Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de trei ani. De astăzi vă invităm să ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră, dar și să testați viitorul tehnologiei, implementăm conversația vocală direct în browser, apăsând pe butonul de microfon poți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Noii sclavi. Despre cei care cred că nu se va schimba nimic

În ultimele săptămâni au circulat în spațiul virtual două știri aparent fără legătură. La Calafat au protestat muncitoarele de la fabrica de confecții despre care a scris un material excepțional jurnalista Laura Ștefănuț. A doua a fost susținerea entuziastă, online și offline, a polițistului Godină, cel care a dezvăluit, cu umor și sinceritate brutală, comédia vieții de polițist, fiind persecutat din acest motiv de către un superior îngrămădit. Avem, așadar, niște muncitoare care ies în stradă să protesteze împotriva textului care a spus adevărul despre sclavia lor, și un polițist care nu se lasă redus la tăcere, și spune adevărul în pofida persecuțiilor.

Poate că nu aș fi scris despre cele două atitudini foarte diferite, dacă nu aș fi văzut încă o ilustrare a fricii. Recent am predat un curs de jurnalism digital, și am avut între cursanți câțiva studenți de la facultățile de jurnalism. Captivați de noutatea informației pe care le-o serveam, mi-au spus că ei, în trei ani de facultate, află doar chestii vagi despre digital, că au o bibliografie atât de veche de râd și curcile, că tot anul e traversat de o blazare intelectuală fără margini, că „noi ne facem că citim cursurile și profii mimează și ei că ne dau note“, și toată lumea speră să se termine odată simularea asta generală. Că sistemul e greșit, nu le oferă nimic util după facultate și sunt dezorientați profesional.

Nu e doar teribilism studențesc. Am avut destule întâlniri cu studenții viitori jurnaliști și știu că așa e. Majoritatea vor să facă televiziune, nu știu nimic despre presă ca business, cum susții financiar un ziar, un site, o revistă, sunt exploatați în stagiile de practică din redacții fără să deprindă mare lucru și ies din facultate nepregătiți pentru ce-i așteaptă.

I-am întrebat pe cei de la cursul meu de ce nu fac ceva, de ce nu protestează, de ce nu-și strigă frustrarea. Pentru că asta ar însemna restanțe, persecuție adică. Probleme la licență. Vor să termine și gata, or să vadă ei ce fac… Mi se pare mult mai trist în acest caz, pentru că sunt tineri sub 25 de ani, la o facultate al cărei crez, în teorie, este adevărul. Poate sună idealist, dar îmi place să cred că te duci să te faci jurnalist pentru că vrei să afli adevărul și să-l spui, să dai în vileag mișmașurile. Te faci jurnalist pentru că îți place adrenalina, nu comoditatea. Te faci jurnalist pentru că nu ești prea submisiv de felul tău, te trage ața să scuturi barca, să deranjezi politicieni corupți și să guști victoria aceea unică de a fi scos la iveală un cancer social (ca să înțelegeți ce spun, să vedeți minunatul film „Spotlight“, despre jurnaliștii care dau în vileag cazurile de pedofilie din sânul parohiilor din Boston – senzația că ai făcut un mare bine lumii în care trăiești spunând adevărul e amețitoare). Te faci jurnalist pentru că ai curaj, pentru că nu ți-e frică.

Tot în lunile din urmă am vorbit cu două amice, mame de școlari, femei luminate, care povesteau, siderate, despre stilul imperativ al câte unei diriginte cu pretenții financiare arbitrare, și de faptul că părinții celorlalți copii, deși încălecați în felul acesta cu obrăznicie, nu protestau, ci stăteau cuminți ca nu cumva odraslele să fie persecutate la note… Una povestea despre profa de mate care forța părinții să-și dea copiii la meditații la ea, că altfel notele lor scad. Cred că fiecare din dumneavoastră se poate gândi măcar la o situație în care frica îi face pe oameni să fie supuși atunci când ar fi cazul să protesteze și să răstoarne barca. De ce?

