cei câțiva români au chemat-o să facă poze cu ei. Noi printre ei. Am făcut. I-am spus: Nu pleci înaintea noastră, noi ne întoarcem marți.

Am fost și la următorul meci. Și la următorul. Și la următorul. Până când am plecat, acum două zile. Azi e joi și tot acolo a rămas. Ea e Patricia Maria Țig și e în sferturile de finală ale Mutua Madrid Open. Și geanta ei e tot acolo. Doar că nu mai e singură.

Hai, Pati! 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cat mi a placut ceea ce ati scris..Paty e verisoara mea si citind ce ati scris despre ea m a facut sa imi dau seama ca, in sfartsit, dupa atata munca si copilarie pierduta, e apreciata la nivelul ridicat la care se afla. E cea mai frumoasa, fina si adormabila persoana pe care o stiu. Merita tot ceea mai bun dar si lupta pt tot!!! Bravo Paty draga!!!
    • Like 1
  • nu imi place fotografia asta in care un necunoscut pune mana pe o persoana publica cu aviditate, grosolan, de parca si-o "adjudeca", ignorand bunul simt care iti spune sa atingi cat mai discret o persoana cu care nu ai raporturi personale, cu atat mai mult o fata tanara si delicata cum e Patricia..
    • Like 0
    • @ Eyeswideshut
      Dar linisteste te!! Paty e o fata matura, majora si desteapta! Nu are nevoie de a i se lua apararea in felul in care tu o faci. Daca tie ti se pare inconformtabil a fi atins/atinsa intr un fel amical e problema in totalitatea ta.
      • Like 0
  • emoţionant! Felicitări Patriciei pentru perseverenţa dovedită în atatea şi atatea esecuri. Vorba din tenis: "mai pune mingea o data in teren, niciodata nu ştii ce se poate întampla".
    • Like 0
  • Hai Simona!
    (Dintr- o alta perspectiva)
    Si noi am fost acolo! Dupa ce ne-am bucurat de victoria Patriciei, ne-am mutat pe terenul unde juca Sorana. La un moment dat o pereche interesanta se aseaza in fata noastra. Dupa modul in care aratau si se purtau m-am gandit ca trebuie sa fie romani din Romania, veniti in vacanta. Mi-a atras atentia cat de frumos o incurajau amandoi pe Sorana si bucuria sincera la fiecare punct castigat. La un moment dat unul dintre spectatori, roman din Spania, o incurajeaza pe Sorana cu un "Hai Simona!", iar ea, romanca din Romania, II spune politicos ca Simona joaca mai tarziu.
    Meciul se termina, toata lumea fericita se imbulzeste sa-i ceara un autograf sau sa faca o poza cu castigatoarea, iar la un moment dat se aude o voce care striga: " Sorana, sunt Simona Gherghe, o poza te rog!"
    Ma uit rusinata la sotul meu care pe parcursul meciului imi spusese ca fata din fata noastra seamana cu o vedeta din Romania, dar glumet cum Il stiu nu l -am bagat in seama.
    Intr-un final plecam pe alt teren, cu acel sentiment ca ai pierdut ceva si cu gandul ca trebuie sa ma schimb de la Digi la Dolce!
    Asa ca nu imi mai ramane decat sa spun: Hai Simona si la anul sa le incurajam pe fetele noastre!

    • Like 0
    • @ Adi Elena
      Ne vedem si la anul :) multumim!
      • Like 2
  • check icon
    Articolele sunt o munca. Sunt un punct de vedere exact si comentariile noastre. Puncte de vedere. Atata timp cat asa sunt percepute este bine, democratic, civilizat si de ce nu normal. Patima si inversunarea nu cred ca ne sunt specifice. Sper ca intelegeti nuantele. Nu ma refer la plante si mai stiu ce alt tip de comparatii.
    Am crescut si am invatat sport de la ziaristi sportivi pe care eu, copil si apoi adolescent fiind i-am considerat modele. Si nu mi-a parut rau. Si astazi imi aduc aminte cu emotie de Ioan Chirila, Romeo Vilara, Hristache Naum sau Cristian Topescu. Ei au fost un refugiu intr-o lume cenusie si trista. Si asta nu vreau, o lume cenusie si trista.
    Felicitari pentru munca voastra !
    • Like 0
  • ...pacat ca ati plecat! :)
    Foarte frumos scris, cu simtire - stiam ca e un sport singuratic, dar acum am si simtit asta...
    • Like 1
  • :)
    • Like 0
  • Domnule Răzvan, Se vede că ai scris din suflet articolul. Te felicit. L-am distribuit pe Facebook!
    • Like 1
  • Pacat ca la Bucuresti vor juca "in parcare", vorba lui Enoiu....
    • Like 1
  • Foarte fain scris. Mi s-au umezit ochii citind.
    Respect Patricia
    • Like 1


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult