Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Oare mai putem fi la fel? Ce ni s-a întâmplat când lumea noastră s-a micșorat brusc

Copil pe Calea Victoriei

Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

Iată că se împlinesc aproape doi ani de când ne-am confruntat cu un fenomen neanticipat – pandemia – și cu restricțiile asociate. O perioadă pentru care nimeni nu a fost pregătit și care a avut efecte dramatice nu doar în plan medical și economic, ci și în plan psihologic. Acum, când la orizont apar primele semne că nu s-a sfârșit, ci că mai pot exista valuri succesive, poate că am face bine să ne întrebăm cum ne-a influențat perioada aceasta pe fiecare dintre noi.

Primul gând ar fi spre ce am pierdut.

Mai întâi am pierdut acea previzibilitate a vieții curente. Peste noapte ne-am trezit în carantină, apoi restricțiile au continuat – și mai ales nu s-a putut anticipa nimic, fiecare zi putea aduce ceva neprevăzut. Care neprevăzut putea avea accente dramatice, cum ar fi îmbolnăvirea, spitalizarea, complicațiile, sau putea să fie mai prozaic, respectiv să împiedice orice fel de planificare rezonabilă pe termen mediu sau lung. Orice planuri și-au redus orizontul la o săptămână. Am început cu toții să trăim – la propriu – de azi pe mâine. Unii s-au adaptat mai ușor, alții – în special cei care obișnuiau să aibă proiecte pe durate mai lungi – au avut dificultăți mai mari. Dar, în toate cazurile, această lipsă de previzibilitate a accentuat anxietatea şi a creat o stare de dezorientare cu efecte negative asupra echilibrului psihologic.

Al doilea lucru care s-a pierdut a fost varietatea contactelor umane: lumea s-a micșorat brusc, a dispărut forfota străzii, necunoscuții au devenit potențiali „dușmani” purtători de virus, a trebuit să ne distanțăm, să renunțăm la strângeri de mână sau îmbrățișări, să evităm să îi vizităm pe cei dragi, în special pe cei făcând parte din categoriile vulnerabile. Am rămas cumva închiși într-un „țarc” extrem de îngust, alături de cei cu care ne-a prins pandemia în același loc. Nu doar că am pierdut contactul direct cu persoane semnificative din viața noastră, dar nici nu prea am mai avut ocazia de a crea noi legături. Pur şi simplu nu am mai ajuns să cunoaștem alți oameni, dar nici să ne vedem cu prietenii sau cu familia lărgită. Poate ca lucrul on-line ne-a ținut oarecum în contact cu colegii de muncă … dar cam atât. Am devenit toți însingurați, reduși la un cerc foarte restrâns, ca şi când am fi fost exilați undeva în pustietate.

Odată cu această însingurare au dispărut şi multe din elementele care ne ajutau să ne adaptăm mai ușor la ceea ce s-ar putea numi „proba realității”: în mod normal fiecare din noi își ajustează ideile despre lume și viață prin verificare nu doar cu ce există în realitate dar și prin discuții, schimburi de idei și argumente cu cei din jur. Dintr-o dată, toate acestea au încetat. Am rămas mai degrabă dependenți de o mass-media de multe ori calitativ îndoielnică, ceea ce a agravat teoriile conspiraționiste și gradul de incertitudine, făcându-ne și mai vulnerabili în fața anxietății.

Am pierdut și multe elemente legate de viața emoțională; de la faptul că nu ne-am mai putut bucura cu adevărat de un apus de soare sau de florile dintr-un parc, până la lipsa plăcerii asociate contactului uman, a descoperirilor, al satisfacțiilor decurgând din viața culturala … În plus, pentru a rezista perioadei de izolare, în mare măsură am început să ne reprimăm emoțiile, pentru a ne feri de asaltul celor negative.

Am pierdut și senzația de libertate – de la închiderea granițelor până la închiderea unor localități sau chiar a ușii propriei case. Am devenit cumva prizonierii unei lumi mult mai înguste, fără nici un drept sau putință de a o părăsi.

Evident că toate acestea ne-au afectat profund, și doar timpul va spune în ce măsură recuperarea va fi posibilă, și cât va dura. In special vârstele vulnerabile (copii, adolescenții, bătrânii) au fost puternic afectați de depresie și anxietate, dar nimeni nu a fost complet ocolit de astfel de efecte.

Dar oare totuși am și câștigat ceva în urma acestei perioade?

Fără îndoială că da.

În primul rând am învățat cu toții, mai mult sau mai puțin, să fim singuri. Înainte de pandemie singurătatea părea mai degrabă un stigmat social. Pandemia a făcut din singurătate un fel de normalitate, și - mai de voie, mai de nevoie - cam toată lumea s-a adaptat, în mai mică sau mai mare măsură. Iată că acum devine în regulă să fii singur și să te simți bine cu tine însuți. Mai mult decât atât, singurătatea forțată a lăsat loc pentru introspecție și poate ca mulți au avut ocazia să afle mai multe despre ei înșiși.

Un alt câștig a fost că am aflat cât de multe putem face de unii singuri și cât de puternici suntem de fapt – pentru că am reușit să traversăm această perioadă, am reușit să funcționăm și să ne păstrăm cât de cât o stare apropiată de normalitate. Am devenit conștienți că avem forță interioară și că în situații limită aceasta ne susține. Am învățat să ne gestionăm emoțiile negative și să funcționăm în situații care înainte de pandemie probabil le-am fi considerat insuportabile.

Am mai câștigat faptul că am învățat să ne găsim spațiul de echilibru acasă, că am găsit rutine și activități plăcute care să ne ofere satisfacție în spațiul personal. Am învățat să ne bucurăm de lucruri mărunte și să le prețuim. Am învățat să trăim cu cei foarte apropiați și să apreciem contactul uman cu aceștia: poate am învățat să le observăm semnalele subtile și să le luăm în considerare, am învățat să fim mai empatici, mai înțelegători, mai flexibili.

Am învățat să fim flexibili cam în orice domeniu, de la adaptarea la on-line pentru job, școala, cumpărături, plăți, până la petrecerea timpului liber. Poate că mulți au descoperit că pot face lucruri pe care nu le făceau de obicei, de la gătit la o varietate de treburi casnice. Poate că mulți și-au găsit câte un hobby care să îi țină ocupați. Am învățat să decidem aproape imediat asupra a ceva ce a devenit peste noapte posibil și să renunțăm fără prea mare frustrare la ceva ce a devenit interzis peste noapte.

Și mai ales am învățat să prețuim libertatea pe care o avusesem anterior. Ne vom întoarce greu la ea, pentru că deja ne-am făcut obiceiuri de pustnici, dar probabil că atunci când ne vom întoarce o vom savura cu adevărat.

Depinde doar de noi ca, odată traversată pandemia, să mergem mai departe păstrând ceea ce am câștigat și străduindu-ne să recâștigăm ceea ce am pierdut… Dacă vom conștientiza nu doar pierderile, dar şi ce am cȃştigat, este posibil să ne regăsim la sfârșitul acestei încercări mai bine decât eram înainte, dacă suntem suficient de înțelepți încât să folosim această situație prin care am fost forțați să trecem ca o perioadă de achiziții și de creștere personală.

Articol preluat de pe blogul autorului

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult