Pericolul impostorilor: cine controlează narațiunea controlează percepția asupra realității

Foto: Profimedia

Problema impostorilor în spațiul public a devenit apăsătoare cu mult înaintea alegerilor din decembrie anul trecut. Doi dintre factorii care au contribuit la ascensiunea acestora sunt „mogulizarea” mass-mediei și expansiunea rețelelor de socializare.

Cu privire la mass-media, cei care urmăresc, de exemplu, televiziunile de știri au putut observa cum, pe parcursul anilor, interesele politice și economice le-au influențat tot mai mult direcția. Cum unii jurnaliști s-au conformat liniei impuse, în timp ce vocile independente și obiective s-au rărit. Cum invitații sunt aproape mereu aceiași, repetând aceleași tipare de discurs, iar fețele noi sunt selectate astfel încât să nu perturbe direcția editorială. În foarte multe cazuri, jurnaliștii au fost înlocuiți cu mercenari, care, la rândul lor, au promovat alți impostori aliniați acelorași interese.

Rețelele de socializare au marcat o schimbare dramatică în comunicarea publică, oferind oricui posibilitatea de a se exprima pe orice subiect. Din perspectiva libertății de exprimare, au reprezentat un progres imens. Însă, spre deosebire de mass-media tradițională, care dispunea de anumite filtre, oricât de imperfecte, ele s-au născut aproape complet lipsite de mecanisme de verificare a adevărului și de asigurare a calității informației. Societatea contemporană era deja setată să recompenseze spectacolul în detrimentul substanței, emoția în locul raționamentului, afirmațiile îndrăznețe în defavoarea analizei atente. Aceste platforme au amplificat fenomenul, favorizând conținutul accesibil, emoțional, provocator sau senzaționalist, creând un mediu propice escrocilor și impostorilor.

În scurt timp, persoane fără ancore morale, cu o falsă expertiză, credibili nu prin cunoștințe, ci prin siguranța afișată, au ajuns să strângă zeci, sute de mii sau chiar milioane de urmăritori. În plus, natura acestor rețele a favorizat formarea unor bule ideologice, amplificând astfel mesajele manipulatorilor.

În teorie, anumite semne ar trebui să permită identificarea facilă a impostorilor: nu au competențe în domeniile în care se exprimă, apelează preponderent la emoție, se gudură pe lângă persoane mai influente, se victimizează în fața criticilor, își asmut urmăritorii asupra adversarilor și își mitizează activitatea. Se folosesc, după caz, de elemente precum familia, patriotismul sau credința pentru a poza în oameni virtuoși, apropiați de popor.

Cei cu o pregătire profesională precară ar trebui să fie cel mai ușor de depistat, trădând lacune majore în cunoștințe, superficialitate în analiză sau aruncându-se în previziuni hazardate. Ceea ce nu pot compensa prin rigoare intelectuală, încearcă să suplinească prin provocarea emoției, recurgerea la ambiguități și discursuri bombastice. Totuși, chiar și atunci când nivelul real de competență este foarte scăzut, impostorii își pot găsi destui adepți dispuși să le valideze opiniile, deoarece se identifică cu ele.

Încrederea exagerată este frecvent percepută de public ca fiind competență. Cei cu un nivel redus de cunoștințe, dar o părere foarte bună despre propriile capacități (efectul Dunning-Kruger), pot părea foarte convingători dacă sunt carismatici și siguri pe ei. Certitudinea afișată, chiar dacă este susținută doar de argumente superficiale și manipulatoare, poate fi mai persuasivă decât analiza nuanțată și bazată pe dovezi, specifică adevăraților experți.

Contrar unei judecăți pripite, nu toți impostorii sunt total lipsiți de calități sau realizări. Unii s-au remarcat în domeniile lor inițiale de activitate sau au contribuit, într-o anumită măsură, la binele societății. Problema apare atunci când, în loc să fie apreciați pentru ceea ce au realizat, ajung să fie considerați experți chiar și în domenii în care fie nu au nicio competență, fie au doar cunoștințe superficiale.

Cei imorali sau – în anumite cazuri – amorali sunt mai greu de identificat. Cu suficient talent și pricepere, oricine își poate construi imaginea unei persoane virtuoase, ascunzându-și adevărata natură și intențiile reale.

Percepția publică recompensează adesea succesul, nu integritatea, iar escrocii și impostorii excelează în controlul narațiunii – cu alte cuvinte, „știu să spună o poveste”. Din păcate, oamenii verifică rar istoricul acestora, fiind mai preocupați de rezultate decât de caracter. Atât timp cât cineva oferă publicului ceva perceput drept valoros, trecutul sau etica dubioasă sunt ignorate.

Multe dintre aceste personaje posedă și abilități remarcabile de a se infiltra și de a se face plăcute. Astfel, ajung să fie promovate inclusiv de persoane de bună-credință, care, dacă ocupă un loc proeminent în societate, le transferă involuntar din propria credibilitate. În alte cazuri, impostorii își creează rețele de promovare reciprocă, consolidându-și influența și protejându-se unii pe alții de expunere.

Rețelele sociale le oferă un avantaj suplimentar, asigurându-le sprijinul propagandiștilor. Unii dintre aceștia acționează în cunoștință de cauză, însă mulți sunt puternic ideologizați, propagând informațiile fără discernământ și contribuind astfel la dezinformare și polarizare. Se remarcă prin faptul că apără întotdeauna aceeași tabără și aceleași personaje, indiferent de fapte, atacând sistematic aceiași adversari.

Societatea are și „pești sanitari” – oameni care încearcă să scoată la iveală impostura. Din păcate, puțini ating un nivel de încredere similar cu al celor mai abili dintre impostori. De asemenea, mulți sunt subiectivi: se ocupă doar de „curățenia” în rândul adversarilor, trecând cu vederea sau aplicând standarde duble cu privire la personajele și acțiunile imorale din propria tabără.

Când impostura este sistematic recompensată, celor mai iscusiți și carismatici li se deschide calea către putere. În combinație cu problemele sociale și schimbările rapide, se creează un teren fertil pentru populism și autoritarism. Instituțiile democratice pot întâmpina dificultăți în a-i opri, așa cum am văzut inclusiv în ultimele luni, iar încrederea publicului în mecanismele democratice se erodează.

Pe termen lung, impostura poate fi combătută prin dezvoltarea gândirii critice și a alfabetizării media. Cu implicarea cetățenilor și presiuni asupra politicienilor, se poate obține o mai mare responsabilizare a companiilor care dețin rețelele de socializare, fără a se cădea în extrema cenzurii. Sprijinirea profesioniștilor onești oferă o alternativă credibilă la conținutul înșelător, iar o pregătire adecvată a noilor generații de jurnaliști i-ar putea face mai puțin dispuși să-și sacrifice etica profesională pentru bani și popularitate.

Pe termen scurt, însă, lucrurile nu arată deloc bine. Toate taberele sunt infestate de astfel de personaje. Dacă aș scrie un text în care aș da nume, cu argumente și dovezi, aș risca să fiu „jupuit” chiar și de susținătorii mai moderați ai acestora. De altfel, mă aștept ca unii dintre cei care vor aprecia acest articol să revină, la scurt timp, la a susține și pozițiile unor impostori, fără a conștientiza contradicția.

Filtrarea acestora depinde de fiecare dintre noi, însă presupune minți dispuse la analiză atentă, capabile să-și depășească propriile biasuri. În cazul celor onești care au influență – jurnaliști, intelectuali, lideri de orice fel – responsabilitatea este și mai mare: trebuie să fie foarte atenți la ceea ce promovează.

Nu am scris aceste rânduri pentru a adânci neîncrederea într-o perioadă deja tulbure, ci pentru a îndemna la vigilență. Impostura este mai ușor de observat la cei cu care suntem în contradicție, însă adevărata provocare este să o recunoaștem și în rândul celor care ne spun ceea ce vrem să auzim. Este un pas esențial pentru a ieși din criza în care ne aflăm.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp