Achitarea celor doi asasini ai lui Gheorghe Ursu – Pîrvulescu și Hodiș - ar fi putut fi scânteia care să aprindă o nouă revoluție în România, dacă noi am fi un popor, o comunitate și nu o populație oarecare. Așa ar fi dacă noi am avea conștiința că formăm o comunitate pe care nu o poți batjocori sau umili în întregul ei, pentru că are orgoliu, are principii și repere morale peste care nu poate trece și e hotărâtă. Orgoliul, hotărârea și solidaritatea sunt pilonii demnității unei nații. Un popor poate greși, poate avea, în istoria lui, momente slabe, dar, dacă-i rănești orgoliul, el va compensa prin hotărâre și revoltă clătinarea produsă de rană. Confuzia nu va dura mult. Se va dezmetici și va ieși la luptă, cerând compensare. Un astfel de popor nu poate fi decât solidar, fiindcă nu poți lupta singur, iar țelul luptei e comun: însănătoșirea ca neam și țară. Eu tot mai cred că un astfel de moment – un nou început pentru România – nu e imposibil.
Doar că populația noastră e împărțită în clanuri. Cine a pus piatra de temelie a acestor clanuri a știut ce face: a perforat pentru mult timp temelia solidarității, învățându-ne să urmăm omul, nu ideea; omul, nu nevoia; omul, nu legea; omul, nu dreptatea. În loc să fim sclavii ideii sau, dacă vreți, cavalerii rațiunii, noi am ales să fim slugile unor bipezi.
Or, omul este o alegere subiectivă, o emblemă, în cel mai bun caz, ce se poate decolora. Ideea rămâne. Nu servitorii unor oameni care reprezentau vremelnic instituții ale Justiției, ci slujitorii ideii de dreptate trebuia să fim noi. Să ne adunăm în piețe în numele ei, ori de câte ori ar fi fost nevoie.
Dar noi, nu. Noi ne uităm la om, la „ai noștri” și la „ai lor”, în timp ce ei – „ai noștri” și „ai lor” – își bat joc de noi, de toți, pe rând sau toți odată, sub formă de ... struțocămilă.
Tot „la om” s-au uitat și judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție când i-au achitat pe Pîrvulescu și Hodiș. Doar nu voiați să strice traiul liniștit și îndestulat al celor doi torționari comuniști pentru ifosele unor disidenți pe care ei nu i-au respectat niciodată și i-au urât tot timpul, dar s-au dat de gol tocmai acum, la 33 de ani de la Revoluție, când au anulat amintirea Revoluției, contestându-i lui Gheorghe Ursu calitatea de disident. Dacă Ursu și Goma nu au fost disidenți, atunci cine?! Ei au fost mai mulți, disidenții, dar numărătoarea începe de aici. Judecătorii contrariază și nu le pasă, dar chiar și asta pot să înțeleg. Ce nu pot să înțeleg e felul odios în care își exhibă lipsa de logică: Dacă nu era disident și nu era periculos pentru sistemul comunist, de ce l-au închis? De ce l-au urât atâta? De ce l-au omorât? Pentru 17 dolari? Atât face logica lor?
Era previzibil că Pîrvulescu și Hodiș urmau să fie achitați, dar nu se putea face măgăria pe 4 Iulie – cu majusculă, că a fost ziua unchiului Sam - și atunci s-a decis amânarea pronunțării sentinței pentru 27 iulie, când nu mai era ziua unchiului Sam și judecătorii au putut să judece nestingheriți cu gândul și la frații de la Securitate: morții cu morții și viii cu banii și interesele de castă... Rămâne totuși emoționantă, mișcătoare această atenție a judecătorilor față de simbolistică și față de sentimentele partenerului strategic, de dragul căruia au amânat cu 23 de zile uciderea a doua oară a lui Ursu... Ei realizează cumva obscur că mațul care-i leagă de Securitate nu dă bine în ochii lumii...
Verdictul acesta este de o nesimțire remarcabilă și el vine să omoare și ultima brumă de respect sau încredere în Justiția română. Nimeni de-aici încolo nu va mai putea ignora cum Zeița Justiției s-a dat în stambă cu Securitatea.
Ca tabloul surogatului de dreptate să fie complet, Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, va trebui, fiindcă a pierdut procesul, să plătească și cheltuielile de judecată, fiind obligat să bea până la capăt acest... nechezol de Justiție. Este și un soi de avertisment pentru alți temerari...
Oricât ai mima democrația, cu o astfel de imagine în față – o oarbă (Justiția) „dusă de mânuță, de-a stânga și de-a dreapta, de doi ofițeri de securitate” – nu poți trăi mult timp, fără să nu te anulezi ca neam și țară și fără să nu mori, nu de glonț, ci de rușine.
Pentru orice popor care nu a degenerat, o nouă revoluție ar fi inevitabilă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Ei, au trecut mai mult de zece ani de când Dinescu şi-a scris pastila. Şi a avut dreptate, nemernicul.
A fost o reglare de conturi în interiorul Securității și atât!