Frica de a fi singur te face să fii submisiv

Submisiunea aceasta nu e musai ceva românesc, nu vine din comunism (deși se vede ușor cum comunismul a întărit acest comportament), e un dat omenesc. Omul e mai fragil decât grupul și dacă e în răspăr cu grupul, îl costă. E mereu mai comod să te supui grupului majoritar. Dar complianța la grup te face să taci mâlc dacă grupul se supune în continuare unui angajator abuziv (fabrica din Calafat, școlile de stat și părinții submisivi, studenții la Jurnalism). Dacă respectivul grup e caracterizat de ierarhie și supunere, cu atât mai mult te vei supune (Armata, Poliția). Cu toate acestea, există „whistleblowers“ și în aceste medii rigide, caracterizate de coduri stricte de tăcere și supunere. De pildă, polițistul Godină. Ei sunt cei care nu se mai supun, nu mai tac, cei care au curaj.

Protestul de unul singur e costisitor psihologic. De aceea, cazul polițistului Godină e revelator și în alt sens: curajul se hrănește din susținerea celorlalți. Philip Zimbardo, psihologul care studiază aceste comportamente, zice că „minoritatea asertivă are cea mai mare influență atunci când perseverează, afirmând o poziție consecventă, are încredere în sine, evită pozițiile rigide și dogmatice, și e abilă în ceea ce privește influența socială. Puterea celor mulți poate fi scurtcircuitată de persuasiunea din partea unei minorități pasionate.“ Cu alte cuvinte, voi cei care vreți schimbarea sistemului, aliați-vă cu 2-3 oameni care gândesc la fel și perseverați. Perseverența e subevaluată pe nedrept. Mizele mari se câștigă perseverând. Altă modalitate de a combate submisivitatea e să le oferi oamenilor modele ale celor care s-au revoltat. Și să le spuneți că norma este revolta, nu supunerea. Este un mic truc de psihologie a persuasiunii: spuneți-le că norma grupului nu este să fii oaie, ci lup. Norma e să lupte, nu să îndure. Dați-le speranță că se poate schimba ceva. Orice e mai bun decât pasivitatea.

Află mai mult:

Burnout sau sfârșeala muncii în corporație. Ce să faci când simți că nu mai poți

Ecuația influenței sociale

Shawn Achor, psihologul pe care l-am mai citat, spune că „influența socială este P+I+N. Adică Puterea mesajului plus caracterul lui Imediat plus Numărul de oameni care îl susțin“. Cea mai simplu de controlat variabilă este N, numărul celor care susțin mesajul. Începi așadar prin a vorbi despre ceea ce crezi celor apropiați și care știi că te vor susține, înainte să încerci să-i convingi pe sceptici. Numărul mai mare de susținători te va ajuta să construiești influența de care ai nevoie pentru a schimba ceva. Începi la scara ta mică, personală. Convinge un coleg, un membru de familie, un vecin. Repetă și perseverează. Nu te opri și nu te descuraja. Sigur că schimbarea pare un vis frumos unei croitorese sărace dintr-o fabrică din Călărași, condiționată de nevoi să nu cârtească. Sau pentru corporatistul îngenunchiat de credite și anihilat de burnout. Dar tocmai asta e, că există un cost prea mare al supunerii: depresia, burnout-ul, boala fizică și psihică. Dacă te supui, ești mâncat. Muncitoarele de la Calafat nu primeau întotdeauna nici măcar salariile lor de mizerie. Se adânceau în sclavie de bunăvoie, se convingeau că „rău cu rău, dar mai rău e fără rău“.

Așa gândesc toate victimele cronice, de la femeile bătute, la angajații surmenați ai multinaționalelor, de la cei forțați să dea șpagă în spital, la părinții supuși micii corupții a profesorilor. De la studenți, la majoritatea românilor care spun că „oricum nu se va schimba nimic“...

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Suntem sclavii lasitatii noastre.Ne este frica de repercusiuni si nu vom protesta niciodata singuri,fara cineva care sa ne reprezinte.Avem nevoie de cineva pe care sa il urmam ,care sa isi asume reponsabilitatea si pe care sa il putem arata cu degetul in cazul in care lucrurile nu merg bine....
    • Like 1
    • @ Ionut Urzeala
      Eu de exemplu nu simt această bevoie, însă ştiu că ceea ce spuneţi aici are valabilitate în cazul multor persoane.
      Am tăcut, am adunat date iar în momentul în care am sesizat că există un tipar negativ după care se merge, am luat atitudine şi am confruntat conducerile cu aceste date.
      În general am fost singur, restul în clasica şi obişnuita deja poziţie de ghiocel, dar pe la colţuri mulţi dintre ei îşi vărsau nemulţumirea.
      Aşa cred că ajungi să te izolezi faţă de societate şi colegi, un lup singuratic, care datorită faptului că nu găseşte suport şi sprijin în mediul său, nu rezistă foarte multă vreme într-un singur loc şi este într-o continuă căutare.
      • Like 0
  • Nu există scuze. Legea română protejează sesizările tip "Marian Godină", adică din interiorul instituţiilor. Angajaţii la stat sunt obligaţi să sesizeze nelegalităţile. Legea îi protejează. Legea 571/2004 a avertizorului de integritate (whistleblower). Mai multe pe pagina de FB.
    • Like 1
    • @ Dumitru Rentea
      In teorie toate sunt diamante, in realitate, doar sticle ciobite. "De ce nu fac sex angajatii de la stat ? Pentru ca toti sunt neamuri."... Doar nu vrei sa fac sesizare contra varutului meu cu care m-am jucat cu ... in tarana. "Vreau ca toti cei care sunteti aici sa va doriti o functie pana la viitoarea intalnire..." Motivatie adresata de un fost deputat, in cadrul unei intalniri a partidului la care am fost invitat de un prieten. Doar nu merge "statul" asa de bine pentru ca se fac selectii in functie de performanta. Statul merge prost pentru ca nu facem scandal, cand se "organizeaza" un concurs pentru un post, care a fost promis cu mult timp in urma cuiva. Pentru ca nu stim. Pentru ca "statul" are grija sa nu fie descoperit cand isi angajeaza proprii lingai in functii, ca mai apoi sa ni-i trimita pe cap tot celor care suntem la talpa tarii. Si atunci la ce mai foloseste legea 571/2004 a avertizorului de integritate ? La faptul ca o avem bine ascunsa si niciodata folosita ? Macar bine ca o avem. Cine stie, poate avem mai multi Godina, care isi vor trece peste teama de a-si face moara-n cap si vor iesi in fata.
      • Like 1
  • Din pacate situatia cu santajul la care esti supus de angajator este prezent in toata societatea nu doar la articulari.Pentru niste beneficii financiare care oricum sunt insuficiente ,trebuie sa muncesti pana la epuizare fizica si psihica .
    • Like 1
  • Sunt,o asistenta medicala-intr-un spital de stat,care sunt umilita si discriminata in fata pacientilor si a colegilor,aproape zilnic.De catre un medic chirurg,Dan Oprea si asistenta sefa,bineinteles cu acordul Sefei de sectie,asa se subintelege-care nu face nimic.Chiar,nu putem schimba nimic,in bine-in tara noastra?O ducem rau si greu ,la noi acasa,in Romania.Ce ar trebui sa fac??
    • Like 2
    • @ Ela Bratu
      Umileste-i si tu la randul tau,nu-i lasa sa te calce in picioare!
      • Like 0
    • @ Ela Bratu
      Regret situaţia dumneavoastră.
      Nu ştiu ce aş face personal: i-aş filma şi i-aş da în vileag, aş face plângere la ITM sau colegiul medicilor, aş schimba unitatea sanitară....
      Cum mai sunteţi?
      • Like 0
  • Dupa o viata splituita in doua oranduiri sociale (aparent antagoniste :-) si dupa cateva lecturi despre romanitate (asa cum era inainte si dupa anul 1900), ma declar sclav nou, liber de orice iluzie ca schimbarea este un proces compatibil cu romanii.
    • Like 4
  • Dupa atatea lamentari vin cu o remarca. Toate schimbarile notabile in evolutia unui popor, natiune, colectiv etc. sunt legate de aparitia unei personalitati (masculine si uneori feminine). Istoria o dovedeste limpede. Masa de indivizi nu se poate conduce singura. Pana si rascoalele sau democratiile avansate au fost conduse de astfel de personalitati. Concluzia: sa incercam sa acordam girul nostru oamenilor valorosi. Dar asta numai daca intelegem bine ca este interesul nostru vital. Altfel il vom sabota si ne vom sabota reciproc.
