Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

O „manipulată” din Piața Victoriei s-a infiltrat printre „știrbii” de la Cotroceni. „Am fugit de acasă. Fiul meu a încercat să mă încuie în apartament să nu ies la protest”

Proteste Cotroceni

Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

Am ajuns la Cotroceni pe la 4 şi jumătate. Erau vreo câteva sute de oameni, dintre care doar câţiva mai vocali, restul stăteau în grupuleţe şi discutau sau, pur şi simplu, priveau manifestaţia, scandând periodic. M-am simţit ca o infiltrată printre ei – blugii largi, traista pe un umăr şi tenul încă neridat mă dădeau de gol. Se uitau cu neîncredere la mine, întrebându-se ce caut acolo.

Când a început protestul de la Cotroceni, în newsfeed-ul meu s-a revărsat un potop de glume de prost gust cu ştirbi, proteze dentare şi o anumită farmacie. Aşa că m-am îmbrăcat şi m-am dus acolo să vorbesc cu oamenii care sunt ţinta urii şi a miştourilor de fiecare dată când încearcă să îşi facă auzită vocea.

Voi începe prin a spulbera nişte mituri. Proteze sau nu, oamenii cu care am vorbit aveau dinţi, precum şi logică şi darul vorbirii coerente. Aveau păreri diferite faţă de ale mele, dar argumentate. Am stat trei ore la Cotroceni vorbind cu diferite grupuri de oameni iar în tot acest timp am auzit mai multe argumente decât teorii ale conspiraţiei. Vă vine să credeţi sau nu, dar nu am auzit nici discursul „dacă mai trăia Ceauşescu...”

În grupurile de oameni cu care m-am dus să vorbesc, am fost întâmpinată cu răceală şi neîncredere. O doamnă m-a analizat din cap până în picioare şi mi-a spus:

- Aţi venit să ne întrebaţi ce părere avem şi după aceea să scrieţi despre noi că nu avem dinţi în gură şi că suntem analfabeţi?

M-am simţit mică în momentul ăla şi parcă mă priveam de undeva din exterior – o apariţie stranie la Cotroceni care zâmbeşte benign şi încearcă să îi convingă pe oameni că ultimul lucru pe care şi-l doreşte e să îi insulte sau să îi ia peste picior. Nu m-au crezut şi nu au acceptat să fie înregistraţi în timp ce vorbeam. Aşa că am băgat reportofonul la loc în traistă, am scos un carneţel şi un pix şi am început să notez. Am scris mai bine de zece foi, până când mi-au îngheţat degetele pe pixul metalic. De fiecare dată când întrebam pe cineva de acolo de ce a ieşit să protesteze, mi se răspundea că are dreptul să o facă. Fără excepţie, toţi oamenii întăreau, în faţa mea, dreptul lor de a îşi exprima nemulţumirea. Şi făcând asta, de fapt, încercau să se convingă pe ei că au acest drept şi că au o voce.

I-am întrebat pe cei cu care am vorbit de ce au venit la manifestaţie. Majoritatea mi-au spus că nu sunt de acord cu faptul că preşedintele Klaus Iohannis a ieşit împreună cu protestatarii în stradă. Alţii erau foarte revoltaţi de expresia folosită de acesta atunci când, răspunzând la o întrebare a unui reporter, a spus „avem sute de mii de români de-ai mei în stradă”.

- Dacă domnul preşedinte are românii săi în stradă, noi ai cui suntem? m-au întrebat.

Toţi oamenii cu care am vorbit duminică mi-au spus că se simt umiliţi şi că le este călcată în picioare demnitatea. O doamnă mi-a spus că a fugit de acasă, deoarece fiul ei a vrut să o încuie în apartament ca să nu iasă la protest. 

Analizând răspunsurile primite, am remarcat două mari teme: groaza de control şi teama dezbinării. Toţi oamenii cu care am discutat ajungeau la subiectul dictatură şi securitate în momentul în care mutam discuţia în zona legislativă. Cineva mi-a spus că securiştii de azi vor să pară mai buni decât cei de ieri. Mi-am dat seama că mulţi dintre cei care au fost acolo nu au fost pentru că regretă vremurile Epocii de Aur, ci pentru că le-a fost inoculată groaza că istoria s-ar putea repeta. Sunt oameni care şi-au dorit libertatea, care poate au luptat pentru ea şi care au avut de suferit de pe urma comunismului. Iar acestor oameni li se spune constant că DNA-ul încearcă să preia controlul şi că abuzul în serviciu este noua armă politică.

