Foto: Guliver Getty Images
Se anunță în presă, cu mare elan, construirea unui nou terminal la Otopeni. Sublim, admirabil, greu de crezut, dar cine știe? Până atunci însă…
1. „Vă rog nu blocați calea de acces!”
O dimineață devreme, Otopeni. O companie low cost, multe zboruri programate să decoleze într-o fereastră de timp de aproximativ o oră. Deși companiile permit check in online, Otopeniul nu are un ghișeu de drop-off. Nici măcar unul amărât, înghesuit printr-un ungher al terminalului. În fine, e zbor low cost, mi-o asum. Caut ghișeul pentru zborul meu și, cu surprindere, văd că, din mărinimia administrației, sunt alocate multe ghișee, mai precis, de la 41 la 48. Dau să caut ghișeele. Sunt oarecum îngrijorat că, de vreme ce sunt atâtea posibilități, iar eu mai am vreo două ore până la decolare, ceasul fiind aproape 5 dimineața, iar zborul la 7, mă voi plictisi de moarte pe un scaun așteptând deschiderea îmbarcării.
Nici vorbă însă de așa ceva. Terminalul se întunecă surprinzător într-o margine, iar o mare de oameni (deși părea mai mult ocean) se învolbura către ușa de acces în terminal. Toți pasagerii, dar toți pasagerii respectivei companii formau o coadă unică. Bun, e pentru operativitate. Sunt preluați simultan 8 pasageri, câte unul de fiecare ghișeu, deci trebuie să meargă repede, îmi zic. Aerul părea suficient pentru câte persoane erau acolo. Nici temperatura nu părea înfricoșătoare, așa că mă așez tihnit la coadă. Timpul avea răbdare, încă. Dar nu pentru mult timp.
Apare un domn cu un ecuson legat de gât, însemne oficiale de autoritate aeroportuară, care începe să strige: „Vă rog nu blocați calea de acces!”. Bine, nu o blocăm, dar nu vezi cât e coada? zic, mai întâi în gând, mai apoi cu voce tare. Și, surprinzător, primesc răspuns că nu e din vina lor, că răii ăștia de la compania low cost nu vor să deschidă mai multe ghișee și că el este nevoit să mai aloce un om, din bunătatea lui, pentru a „operativiza”. Săracul om, uite ce sacrificiu face, numai ca să fie bine. Mai să vărs o lacrimă pentru defunctele profituri ale operatorului de la sol, care trebuie să plătească un om în plus numai pentru a suplini lipsa de respect a companiei aeriene față de propriii pasageri.
Trec minutele, multe; coada se mișcă, anemic; un copil scâncește, plictisit; un bagaj se răstoarnă, cu zgomot, vreo trei cetățeni orientați încearcă să intre prin spațiul îngust pe unde cei care au scăpat de bagaj dau năvală spre noua coadă de la securitate, și alte multe întâmplări „din (i)realitatea imediată”.
Doar că la un anumit moment rutina cozii este abrupt oprită de un strigăt. „Tel-Aviv, mai este cineva pentru Tel-Aviv?” Se produc mișcări, vuiet, groază, trolerele învie, pasagerii se agită. Coada se despică aidoma mării la semnul lui Moise și pasagerii pentru Tel-Aviv dau năvală.
Acum devine evident de ce coada mai mult stă decât înaintează. Pe măsură ce momentul închiderii unui zbor se aproprie, pasagerii sunt chemați la formalitățile de check in (sau, mă rog, se urlă după ei).
2. Managementul traficului sau despre cum trebuie să te supui pentru că managerul a lucrat
Un domn destul de corpolent, autorul chemărilor de mai sus, se plimbă țanțoș în cei 50 cm2 de spațiu rămas între două benzi de dirijare a traficului de pasageri. Mai trec minutele și se aude un nou nume de oraș. Deduc că încă un zbor stă… să plece.
Pasagerii de la coadă murmură, Moise despică din nou marea, câțiva oameni trec. Nefericiții cu zborul mai târziu stau.
