
foto: Lucian Alecu / Alamy / Profimedia
„Țara visurilor noastre” (Oradea – Timișoara), 1937 – 1944, a fost titlul unei reviste literare înființate la Oradea, la Liceul „Emanuil Gojdu”, în 1937, o revistă de literatură și cultură scrisă de liceeni sub conducerea nemuritorului profesor-preot și scriitor Augustin Cosma. În perioada de restriște a Ardealului de nord-vest din anii 1940 – 1944, revista s-a mutat la Timișoara. Această publicație a fost expresia entuziasmului creator tineresc, liceal, expresie a energiilor, a emoțiilor, a speranțelor juvenile de a-și imagina, dar mai ales de a spera într-o țară românească de vis, ideală și împlinitoare. Aceste idealuri sunt valabile și în zilele noastre, acum în fața unui nou început de entuziasm creator provocat de alegerea ca președinte a lui Nicușor Dan.
Personificarea acestei speranțe este fără îndoială Ilie Bolojan, personaj care prefigurează un nou model de comportament politic, de seriozitate, de competență, de onestitate și de un patriotism profund asumat. Suntem sufocați astăzi, până la isterie națională, de grija deficitului bugetar, de tot felul de reforme fiscale, de tot felul de politici financiar-economice, dar am uitat cu desăvârșire, voit sau neintenționat, de factorul uman care poate să demareze, să garanteze prin propriile calități succesul unor astfel de măsuri. Mai pe scurt, mă refer la deficitul de competențe și dăruire a omului politic. Nu putem să delegăm conducerea țării unui echipaj de incompetenți, precum însoțitorii de bord Nordis. Ne pierdem în aritmetici parlamentare, în finețurile unei gestici de condescendență față de toate partidele proeuropene și menajăm dintr-un „profund și real democratism” sensibilitățile și umorile partidelor. Ilie Bolojan este preferat de Nicușor Dan pentru poziția de prim-ministru și în acest sens ar trebui să-l numească cu orice preț, mai ales că asocierea sau tandemul cu fostul președinte interimar i-a adus mai multe voturi decât cele ale partidelor.
În aceste momente de criză și de derută, deciziile trebuie să fie tranșante și nu tranzacționate. Ilie Bolojan în mod legitim poate să configureze o acoladă semnificativă între anul 1937 și anul 2025 pentru a avea o „țară a visurilor noastre”. În mod real, el este absolvent al aceluiași liceu „Emanuil Gojdu” și absolvent al prestigioasei Politehnici din Timișoara, provenind astfel dintr-un spațiu al rațiunii, al Transilvaniei și Banatului, așa cum afirma în 1938 Iuliu Maniu, spațiu care „a avut trei componente de căpetenie ale ideologiei românești de peste Carpați: ideea națională, dreptate socială și democrație națională”. Această democrație națională rezultă din „sămânța ce a încolțit cu mult înainte de Revoluția franceză, ea apărea în acțiunea nefericitului episcop Inochentie Micu” (Iuliu Maniu). În consecință, trebuie depășite conciliabulele partidelor și băgarea lor excesivă în seamă și trebuie ca președintele să opteze pentru o personalitate providențială a vieții publice românești care este Ilie Bolojan, o personalitate opusă tuturor vicleniilor pletorei pesediste. Acesta este deasupra unei țări a mezelicului și miticismului sufocant și este aparținător unei „țări a visurilor noastre” ai cărei cetățeni ar trebui să fim toți, țară pe care nu am putut să o avem nici la 107 ani după Marea Unire.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
După '89 , chiar am avut visuri minunate despre țara noastră, spulberate rapid de regimul neocomunist al lui Iliescu. Democrația a fost omorâtă în bătaie de minerii lui Cozma în iunie 1990 în Piața Universității! Și acolo a murit și țara visurilor noastre, deși atunci nu ne-am dat seama.
După 35 de ani România arată urât- nu fizic ci moral. Predomina
unu: "civilizația"BMW ului și doi: "civilizația " boxei cu muzica la maxim. Unu reprezintă agresivitatea, violența și inconștiența, iar doi- nesimțirea și lipsa de educație. Numărul românilor care se se grupează în cele doua "civilizații " nu e neapărat mare, dar îndeajuns încât să strice imaginea unei țări care încearcă (sau încerca!?) să fie mai aproape de de Occident decât de Orient. Deocamdată nu am reușit... și s-ar putea ca în curând să nici nu mai vrem asta.
E foarte trist pentru mine să mă gândesc la " Țara visurilor noastre " , așa cum o vedeam în "89. Și cel mai mult doare faptul că cele două "civilizații " amintite mai sus încep să câștige din ce în ce mai mulți adepți.
Va reveni România spre bun simț , educație și onestitate? Greu de spus în acest moment. Deocamdată " țara visurilor noastre " este prinsă ( și aprinsă!) de ambițiile, orgoliile și frustrările propriilor cetățeni. Când acestea se vor potoli, o să am speranțe.