Sari la continut

De șase ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Eu și teroriștii din UK: „- A explodat conducta de gaze?” „- Slavă Domnului, nu! Doar o bombă pusă de un gang rival”

S-au reactivat spălaţii pe creier de credinţe specializate. Sunt ca nişte grenade cărora li s-a scos cuiul de siguranţă, pot exploda oricând. Nu cred că Allah sau Dumnezeu, când a dat comandă să se facă lumină, s-a referit la unii care să se detoneze ca să vadă el mai bine păcatele. 

Pe când eram cetăţean la mine în ţară, singurele bombe cu care am venit în contact au fost armele chimice ale lui tata mare. Bunică-mea ne strângea sub braţ şi ne ducea în adăpost - orice altă cameră, unde blocam uşa și deschideam ferestrele.

În UK, primul terorist a fost ăsta micu'. Suflet egocentrist de român, plămâni englezeşti, urla după atenţie. Ziua îl scoteam cu orele la plimbare, îl tăvăleam pe iarba din parcuri, ca să poată dormi vecinii noaptea. Eu sterilizam sticle de lapte, mânca câte puţin, din jumătate în jumătate de oră. Până la 8 ani a ţinut la siluetă.

Într-una din zile, cum încercam să-l introduc într-un costumaş, numai ce aud o bubuitură. După care, linişte. Probabil a explodat un pneu de tir, îmi zic. Din alea mai a­uzisem. 

Nu împing mai mult de câteva străzi căruciorul, când văd lume adunată ca la priveghi. Un hoit de casă rânjea, negru în cerul gurii, dând pe ochi nişte praf şi nişte fum. Întreb dacă a explodat conducta de gaze. Mi se răspunde:

- Slavă Domnului, nu! Doar o bombă pusă de un gang rival.

Ne căutăm rapid altă locuinţă. Soacră-mea nu înţelege panica, ea a făcut războiul, iar o nepoată prin alianţă i-a fost ucisă de IRA. Dumnezeu nu a făcut omul pacifist, după cum zice că i-ar fi chipul şI asemănarea, ci soldat universal.

Au mai trecut nişte ani, toamna trecută imaginea străzii îmi dă un brânci de transă apocaliptică. Maşini de poliţie, pompieri, lume adunată. Cum de nu am auzit nimic? Vizavi de casa în care locuiesc s­­­­­­­­­tă un cuplu de nonagenari, cu care stau la taifas, de drag, după ce duc copilul la şcoală. Uşa le era arsă complet, bătrânii luaţi deja de Salvare. Cum de nu am auzit nimic? Cineva le vârâse un cocktail Molotov pe deschizătura pentru livrări poştale. Perete în perete cu ei, le locuiesc copiii, când parterul a fost cuprins de flăcări au bătut cu pumnii în perete după ajutor. Au fost scoşi la timp. Maşinile au trecut pe silenţios girofarurile când au trecut de pe magistrală pe străduţele de cartier, să deranjeze cât mai puţin posibil. De-aia nu am auzit.

La două zile distanţă, aceeaşi imagine matinală, două numere mai la deal. Un poliţist îmi bate la uşă, câteva întrebări, câteva sfaturi, câteva informaţii. Un intermediar, traficant de droguri, nu şi-a plătit la timp datoriile, iar capul reţelei nu ştia exact numărul locuinţei împricinatului.

Aşa că le-a luat la rând. Prinseseră unul, dar existau suspiciuni că ar fi vorba de doi făptaşi. Se montează o cameră pe stâlpul de lumină şi o maşină a poliţiei doarme pe aceeaşi stradă cu noi, toată săptămâna, după care are loc un furt la două străzi distanţă şi se mută şi camera, şi maşina acolo. Întreb de ce nu amplasează altă cameră. Nu au fonduri. Dar o altă maşină a Poliţiei va da ture prin zonă, pe timpul nopţii. N-aş zice că vin dintr-o ţară expertă în chestii dintr-astea. Cel puţin nu era când am plecat eu. Dorm iepureşte o vreme, apoi oboseala îşi spune cuvântul.

