Biserica de lemn din Urși, după restaurare. Sursa fotografiilor: Fundația Pro Patrimonio
Luna trecută, proiectul de consolidare și restaurare a bisericii de lemn din satul Urși, un frumos lăcaș de cult din secolul al XVIII-ea, a fost desemnat printre marii câștigători al Premiilor Europene pentru Patrimoniu, Europa Nostra 2021. Pe lângă cea mai importantă distincție europeană pentru patrimoniu, biserica din satul Urși, județul Vâlcea, a primit și premiul publicului, impresionat de munca depusă de arhitecți, restauratori și localnici pentru a salva o parte din sufletul vechi al comunității.
Biserica, după restaurare
Eforturile lor ar putea fi subiectul unui film documentar care să te țină cu sufletul la gură, crede arhitectul Șerban Sturdza, vicepreședintele Fundației Pro Patrimonio, care a coordonat procesul de salvare a bisericii.
„Doar norocul i-a ajutat pe colegii mei să nu cadă niște grinzi chiar peste ei”
În urmă cu 12 ani, Șerban Sturdza ajungea pentru prima dată la Urși.
„Când am ajuns la biserică, am văzut că era foarte stricată, dar cu pictura uluitor de frumoasă. Și atunci am hotărât ca imediat să facem un releveu. Doar norocul i-a ajutat atunci pe colegii mei să nu cadă niște grinzi chiar peste ei, pentru că, tocmai când erau în altar, o bucată din acoperiș s-a prăbușit.
Au scăpat și au continuat releveul. Am hotărât imediat că, indiferent de consecințe, biserica aceasta trebuie salvată. Și chiar în ziua aia, omul cu care eram a dat un telefon și a cerut niște cherestea. A fost un lucru, care a pornit mai mult cu intuiție și cu impuls. A pornit brusc. Noi știam precis și din alte experiențe căm dacă nu acționezi imediat, o pierzi”, își amintește el. Cu toate acestea, lucrările de restaurare, începute cu sprijinirea bisericii în niște drugi care să o țină în picioare, aveau să dureze, din lipsa banilor, 10 ani.
Foto: Starea inițială
Ce a contat însă a fost dăruirea echipei de restaurare, generozitatea donatorilor și implicarea membrilor comunității, care au vrut cu orice preț să vadă întreagă biserica în care se rugau stră-strabunicii lor.
„A avut perioade în care ar fi putut abandona, ar fi putut să părăsească lucrarea, ar fi putut să plece din țară”
„Nu ai bani și nu ai un timp în care să lucrezi. Toată lumea lucrează în restul de timp, e vorba de voluntariat, de bunăvoință. Lucrurile au putut fi continuate prin tenacitate. Doamna Ana Chiricuță, care a fost piesă principală în partea de restaurare, a avut perioade în care ar fi putut abandona, ar fi putut să părăsească lucrarea, ar fi putut să plece din țară exasperată și să-și găsească altundeva de lucru, dar nu a făcut-o și iată că a dus lucrurile până la capăt. Dar asta e o chestiune care ține de o tenacitate specială”, spune arhitectul.
Foto: Restauratoarea Ana Chiricuță
Nimic nu s-ar fi putut însă întâmpla fără sprijinul comunității, care a susținut echipele de arhitecți și restauratori pe toată perioada lucrărilor.
Restauratorii, cazați și hrăniți de comunitate
Femeile din sat erau cele care le găteau echipelor de restauratori care au primit din partea comunității o casă în care să stea. La rândul lor, aceștia au renovat-o pentru a o lăsa comunității într-o stare în care poate fi introdusă în circuitul turistic.
„Ne-am atașat zdravăn de comunitatea de acolo. Pe lângă faptul că ne-am împrietenit cele două generații de preoți, tată și fiu, familia Șerban, am reușit să surclasăm, ceea ce este foarte greu, partidele politice. Indiferent cine a fost la conducerea primăriei, n-a avut importanță, toți au fost în mod surprinzător susținători ai proiectului. Asta a făcut să putem face și un mic muzeu cu resturile care au fost recuperate din biserică și nu mai puteau fi introduse în structura existentă, cu o mică machetă care au explicat tot procesul de restaurare. Acest muzeu a rămas într-una din încă role grădiniței și se folosește și acum, ca loc pentru întâlniri, after-school”, explică el.
