Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Patru hoteluri din patru țări europene la testul caloriferului. România: caloriferul - piesă de muzeu. Antipa fiarelor vechi

Calorifer

Foto: Guliver Getty Images

Era un început nefericit de noiembrie. Nişte probleme de sănătate, primite în gazdă de familie, ne aduseseră acasă, în România. După două săptămâni, cu câteva veşti bune îndesate în buzunare, ne întorceam în UK. Era frig, ploua, până şi gândurile ne erau mânjite cu noroi. Românul, când pleacă la drum, se lasă mult în voia sorţii, se descurcă din mers. Englezul e meticulos, se organizează din timp, face rezervări, caută restaurante, se ocupă de detalii. 

Am lăsat grija călătoriei părţii engleze a familiei noastre, mie revenindu-mi grija viitorului - fiul nostru, care pe atunci avea 1 an şi cîteva luni, un turist cam mofturos. Nu din voie, cât din nevoie. De dragul orelor lui de somn şi al preferinţei noastre pentru tihnă, am hotărât să facem trei escale: Cluj, Hegyeshalom şi Nurnberg. Ultima moţăială, pe feribot.

Ultima noapte de dragoste, patriotică, la Cluj. Participantele la migraţia prin hoteluri - costume, cravată şi serviete, în interes de serviciu. Toamnă târzie, ploaie, frig. Hotel mare, camera imaculată. Caloriferul - piesă de muzeu. Antipa fiarelor vechi. Sunăm la recepţie. Octombrie fusese blând, nu se dăduse încă drumul la căldură. Întrebăm dacă ne pot ajuta să găsim un hotel cu centrală proprie. Ni se spune că probabil nici aceia nu au dat drumul la căldură. Eu înţeleg. Partea engleză vociferează. Ni se aduce în cameră caloriferul electric din biroul directorului. Dormim duşi. Micul dejun sărăcuţ, dar gustos.

Următoarea noapte o petrecem în Ungaria, într-un hotel mic, care deserveşte o clinică de stomatologie, undeva pe lângă Hegyeshalom. Turism medical din toată Europa. Nu apucăm să ne instalăm în camera foarte curată, dar de o eleganţă simplă, austeră, că ni se aduce un pătuţ pliant pentru copii mici, un calorifer electric, deşi încălzirea centrală funcţionează, dar temperatura e păstrată la un prag plăcut, cutiuţe cu formule de lapte pentru copii şi ciocolată fierbinte pentru mama care arăta ca o pisică plouată, după ce a cărat de la maşină pamperşii şi geanta cu schimburi, în timp ce tata îi povestea despre huni. Micul dejun la comandă. Produse proaspete, locale, delicios.

Abia aşteptam noaptea wagneriană. Soţul meu rezervase o cameră la un hotel de cinci stele, aflat în apropierea unei staţiuni de agrement pentru sporturi de iarnă, care practica preţuri modice în afara sezonului. Şi bine făcea, pentru că era plin. În camera modernă şi intimidant de elegantă, stupoare, niciun calorifer. Partea engleză mă asigură că trebuie să fie unul. Căutăm până şi sub pat. Singurul care râde e fiul meu, care crede că ne alintăm cu peekaboo, o partidă de cucu-bau, pe stomacul gol. Sunăm la recepţie. În câteva minute îşi face apariţia la uşă o doamnă înarmată cu răbdare şi foarte zâmbitoare. Dă un colţ de perdea la o parte, apasă pe un buton şi din podea se ridică semeţ caloriferul. Ne reglează temperatura cu ajutorul unei tastaturi minuscule, aflate pe noptieră, ne recomandă pentru cină restaurantul hotelului, apoi dispare, urându-ne şedere plăcută. Până şi fiu-meu rămâne cu gura căscată. Ăsta da cucu-bau!

Restaurantul - o bijuterie, haute cuisine. Mâncarea de vis, ikebana şi geometrie spaţială şi a papilelor gustative la superlativ. Plecăm de la masă, cum îi stă bine milionarului, încă nesătui dar cu cardul mai uşor cu preţul a încă trei nopţi de stat la hotel. La micul dejun cădem din lac în cornul abundenţei. Peste treizeci de feluri de mâncare, în stare să satisfacă şi pe cei treziţi cu nasul afundat în pernă. 

