Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Nu-l înghit pe Soroș

Văz că pentru prima dată în istoria alegerilor postdecembriste e trecut pe buletinele de vot, cu cerneală simpatică, un anume domn Nimeni. Personajul are un nume, trăiește undeva prin America, dar în România practic nimeni n-are habar cine și ce este.

Lumea nu-l cunoaște, dar îl știe – las` că-i știm noi p`ăștia ai lui Soroș. Ce face Nimeni Soroș? Are niște agenți plătiți pe-aici, mai ales ăia care n-are nume daco-romane. Ce face agenții lu Soroș? Păi, vrea să-l termine de tot pe bunul biet român.

Să nu mai aivă voie omu` să bea o țuică-două, nici porc sau miel să taie de Crăciun, de Paște, sau invers, aoleu, invers, vine nunta poponarilor peste noi, nu să mai face copii, românași în România, pe care să-i aruncăm la ghenă, să-i punem la munci sau să-i uităm pe undeva cu o tabletă în brațe, nici banii de botez, cununie sau îngropăciune, ca să-l îngrășăm pe popa cu ei, n-o să mai avem, că ne aduce Soroș și Bruselu la sapă de lemn...

Pentru uzul celor care mai păstrează câte-un neuron lucid prin țeastă, încerc să le comunic următoarele:

George Soros, pe numele real György Schwartz, maghiar de origine evreiască, s-a născut la Budapesta în 1930. La vârsta de 13 de ani a trăit ocuparea Ungariei de către naziști, fiind nevoit să se ascundă, împreună cu familia, sub o identitate creștină pentru a scăpa de trimiterea în lagăr. Apoi, invadarea Ungariei de către sovietici.

În 1947, a reușit să plece în Anglia. A studiat la celebra London School of Economics, pe care a absolvit-o ca Master of Science. A fost unul dintre elevii preferați ai filosofului Karl Popper, de la care a preluat conceptul de societate deschisă.

Pentru a obține prima slujbă în sectorul financiar, a trimis scrisori tuturor băncilor comerciale din Londra, și una l-a angajat.

Nu a avut funcții de stat, a fost toată viața un speculator de bursă și investitor, genial, se pare, de vreme ce a câștigat multe miliarde. N-a fost niciodată cercetat, nici măcar acuzat pentru corupție, a plătit doar o amendă piperată pentru „folosire incorectă de informații”, după lungi procese cu statul francez.

De ani buni încoace, Soros nu se mai ocupă de afaceri. Finanțează programe pentru promovarea democrației și societății deschise în peste 60 de state, cu peste 600 milioane dolari pe an. A avut contribuții majore la tranziția pașnică de la comunism la capitalism, sprijinind mișcări ca Solidaritatea în Polonia, Carta `77 în Ceholsovacia, sau pe savantul disident Andrei Sakharov în URSS. A donat circa 100 milioane dolari în ajutorul celor loviți de criza din 2008-2009 în țările din Europa Centrală și de Est.

La 86 de ani, Soros este în acea etapă a vieții în care dă, nu vine să ia. De ce o face? Pentru că detestă totalitarismele fascist și comunist, naționalismul și rasismul, pe care le-a cunoscut cum v-am spus.

L-a susținut pe Obama, a luptat împotriva alegerii lui Bush Jr. și Donald Trump. Convingerile și acțiunile lui sunt fățișe. Sprijină peste tot pe unde poate libertatea, deschiderea, nediscriminarea între oameni.

Votând ca năucii ca să scăpăm de căpcăunul din basme Soroș, în 2016, ne întoarcem nici măcar la „Nu ne vindem țara!” al anilor `90, căci acum e vorba de furat, de furat țara cu totul de către Soroș, Brusel, multinaționale, Occidentul perfid. Votăm ca să ne fure, domle, liniștiți, români de-ai noștri.

De fapt, sunt reînviate „agenturilii” despre care zbiera Ceaușescu, ca să-i dăm dreptate drăguțului dictator.

Și mai trist este că în spatele acestui vot împotriva străinului cotropitor, echivalent cu înfierarea imperialismului american de către comuniști, se ascunde o năzuință sinceră și foarte românească: pentru că ești român, bun român, să fii plătit de la stat cu o leafă bunișoară. Și pensia bașca, cum ar zice Conu Leonida. 

Pe cei care se reped să scotocească acum, îi anunț că își pierd timpul degeaba: n-am nicio treabă cu Soros, n-am călcat vreodată pragul vreunui ong finanțat de el. Ar fi trebuit s-o fac, ca ziarist.

Nu știu pe ce voi pune ștampila duminică. O să intru în cabina de vot ca într-un magazin alimentar second-hand, să-mi aleg ceva din grămadă, și mă hotărăsc atunci.

Ce știu sigur însă e că gogoașa cu Soros n-o s-o înghit, pentru simplul motiv că nu-mi plac gogoșile, nici cele americănești, nici cele românești. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

”Cravata galbenă”

”Cravata galbenă”, filmul regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul marelui dirijor, Sergiu Celibidache, este o biografie cinematografică și, în același timp, o confesiune; o ”partitură” a memoriei naționale scrisă cu ”notele” unui destin încercat. Dincolo de cronologia unei vieți extraordinare, filmul este o introspecție despre libertate și identitate și despre România care a dăruit lumii figuri emblematice și genii; dar pe care nu a prea știut să le păstreze acasă.

Citește mai mult

Transformare digitală

Digitalizarea în România avansează cu viteze diferite în sectorul public și cel privat. Firmele private în special din industriile bancară, sănătate sau retail au fost forțate de împrejurări concurența acerbă să se transforme digital, dar instituțiile de stat sunt încă prinse în inerția birocrației și lipsa de viziune strategică. În mediul privat, digitalizarea nu mai este un moft, ci o necesitate pentru scalare și eficiență. În sistemul public lipsa bugetelor multianuale și absența ownership-ului fac implementarea proiectelor de IT un proces greoi sau chiar eșuează (foto: Shutterstock).

Citește mai mult