Folosindu-se de cicatricile rămase de pe urma comunismului, anumite posturi de televiziune profită de aceşti oameni. E vorba despre un sinistru experiment pavlovian în care oamenii au fost învăţaţi să se aştepte la tortură atunci când aud anumite cuvinte-cheie. Oamenii care au ieşit la Cotroceni nu au făcut-o pentru că aprobă corupţia sau pentru că îşi doresc o dictatură, din contră. Au ieşit împotriva a ceea ce percep ei ca fiind corupţie şi tentativă de dictatură – la fel ca şi noi. Fondul e acelaşi, forma e diferită. Iar în momentul în care noi nu întrezărim fondul, devenim forme fără fond, exact aşa cum sunt toate ironiile, relatările tendenţioase şi cuvintele peiorative la adresa unor oameni care, întocmai precum noi, au ieşit din spirit civic.

Cea de-a doua temă a fost legată de dezbinarea ţării. Unii dintre oameni mi-au vorbit despre contextul geopolitic actual, despre extremismul în creştere în întreaga Europă şi despre posibilitatea unor conflicte de anvergură. Ei văd ceea ce se întâmplă ca o dezbinare ce produce instabilitate – Piaţa Victoriei vs. Cotroceni. Om vs. Om. Părinte vs. Copil. Iar, în ultima vreme, politica a acaparat trăirea interioară, a sufocat empatia şi ne-a transformat în maşinării beligerante, a căror ură nu face distincţia între ideologie şi fiinţa umană. O femeie închisă în casă de propriul copil, un copil renegat de propriul părinte – nu ştim să mai facem diferenţa între ideea pentru care luptăm şi oamenii împotriva cărora nu ar trebui să îndreptăm armele.

Am ieşit la proteste încă de acum aproape o lună, încă de la primul protest. În fiecare seară am strigat la Guvern până când nu am mai avut voce şi nu am mai putut să îmi simt picioarele de frig. Am ieşit împotriva lipsei de decenţă, împotriva modalităţii grobiene în care am fost trataţi de către Guvern, împotriva superficialităţii, a incompetenţei şi a corupţiei, dar niciodată împotriva acestor oameni care au fost la Cotroceni. Nu am ieşit ca alţi oameni să fie trataţi cu aceeaşi lipsă de decenţă cu care am fost trataţi noi de către Guvernul Grindeanu. Nu am ieşit ca aceşti oameni să se simtă umiliţi, ironizaţi, irelevanţi. Şi în tot acest timp, despre noi, cei din Piaţa Victoriei, s-a spus că am fost manipulaţi. Că suntem nişte „animale idioate” şi nişte „putori”. Că am fost plătiţi de multinaţionale şi de grupări oculte pentru a ne vinde ţara. Nu e, oare, ironic, că dintre noi, aceştia care am fost numiţi în fel şi chip, se ridică voci pentru a spune despre cei de la Cotroceni că sunt tâmpiţi, manipulaţi, cu un picior în groapă, plătiţi ca să iasă în stradă? Noi avem dreptul la convingeri şi la simţ civic. Ei nu.

Îndreptându-mă către Piaţa Victoriei, după mai bine de trei ore, nu puteam să îmi scot din minte cuvintele care mi-au fost spuse.

  • Noi nu suntem intelectuali ca cei din piaţă, dar avem şi noi dreptul să ne spunem părerea.
  • Când am fost în stradă, am fugit de gloanţe ca să îl dăm jos pe Ceauşescu. Acum de partea noastră nu e nimeni.
  • Domnişoară, să scrii despre părerea noastră, te rog.

Un domn cu care am discutat şi care fusese ghid montan, mi-a povestit despre şocul pe care l-a simţit atunci când, revenind într-o zonă pe care nu o mai vizitase demult, a văzut pădurea decimată. I-am dat dreptate şi am vorbit puţin despre defrişări. La final, m-a întrebat zâmbind cu speranţă:

- Deci să înţeleg că sunteţi de partea noastră?

Nu am ştiut ce să îi răspund. Cum puteam să îi spun că da, sunt de partea lor, dar ideologic sunt de partea cealaltă?

Îi tratăm pe aceşti oameni ca pe un apendice. Un organ care a avut, la un moment dat, o funcţie, dar acum este inutil pentru că am evoluat. Şi îl ignorăm complet până în momentul în care începe să ne supere. Atunci îl extirpăm şi singura noastră nemulţumire este legată de faptul că, timp de câteva săptămâni, nu mai putem să mâncăm pizza. Că o parte fizică din noi zace pe undeva într-un container pentru resturi biologice nici nu ne trece prin minte. Trăim într-o epocă a corectitudinii politice, dar aceasta nu se aplică lor – pe ei e ok să îi ironizam, să îi jignim, să îi facem să se simtă ca şi cum nu au niciun drept. Ne batem reciproc pe umeri că suntem mişto şi toleranţi, că suntem creativi şi corecţi, că ne dorim o lume mai bună şi că o construim, dar râdem în hohote atunci când unu’ mai haios vine şi spune „E vreo Catenă prin Cotroceni şi au reducere?” Ştim cine sunt şi cum sunt aceşti oameni, că doar am văzut filmările. Curiozitatea să stăm de vorbă cu ei nu o avem. Dar îi condamnăm că iau literă de lege tot ce spun burtieree galbene ale televiziunilor. Îi condamnăm pentru culpa morală de care ne facem şi noi vinovaţi. Îi condamnăm că nu ne ascultă, dar când, vreodată, i-am ascultat noi pe ei?

Şi, discutând cu aceşti oameni, mi-am dat seama că, pentru ei, România este singura şansă pe care o au. De multe ori mi-am spus că atunci când revolta mea va atinge cota maximă, că atunci când voi simţi că nu mă mai regăsesc în această ţară, voi pleca. Eu am un ultim resort – ei nu. Pentru că sunt în vârstă, au probleme de sănătate şi nu au nici forţa şi nici oportunitatea de a începe o viaţă nouă, altundeva. Eu ies la proteste pentru că nu vreau să plec din ţară. Ei ies pentru că nu au altă variantă, pentru că nu au o plasă de siguranţă şi pentru că trăiesc într-o permanentă umilinţă de a fi consideraţi irelevanţi, amestecată cu groaza amplificată de posturile de televiziune abjecte care monetizează frica.

Când am ajuns, într-un final, în Piaţa Victoriei, eram mulţi. Ne-am încălzit, am cântat imnul şi am aprins luminile de la telefoane. Am apreciat creativitatea unor pancarte, am glumit şi am discutat despre importanţa a ceea ce facem. Niciunul dintre noi nu şi-a pus problema că este irelevant sau că nu are dreptul să fie acolo. Nu mă mai simţeam ca o intrusă, cel puţin nu până în momentul în care am aprins luminile. Atunci mi-am dat seama că nu mai aveam baterie la telefon şi am scotocit prin buzunare după o brichetă. În acel moment, când toată Piaţa Victoriei era luminată de sute de mii de telefoane, eu mă străduiam să aprind bricheta. Şi acela a fost momentul cand am înţeles, pe deplin, cum se simt oamenii care protestează la Cotroceni. Ca şi cum au o brichetă capricioasă în faţa luminii clare produse de un smartphone. O flacără vulnerabilă la meandrele vântului, greu de obţinut, mai greu de păstrat şi anemică în comparaţie cu restul surselor de lumină.