Am numărat opt varietăţi de checuri, căci nemţii, ca şi mine, adoră ceva dulce dis de dimineaţă. Petrecem două ore degustând, deşi conform spuselor şoferului în timp ce se bărbierea, ne grăbeam. O să spuneţi că sunt româncă, îndrăgostită de pomeni electorale şi săpun lichid cu monogramă de hotel. Greşit. Toţi locatarii, indiferent de origini, rasă, vârstă sau dialect au participat la masacru. Cu burţile luptând din greu cu gravitaţia, am fi luat totuşi din aşa bunătate şi la pachet, dar ne-a fost ruşine şi un pic teamă de personalul care ne supraveghea discret, dar vigilent. 

Ne plimbăm totuşi, făcând conversaţie cu ceilalţi, prin parcul din jurul hotelului, să nu avem rău de drum lung. Fericirea durează doar până la Bruxelles, unde maşina, enervată pe povara în aport caloric, sucombă pe autostradă, în preajma Parlamentului European. Nu aveam nimic de sesizat, nu ştiu de ce Cel-de-Sus ne oferea aşa o oportunitate.

E deja vineri, după-amiază, nu mai lucrează aproape nimeni. Cei de la tractări încearcă să ne găsească un mecanic părăsit de nevastă. Între timp belgienii, grijulii, opresc să ne întrebe dacă nu avem nevoie de apă, mâncare, pături. Poliţia ne oferă extra protecţie, deşi semnalizasem corespunzător impasul. Apare cel ce se va ocupa de maşină, un lungan a cărui nevastă plecase cu copiii în vizită la bunici. Ne asigură că avem noroc. Ne ia acasă, unde are şi garajul, până ne găsesc încasatorii de asigurari un hotel. Când vine şi vestea bună ne duce până acolo şi schimbăm numere de telefon. În cameră deschidem geamul, e foarte cald. Două calorifere stau picior peste picior. Cina apetisantă, preţurile comode. La micul dejun austeritate. O împletire între meniul continental şi cel englezesc, porţionări după o numărare atentă a oaspeţilor. Ca şi în UK, nu se face risipă de mâncare. Dacă mai vrei, ceri şi ţi se va da.

Nu am de gând să fac nicio menţiune despre starea drumurilor, doar că le-am lăsat pe toate în siguranţă. Bacşişul nu a fost refuzat de nimeni şi a fost furnizat de partea română. Partea engleză oferă rar până la deloc bacşiş, cercetează nota de plată găsind aproape întotdeauna mici greşeli, stânjenind vizibil partea română. Mă vor certa iar parte din cititori că povestesc despre nimic, scopul e important atâta vreme cât îţi faci timp să apreciezi darurile călătoriei. Drum bun!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Savuros! Continuați, vă rog!
    • Like 0
  • dalex check icon
    La 5 stele stiam ca exista climatizare, nu calorifer ?!
    Caloriferul era pentru cei foarte frigurosi ?
    • Like 0
  • incepand sa citesc, speram ca incazirea din "vest" sa fie cu un sistem pompa de caldura, de 3-3,5 ori mai eficient decat incalzirea electrica si, deci, mai in spiritul vocatiei ecologice (sau economiei de energie, CO2 etc) a vremurilor noastre
    in rest, toate bune
    • Like 1
  • check icon
    Si eu fac parte din categoria persoanelor "Infatuate,lipsite de educatie,"-conform criteriilor de evaluare ale unui comentator. In consecintã,astept cu nerãbdare urmãtorul episod din serialul" Povesti despre nimic". Este reconfortant si cu efect de-a dreptul antiemetic ,dupã serialul" Dragnea-Grindeanu-UDMR-Pupeze blonde,rosii,roz si negre".
    • Like 1
  • check icon
    Drăguț.
    • Like 0
  • Nu oricine este instare sa scrie ceva amuzant despre "nimic" iar dumnevoastra domnuca, reusiti sa scrieti niste articole antrenante si cu humor. Am citit si comentarii scrise de "experti " in a comenta lucrul altuia dar incapabili de a realiza ceva singuri. Continuati doamna, humorul face bine.
    • Like 3
  • Crabu check icon
    Nimic, nimic de trei ori nimic!
    • Like 0
  • Raul check icon
    Sunt lucruri marunte, de care te lovesti in orice calatorie, si care iti pot strica ziua daca esti mai "sensibil". Singura diferenta notabila intre Ro si Vest e ca acolo, de cele mai multe ori, gasesti intelegere... in Romania e mai greu.