Zilele trecute, iar soare pe strada noastră. Ăsta e singurul care emigrează cu drag spre ţara mea natală. Văd lume adunată. Ca la noi. În ce priveşte aruncatul gunoaielor pe stradă şi ieşirea curioşilor la poartă, englezii sunt tot nişte români. Când am întrebat de ce aruncă mizeria pe jos, îngreunând astfel munca celor de la salubrizare, mi s-a răspuns că nu sunt destule coşuri de gunoi.

- Păi nu ar fi mai elegant să amplasaţi coşuri?

- Au fost într-o vreme, dar cei de la IRA obişnuiau să lase bombe în ele, aşa că au fost luate de pe străzi.

Pun o umbră de ruj pe buze şi ies să mă bag și eu în vorbă. Văd Salvarea la colţul străzii.

- Ce s-a întâmplat?

- Un turist curajos a tras aer de pe strada noastră pe nas şi a leşinat.

Râdem ca proştii.

- Un beţiv l-a înjunghiat pe altul.

Dau din mână a lehamite. Cu de-astea sunt învăţată de-acasă.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • FlorinD check icon
    Liliana, să știi că scrii bine. Credeam că treaba cu IRA s-a terminat pe la sfârșitul anilor 90.
    • Like 0
    • @ FlorinD
      S-a terminat si nu prea.Acum, IRA are partid si ONG ...sunt in legalitate.Prin Scotia, unde sunt eu, ii gasesti sub denumirea de Orange Lodge dar sunt in majoritatea oameni in varsta, pentru ca singura bomba de care isi fac griji este...prostata.
      • Like 0
  • Umor de buna calitate + talent literar. Multumim de lectura.
    • Like 2
  • check icon
    Încã o povestire spumoasã! Sper cã veti publica mai des. Eu vã astept cu nerãbdare!
    • Like 1
  • "Zilele trecute, iar soare pe strada noastră. Ăsta e singurul care emigrează cu drag spre ţara mea natală. Văd ....Pun o umbră de ruj pe buze....- Un turist curajos a tras aer de pe strada noastră pe nas şi a leşinat....Cu de-astea sunt învăţată de-acasă....Foarte senzoriala tipa. Ma-ntreb daca are si declic la alarma xD
    • Like 0
  • Bator check icon
    Mi-aduc aminte de o vreme (~2000) in care românii erau incurajati deschis sa se stabileasca in Irlanda de Nord ca tampon intre rivali.
    Exceptional talent literar, felicitari !
    • Like 1
  • check icon
    Awesome, please write again, you've got a delicious sense of humour!
    Sper că faza din final nu era reacția cetățenilor la ultimul atac terorist...
    Am reținut că „Dumnezeu nu a făcut omul pacifist, după cum zice că i-ar fi chipul şI asemănarea, ci soldat universal.”
    • Like 2


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Mihai Bran - Claudiu Pandaru

Când medicul psihiatru Mihai Bran le-a povestit colegilor săi de la muncă, în 2015, că ar vrea să își facă un startup în domeniul serviciilor de telemedicină, pentru a-și putea urmări mai ușor pacienții, cei mai mulți dintre ei au izbucnit în râs, neîncrezători. În prezent, business-ul său, ATLAS, pornit alături de câțiva prieteni IT-ști, a ajuns la o cifră de afaceri de un milion de euro și 400.000 de utilizatori.

Citește mai mult

Food waste Japonia

„În Japonia mâncarea e un personaj din marea poveste a lumii, un prim pas în călătorie. Fiecare regiune are cel puțin un ingredient sau o mâncare pentru care e faimoasă și care, când îi vine sezonul, e consumată în restul Japoniei. E și o formă ritualică de a reuni timpuri, locuri și oameni. Mâncarea japoneză e o formă de echilibru”, spune scriitorul George Moise într-un interviu pentru habits by Republica.

Citește mai mult