Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

O nouă procedură pentru executarea silită a contribuabililor care au de recuperat sume de la stat

Contribuabilii ce au de recuperat sume de la entități publice nu vor mai fi executați silit pentru datorii egale cu sumele de recuperat, iar executarea silită continuă împotriva entității publice. 

În Monitorul Oficial din 29 noiembrie a fost publicat ordinul președintelui ANAF pentru aprobarea procedurii de executare silită în cazul debitorilor care au de încasat sume certe, lichide şi exigibile de la autorităţi sau instituţii publice

Consultați actul normativ aici!

Ordinul nr. 3454/2016 reglementează procedura executării silite a debitorilor către bugetul de stat pentru situația când acești contribuabili au de recuperat sume certe, lichide și exigibile de la entități publice.

În activitatea economică se întâmplă frecvent ca un operator economic să efectueze livrări de bunuri sau prestări de servicii către instituții publice, acestea să nu efectueze plata din diverse motive, iar în același timp operatorul economic înregistrează datorii la bugetul de stat, sume pentru care este executat silit.

Nu este o situație agreabilă și nici normală, astfel începând cu 1 ianuarie 2016 prin noul Cod de procedură fiscală se stabilește modul în care autoritatea fiscală trebuie să procedeze. Sunt aplicabile prevederile de la art. 230 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, ce stabilesc: „(3) în cazul în care debitorul are de încasat sume certe, lichide și exigibile de la autorități sau instituții publice, executarea silită se continuă prin poprirea acestor sume ori de câte ori, ulterior comunicării somației, se depune la organul fiscal un document eliberat de autoritatea sau instituția publică respectivă prin care se certifică că sumele sunt certe, lichide și exigibile. Prevederile art. 236 se aplică în mod corespunzător.”

Din analiza temeiului normativ, observăm că sumele pe care contribuabilul le are de încasat de la entități publice vor fi supuse colectării la buget direct de la acele entități, nu vor mai fi executate silit la nivelul contribuabilului, cu condiția ca acesta să prezinte „un atestat” al acestor sume eliberat de entitatea publică.

OpANAF nr. 3454/2016 aprobă procedura efectivă de aplicare a acestor prevederi normative, stabilind formatul mai multor documente, dintre care amintim:

- atestat pentru stabilirea sumelor de recuperat ale contribuabilului de la instituția publică;

- cerere ce aplicare a prevederilor de la art. 230 din Codul de procedură fiscală;

- adresă de înființare a popririi către instituția publică;

- decizie de ridicare a executării silite.

Pentru fiecare dintre aceste documente actul normativ adoptă modelul tipizat și modul de completare.

Actul normativ detaliază anumite cazuri particulare ce pot să apară în aplicarea acestei măsuri, cum ar fi:

- Dacă sumele de încasat de le entitatea publică sunt mai mici decât debitul datorat de contribuabil, vor înceta măsurile de executarea silită a contribuabilului pentru valoarea acestor sume, dar vor continua acele măsuri de executare silită pentru diferențe;

- Autoritatea publică are obligația să confirme sau să infirme existența datoriilor către contribuabil în termen de maxim 5 zile de la adresa de înființare a popririi;

- Nu sunt considerate sume certe, lichide și exigibile acele sume ce fac obiectul unui litigiu între entitatea publică și contribuabil. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Infrastructură gaze

Dincolo de priză. În această vară, România a ajuns într-o situație fără precedent în istoria recentă: nivelul scăzut al Dunării a determinat oprirea reactoarelor nucleare de la Cernavodă. Împreună, cele două reactoare asigură în mod obișnuit aproximativ o cincime din producția de energie electrică a țării. Seceta prelungită a arătat cât de repede se poate schimba echilibrul național. Șeful guvernului a îndemnat clienții casnici să reducă voluntar consumul în orele de vârf, adică între 20 și 23, iar autoritățile au anunțat că la nevoie, marii jucători din industrie pot fi decuplați de la rețea (foto: Inquam Photos / Octav Ganea).

Citește mai mult

Eugen Rădulescu

Încet, dar tot mai sigur, ne îndreptăm spre dezastru. PNRR se va încheia fără ca România să beneficieze de ultimele tranșe. Demența politicienilor a ajuns la paroxism: după ce PSD a îngropat finanțele publice prin politica sa dincolo de iresponsabilă din 2024 și s-a opus cu o îndârjire sinucigașă oricărei reforme cât timp a făcut parte din guvern, acum acționează pentru a fi sigur că S&P ne va coborî în categoria țărilor „nerecomandate investițiilor”.

Citește mai mult

scoala - elevi - copii

Am înțeles întrebarea mai târziu, când Andrei mi-a arătat subiectele. Hai că matematica nu pretind c-o înțeleg, dar la română zic că mă mai pricep. Nu știu câți dintre absolvenții de Litere ar fi putut face jumătate dintre subiectele la română. Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

Citește mai mult