    Am stat acum cativa ani intr-un apartament in Constanta (inchiriat camera pentru 7 zile), zapuseala mare, avea proprietareasa aer conditionat dar nu-l pornea ca "face consum". A trebuit sa platesc in plus ca sa ne lase sa-l folosim.

    • Like 1
  • check icon
    Am fost și eu în ceva țări, nu multe, presupun că nu așa multe ca autoarea. Să-i explic, poate nu știe: 1. în multe țări occidentale, nu se prea face risipă de căldură. Am fost, nu recent (e drept) în Franța, în decembrie. Nu era f. frig, dar nici prea cald în cameră, la hotel nu cred că erau mult peste 16–17 grade. 2. Tentativa de a generaliza că «peste tot este așa, dacă așa mi s-a întâmplat mie» este prea simplistă pt a fi luată în serios. Autoarea continuă să trateze diferența dintre UK și RO în termeni de infatuare și de snobim, reacție tipică celor fără educație (iertare, doamnă, nu m-am putut abține). 3. Ca turist, poți avea experiențe neplăcute. De ex., recent, la Pécs am făcut o rezervare prin booking.com la o pensiune, cotare peste 9.x. Realitatea: murdar, WC pe hol. Noroc că eram singuri acolo, deci nu prea a contat și am stat doar o noapte. Ai putea trage concluzia că așa e peste tot în Ungaria. Fals. La întoarcere, ne-am oprit la Szeged la un hotel de 4 stele parcă, preț mai mult decât rezon (€ 60, față de € 50 la nenorocita aia de pensiune, deși cotația era similară). Am avut experiențe nefericite și la Riga, în sensul că apartamentul unde am stat (prefer apartamente dacă stau mai multe de 2 zile) era cotat mult prea sus, altfel rezonabil și curat. La Tallinn, garsoniera unde am stat era însă cotată absolut corect, mică, dar curată și relativ aproape de centru.
    Acuma, dv. puteți scrie ce doriți, de vreme ce republica.ro vă publică. Eu v-aș sugera să vă opriți un pic și să ne cruțați reacțiile, s-ar putea să fie tot mai crude. Acuma să nu credeți cumva că cei care citesc acest jurnal web sunt chiar niște idioți care nu au ieșit din ogradă. Ne-am mai dus și noi, stimată doamnă, măcar prin țările din jur, am mai scăpat și prin Occident, am mai trecut și Oceanul. Mai ușor cu tonul ăsta, deveniți chiar enervantă.
    • Like 2
    • @
      nobody check icon
      E clar ca nu citeşti in nota potrivită scrierile doamnei. Si dacă nu-ţi place, nu înţeleg masochismul de a citi totuşi :)
      • Like 4
    • @ nobody
      check icon
      Înțeleg că doamna scrie cu un anume șpil, există niște chichițe care îmi scapă, poate mi/ni le explicați, să nu murim proști, cum se spune. Ia să vedem...
      • Like 0
    • @
      nobody check icon
      Tocmai asta e chestia, cauţi şpiluri si chichiţe acolo unde nu există. Povestioara de mai sus nu caută să facă nişte recomandări de călătorie sau să descrie o realitate obiectivă. Şi nici nu se ia foarte in serios. Pur şi simplu descrie nişte întâmplări mai mult sau mai puţin amuzante, aşa cum le-a perceput autoarea. De ce o face? Presupun că o face pentru amuzamentul nostru. Cel puţin pentru amuzamentul celor care înţeleg şi apreciază acest tip de umor.
      • Like 4
    • @
      corne check icon
      stimate ipochimen, aveti ceva din tipologia rebelului fara cauza, mai putin autenticitatea (...cu catava vreme in urma emiteati consideratii pseudo-savante despre gramatica limbii romane, sau ma insel? ):
      1. "Am fost și eu în ceva țări, nu multe, presupun că nu așa multe ca autoarea. Să-i explic, poate nu știe". daca prima presupunere o putem accepta usor, punand-o pe seama unei oneste autoevaluari, a doua e mai greu de inteles: de unde rezulta ca autoarea asteapta clarificari/lectii/informatii suplimentare din partea cititorilor? ("autoare" e la singular, asadar nu poate fi mai "multa" decat tarile pe care le-ati vizitat dumneavoastra).
      2. cand ati fost in franta ("nu recent (e drept) "), mai purta nobilimea peruci? fiindca as fi extrem de interesat de o astfel de poveste, chiar daca intre timp s-or mai fi schimbat unele obiceiuri, cum ar fi duelurile in spatiul public si nivelul incalzirii din hoteluri. ( "republica" ne sta in cale, nu-i asa? liliana are pile si asta ne scoate pe amandoi din sarite).
      3. "Tentativa de a generaliza că «peste tot este așa, dacă așa mi s-a întâmplat mie» este prea simplistă pt a fi luată în serios.". a) de unde rezulta generalizarea? si prin fundul borcanului eu vad scris in titlu: "patru...din patru...", nu "toate...din toate...", dumneavoastra ce model de lentila folositi? b) daca tentativa era complexa, putea fi luata in serios? c) daca nu ati luat-o in serios, de ce asudati din greu pe ogorul intelenit al criticii de veranda?
      4. "Acuma, dv. puteți scrie ce doriți, de vreme ce republica.ro vă publică." de v-ati fi rezumat la asta, ati fi putut rasufla usurat. dar: "Eu v-aș sugera să vă opriți un pic și să ne cruțați reacțiile, s-ar putea să fie tot mai crude". daca nu cumva sunteti trombonul unei obscure solidarizari, v-as intreba despre care "noi" vorbiti: matale, nea ghita de la scularie, andrei plesu si mai cine? din cate am observat, autoarea v-a crutat reactiile (poate ca, nestiutoare fiind, a confundat cruzimea cu ceva mai putin sofisticat - dar mai agresiv); e posibil sa nu va fi crutat timpul, dar exista o solutie simpla pentru asta: cand ii zariti numele, treceti la urmatorul articol. in liniste.
      5. "Acuma să nu credeți cumva că cei care citesc acest jurnal web sunt chiar niște idioți care nu au ieșit din ogradă. ". trecand peste vastele dumneavoastra cunostinte statistice si peste libertatea doamnei de a crede ce-i pofteste inima, sunt curios sa aflu de ce considerati ca "iesitul din ograda" vindeca idiotenia? eu am iesit din ograda si inca ma simt idiot, e posibil sa ma fi inselat? ar trebui sa ies de mai multe ori? pe poarta, sau ma sfatuiti sa sar gardul?
      finalmente, poate v-ar ajuta sa va concentrati nu atat pe ce spune/credeti dumneavoastra ca spune/intelegeti dumneavostra ca sugereaza/sunteti dumneavoastra sigur ca insinueaza autoarea, ci pe felul in care o spune. eventual, dintr-o decenta politete, sa-i acordati prezumtia de bun simt si onestitate. daca nu puteti face asta, atunci incercati sa vedeti partea plina a paharului: ori de cate ori "republica" corupta ii va publica lilianei widocks un articol in partea de sus a paginii, va va permite sa-i inundati subsolul, simbiotic, cu momentul dumneavoastra de glorie.
      • Like 3
    • @ corne
      .....prolix....
      • Like 0
    • @
      Chiar așa, schimbați canalul! E gratuit.
      • Like 0
    • @ corne
      check icon
      Ceea ce spuneam despre grafia cu i în mă-ti, fi-ti este, evident, valabilă. Dacă ar fi ne luăm după «savanții» menționați, ar trebui să scriem Arghezii. E drept, nu știam că Academia poate găzdui texte așa de idioate, dar asta e. Și, da, doamna nu poate fi acuzată că nu folosește corect i-ii-iii, de vreme ce ipochimeni academici o fac deja.
      Nu știu dacă v-am satisfăcut, dar niscai ipochimenii tot am scris, nu?
      • Like 0
    • @ corne
      Stimate domnule CORNE, m-am amuzat citindu-vă acest răspuns o idee mai mult decât când am citit povestirea Lilianei Widoks... Continuați, aveți talent...
      • Like 0
    • @ Toma Canja
      corne check icon
      asadar, critica de stil asupra unui comentariu la un comentariu la o opera literara. formidabil, domnule canja, liliana widocks chiar scoate tot ce e mai bun din fiecare!

