Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Nu ne va ucide pandemia, ci mizeria morală

Nu vom fi uciși de coronavirus. Ci de corupție, de ignoranță, de prostie, de nonșalanța cu care minimalizăm totul, de viteza cu care punem preșul peste gunoiul din viețile noastre. Ne va ucide hăhăiala generalizată. Ne va doborî inconștiența cu care tratăm realitatea din jurul nostru. Faptul că suntem o specie din ce în ce mai superficială, mai leneșă în gândire, lentă în a raționa și a asimila informația, ne va pune în genunchi.

Periodic, revin în discuție subiecte de care ne lovim de zeci de ani. Și tot periodic mi se ridică pielea de pe mine, simt un amestec de groază și de silă. Văd reacții infantile, grotești, jumătăți de măsură, cititul în diagonală este la ordinea zilei, sfaturile docte din fundul canapelei sunt aruncate pe piață cu o viteză înspăimântătoare. 

Spital pregătit de covid-19

Vorbim din nou despre sistemul de sănătate din România. Cazuri de „dezertare” la ordinea zilei. Cu această ocazie se creează din nou confuzie. Nu pentru că se scrie, ci pentru că de cele mai multe ori se înțelege prost ceea ce se citește. Pentru că, de foarte multe ori, creierul nu se mai conectează la tastatură atunci când se concep anumite comentarii.

Cadrele sanitare care își fac datoria în aceste zile reprezintă o imensă majoritate, asta îmi place să cred și nu vreau să-mi schimb această convingere. Sunt oameni care nu mai merg pe-acasă, care s-au înfășurat în pungi de plastic pentru că demența administrației este imensă și nu au măsuri de protecție eficiente, medici și asistente care nu au timp să mănânce un iaurt și să muște dintr-un nenorocit de covrig. Acești oameni sunt demni de tot respectul și în orice moment vor fi îmbrățișați și li se va recunoaște efortul.

Opinia publică este alarmată și extrem de furioasă. Pentru că unii au ales în aceste zile să plece. Cer concedii medicale în zone în care nu s-au semnalat cazuri de contaminare, vor să iasă la pensie, refuză să muncească pentru că nu au condiții… Motive se găsesc întotdeauna.

Așa este, nu sunt condiții. Pentru că politica este mizerabilă, pentru că nivelul corupției de la noi este imens, incomparabil cu cel din alte țări, pentru că numirile și angajările se fac încă pe criterii îndoielnice, „dinozaurii” fac legea prin instituții, traficul de influență putrezește orice tip de relație bazată pe meritocrație. Se fură materiale, dezinfectanți, se devalizează frenetic totul. 

Nu pot să-i judec pe cei care vor să plece. Nu este rolul meu. Eu pot doar să constat realitatea și am ocazia să-mi exprim un punct de vedere prin aceste rânduri. Vor judeca pacienții lăsați singuri prin saloane și familiile lor. Poate că și magistrații se vor ocupa de aceste cazuri după ce va trece pandemia, sper să fie așa.

Sunt voci care spun „Dar nu au condiții, nu se pot expune prostește în fața virusului.” și „Alte țări au asigurat măsuri de protecție cadrelor sanitare.” - da, au dreptate. Dar se știe de 30 de ani că sistemul este șubred, că nu sunt condiții. Nu a văzut nimeni în stradă, la proteste, cadrele medicale din România. Doar grupuri răzlețe, voci pierdute pe ici-colo atunci când situațiile devin dramatice. Cu trei oameni care protestează - în timp ce alte sute dintr-un spital tac - nu se va rezolva niciodată nimic. Și alte țări au fost prinse pe picior greșit. Și în Spania s-au înfășurat medicii în pungi de gunoi la începutul crizei pentru că nu aveau material suficient de protecție. Au murit dintre ei. Prima asistentă a decedat acum două săptămâni în Bilbao. Dar nu s-a cerut nimeni la pensie, nu ridică nimeni mâinile a neputință. Din contră, mii de voluntari vin la muncă din fotoliul comod de pensionar. Pentru că este altă mentalitate. Aici se intră în sistem pentru că se dorește o profesie, nu se aleargă după plic. Cadrele sanitare din Spania se află în vârful topului la capitolul „încrederea populației”.