La noi a fost optimism, căldura şi lumină. La ei a fost frig, întuneric şi o vulnerabilitate sfâşietoare. Iar singurul element comun între cele două lumi a fost tricolorul. Ziua trecută am hoinărit între două lumi în decurs de 6 ore. Şi niciodată nu am simţit o prăpastie mai mare între ele. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cine e vinovat de situatia in care am ajuns? Va spun eu: se numeste Dragnea, iar dupa disparitia lui din viata publica totul va intra in normal cu conditia ca rusii sa nu descopere un alt Dragnea!
    • Like 0
  • Nu vreau să o supăr pe autoarea articolului, dar am niscaiva obiecții. 1. Ati auzit de listele făcute de psd, cu nume, cnp și suma primită de fiecare, anii trecuți la așa zise manifestații spontane la Cotroceni? câți dintre cei lăudați de dvs. se aflau acolo în ziua respectivă și cât primiseră, sau îi credeți pe cuvânt, că așa au simțit ei să vină la Cotroceni. Da dece? ce le făcuse lor Președintele? Ați remarcat că în strigătele lor erau (în afară de cele scrise de psd, înainte pe foi) numai sloganele mincinoase și dezinformatoare de la antena 3 și rtv? 2. Ați remarcat prezența unor interlopi, de tipul celor aduși la nevoie pentru astfel de acțiuni, de către Codrin Ștefănescu sau Negoiță? 3. Și mama este pensionară, a lucrat o viață în învățământ, i-a fost scârbă când i-a văzut pe acei oameni acolo, cum îi este scârbă de câte ori vede liderii penali ai psd zilnic la televizor, mințind. A, am uitat să vă spun: mama nu se uită la cele 2 posturi tv amintite mai sus. (tot de scârbă)
    • Like 0
  • Cu o singură propoziție dispăreau ca și teleportati: au promoții la mici la ( alegeți voi supermarketul favorit) : D Nu râdeți de acești ne-oameni , ei sunt primii in ziua de vot la secții, ei nu cunosc dialogul ei le știu pe toate mai bine și trebuie să "zici că ei" ca să finalizezi discuția, ei au numai drepturi și absolut nici o obligație, alții sunt de vină pt toate problemele și ei sunt doar victimele, iar nu vă iluzionați inutil, ne ar omorî fără pic de remușcări ori un dușman mort ori un țânțar strivit , problema rezolvată doar mereu au fost crescuți în ideea stalinistă cine nu i cu noi, sigur este dușmanul nostru. Vrei sa nu mai îți decidă viitorul zombii ăștia socialiști? Implică te, educă și o dată la patru ani du te și VOTEAZĂ!
    • Like 0
  • Frumos spus şi adevărat grăit, mă bucur că pot să mă alătur ţie în demersul spre lumină, care este adevăratul spirit al pieţei Victoria, toleranţa faţă de nişte oameni cumsecade (majoritatea!) amăgiţi de nişte neromâni. Mai ales că e DIN CAUZA NOASTRĂ, PENTRU CĂ NU AM FOST LA VOT, DE MULTE ORI, DE 25 DE ANI ! Trebuie să ne recunoaştem vina că am lăsat ţara să fie cotropită de tâlhari care au devenit profesionişti, călare pe cele 400 miliarde furate din Decembrie '89, care sunt gata să instituie REPUBLICA MAFIOTĂ ROMÂNĂ! Pensionarii şi "ştirbii" de la Cotroceni sunt bunicii şi părinţii noştri şi nu ne face cinste să nu-i înţelegem, mulţi din ei sunt sinceri! Să fim şi noi, până la capăt şi să nu mai chiulim la vot!
    • Like 0
  • Chiar daca nu sunt de accord cu motivele acestor protestatari - evident incitati si speriati de zvonistii de la Haznale - e de apreciat ca vor sa fie auzite si analizate si opinile lor, pentru care suporta si ei cu stoicism gerul si ploia -la fel ca si cei din Piata Victoriei - si in plus mai risca si niste crize de rheumatism si sciatica!, Ma intreb: oare merita acel mic dictator cu mustata pentru care s-a starnit toata galceava, atata incancenare si dezbinare? Raspunsul e evident, NU!!! Perntru ca un om rezonabil, chiar daca ar fi nevinovat, ar face, spre biele tarii, un pas inapoi ca sa potoleasca furtuna starnita din cauza lui. Dar Dragnea nu are atata demnitate, de aceea ar trebui ca sa fie impins inapoi de colegii onesti din PSD. Din pacate, lichelele din jurul lui, de genul unor Stefanescu, Nicolicea,Firea, olguta,Ciordache il ajuta sa ramana in fruntea haitei pana in momentul in care manifestatia #Rezist va deveni #Revolt...
    • Like 1
  • ABSOLUT REAL SI SUPERB!M-ai racorit!
    Am preluat si am diseminat.
    Ai pus punctul pe "I"!
    Asa este, aici este problema noastra!
    • Like 0
  • Felicitari Ruxandra
    O tanara frumoasa si cu mintea luminata.Cand am vazut titlul articolului am gandit : "alta snoaba cu idealuri aburite, ce se crede superioara celorlalti". Dupa ce am citit insa, am vazut un om frumos, cu suflet bun, om care stie dar mai ales vrea sa priveasca si la suferinta celorlalti.
    Imi pare bine ca am descoperit acest site, socializam in alta parte cand aveam dispozitia necesara insa acolo oamenii deja tind spre bestialitate.Sper ca aici sa fie ascultate si acceptate toate opiniile si sa imi pot gasi parteneri civilizati de dialog si, cine stie, sa descoperim calea adevarata spre altceva, real , cinstit, onorabil.
    • Like 0
  • Excelent scris, putini arunca o privire si dintr-un alt unghi. felicitari !
    • Like 0
  • Nu stiu cat de mare este prapastia dintre cei din Piata Victoriei si cei de la Cotroceni,stiu insa ca nemultumirile au aceiasi radacina. Saracia.
    • Like 0
    • @ Auras Sanda
      E adevarat dar saracia nu diminueaza imteligenta, puterea de observatie, obiectivitatea si compasiunea umana. Toata lumea stie ca saracia e sursa dar nimeni nu vrea sa intre mai adanc si sa vada ceea ce e gresit cu abordarea umana a acestor probleme. Ruxandra, spre surprinderea mea, face aceasta apropiere obligatorie si pentru asta gasesc ca mesajul ei e exceptional. E vorba despre ganduri de valoare pe care putin le recunosc versus platitudini ca ale tale.
      • Like 0
  • Ambele tabere au dreptate (cind se refera la ceilalti).
    • Like 0


Îți recomandăm

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult

Mara Popescu

Mara Popescu este singura studentă româncă la medicină la King’s College din Londra, o pestigioasă instituție de învățământ. Este frumoasă, are 18 ani, e matură și echilibrată, este logică și structurată, ca și cum vârsta ei ar fi scrisă doar pe hârtie.

Citește mai mult