      p.s. 1. mai taiati dumneavoastra cu pixul, dupa formula "zece - da, unul - ba", apoi reincercati lectura. daca si asa e prea mult, cititi un singur cuvant, la intamplare.
      2. ce ne puteti spune despre al patrulea si al cincilea, respectiv- al patrulea punct din perechea de trei puncte care impodobeste laconicul dumneavoastra comentariu ?
      3. tot lung a iesit si asta, regret.
      • Like 0
    • @
      corne check icon
      1. in mod cert, fie ati ratat o cariera stralucitoare in politica sau teologie, fie concurenta acerba de acolo va sufoca performantele. daca nu intelegeti de ce am spus asta, sunati un prieten, nu ma obligati sa devin prolix.
      2. ceea ce ati spus despre grafie, formal, nu poate fi "valabila", ci "valabil".
      3. "evident"-ul tine de acuratetea perceptiei, dar si de gradul calitativ de raportare al celorlalti la aparenta propriei inteligente. am intalnit indivizi carora li se parea evident ca einstein a fost un dobitoc, e foarte probabil ca lui einstein sa i se fi parut invers, noua ramanandu-ne sa raliem la una sau alta dintre opinii, sau sa ne permitem luxul propriilor "evidente": libertatea de exprimare e garantata, academia e plina de idioti, cine sa ne impiedice?
      4. nefiind un specialist al domeniului, am inteles, pe scurt, cam asta:
      - exista situatii in limba romana in care regulile morfologice si fonetice nu reusesc sa defineasca cert corectitudinea formala a unei ortografii. "einstein" vrea ca "ma-ti" sa se scrie cu un "i", desi "se aude cu doi", motivand ca si "arghezi" se conformeaza regulei asteia, "idiotii" vor sa se scrie "ma-tii", adica asa cum se aude, lasandu-l pe "einstein" in stare de perplexitate continua in fata lui "arghezi". ce pot concluziona cei de pe margine? iata:
      - regula ar putea fi schimbata astfel incat "i"-ul sa fie intotdeauna "scurt", chiar daca morfologia ar putea fi principial sifonata pe alocuri; in definitiv cuvintele sunt o insiruire de semne grafice, nu vreun soi de entitati sacrosante. "arghezi" ar deveni "arghezii", luna ar ramane pe orbita, iar "einstein" - in veranda.
      - regula ar putea statua ca "i"-ul e intotdeauna lung, ramanand ca haosul morfologic sa duca la o inovatie interesanta a limbii vorbite.
      - regula ar putea admite ambele dimensiuni ale "i"-ului, ramanand ca unul sau celalalt sa fie marcat printr-un semn grafic suplimentar.
      - regula ar putea declara corecte ambele forme scrise (in speta, "ma-ti" si "ma-tii"), impacandu-l pe einstein cu idiotii.

      regula in vigoare prevede memorarea situatiilor reciproc incongruente (lasandu-ne sa ne gratulam din belsug cu "agramatule!"). chiar daca respectul meu pentru statutul dumneavoastra de savant neafiliat ar ignora total argumentatia mult mai convingatoare a comunistului iorgu iordan, de pilda, tot as respecta o regula ale carei presupuse prejudicii nu depasesc sfera vanitatilor retorice.
      5. aveti doua sanse pentru a va face auzit: fie o ascensiune solida, motivata, in structura institutiilor de decizie, fie o explozie de talent literar concretizata intr-o opera de genul "necuvintelor" lui nichita.
      niciuna, asadar.
      6. va citez: "Și, da, doamna nu poate fi acuzată că nu folosește corect i-ii-iii"
      - doamna nu poate fi acuzata, dar i-ati sarit la gat (cum spuneam, popa sau politician...)
      - doamna nu poate fi acuzata, pentru ca foloseste corect "ii" (vezi "regula in vigoare")
      7. "Nu știu dacă v-am satisfăcut, dar niscai ipochimenii tot am scris, nu?"
      - m-ati fi satisfacut daca imi explicati, tot in stilul umorului de strand, de ce nu trebuie sa pronunt "niscai" ca in "arghezi".
      glumesc, n-aveti nici o sansa.
      8. pe jupiter si pe tzatzikis, iar am fost prolix!
      • Like 0
  • nobody check icon
    Ca sa povesteşti despre nimic trebuie sa ai un talent ieşit din comun. Până la urmă, cel mai bun serial de comedie din toate timpurile a fost despre nimic. La Seinfeld mă refer, bineînţeles :)
    • Like 3


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult