Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Eu și teroriștii din UK: „- A explodat conducta de gaze?” „- Slavă Domnului, nu! Doar o bombă pusă de un gang rival”

S-au reactivat spălaţii pe creier de credinţe specializate. Sunt ca nişte grenade cărora li s-a scos cuiul de siguranţă, pot exploda oricând. Nu cred că Allah sau Dumnezeu, când a dat comandă să se facă lumină, s-a referit la unii care să se detoneze ca să vadă el mai bine păcatele. 

Pe când eram cetăţean la mine în ţară, singurele bombe cu care am venit în contact au fost armele chimice ale lui tata mare. Bunică-mea ne strângea sub braţ şi ne ducea în adăpost - orice altă cameră, unde blocam uşa și deschideam ferestrele.

În UK, primul terorist a fost ăsta micu'. Suflet egocentrist de român, plămâni englezeşti, urla după atenţie. Ziua îl scoteam cu orele la plimbare, îl tăvăleam pe iarba din parcuri, ca să poată dormi vecinii noaptea. Eu sterilizam sticle de lapte, mânca câte puţin, din jumătate în jumătate de oră. Până la 8 ani a ţinut la siluetă.

Într-una din zile, cum încercam să-l introduc într-un costumaş, numai ce aud o bubuitură. După care, linişte. Probabil a explodat un pneu de tir, îmi zic. Din alea mai a­uzisem. 

Nu împing mai mult de câteva străzi căruciorul, când văd lume adunată ca la priveghi. Un hoit de casă rânjea, negru în cerul gurii, dând pe ochi nişte praf şi nişte fum. Întreb dacă a explodat conducta de gaze. Mi se răspunde:

- Slavă Domnului, nu! Doar o bombă pusă de un gang rival.

Ne căutăm rapid altă locuinţă. Soacră-mea nu înţelege panica, ea a făcut războiul, iar o nepoată prin alianţă i-a fost ucisă de IRA. Dumnezeu nu a făcut omul pacifist, după cum zice că i-ar fi chipul şI asemănarea, ci soldat universal.

Au mai trecut nişte ani, toamna trecută imaginea străzii îmi dă un brânci de transă apocaliptică. Maşini de poliţie, pompieri, lume adunată. Cum de nu am auzit nimic? Vizavi de casa în care locuiesc s­­­­­­­­­tă un cuplu de nonagenari, cu care stau la taifas, de drag, după ce duc copilul la şcoală. Uşa le era arsă complet, bătrânii luaţi deja de Salvare. Cum de nu am auzit nimic? Cineva le vârâse un cocktail Molotov pe deschizătura pentru livrări poştale. Perete în perete cu ei, le locuiesc copiii, când parterul a fost cuprins de flăcări au bătut cu pumnii în perete după ajutor. Au fost scoşi la timp. Maşinile au trecut pe silenţios girofarurile când au trecut de pe magistrală pe străduţele de cartier, să deranjeze cât mai puţin posibil. De-aia nu am auzit.

La două zile distanţă, aceeaşi imagine matinală, două numere mai la deal. Un poliţist îmi bate la uşă, câteva întrebări, câteva sfaturi, câteva informaţii. Un intermediar, traficant de droguri, nu şi-a plătit la timp datoriile, iar capul reţelei nu ştia exact numărul locuinţei împricinatului.

Aşa că le-a luat la rând. Prinseseră unul, dar existau suspiciuni că ar fi vorba de doi făptaşi. Se montează o cameră pe stâlpul de lumină şi o maşină a poliţiei doarme pe aceeaşi stradă cu noi, toată săptămâna, după care are loc un furt la două străzi distanţă şi se mută şi camera, şi maşina acolo. Întreb de ce nu amplasează altă cameră. Nu au fonduri. Dar o altă maşină a Poliţiei va da ture prin zonă, pe timpul nopţii. N-aş zice că vin dintr-o ţară expertă în chestii dintr-astea. Cel puţin nu era când am plecat eu. Dorm iepureşte o vreme, apoi oboseala îşi spune cuvântul.

Zilele trecute, iar soare pe strada noastră. Ăsta e singurul care emigrează cu drag spre ţara mea natală. Văd lume adunată. Ca la noi. În ce priveşte aruncatul gunoaielor pe stradă şi ieşirea curioşilor la poartă, englezii sunt tot nişte români. Când am întrebat de ce aruncă mizeria pe jos, îngreunând astfel munca celor de la salubrizare, mi s-a răspuns că nu sunt destule coşuri de gunoi.

- Păi nu ar fi mai elegant să amplasaţi coşuri?

- Au fost într-o vreme, dar cei de la IRA obişnuiau să lase bombe în ele, aşa că au fost luate de pe străzi.

Pun o umbră de ruj pe buze şi ies să mă bag și eu în vorbă. Văd Salvarea la colţul străzii.

- Ce s-a întâmplat?

- Un turist curajos a tras aer de pe strada noastră pe nas şi a leşinat.

Râdem ca proştii.

- Un beţiv l-a înjunghiat pe altul.

Dau din mână a lehamite. Cu de-astea sunt învăţată de-acasă.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • FlorinD check icon
    Liliana, să știi că scrii bine. Credeam că treaba cu IRA s-a terminat pe la sfârșitul anilor 90.
    • Like 0
    • @ FlorinD
      S-a terminat si nu prea.Acum, IRA are partid si ONG ...sunt in legalitate.Prin Scotia, unde sunt eu, ii gasesti sub denumirea de Orange Lodge dar sunt in majoritatea oameni in varsta, pentru ca singura bomba de care isi fac griji este...prostata.
      • Like 0
  • Umor de buna calitate + talent literar. Multumim de lectura.
    • Like 2
  • check icon
    Încã o povestire spumoasã! Sper cã veti publica mai des. Eu vã astept cu nerãbdare!
    • Like 1
  • "Zilele trecute, iar soare pe strada noastră. Ăsta e singurul care emigrează cu drag spre ţara mea natală. Văd ....Pun o umbră de ruj pe buze....- Un turist curajos a tras aer de pe strada noastră pe nas şi a leşinat....Cu de-astea sunt învăţată de-acasă....Foarte senzoriala tipa. Ma-ntreb daca are si declic la alarma xD
    • Like 0
  • Bator check icon
    Mi-aduc aminte de o vreme (~2000) in care românii erau incurajati deschis sa se stabileasca in Irlanda de Nord ca tampon intre rivali.
    Exceptional talent literar, felicitari !
    • Like 1
  • check icon
    Awesome, please write again, you've got a delicious sense of humour!
    Sper că faza din final nu era reacția cetățenilor la ultimul atac terorist...
    Am reținut că „Dumnezeu nu a făcut omul pacifist, după cum zice că i-ar fi chipul şI asemănarea, ci soldat universal.”
    • Like 2


Îți recomandăm

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  BT Business Talks - Corina Cojocaru, CEO BT Pensii

Într-un nou episod din BT Business Talks, podcastul economic și financiar al Băncii Transilvania, am stat de vorbă cu Corina Cojocaru, CEO BT Pensii, despre sustenabilitatea sistemului public, importanța pilonului III și deciziile care ne pot defini calitatea vieții… peste zeci de ani.

Citește mai mult