Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Părinții care se împotrivesc orei de educație sexuală au nevoie ei înșiși de educație sexuală

copii - scoala - Foto: Chris Ryan / Caia Image / Profimedia)

Foto: Chris Ryan / Caia Image / Profimedia

Să lăsăm copiii să copilărească, fără să le maculăm inocența cu formarea unor noțiuni rușinoase, referitoare la prezența unor organe incomode sau la perpetuarea speciei. Astfel își motivează atitudinea de opoziție față de educația sexuală în școală un procent mare dintre adulții ce tânjesc după neprihănirea odraslelor, într-o formulă asexuată. Faptul că se tem de educația sexuală se datorează, așa cum am înțeles eu, identificării acesteia cu învățăturile tantrice, manierele de gheișă sau, de-a dreptul, cu prostituția. Acest punct de vedere spune suficiente lucruri despre nivelul de educație sexuală al adulților, acei adulți care își asumă educația sexuală a copiilor în sânul familiei.

Evident, în cele mai multe cazuri, educația sexuală a fetelor și adolescentelor va începe și se va sfârși cu „Vezi, să fii cuminte, să nu vii cu burta la gură!” Teama de opinia publică, adică de gura satului, funcționează foarte bine în aceste cazuri, subordonând cu brio demnitatea persoanei în devenire – fata. Uneori, fata escaladează educația părintească și se face rotunjoară prea târziu pentru a schimba ceva. Va deveni o rușine a familiei și startul în viața de adult va fi dificil. La băieți, educația sexuală e mult mai simplă, aproape inexistentă, cu referiri laudative la cantitate. Nimic despre contracepție, nimic despre boli cu transmitere sexuală, nimic despre implicațiile unei sarcini.

În alte familii, unde sexul este trecut complet sub tăcere, puberul sau adolescentul își face singur educația sexuală, navigând autodidact pe internet și prin pornografie.

Ideea principală e că educația sexuală se realizează oricum, mânată de la spate de hormoni, dar preferabil ar fi să se facă de către specialiști, în cadru organizat. În felul acesta e posibil să dispară băile de șezut cu oțet, ca măsură contraceptivă, sau băile clocotite pentru provocarea avorturilor (la alte metode barbare nici nu mă pot gândi).

Așadar, să lăsăm copiii să copilărească. Putem să le spunem că barza i-a adus pe lume sau că sunt rodul iubirii dintre mama și tata. Așa începe educația sexuală. Informația va fi digerată la fel, pe tărâmul fabulosului, dar mai târziu va fi piatra de temelie pentru o informare corectă sau pentru un tabu care reduce omul la un individ reproductiv al speciei.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Titlul e manipulatoriu! Nu am nevoie de educație sexuală! Iar noi facem copiilor educație sexuală. Școala trebuie să facă educație pentru sănătate, care include și teme despre sex. Indiferent că vă place sau nu, cea mai bună educație sexuală pentru minori este îndemnul argumentat spre abstinență.
    • Like 1
  • check icon
    Daca au procreat, n'au atunci nevoie. Au nevoie doar sa stie sa ii mai si creasca totusi.
    • Like 2


Îți recomandăm

”Cravata galbenă”

”Cravata galbenă”, filmul regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul marelui dirijor, Sergiu Celibidache, este o biografie cinematografică și, în același timp, o confesiune; o ”partitură” a memoriei naționale scrisă cu ”notele” unui destin încercat. Dincolo de cronologia unei vieți extraordinare, filmul este o introspecție despre libertate și identitate și despre România care a dăruit lumii figuri emblematice și genii; dar pe care nu a prea știut să le păstreze acasă.

Citește mai mult

Transformare digitală

Digitalizarea în România avansează cu viteze diferite în sectorul public și cel privat. Firmele private în special din industriile bancară, sănătate sau retail au fost forțate de împrejurări concurența acerbă să se transforme digital, dar instituțiile de stat sunt încă prinse în inerția birocrației și lipsa de viziune strategică. În mediul privat, digitalizarea nu mai este un moft, ci o necesitate pentru scalare și eficiență. În sistemul public lipsa bugetelor multianuale și absența ownership-ului fac implementarea proiectelor de IT un proces greoi sau chiar eșuează (foto: Shutterstock).

Citește mai mult