Știu, doare foarte tare ceea ce scriu. Și nu generalizez. Dar să nu mai ascundem după degete. Vreau să văd cum ies zecile de mii de medici și de asistente pe scările spitalelor la proteste. Nu când vine valul pandemiei peste oameni. Ci înainte și după. În fiecare zi, dacă se poate. Să protesteze și să blocheze sistemul pe timp „de pace”. O breaslă unită poate să curețe jegul moral din interior și poate să arunce guverne întregi pe fereastră. Dar la noi este preferată atmosfera călduță, acel „merge și-așa”, se funcționează în continuare pe burtă. Pentru că suntem cu toții complici la punerea pe chituci a sănătății publice: cadre medicale, pacienți, politicieni, jurnaliști… Toți, absolut toți avem partea noastră de vină. 

Scriam că-mi este silă și groază. Da, pentru că nu văd soluția. Nenorocirea asta va trece mai devreme sau mai târziu, dar prevăd că lucrurile se vor așeza în matca lor. Ne agităm un pic acum, aruncăm cu scuipat peste tot, ne porcăim în dreapta și-n stânga, dar vom continua să băgăm plicul în buzunar și unii vor continua să-l accepte. Alții zic că niciun sistem nu e perfect. Au dreptate.

Eu îmi voi permite să adaug altceva: mizeria morală nu este peste tot la fel. Și cred că e timpul să recunoaștem asta și să facem ceva în acest sens.

Articol publicat pe Jurnal emigrant.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • În timp ce devine tot mai numeros grupul medicilor demisionari, în conferința de presă zilnică a guvernului britanic, pe tema virusului, ministrul sănătății reîntors din izolare anunță că până acum s-au înscris 750.000 (șapte sute cincizeci de mii) de voluntari ca să ajute NHS (Sistemul lor de sănătate) și personalul de îngrijire a celor cu probleme.
    Trei sferturi de milion (deocamdată) de oameni se oferă să ajute în lupta cu virusul care înspăimântă lumea, în loc să stea acasă să se uite la televizor.
    • Like 1
  • Chi Ci Chi Ci check icon
    Dumneavoastra ati iesit sa protestati pentru dreptul la sanatate? De ce nu?
    • Like 1
  • Sunt de acord cu articolul, cei care vor sa dea acum bir cu fugitii, ce au facut ei pentru ca sistemul sa functioneze, inainte de momentul covid? Au protestat, au semnat petitii, au semnalat nereguli, macar au refuzat celebrul plic? Nu cred ca au facut macar ceva din toate astea. Adica, stam cat e caldut si binisor, ca poate ajungem la pensie fara mari batai de cap, dar daca vine ceva cu adevarat serios, vrem sa ne luam talpasita repede, spargem usa!!! Pai da, doctore, imaginatia matale de doctor (ca presupunem ca ti-ai luat examenele pe bune, nu pe spaga la unii ca Beuran) nu ti-a zis cand ai baiguit juramantul al caraghiosului ala de Hipocrate ca s-ar putea sa fie si nasol, nu numai bine sau binisor?
    • Like 4
  • Inainte de a arunca cu piatra, sa ne uitam putin pe niste statistici recente, daca tot ne raportam la altii:
    - Italia - personalul medical reprezinta aprox. 9% din numarul total de infectati
    - Spania - personalul medical reprezinta aprox. 12% din numarul total de infectati
    - Romania - personalul medical reprezinta aprox. 15% din numarul total de infectati
    Cum vi se pare? Incurajator, nu?