„Se culegeau bucățele de frescă căzute în jurul bisericii, care erau câteodată mici cât coaja pe care o cureți de pe un ou fiert”
Dincolo de tenacitate și bunăvoință, esențială a fost priceperea tehnică a celor care au realizat diferitele stadii ale lucrării. O provocare a fost reprezentată de salvarea frescei, care era lipită de bârne, și repunerea ei în locul inițial, după restaurare. „În momentul când pui o frescă, care este o suprafață continuă, pe niște bârne care sunt niște elemente disparate și toată biserica se mișcă și e gata să se prăbușească, atunci fresca se fisurează. O mare parte din ea cade și până la urmă se sfărâmă. Am asistat la acțiuni greu de imaginat, a fost pentru prima dată când am văzut așa ceva. Se culegeau bucățele de frescă căzute în jurul bisericii, care erau câteodată mici cât coaja pe care o cureți de pe un ou fiert. Și se adunau și s-au făcut depozite de astfel de fragmente mici, care corelate cu bucățile de frescă rămase au fost depozitate timp de ani de zile într-o construcție de lemn provizoriu. O parte din ele au fost consolidate la fața locului, o parte din ele au fost aduse la București cu mare greutate, cu tot cu grinzi, la Universitatea de Arte Plastice, la catedra domnului profesor Dan Mohanu. O echipă redutabilă a lucrat ani de zile, s-a reașezat fresca pe grinzi și grinzile au fost duse înapoi și montate în structura bisericii. Este o muncă greu de imaginat”, explică Șerban Sturdza.
Biserica a fost ridicată pe cricuri, iar pentru tălpile de lemn au fost aduși stejari din Bucovina
Foto: Biserica ridicată pe cricuri
O altă etapă extrem de dificilă a fost reprezentată de înlocuirea tălpilor putrezite ale construcției, ceea ce a presupus ridicarea bisericii cu un metru de la sol, cu ajutorul unor cricuri. Pentru că tălpile originale fuseseră dintr-o bucată, iar în zonă nu se găseau copaciatât de mari, reprezentanții Fundației Pro Patrimonio au adus, cu ajutorul unui transport special, stejari din Bucovina. Apoi, au plantat în apropiere puieți, cu gândul ca generațiile care vor veni să aibă, peste 80 de ani, material pentru o nouă consolidare a biseriici.
„Suma picturilor din toate bisericile din Oltenia depășeste suprafețele pictate din Capela Sixtina”
Bisericile de lemn din România sunt un element important în patrimoniul umanității. România nu a avut mari catedrale, însă a avut sute de mici biserici în sate, realizate în deplină coerență stilistică. Suprafața pictată a vechilor biserici din Oltenia depășește suprafața pictată a Capelei Sixitine, a calculat Șerban Sturdza care subliniază că nu este suficient să salvezi doar una. Ele sunt valoroase împreună.
Foto: Interiorul bisericii de lemn dim Urși, după finalizarea lucrărilor
„Sunt valoroase pentru că conțin informație, sentiment, amintiri și foarte multe lcururi care nu se pot exprima. Mai este un lucru valoros. Faptul că sunt multe dovedește că e vorba despre o populație care gândea și avea coerență în comportament. Din punct de vedere antropologic și al peisajului cultural, ele reprezintă o valoare extrem de mare. Atunci când am sesizat asta mi-a venit și ideea că suma picturilor din toate bisericile din Oltenia depășeste suprafețele pictate din Capela Sixtina. Fără niciun complex de inferioritate, unele sunt unele, altele sunt altele, dar valoarea lor există.
A salva una din multe este extrem de important, dar a salva cât mai multe e esențial. Dacă noi avem multe biserici de lemn și cele mai reprezentative sunt în Maramureș nu înseamnă că nu trebuie să avem grijă de celelalte. Asta ne-a făcut să ne gândim la bisericile din Oltenia, la cele din zona Sibiului. Mai mult decât atât, astfel de structuri de lemn există din zona scandinavă până la Dunăre. Mai departe nu mai sunt, noi suntem limita de sud. E o valoare care depășește valoarea unui singur obiect”, spune arhitectul, care a lansat o inițiativă de salvare a 60 de biserici de lemn, unde 60 este o cifră simbolică.
După proiectul reușit de la Urși, și preoți din satele vecine au intrat în legătură du Fundația Pro Patrimonio pentru a încerca să-și salveze vechile biserici. „Asta a generat o atenție la preoții din satele vecine și în acest moment, scopul cel mai important pe care îl avem este să reparăm biserica de la Șirineasa din vecinătate, care nimeni nu se gândea că mai putea fi reparată. S-a făcut o mică cercetare, s-a descoperit că e extrem de interesantă și, dacă am avea acei bani, am repara-o. Dar nu sunt bani. Poate că premiul acesta care a venit ar putea să declanșeze o campanie de senzibiliare”, speră arhitectul.
Pe 23 septembrie, a afut loc ceremonia de decernmare a Premiilor Europene pentru patrimoniu. Pe parcursul acesteia, reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Europa Nostra au anunțat cei patru laureați ai Marilor Premii și câștigătorul Premiului Publicului, selectați din cele 24 de inițiative din 18 tări Europene declarate câștigătoare anul acesta. Premiile Europene pentru Patrimoniu/Premiile Europa Nostra au fost lansate de Comisia Europeană în anul 2002 fiind încă de atunci gestionate de Europa Nostra – Vocea europeană a societății civile angajată în protejarea patrimoniului cultural și natural. Premiile au sprijinul programului Europa Creativă al Uniunii Europene.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.