Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Pacient cu Covid, bulversat de întrebarea unui negaționist „cu școală”: „M-a dat pe spate, întrebându-mă dacă am luat bani ca să stau în spital, știind starea prin care am trecut eu”

pacient covid

„Am avut operații, dar nu am avut durere ca acum. Parcă plutea creierul. Orice medicament, orice perfuzie îmi puneau, mi se părea că îmi face mai rău”. Este mărturia unui pacient infectat cu coronavirus.

Sorin Lungu a avut Covid-19 și a fost internat 11 zile la Spitalul din Bârlad. El a povestit pentru reporterii de la emisiunea Pacient în România, de la Digi24, că deși le spunea prietenilor cât de grea e boala, au fost unii care nu credeau în existența virusului.

„M-a întrebat dacă am fost spitalizat contra cost. Și nu era cineva fără școală. M-a dat pe spate, întrebându-mă dacă am luat bani ca să stau în spital, știind starea prin care am trecut eu”, a povestit Sorin Lungu.

Citiți și:

În spital a fost îngrijit de medicul Nica Aioanei, despre care spune că i-a salvat viața.

„A fost medicul care cred că mi-a salvat viața. Nu cred. Sigur. (Cum v-a salvat viața?) Și prin discuții și prin felul în care abordau oamenii”, adaugă Sorin.

Medicul a povestit reporterilor Digi24 că Sorin Lungu a rămas marcat de experiența pe care a trăit-o în spitalul din Bârlad.  La un moment dat el a făcut comandă și a cumpărat pentru tot pavilionul baxuri de apă minerală. „Când a plecat a vrut neapărat să vadă cum arătăm”, a spus dr Nica Aioanei.

Sorin s-a întors la spital după câteva săptămâni de la externare și i-a dus medicului care l-a salvat un buchet de maci pe care i-a cules singur.

„De câte ori trece prin Bârlad trece pe la noi, întreabă ce facem, dacă suntem sănătoși. Asta e una din micile satisfacții pe care le-am avut noi în pandemie”, a spus medicul la Digi24.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    Nicio mirare, povestea e eternă. A existat şi în 1918, care a luat viaţa a 50.000.000 de persoane.
    • Like 1
  • Cristi check icon
    Mai protejati-va si singuri, marxistilor. Nu pasati responsabilitatea, sub masca empatiei..
    • Like 2


Îți recomandăm

11 septembrie 2001 / sursa foto: Profimedia

Acum 25 de ani, frica avea o adresă. Avea o dată, un contur de zgârie-nori și un nume pe care toată lumea îl putea pronunța. Pe 11 septembrie 2001, pericolul a apărut ca ceva vizibil, ceva ce puteai filma. Astăzi, aceeași frică circulă printr-un SMS, o voce clonată la telefon sau un link care pare aproape corect. Nu mai are contur de oraș. Tocmai de aceea, foarte mulți oameni au încetat să îi mai acorde atenție.

Citește mai mult

Sandra Paul

La 16 ani, Sandra Paul știe deja că performanța nu arată întotdeauna ca o medalie de aur. Uneori arată ca o dimineață începută prea devreme pentru un antrenament. Alteori, ca un robot care nu funcționează după zeci de încercări. Sau ca o zi în care trebuie să alegi între o petrecere și câteva ore de studiu în plus.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon De la joacă la teme: cum amenajezi o cameră de copil care crește odată cu el

Toamna schimbă ritmul întregii familii. Copiii s-au întors la școală, vacanța a lăsat loc temelor, proiectelor și dimineților în care fiecare minut contează, iar camera copilului începe din nou să îndeplinească mai multe roluri în aceeași zi. Este dormitor, loc de studiu, spațiu de joacă, bibliotecă și - pentru copiii mai mari - primul teritoriu al casei pe care încep să-l simtă cu adevărat al lor.

Citește mai mult