Un pasager se revoltă, firește. Și vine și răspunsul, halucinant, românesc, din abisurile mentalității că fiecare problemă nu are o soluție, ci numai o cauză identificată printr-un studiu! Nu citez, că memoria mea nu e atât de bună, ci parafrazez. S-au făcut studii de managementul traficului și aceasta este soluția cea mai bună: o singură coadă și pe măsură ce se apropie zborul, sunteți chemați cu prioritate.
Mai zi ceva, dacă ai ce! Este momentul acela când îți aduci aminte de creativitatea lexicală a invectivei în română. Ai putea continua minute în șir, fără repetiție, dar la ce bun?
Un străin se revoltă și devine lider ad hoc al mulțimii amorsate deja și pe punctul de a exploda. În engleză și cu portofelul în mână i se adresează domnului, cum că îi dă „fifty ron” să plătească pe cineva sa despice coada pe zboruri că poate merge mai repede. Oamenii zâmbesc amar, corpolentul se blochează. Prin ochelarii săi se întrezărește perplexitatea. Nicio vorbă, nu tu în română, nu tu în altă limbă. Nimic, tăcere asurzitoare și din partea lui, și din partea cozii care aștepta o reacție. Se întoarce cu spatele la străin și își vede de treabă. Adică, supraveghează duduile de la ghișee. Nu trece mult și urlă iar numele unui oraș.
Ce nu am spus încă este că pe parcursul celor vreo 90 de minute cât am stat la coadă ghișeul 43 a fost constant închis. Probabil că tot managementul traficului decisese că dacă un număr dispare din cele 8 anunțate, nimeni nu va băga de seamă.
3. Oricum nu știe stânga ce face dreapta
În fine, trece timpul, scap de geantă, mă rog de coada de la securitate să mă lase și pe mine să trec. Mă ironizează oficialul de la capătul cozii, care probabil e angajatul aceleiași companii care îi are pe toți cei ce mișună prin aeroport până treci de filtru, spunându-mi că trebuia să vin mai devreme. Am impulsul să îi spun că nu puteam veni cu o zi înainte, ca la coada de la lapte de cum 30 de ani. Tac pentru că scopul e să trec și eu de „securitate” și să fug la îmbarcare. Trec, fericit, și de controlul pașaportului și ajung la ochii mari ai domnișoarei de la poarta de îmbarcare. Îmi cer scuze că am întârziat, după mine mai aleargă cineva, și îi spun de problema de la check in, ce-i drept, și eu așteptând cam mult de niște ochi blânzi. Ea îmi răspunde că nu e nicio problemă despre care să știe. Nu merită efortul de a-i spune ce e dincolo de securitate. E în lumea ei… Urc în cele din urmă și plec.
4. Să filosofăm
Experiența Stockholmului, cu tot cu conferința la care am fost, mă face să cred că trebuia să existe un rit de trecere cu o dezagregare dureroasă pentru a beneficia de statutul nou și vremelnic din lumea cealaltă a Europei. Dar la întoarcere, aceeași blestemată ritualitate, de agregarea, de această dată, mi-a râs știrbă în față. La 30 de grade, într-o zi de august, suntem preluați de un autobuz, probabil ceva mai în vârstă decât toți călătorii dinăuntru, fără fir de aer condiționat și cu un șofer cu o obezitate abdominală accentuată, tricou mulat care se termina puțin sub ombilic, blugi cu talie joasă și adidași albi. Nu am în fața ochilor decât șoferul… Dar nu pe-al nostru, ci pe acela al lor… Cu cămașă albă și cravată în culorile companiei care asigura transferul la aeroport…
Îmi vine în minte clișeul cărții de vizită. Cum de poate un aeroport să ofere asemenea servicii în condițiile în care un călător (de data asta, nu are importantă care e originea lui) se așteaptă la un pic mai mult decât să treacă printr-o autogară de provincie și să meargă cu mai mult decât o rată de acum 50 de ani din care lipsește numai o damigeană cu vin și o rață vie dintr-o pungă de-un leu, legată la gură?
Costă probabil prea mult un autobuz cu aer condiționat, prea mult o uniformă decentă pentru un șofer al acestui autobuz, prea mult să deschizi ghișee de check proporțional cu numărul de zboruri pe care le știi, prea mult să te porți normal cu pasagerii care, până la urmă, te plătesc prin taxele de aeroport?
Dar dacă așa a decis managementul de trafic! La noi, vinovatul clasic era sistemul. Funcționarul cu mânecuțe, depășit fiind de o problemă, replica în mod constant că programul, calculatorul, sistemul nu îl lasă să facă o oarecare operațiune. Se pare că sistemul iese și el la pensie, după o istovitoare carieră. Însă îi ia locul un nou angajat, la fel de bine instruit, dispus să încaseze toate bobârnacele impotenței generalizate: managementul. Impersonal, amorf, schizoid ca un caporal de miliție decerebrat și la fel de intangibil ca sistemul, dar soluție pentru toate. Noi nu gândim, noi muncim, managementul gândește.
Pensie plăcută, sistemule, serviciu ușor nou angajatule management!
P.S. Am zis să fac plângere la Romanian Airport Services, dar am citit articole despre proprietar. În România de acum, o plângere pentru situația indurată nu are niciun rost! Farewell Romania, Welcome to Romania.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
La întoarcere, după ce găsim cu dificultate ghișeul unic la care se face chec in-ul, un tânăr amabil verifică pașapoartele copiilor , îmi cere să completez formularul ( în picioare, fără niciun suport pe care să așez hârtia), preia ambalajul de cală, și ne oferă tichetele de îmbarcare. Ne cere să ne deplasăm undeva, lângă un panou și să așteptăm persoana care urmează să preia pe cei doi copii. Până aici totul OK. Ce a urmat însă m-a determinat să scriu aceste rânduri aici.
Ne ducem la locul indicat și...așteptăm. După cca 1/2 ore apare, o persoană de sex feminin, care ne abordează astfel:
_ Voi sunteți cei ce călătoriți și așteptați să vă preia un însoțitor? -Da, răspund! _ Actele vă rog! (pe un ton de jandarm venit să preia suspecții pe care să-i conducă la secție) - Ce acte, întreb și arătăm tichetele de îmbarcare, cotrobăind și după pașapoarte... -Aveți procură de la notariat? Ce procură, acești copii sunt cetățeni germani, au pașapoarte, bilete etc, toate au fost verificate la ghișeul.. uite-l colea! - Stați să verific zice ritos, și se îndreaptă spre un telefon agățat în perete. În acest timp, copii se uită mirați și speriați, neînțelegând exact ce se întâmplă. - Ce nu e în regulă cu noi? Am greșit cu ceva? Nu am timp să le răspund. Pseudo jandarmul revine și sec declamă: eu am mai rămas cu niște copii să mă descurc cu ei aici în aeroport, așa că nu mai comentați atâta...că nu cunosc procedurile.. că mă comport inacceptabil... Hai! le spune copiilor și pleacă spre liniile de control corporal. Rămân descumpănit, am sentimentul că persoana jandarm are cu totul altă meserie decât ce de însoțitor de copii, și mă încearcă un sentiment de nesiguranță cu privire la securitatea celor doi copii. Văd un domn în uniformă de oficial al aeroportului, și încerc să aflu cine e cea care a preluat copiii. _Nu știu domnule, eu am alte sarcini aici, și îmi întoarce spatele. Stau în aeroport până decolează Taromul spre Frankfurt. Întors acasă, citesc despre serviciile de transport aerian al copiilor, practicile altor companii din lume. Este relativ larg practicat zborul minorilor neînsoțiți de adulți (părinți). Alte companii nu percep taxe de însoțire a minorilor; le mai oferă și un pachet de obiecte specifice vârstei pentru petrecerea activă și plăcută a zborului. La Tarom plătești 40 de euro de copil și de cursă (140 euro în cazul de față) și ai parte de tratamentul descris. Accesez pe internet situația financiară a companie noastre naționale TAROM. În ultimii cinci ani rapoartele financiare consemnează sec , anual, între 100 de milioane și peste 400 milioane pierderi! Deși plătesc de trei ori Taromul, o dată bilet întreg dus-întors, apoi taxă de însoțitor, și la urmă și pierderile anuale în calitate de contribuabil la bugetul României, am parte de serviciile descrise în acest text. Credeți că o mică, deloc minoră, contribuție la dezastrul financiar al Taromului o are și "însoțitorul jăndar" din această, din nefericire, absolut reală și autentică întâmplare?
Eu am o altă problemă. Aeroportul din Cluj s-a dezvoltat enorm în ultimii ani. Din nefericire una din cele mai mari probleme este pista cea nouă, care a rămas la doi kilometri jumătate, iar pentru încă un kilometru nu au mai fost bani. Nu mai sunt bani pentru dezvoltarea transportului inter-modal la Cluj, nu mai sunt bani pentru dezvoltarea terminalului.
De câțiva ani aeroportul Cluj este administrat de un director inimos, care a trecut Clujul pe harta Europei aviatice, care a făcut aproape imposibilul. A arătat că o instituție de stat poate fi administrată bine și că poate aduce avuție orașului. Dar nu se mai găsesc bani. la fel cum nu se găsesc bani pentru aeroporturile din Târgu Mureș, Oradea, Satu Mare sau Baia Mare. Sibiul sau Constanța se dezvoltă încet, mult prea încet iar aeroportul de la Brașov, ce se construiește, va supraviețui cel mai probabil de pe un an pe altul.
În schimb se dorește construcția unui nou aeroport la București, asta în condițiile în care cel de la Băneasa și-a restrâns activitatea sau nici nu mai funcționează. Orașele din provincie au nevoie de legături rapide, de sisteme multimodale sau poate chiar aeroporturi. Între Cluj și Târgu Mureș pe cale ferată sunt cca.120 de kilometri. Un tren modern acoperă distanța asta în jumătate de oră, la fel de la București la Brașov, circa 150 km., în 45 de minute. Poate că în acest fel se va optimiza și alocarea banilor pentru aeroporturi. Pentru a merge de la Tg. Mureș la Madrid ar fi mai simplu să se facă una sau două curse zilnice care să deservească atât Clujul cât și Tg. Mureș iar legătura să se facă cu trenuri moderne iar formalitățile de check-in să fie făcute chiar în gara din Tg. Mureș..
Drumul de la masterplanuri de transport la o infrastructură modernă se împiedică într-un kilometru de pistă la Cluj. Ce să ne mai gândim la trenuri de mare viteză sau sistem de transport inter-modal? Vise ce își iau zborul încetul cu încetul. Acestor vise nu le trebuie piste ca să decoleze din gândul nostru.
Banuiesc ca analizand datele acestui experiment, s-a constatat ca n-are rost sa prioritizezi nimic :D
(2) ma mir ca nu ai sesizat debandada la coada la controlul bagajelor de mina cauzat in special de prostia pasagerilor care circula...doar cind circula spanioli mai vezi niste prostovani la fel de mari ca romanashii nostri (dintre toti europenii)
(3) ce zici de trambalajul pasagerilor cind te intorci inapoi? si tampitzii astia vin cu autobuzul, fac o tura aproape completa a terminalului dupa care te basculeaza in fund la taxatoate...ca deh...la 3 noaptea mai tre sa alergi un kilometru ca sa iesi din aeroport.
aaa.si ultima chestie...ca ziceai de zborul de tel aviv... pasagerii aceuli zbor sunt mai tampitzi ca romanasii...astia vin cu juma de ora inainte de decolare, cu valizoacele dupa ei...checkinul e inchis dupa care dau sa trreaca prin serucity check cu bagajul de cala pt ca imbecilii au chefuit prea mult noaptea si le-a fost greu sa se scoale.... dupa care lasa-i in fatza...avionul intarziat o ora etc...dar au o scuza...nu sunt europeni
Numai ca eu nu am intalnit niciodata la Otopeni o situatie similara. Si calatoresc destul de des cu o companie law cost.
Am trecut prin exact aceeasi experienta, 17 august 2018, ajuns la 04:45 la coada si am stat doua ore pana a ajuns si rândul zborului de Bruxelles sa fie 'strigat'. Initial numai doua ghisee erau deschise, dupa care s-au mai adaugat înca doua.
La poarta, dupa ce mi-am cerut scuze si am explicat, mi s-a raspuns 'da, stim, este la fel in fiecare dimineata'. In consecinta avionul a plecat cu vreo 40 de minute întârziere.
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10212464187747560&set=a.1558203402840&type=3&theater