    Si, pentru ca rezonez pe deplin cu un comentariu al lui Alex Dima, il reproduc aici:
    "Un profund sentiment de furie. Asta simt.
    De cateva zile tin legatura cu medici din spitale. Unii sunt speriati, sunt epuizati, nu au proceduri, echipamente de testare.
    Suntem in aceasta situatie din cauza unor imbuibati, slugi, spagari, lacomi, hoti, netrebnici si nemernici!
    Ii vedem, ii stim si acceptam de zeci de ani. Ei au distrus sistemul de sanatate. Opresti, fluturi, dragneni, ponti, melescani, basesti, fireni, nastaseni, tariceni, iohannesieni, orbani si lista asta nu se mai termina.
    Pe toti ii stim prea bine! Dar i-am lasat sa ne conduca. In spatele lor stau altii cu aceleasi metehne, stapani de locuri, institutii si sisteme.
    Pana mai zilele trecute, in loc sa faca rost de echipamente pentru spitale, se jucau de-a guvernarea si motiunea de cenzura iar mai devreme, cativa ani, s-au jucat cu justitia. Totul pentru a-si pastra posterioarele tabacite in jilturile puterii si pentru a nu intra la puscarie.
    Ani la rand, am urlat mizeriile pe care le comit. Dar poporul i-a acceptat si votat.
    Nu stiu cum vom scapa de acest coronavirus, dar stiu sigur ca de virusii care ne-au condus in toti acesti ani, care au pus stapanire pe tot si toate trebuie sa scapam! Altfel, vom tot muri cu zile!
    Acum stati in case, dar cand vom scapa, iesiti, implicati-va, uniti-va, luptati pentru drepturile si comunitatile voastre, candidati!
    Trebuie sa ii schimbam si sa ne schimbam!
    Ca sa scapam!"
    • Like 5
    • @ Iron Spike
      Ii vedem, ii stim si acceptam de zeci de ani, cauza tuturor relelor in Romania. Da tie de ce iti pasa, vezi-ti de treaba ta, lasa ca merge si asa.
      • Like 0
    • @ Victorin Borsciov
      Stimate domn,
      Sunteti sigur ca raspunsul dumneavoastra imi este adresat? Sunteti absolut convins? Intreb, pentru a ma clarifica - inainte de a reactiona la ultima parte a postarii dumneavoastra.
      • Like 0
  • Nimic despre struțo-cămila spitalelor/clinicilor private ? Nimic despre medicii și personalul cu pregătire medie cu dublă angajare, public/privat, cei care lucrează în spitalele publice în special pentru a asigura clientela clinicilor private la care sunt angajați ? Ne plângem că nu s-au construit cele 8-10 spitale regionale mamut, dar nu ne întrebăm cine va lucra în acele spitale în vreme ce în cele actuale avem un deficit major de personal. Cred că dacă s-ar face o analiză a cadrelor medicale care „părăsesc corabia” după angajatori, vom afla că majoritatea, dacă nu toți, au contract de angajare la clinicile private. Atâta timp cât nu se vor „separa apele” între mediul privat și cel public, nu vom avea un sistem de sănătate sănătos, nici în mediul privat nici în cel public, nu vom putea „fugi din Egipt”. Pentru asanarea acestei mlaștini pline de năpârci, un rol esențial trebuie să-l aibă Ministerul Muncii prin intermediul Inspecției Muncii care trebuie să stabilească norme de muncă clare ( dacă încă nu au ) și „să taie în carne vie” acolo unde aceste norme nu se respectă, astfel nu vom mai avea personal care „muncește” peste 24 de ore pe zi ( catedră, cercetare, îndrumare doctorate, clinică publică, clinică privată, parlament, guvern, consiliere prezidențială, AGA, CA, și altă mulțime de comitete și comisii ).
    • Like 1
    • @ Voicu Nicolae
      check icon
      Probabil nu vă dați seama dar de fapt pledați pentru pensii speciale pentru medici!
      Căci motivul principal invocat pentru pensiile speciale tocmai acesta este: interdicția expresă de a lucra ȘI în mediul privat.
      • Like 1


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult