Foto: Guliver Getty Images
Spiritele în social media s-au inflamat în ultimele zile, iar societatea s-a polarizat în tabere (mai ceva ca la o cădere de guvern – ce să vezi, asta chiar s-a întâmplat deunăzi!) pentru că Irina Rimes (Rîmeș) a fost desemnată ambasador onorific al Zilei „Brâncuși” 2020.
A făcut Ministrul Culturii o alegere înțeleaptă? După unii da (iată, se vorbește despre Brâncuși), după alții nu (publicitatea prost făcută este o formă derizorie de cultură, spune doamna Corina Șuteu, fost Ministru al Culturii).
Trebuia să accepte domnișoara Rimes această demnitate? Și acest punct e discutabil. După unii, dacă nu ești competent într-o speță, e recomandabil să stai deoparte. După alții, „everything goes”: eu unul trăiesc în România de când m-am născut, adică de 33 de ani, și am văzut destule, de la universitari care vorbesc mult în prezidiu despre subiecte în care nu sunt nicidecum competenți, până la... Viorica Dăncilă prim-ministru! Așadar, competența nu este o condiție necesară și suficientă pentru acceptarea unei demnități. Cel puțin în România.
Așadar, cine e de vină pentru starea de fapt? În primul rând, este legitim să ne întrebăm dacă există o „stare de fapt”, o problemă? Cred că da, pentru că „până nu faci foc nu iese fum”, iar în acest caz „fumul” este scandalul din social media care trenează de zile bune. Așadar, cine este „focul”? Ministrul Culturii? Puțin probabil: domnul ministru a recunoscut că a obținut efectul dorit, și anume mediatizarea Zilei „Brâncuși” 2020 (chiar dacă, cu spunea un predecesor al domnului ministru Gheorghiu citat mai sus, publicitatea prost făcută nu este poate cea mai bună strategie de marketing cultural). Irina Rimes? Cum spuneam mai sus, faptul că a acceptat o demnitate care presupune competențe pe care nu le are n-ar trebui să fie atât de scandalos, dat fiind obiceiul pământului.
Există totuși un vinovat? Din nou, cred că da: acest vinovat este sistemul de educație românesc. Nu cred că despre Brâncuși (ca de altfel, și despre alți mari creatori români – artiști, scriitori, inventatori etc. – care n-au avut șansa să fie incluși în canon) ar trebui să aflăm la evenimente efemere, de obicei monotone și sforăitoare, de tipul Ziua „Brâncuși” 2020. Ar trebui să aflăm de la școală și de la muzeu. (În treacăt fie spus, un lucru care te frapează ca român când vizitezi muzee vestice este cât de adaptate sunt acestea pentru educarea școlarilor: de la tururi cu ghizi tineri și energici, la spații generoase amenajate în muzeu în scop vădit educațional și materiale grafice simple și atractive; muzeele românești eșuează lamentabil în această privință.) Așadar, un sistem de educație care, pe lângă alfabetizarea minimală, nu este capabil să asigure o pregătire culturală în spiritul insuflării valorilor naționale este, prin definiție, un sistem de educație parțial falimentar.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.