Printr-o coincidență frumoasă, prima ei zi la grădiniță a coincis cu ultima zi în care a fost la creșă în România, la doi ani distanță. Doi ani de luptă, operații, chimio, radioterapie, așteptări. Frică. O frică greu de descris, care te paralizează, te strânge. Doi ani în care ea ne-a ajutat să continuăm lupta. În prima zi, după patru ore, ne sună de la grădi: Daniela plânge tare că vrea acasă. Putem veni să o luăm? O luăm, dar noi suntem bucuroși: a rezistat patru ore din prima, e foarte bine. Deja a doua zi nu ne mai sună.

„Mai este și diferența de mentalitate. Ei nu sunt curioși. De exemplu programul este de la 9 la 17. Dacă pleci la ora 16, pentru că ți-ai terminat treaba sau ai o programare și ai vorbit cu un coleg să îți țină locul, nimeni nu te întreabă unde mergi, de ce pleci mai repede, ce faci. Cumva oamenii își văd de treaba lor, nu caută să îți pună bețe în roate. Este mai puțină ranchiună între colegi. În Irlanda lipsește partea asta pe care din păcate o mai vedem în România”, vede dr Paul Oargă.

Dacă este să vorbim de costurile unei vulnerabilități la nivel organizațional, acestea pot varia semnificativ în funcție de tipul de vulnerabilitate, industria, mărimea organizației și alți factori.

Unii italieni au un “defect”: încep conversații cu străinii, mai ales dacă sunt copii lângă ei. Iar când se întâmpla să ajungem la întrebarea “De ce sunteți în Italia?” și le spun, văd mirarea pe fața tuturor. Nimic din ce a făcut Daniela, din toate tratamentele, nu a lăsat urme fizice. Când o vezi nu îți vine să crezi că a trecut prin toate.

Victor Ponta, consilierul onorific al premierului Marcel Ciolacu. susține că interesul spitalelor străine care preiau mari arși din România este „doar să trimită facturi uriașe către statul român”. Declarațiile fostului premier vin în condițiile în care, la 8 ani de la Colectiv, România nu a fost capabilă să creeze condiții pentru îngrijirea pacienților cu arsuri grave, iar oamenii mor încă cu zile din cauza infecțiilor nosocomiale. Foto - Inquam Photos/ George Călin

Botoșănenii au scris „Nu am aer” și „Alexandra” pe fațada cabinetului particular al unuia dintre medicii considerați de către oameni responsabili de moartea Alexandrei Ivanov, tânăra gravidă care a decedat la finele săptămânii trecute la Maternitatea Botoșani. Foto - botosani24.ro.

La fel de rău, e o iluzie să crezi că dacă te îmbolnăvești într-un oraș mediu spre mare, în weekend, sau de Sfânta Măria, sau în liberele legale sau în zilele-punte, sau în concediile din sistemul sanitar, sau noaptea, sau în pauza de masă cineva te va îngriji sau că prin minune o să apară un medic de gardă într-un spital unde nu sunt medici de gardă. Vei naște pe trotuar sau vei muri în chinuri, fără aer, pe un pat de spital, cu copilul mort în burtă. Foto - Inquam Photos/ George Călin

„Nu am aer” - a fost strigătul de ajutor al Alexandrei, tânăra de 26 de ani care a murit săptămâna trecută la maternitatea din Botoșani după ce nu a fost băgată în seamă de nimeni timp de 7 ore, deși sângera din cauza pierderii unei sarcini. Foto - Captura video Monitorul de Botoșani

Un număr imens de femei nu beneficiază de niciun serviciu medical de supraveghere a sarcinii până în momentul în care ajung în sala de naștere - 28% din totalul gravidelor din România.

De când a început tratamentul, starea de sănătate a pacientei s-a îmbunătățit considerabil. Nu a înregistrat efecte adverse sau deficite neurologice noi, așa că i s-a recomandat acest medicament pentru tot restul vieții. Însă, pe lângă tratament, mai sunt alte analize, RMN-uri, toate la fel de costisitoare.