Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Pe aeroport, la întoarcere: Nu dau neliniștile de acasă pentru liniștea din Vest

Am întâlnit mulți vest europeni „în mediul lor natural”, adică în situațiile lor de viață legate de serviciu, familie și profesie.

Dacă ar fi să numesc o singură diferență între unii români și unii vest europeni, atunci aceasta ar fi atitudinea în față de supraviețuire.

Nu am știut de la început ce anume mă neliniștește într-un mod ciudat, în relația mea cu ei. Ceva mă învăluia într-un oarecare fum care mă gâdila pe nări până la irascibilitatea absolută. Apoi coboram de cealaltă parte a versantului, iar din aburii acelei furii înflăcărate, ajungeam în golul sinistru al unei tristeți vâscoase și depline. Acolo rămâneam suspendat între argumente și întrebări, nefiind în stare să înțeleg nimic din ce mi se întâmplă.

Admiram doar lumea lor mai bine pusă la punct, orașele lor mai frumoase, mai curate, râurilor lor mai bine amenajate, monumentele lor cu un sens, numele străzilor alese mai cu grijă, oamenii lor mai senini. Și cam așa îmi trăiam scurtele incursiuni în sânul vestic al Europei, deseori perceput de mine „sânul lui Avraam”, din care, fără să îmi dau seama, abia așteptam să plec.

Ajungeam în aeroport și dintr-odată mă relaxam complet. Acolo, între lumi, între poarta de îmbarcare și scaunul de avion, unde pe jumătate eram trist că plec, pe jumătate bucuros că mă întorc, am realizat că nu străzile mai frumoase mă neliniștesc și nici aparenta organizare mai bună a borcanelor în cămară, ci liniștea oamenilor.

Paradoxal, părăsind liniștea lor frustrantă și apăsătoare și vizualizând micile neliniști care mă așteptau acasă, îmi regăseam confortul interior. Între zenul lor existențial și micile noastre tragedii de zi cu zi, le alegeam bucuros pe cele din urmă.

Și nu, nu erau neapărat bogați sau înstăriți și nici nu câștigau neapărat mai mult decât cheltuiau sau decât aveau nevoie. Nu locuiau în cine știe ce case și nici nu călătoriseră cine știe ce. Nu aveau cine știe ce mașini, unii chiar deloc, nu ieșeau în locuri scumpe, nu se îmbrăcau de cine știe unde și nici nu aveau cine știe ce perspective sau așteptări. Însă am avut impresia că nu trăiau sub dictatul disperării față de supraviețuire. Am avut impresia că, deși uneori le este greu, nu își pun această problemă atât de dramatică în estul nostru îndepărtat. Chiar și atunci când deseori le este greu, deasupra capului nu le pendulează nicio secure.

Și atunci mi-am dat seama că acest lucru mărunt trasează o întreagă conduită de raportare la viață, la oameni și la lucruri. Nu sunt mai relaxați decât noi pentru că sunt mai deștepți sau mai bogați, ci pentru că nu au obiceiul să se îngrijoreze pentru supraviețuire. Este drept că această relaxare nu vine de nicăieri și nu vine nici singură. Ea vine într-un context anume, pe fundația unei educații anume și în spiritul unei culturi anume. Lucrul însă de care mă tem cel mai mult este că uneori am senzația că la noi, disperarea față de supraviețuire dă tonul contextului, educației și culturii. Fără să ne dăm seama, supraviețuirea este o teamă recurentă în jurul căreia s-au construit mitologii, instituții, școli, s-au scris cărți, s-au criticat cărți, s-au deschis magazine, s-au dat credite, s-au luat case și mașini și așa mai departe. Cred că întotdeauna am fugit de frica de supraviețuire și tocmai de aceea mereu am ajuns la ea.

Frica de supraviețuire, frica de a ajunge să îți pui această problemă, reușește uneori să se manifeste surprinzător de pervers. Este ca și cum frica de moarte te-ar face să dormi noaptea pe o bancă în cimitir. Trăind cu această spaimă, ajungem uneori să nu evaluăm corect posibilitățile reale sau propriile forțe, ajungem să supraevaluăm și să subevaluăm în același timp, ajungem să facem excese, să exagerăm, să risipim, să ratăm esențialul. Această frică erodează simțul realității și exagerează atât întunericul penumbrei, cât și lumina seninului. Această frică naște suspiciuni și lașități, alteori parade inutile de curaj și moralitate. Acționează ca un handicap care ne împiedică să luăm lucrurile așa cum vin. Ne menține într-o stare de încordare care ne slăbește încheieturile și mușchii, nu ne antrenează vigilența și rezistența la șocuri.

Frica de a ajunge să te lupți pentru supraviețuire este cinică: ea nu te pregătește pentru supraviețuirea în sine, ci doar te face să îți fie frică de ceva ce pare iminent și fatal. Frica aceasta, total inutil, este poate una dintre cele mai ciudate forme de mutilare a spiritului, a caracterului, a vieții.

Păcat însă că nu putem scoate din context (social, politic, financiar) atitudinea față de supraviețuire. N-am învățat de la occidentali cum să importăm atitudinea aceasta mai relaxată și mai dezinvoltă. Dar cum n-am făcut-o, putem, totuși, învăța din experiența noastră: teama ca nu cumva să nu supraviețuim este mai gravă și mai ucigătoare decât însăși apropierea tangibilă și reală a pericolului de care ne temem atât de tare. Depinde de fiecare dintre noi să o transformăm într-o teamă constructivă, într-o tensiune care să schimbe lucrurile.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Delia MC Delia MC check icon
    Exact simțire de intoarcere din concediu.Nu are nimic de-a face cu realitatea din acele locuri.Ce vedem astfel e putin, exact cum descrii.Dar ce nu se vede e intreaga infrastructura care e fundamental diferită de a noastra.Adica nu e in asa hal generatoare de angoase existentiale, ca aici.Dimpotriva.Si cu birocratie mult redusa.Ce spune autorul e un fel de balacire in propriul noroi, care e bun ca-i al nostru.Si care merge atat timp cat omul e sanatos, are munca si-i inca tanar, fara parinti bolnavi in grija samd.In aceste cazuri fac ei mult mai bine...de aceea sunt mai relaxati.n concluzie, articolul se putea chema "e mai bun e dracul pe care-l cunosc"...
    • Like 0
  • Am fost, in Germania, la inceputul anilor '90 si am intalnit aceeasi neliniste, toata lumea era stresata, viata avea un ritm infernal si m-am bucurat ca traiesc in Romania si cursul vietii e mai linistit. In primul deceniu al acestui secol viata m-a dus de cateva ori in Italia. La noi incepuse tavalugul, la ei era liniste. Nu e teama de supravietuire, e lupta pentru supravietuire intr-o lume in care omul valoreaza mai putin decat calculatorul sau utilajul la care lucreaza. Incet, incet si vesticii pierd, datorita conjuncturii, drepturile castigate in anii '70, '80, '90 si se va duce si linistea lor. Mai devreme sau mai tarziu ne va guverna, pe toti, lupta pentru supravietuire. Lumea in care traim se transforma intr-o adevarata jungla si in jungla animalele lupta pentru a supravietui, lupta asta pentru supravietuire exista de cand exista si regnul animal pe Terra. Pentru oameni a existat o perioada mai calma...care s-a dus, dupa gustul meu, cam repede la naiba. S-a mai scris ca e lupta pentru a avea mai mult...cine a emis o asemenea opinie stie ce inseamna sa traiesti cu salariul minim fara a avea vreun sprijin? Omul e capabil de multe lucruri bune si frumoase, dar are nevoie de liniste (nu toata lumea are un IQ peste medie care sa-i permita sa fie creativ in orice conditii), lupta asta pentru supravietuire ne "ajuta" sa facem un salt, in plan mental, in evul mediu cu tendinta spre comuna primitiva.
    • Like 0
  • check icon
    @Andrei Constantin,când ești tânăr nu o să-ți fie frică de „lupta pt. supraviețuire„ căci nu ai nevoi absolute,familie de întreținut, rate pe viață,copii la facultate și mai presus de toate n-ai vârsta(peste 40-45 ani) când ești condamnat să rămâi șomer(cu 400 lei ajutor de șomaj) până la pensie dacă rămâi fără job că deja ai salariu cam mare și strici profitul,ca așa este în România.În vestul tău 9mai puțin SUA), cu oameni „echilibrați„ ,aparent relaxați, cu șomeri de lux,cu oamenii ajunși la patru-cinci decenii ce găsesc de lucru(nu portari la firme de paza pe salariu minim) în condiții mai bune fiindcă au experiență, cu o cultură veche de zeci de ani în avea 2-3 pensii private, cu salarii care le permit să fie optimiști.La ei NU se pune problema supraviețuirii,aia este asigurată lejer prin sisteme sociale bine puse la punct.La noi DA se pune problema supraviețuirii la propriu,căci poți ajunge foarte ușor homles că te-ai uitat urât la șefu și nu mai poți plăti ratele după aia,exemplele sunt nenumărate și ca „bătrâni„ nu mai poți pleca să muncești în vest că te-ai certat cu șefu și ți-ai dat demisia.Pe viitor analizează mai profund cauzistica fenomenelor sociale,căci dacă ai văzut,statisticile internaționale arată că țările cele mai „fericite” din lume sunt țările foarte bogate dar cu o protecție socială de excepție, care „șterge total frica de a nu supraviețui.De aceea eu cred că tinerețea și lipsa de experiență te-a făcut să vezi problema superficial nu în esență.
    • Like 4
    • @
      Genul asta e auto-compatimire chiar nu te ajuta.
      • Like 0
  • Cred ca titlul articolului trebuia sa poarte semnul intrebarii.
    ”Nu dau neliniștile de acasă pentru liniștea din Vest?”
    • Like 2
  • "......atitudinea în față de supraviețuire."

    ?
    • Like 2
  • Alex check icon
    Dumneavoastra confundati lupta pentru supravietuire, sau frica de orice o fi opusul supravietuirii, cu frica de a nu avea destul. Caci pe la noi asta se manifesta. Oamenii nu alearga ca sa supravietuiasca ci ca sa aiba cat mai mult. Ca apoi sa arate acest lucru prin ce nu ati vazut dumneavoastra in occident: case, masini, locuri scumpe, haine scumpe. Nu cumva tot de aici venea si nelinistea dumneavoastra? Ca nu mai aveati masura vietii?
    • Like 3
  • Linistea lor, frustranta, poate fi oare comparata cu linistea animalelor de prada, a felinelor in special, care chiar daca sunt flaminde exprima prin toata fiinta lor o superioritate si siguranta caracteristica ?
    Oare, in schimb, sentimentul asta de neliniste poate fi asemuit cu un oarecare fatalism din comportamentul prazii? Traim iepureste din cauza mileniilor in care navalirile de tot soiul ne-au modelat un anumit tip de comportament?
    • Like 3
    • @ Ramona Vasiu
      mare dreptate ai ramona vasiu...vorba lui chiliam...suntem suflete de sluga...
      • Like 0


Îți recomandăm

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult