Părintele Galeriu cel tânăr, într-un dialog cu Florin Negruțiu. Moștenirea pe care i-a dat-o bunicul său, Constantin, preotul care își dădea ghetele săracilor și se întorcea acasă desculț

Cristian Galeriu este nepotul părintelui Constantin Galeriu, unul dintre cei mai iubiți duhovnici ortodocși, și este la rândul lui preot. Slujește astăzi în aceeași biserică, „Sf. Silvestru”, în care a slujit până în ultimii ani de viață bunicul său, un om care l-a învățat de nenumărate ori lecția bunătății. Într-un dialog cu jurnalistul Florin Negruțiu, preotul Cristian Galeriu a vorbit la emisiunea „Scenă deschisă”, de la Digi24, despre ce înseamnă a dărui, atât celor dragi, cât și străinilor, și despre cât de important e să cauți binele din orice situație.

Difuzată în noaptea de Ajun, discuția a pornit, firesc, de la cadouri. „Bineînțeles, pentru mine, ca slujitor al Bisericii, darurile acestea (n.r. de Crăciun) vin din faptul că pe 25 decembrie sărbătorim Nașterea Domnului, deci am primit cadou de la Tatăl ceresc pe Fiul, ca lumea să regăsească drumul spre Tatăl. Spre iubirea lui nesfârșită și spre bunătatea lui. Și de aceea, undeva, în adâncul nostru rezonează foarte puternic această chemare spre iubire și bunătate în această perioadă”, spune astăzi omul cu ani buni de pregătire teologică în spate. Însă încă de când era copil a făcut instinctiv legătura dintre cadourile de sub brad și darurile lui Dumnezeu. „Cred că până pe la vreo 14 ani am crezut în Moș Crăciun. Am reușit să neg o realitate. La un moment dat am găsit un cadou ascuns înainte de Crăciun, dar am încercat să cred în continuare. Întotdeauna am încercat să cred în ceva care nu e văzut. Nu există tot timpul ceva determinat, ceva care să fie doar palpabil în viață. Și, cu mintea de copil, îl asociam pe Moș Crăciun cu Dumnezeu, fără discuție, și aveam nevoie de el așa”, mărturisește preotul. 

Merge cu icoana și cu o ceată de colindători în casele credincioșilor

Pentru că făcea parte dintr-o familie credincioasă, în care se postea, se mergea la biserică și se cântau colinde, a trăit întotdeauna dimensiunea spirituală a sărbătorii de Crăciun, chiar și pe vremea comunismului. La colindat nu a mers însă niciodată până după căderea lui Ceaușeascu. Când a ajuns pentru prima dată să cânte într-o scară de bloc și-a dat seama de puterea colindului asupra oamenilor și a simțit că a câștigat ceva, a mărturisi preotul la „Scenă Deschisă”. „În ultima vreme la biserică am făcut un alt lucru. Am luat câțiva tineri, familia, soția mea și copiii, și în loc să mergem, cum se merge tradițional cu icoana, în Ajunul Crăciunului, să vestim Nașterea Domnului - preoții separa și colindătorii separat, am mers împreună. Suntem o echipă de vreo 7, 8, 12 oamenii și mergem și cântăm. Și oamenii s-au obișnuit și nu mai vor să mă vadă doar singur în ajunul Crăciunului”.

În ultima vreme, se colindă încă de la începutul lunii, de multe ori chiar cu boxa, iar obiceiul și-a pierdut din sens. „E o formă de cerșetorie?”, a fost întrebat. „Cu siguranță, colindul s-a desacralizat. Ca și alte lucruri, e sursă de venit, e o formă de cerșetorie, pe undeva… E o nevoie. Până la urmă cerșetoria nu pot să o incriminez”, a spus preotul. Și a amintit de o pildă a părintelui Galeriu.

„Și eu ce răspuns o să îi dau lui Hristos când, la judecată, îmi va spune: Ți-am cerut și nu mi-ai dat?”

„Eu sunt o descendență. Părintele Galeriu s-a urcat odată în metrou însoțit de cineva. (...) A venit cineva să cerșească i-a dat niște bănuți. Până la urmă la stația următoare, a terminat vagonul, dar s-a întors și i-a mai cerut o dată. I-a mai dat încă o dată. După aceea, la stația următoare s-a dus în alt vagon. La următoarea s-a întors, l-a găsit din nou pe părintele Galeriu, părintele Galeriu i-a mai dat o dată. Când l-am întrebat într-o situație similară: Folosind rațiunea, ceea ce spune persoana respectivă nu se susține, pare a fi o poveste, s-a întors și mi-a răspuns: Și eu ce răspuns o să îi dau lui Hristos când, la judecată, îmi va spune: Ți-am cerut și nu mi-ai dat?”, a rememorat părintele Cristian Galeriu.

El a subliniat că oamenii au motive diferite să cerșească și a văzut acest lucru chiar la biserica lui. „Sunt unii care au o obișnuință în a câștiga ceva nemuncit. Sunt oameni care sunt chinuiți de patimi, de băutură, de fumat, chiar de droguri. Alții chiar nu au. Bineînțeles, noi îi cunoaștem pe fiecare dintre ei. Și știm nevoile oamenilor și ale celor care cer, și ale celor care nu cer. Cerșetorul este pentru mine, ocazia pe care mi-o dă Dumnezeu să-mi înmoi inima”, spune preotul.

Despre bunătatea bunicului său, părintele Constantin Galeriu, circulă foarte multe povești. Potrivit uneia dintre ele, și-ar fi dăruit încălțările unui om sărman, iar el s-a întors desculț acasă. „E una dintre situații, s-au întâmplat mai multe. Era destul de discret, eu am aflat lucrurile acestea de la mai multe persoane, dar nu le-a negat. Rămânea în cuvântul luui Hristos, să nu știe stânga ce face dreapta, nu se lăuda cu lucrurile acestea. La fel de reală este situația în care fiind la Canal, la închisoare, a primit încălțări noi. Familia le-a trimis fără să știe unde vor ajunge, pentru că trecuse un an de când fusese arestat și s-au gândit că are nevoie. I-au trimis încălțări și el i-a dat unuia care era într-o situație mai rea decât el cu încălțările”, spune părintele Cristian Galeriu.

Chiar și atunci când cineva se purta rău și îi înfuria pe bună dreptate pe cei din jur, bunicul său nu se mânia, ci spunea: „Sărmanul de el…” „Încerca să îți înmoaie inima”, a explicat nepotul său la „Scenă Deschisă”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp