Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Pasageri români prinși în haosul din aeroporturi: „Nu are cine să aducă scara ca să putem ieși din avion”

Acesta este mesajul pe care l-au auzit pasagerii zborului Wizzair nr W63501, care a efectuat cursa Timișoara – Luton (Londra, Marea Britanie). Una dintre româncele aflate la bord a reușit să înregistreze mesajul transmis de personalul aeronavei. Vocea însoțitoarei de zbor dezvăluie nemulțumirea și uimirea că nu are cine să opereze avionul. Cu alte cuvinte, nu avea cine să aducă scara la ușa de evacuare, nu avea cine să preia bagajele și nici pasagerii.

Pasagerii au avut de așteptat 45 de minute până în momentul în care angajații operatorilor de la sol au adus scara și au preluat bagajele.

Sfaturi pentru călătoria cu avionul în acestă perioadă extrem de aglomerată

Nicio previziune nu anticipa haosul ce avea să urmeze în acest sezon estival. Specialiștii anunțau că revenirea aviației la nivel de 2019 se va face în 2-3-4 ani. Surpriză! Iată că peste 90% din aviația din 2019 a renăscut odată cu ridicarea tuturor restricțiilor COVID. Efectul îl vedem zilele acestea. Mii de zboruri sunt anulate și zeci de mii de pasageri sunt afectați de zboruri anulate sau întârziate. În urmă cu doi ani, aeroporturile erau goale. Iată că astăzi sunt de multe ori neîncăpătoare.

Aviația comercială intră în criză din cauza lipsei de personal navigant. Aeroporturile se plâng de lipsa forței de muncă de la sol și din sectoarele de apărare și pază.

Articol publicat inițial pe Funky Travel.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nume check icon
    Pentru cei care merg in concediu nu mai plecati peste mari si tari in aglomeratii, timpi pierduti. etc. etc. Mergeti la Mamaia. Acum a scazut si taxa de parcare. Nu este aglomeratie pentru ca nu este nimeni. Nu te mai deranjeaza manelele ca nici manelisti nu mai merg la Mamaia, ei merg la Thassos. Ospatarii sunt atenti la comanda ta ca nu mai este nimeni in local. Bucatarii au timp sa iti pregateasca mancarea asa cum au invatat ei odata. Nota de plata, chiar daca este mare, este corecta, pentru ca ospatarul isi aduce aminte pe de rost ce ai comandat. Plajele sunt largi si acum ai loc suficient sa nu asculti muzica vecinului de pe telefonul lui "smart". Paradis la Mamaia si voi plecati sa stati prin aeroporturi sau in Thassos.
    Pentru cei care au treaba sau merg in interes de afaceri este destul de naspa. Eu cred ca in curand vom asista la o crestere serioasa a preturilor la avion si usor usor nu vor mai fi atat de multi care sa isi permita o calatorie cu avionul. Primii care vor pica vor fi discounterii. Dupa aceea companiile de linie vor creste pretul pentru ca vor acoperi golul lasat. O sa uitam de city break-uri, inchirieri pe AirBnB in locatii unde asculti parturile proprietarului din cealalta camera si pranzuri la McDonald's sa vezi daca au acelasi gust. Cred ca calatoriile cu avionul nu vor mai putea fi ceva la indemana oricui. Va fi bine sau va fi rau. Nu stiu. Viitorul ne va arata.
    • Like 0


Îți recomandăm

Orașul-fantomă de pe teritoriul Uniunii Europene. „O hartă cu linii și simboluri arbitrare, care hotărăsc cine e duşman şi cine prieten”

Sunt literalmente la doi pași de granița Uniunii Europene, dar atmosfera de pe străzi nu are nimic în comun cu cea dintr-o țară europeană. Din momentul în care am arătat pașaportul la punctul de trecere de pe strada Ledra, care leagă Nicosia locuită de grecii ciprioți de Nicosia turcă, lumea s-a schimbat brusc.

Citește mai mult