    "Ion ajunge in iad si este intampinat chiar de Tartor, semn de aleasa pretuire. Tarorul ii face favoarea lui Ion sa isi aleaga singur locul de cazana vesnica si ii ofera o plimbare de "documentare" prin iad.
    Vede Ion un bazin in care fierbeau niste pacatosi si cativa draci pe margine care ii impungeau inapoi pe cei care ieseau afara. .
    Dupa mai multe astfel de documetari pozitive, vede un alt cazan in care fierbeau alti pacatosi....dar nici un drac pe margine care sa faca ordine.
    -Bine, Tartore, ce fel de pacatosi sunt acestia aceia care trebuie paziti ?
    -Aaaaa...aceia sunt pacatosi evrei...cum iese unul acesta ii ajuta pe ceilalti sa iasa.
    -Dar acesti nefericiti pacatosi?
    -Acestia sunt romani, nu trebuie paziti. Cum iese unul din bazin, ceilalti il trag din nou la fund..."
    • Like 9
  • Diana N. check icon
    Din experienta mea, oamenii trebuie sa aiba alternativa ca sa poata incerca sa schimbe ceva. Daca esti un parinte care nu poate schimba scoala copilului (pentru ca e singura din localitate, de exemplu), vei incerca sa-ti antrenezi mai degraba copilul tau sa faca fata situatiei, decat sa strigi impotriva abuzului. Nu e vorba numai de note. Stiti cat de multe si rafinate metode de umilire, de ignorare, de excludere are un profesor care vrea sa ii faca asta unui elev?... Stiti ca in acest mod se "scapa" in scolile patriei de nedoriti, de recalcitranti, de "neintegrati"?
    Statul roman are un serios deficit de cadre didactice. Si nu elevul e grija lui primara, ci numarul de clase, normele, cum sa ingramadeasca mai multi copii in aceleasi cladiri vechi. Un caz de abuz e o plictiseala in plus. Nu "plange" scoala dupa un elev, doi, cinci - se gasesc mereu altii. Nu-ti convine, pleaca!
    Dupa cum politicienii nostri se repliaza si gasesc mereu metode de a fi mai tari decat legea si morala, tot asa si angajatorii, si scoala, si medicii care cer bani, si politistii corupti, si primarul corupt, si padurarul corupt, si controlorii CFR, si preotii, si secretarele, si, si... Cat de tare trebuie sa fii sa lupti in zadar cu hidra, singur, caci toti ceilalti, adaptati, te privesc cu ochi rai, fiindca vrei sa strici linistea?
    Societatea noastra este invatata cu "unsul". Oameni de toate meseriile merg la serviciu asteptandu-se sa primeasca ceva cand "servesc" si dand ei insisi ceva cand cer.
    • Like 4
    • @ Diana N.
      ,,Să fi perfect adaptat la o societate bolnavă, nu se cheamă succes..." :-(
      • Like 0
  • Aproape ca intelegi de ce au batranii aceasta convingere, ca nu se schimba nimic, orice ai face. Majoritatea au prins acele vremuri in comunism cand a reactiona, a te opune la ceva stabilit prin directivele partidului avea consecinte grave. Unii s-au revoltat, dar au pierdut. Frica a putut crea aceasta credinta, cum ca nu are rost sa te opui la ceea ce ti se pare nedrept. Si aceasta credinta au transmis-o mai departe copiilor si nepotilor lor, ca si adevar. E greu sa lupti cu credintele inradacinate din copilarie. Desi nu mai traim acele vremuri, frica a ramas. Oamenii cauta prin diferite exemple sa se convinga ca asa este, ca aceasta este un adevar etern valabil. Din fericire avem si "surzi" la aceste teorii. Oameni care spun NU, oameni care au curajul sa demaste abuzul, impostura, furtul. Intr-o societate civilizata, luarea de pozitie ar fi normala, nu un act de curaj. Pentru ca a inceput "trezirea", sper ca acesti oameni care se revolta impotriva nedreptatilor sa fie tot mai multi. Asa se poate modifica ceva pozitiv in societate, de catre oamenii obisnuiti. Oamenii trebuie sa inteleaga ca daca ceva merge prost, nu trebuie sa tolereze. E ca si cum ai vota mereu Binele, nu Raul. De ce sa-i dam putere Raului prin lipsa noastra de reactie? Asta e povestea noastra de prea multi ani...
    Inca ceva jurnalistilor tineri. Cautati mai intai adevarul, nu scandalul. Fiti profesionisti. Documentati-va. Nu puneti intrebari imbecile doar ca sa intrati in cadrul la TV. Cautati sa demascati ce e rau , dar neaparat aduceti in vizor si binele care se intampla. O societate nu poate trai numai din stiri negative. O societate are nevoie de speranta ca sa respire, de lucruri pozitive care se intampla, altfel credinta oamenilor va fi " nimic nu schimba, raul invinge". In plus, lucrurile nu "se schimba" singure ( asteptarea asta eterna ca altii sa rezolve problemele noastre), schimbarea vine numai prin ACTIUNE.
    • Like 5
    • @ Michaela Coravu
      Foarte Adevărat!
      Mulţumesc pentru acest comentariu de calitate.
      Avem de lucru cu mentalitatea de sclav, mentalitatea lui ,,săru-mâna" şi căciula întinsă...
      • Like 0
  • Dupa cum dumneavoastra inseva observati, problema incepe din scoala si de la parintii infricosati ca, daca o/il contrazic pe profeso(a)r(a), copilul va fi persecutat (ceea ce, sa recunoastem, cam este un postulat ...). As vrea sa vad niste ONG-uri ca infiinteaza "scoala parintilor de elevi" (fara sa apara parinti ca la "Tudor Vianu", nu de mult!) si Inspectoratele Scolare ca-si propun ca tema de educatie continua a profesorilor (presupunind ca exista la profesori o asemenea cerinta), pentru anul viitor – “colaborarea cu parintii de pe pozitii de egalitate”. In timp, poate vom avea si noi comunitati care vor sti sa colaboreze in propriul beneficiu – altfel, ne vom razboi noi cu noi pina la adinci batrinete, pe tot felul de teme si vom ramine aserviti pina in mileniul IV … presupunind ca nu vom fi victimele unui razboi atomic.
    • Like 3
    • @ Dana Scumpu
      Ar fi bine sa existe o "Scoala a parintilor". Dar pana la Scoala parintilor, fiecare parinte ar trebui sa stie ca daca pleaca capul in fata nedreptatilor, asta e lectia lor pe care o dau propriilor copii. Deci parinti, curaj, luptati cu Hidra! Si chiar daca la inceput nu sunteti decat 2-3, nu va lasati, pe parcurs poate prind curaj mai multi. Asa cum scrie in articol, "aliați-vă cu 2-3 oameni care gândesc la fel și perseverați" , "orice e mai bun decat pasivitatea".
      • Like 3
    • @ Michaela Coravu
      Ce bine ar fi daca ar fi realizabil ... Exista totusi o carenta de educatie care ne obliga, pe noi, ca societate civila, sa intervenim ... Un articol, ramine un articol, indiferent cit ar fi de puternic mesajul lui - sa nu ne amagim cu iluzia ca internetul ofera alte orizonturi celor multi.
      • Like 2
    • @ Dana Scumpu
      As spune totusi că a avea incredere in propriul copil si a-l sustine de fiecare dată când are dreptate e una din cele mai importante datorii si actiuni ale unui părinte. Daca adultul a trebuit să se "adapteze" ca au fost unele vremuri, copiii de azi au alt orizont. Părintele trebuie să tina deschis acest orizont, să îl apere! - ...cu perseverență.
      • Like 1
  • Nu gasesc in dex nici cuvantul submisiv , ci numai slugarnic, umil s.a.m.d. , dupa cum "complianta" suna ca dracu. Dezamagitor de gol de continut post-ul dumneavoastra. Si ca sa nu va simtiti jignita, uitati ce cred despre mine:
    "Reţelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivităţii. Erau imediat puşi sub tăcere, în timp ce acum au acelaşi drept la cuvânt ca şi un premiat cu Nobel. Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr", spune Umberto Eco, potrivit gazetaromânească.com.
    • Like 5
    • @ Niculae Moromete
      ...si pe mine m'a uimit complianta afirmata de d'na care de altfel scrie bine...
      • Like 0
    • @ Niculae Moromete
      limba este un animal viu. Dvs apartineti categoriei care si l doreste rigid, autorul articolului este mai flexibil. Daca ar exista doar Niculae Moromete (heh), am vorbi limba din inceputuri. Relaxati-va putin, o sa va prinda bine :). PS : "Dracu" = traim in relativ. Unora le place jazzul.
      • Like 2


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Speranța Farcă

„Părinții sunt foarte angoasați, aud peste tot că copilul lui cutare face așa, copilul lui cutare face așa. Și se gândesc că ei nu oferă același start copilului lor, care va intra în competiție cu acei copii care au făcut toate acele cursuri. Gândim educația și viața ca pe o competiție”, spune Speranța Farca.

Citește mai mult

Șezlonguri în apă la Marea Neagră

Este o adevărată luptă între turişti pentru a prinde cel mai apropiat pat de plajă lângă apă deşi nu stau prea mult pe sezlong şi apoi tot ei se plâng că nu au soare pentru a se bronza din cauza umbrelelor extrem de apropiate.

Citește mai mult

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult