Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Patru exemple de „dublu standard”, inspirat de călătoriile mele din vacanța asta

viaduct - (Foto Facebook/Cristian Păun)

(Foto Facebook/Cristian Păun)

În campania electorală trecută, niște profesori de economie gustau de zor brânză, încercând să buimăcească electoratul cu „dublul standard”. Nimic despre nevoile consumatorului (nu vrea brânză mai maturată, nu vrea prea multe tipuri de brânză sau de dero) sau despre puterea sa de cumpărare.

Mesajul lor clar și complet în afara economiei era: e de vină ticălosul de producător european sau comerciantul. Și dăi și gustă cu poftă din brânză.

Dau și eu patru exemple de „dublu standard”, inspirat de călătoriile din vacanța asta:

1. Duminică dimineața, ca în fiecare dimineață, un tractor ara și peria nisipul plajei lăsând în urmă un nisip curat, fără o scoică sau muc de țigară. Nu ca la noi. Noi plătim apa pluvială la greu la Apele Române care scot bani grei și din concesionarea plajelor sau luciurilor de apă și, după ce sifonează „veniturile proprii” ca și cum ar fi private, de unde bani de tractor?

2. Viaductul din Millau. Ca toate celelalte viaducte care îi urmează pe ruta Bezier - Clermont - Ferrand. E de 7 ori mai lung ca cel de la Agigea. Cel făcut de Eiffel e mult mai spectaculos ca cel de la Medgidia. Spun românii că Eiffel a plagiat metoda lui Saligny. Poate. Dar a plagiat-o specataculos rău. Pe tronsonul acela am plătit vreo 10 Euro. Cam de două ori mai mult ca la Megidia sau Vadul Oii. Cu de 20 de ori mai multe viaducte. Între culmi de 700-800 m altitudine. Al naibii dublu standard!

3. Stridiile sunt clar mai bune ca la noi. Și mai ieftine. Știu, de vină e ticălosul de producător că pune în stridii mizerii. Și în vin. Las deoparte că stridiile erau recoltate în ziua în care le-am cumpărat. E un amănunt important, dar care scapă degustătorilor de brânză cu doctorat de pe la noi.

4. Bronzul de Franța pare același dar... nu e! Oare profesorii de economie PSD ce zic? E dublu standard?

Concluzia e simplă. Dublul standard nu trebuie căutat în găluște sau în bulz. Este mereu apanajul politicii și politicianului care trebuie să apere iluzia pe care ne-o vinde cu orice preț: că el se gândește la noi când ne irosește bunăstarea printr-un sistem „legitim” de taxare.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Cristian Păun - ASE

„Magistrații sunt puși să valideze constituțional o măsură care e împotriva lor. (…) E un conflict de interese evident, care nu știu cum se poate rezolva.” Foto: Facebook Cristian Păun

Citește mai mult

Educatie-

Vă scriu dintre bănci încă pline de firimituri, foi mototolite și carioci fără capac. E liniște acum, copiii sunt la ora de sport, dar am în urechi încă agitația lor de dimineață, cu ghiozdane care se trântesc și întrebări puse pe fugă: „Domnu’, azi citim din poveste?”, „Domnu’, mi s-a rupt creionul, pot să iau altul?”

Citește mai mult

Transformare digitală

Digitalizarea în România avansează cu viteze diferite în sectorul public și cel privat. Firmele private în special din industriile bancară, sănătate sau retail au fost forțate de împrejurări concurența acerbă să se transforme digital, dar instituțiile de stat sunt încă prinse în inerția birocrației și lipsa de viziune strategică. În mediul privat, digitalizarea nu mai este un moft, ci o necesitate pentru scalare și eficiență. În sistemul public lipsa bugetelor multianuale și absența ownership-ului fac implementarea proiectelor de IT un proces greoi sau chiar eșuează (foto: Shutterstock).

Citește mai mult

”Cravata galbenă”

”Cravata galbenă”, filmul regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul marelui dirijor, Sergiu Celibidache, este o biografie cinematografică și, în același timp, o confesiune; o ”partitură” a memoriei naționale scrisă cu ”notele” unui destin încercat. Dincolo de cronologia unei vieți extraordinare, filmul este o introspecție despre libertate și identitate și despre România care a dăruit lumii figuri emblematice și genii; dar pe care nu a prea știut să le păstreze acasă.

Citește mai mult