Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Poate că suntem un neam sleit, ieșit din istorie, cu talpa în gât, cum zicea bunicul. Dar merg la vot ca să încerc să fiu schimbarea pe care îmi doresc să o văd în țara mea

Afișaj electoral - Foto: Inquam Photos/ Malina Norocea

Foto: Inquam Photos/ Malina Norocea

Tipica pauză corporatistă de scos ochii din monitor, cu colegul meu, Bogdan. De obicei, ca să ne destindem nu doar ochii, ci și mintea, discutăm felurile subiecte, dar nu de muncă, ci, cum plastic zice el, „mai ezoterice”. Are și colegul meu, rocker, ideile lui fixe.

Și cum trăgeam puternic în piept din... aerul proaspăt al Clujului, eram aparent fără un subiect anume de discutat, dar mi-a venit în minte concluzia unui studiu istoric pe care îl citisem recent, O istorie sinceră a poporului român (Florin Constantiniu). Și i-am arătat colegului poza pe care am făcut-o concluziei de pe ultima pagină a cărții: „Garanțiile de securitate aduse de apartenența la NATO nu valorează însă mare lucru, dacă România va continua să se scufunde în corupție și capitalism de tip latino-american. Mizeria nu face casă bună cu democrația. Românii vor trebui să iasă din starea de resemnare și să ceară clasei politice să-și facă datoria. Dar pentru ca efortul tuturor – cârmuiți și cârmuitori – spre propășirea tării să aibă succes, este necesar ca ei să aibă o măsură dreaptă a calităților și defectelor lor, să înceteze așadar, de a confirma remarca usturătoare a lui Paul Goma «Românii din moși-strămoașe sunt ferm convinși că ei sunt cei mai deștepți și șmecheri dintre traci». Deocamdată au devenit `căpșunari` în Spania, angajați huliți în Italia, mercenari în Irak și Afghanistan. Viitorul este sumbru: suntem un neam sleit, ieșit din istorie”.

- Dude (eng.), mi se adresează Bogdan, o concluzie dură, dar o opinie oarecum corectă. Dar românii nu trebuie să-i ceară clasei politice, ci să acționăm fiecare dintre noi. Însă, mămăligari cum suntem, o să stăm cu capul plecat la marginea farfuriei. Sau cum zicea bunică-miu, Tata Bunicu, oltean neaoș, la sărac stai cu talpa în gât.

No, dacă nu mi-a ajuns prima concluzie a studiului istoric, l-am mai activat și pe Bogdan. Căci după cum îl știu o să mă mai toace la cap cu ideile astea.

Sunt două concluzii abordate diferit, dar cam pe aceeași idee. Și poate aș fi trecut peste ele, că da, se referă la același stereotip pe care l-am auzit de atâtea ori: că nu suntem buni de nimic, că facem cum facem și ne descurcăm etc. Dar m-a marcat modul lor direct și, cum eram în autobuzul care mă ducea spre casă după muncă, prima imagine care mi-a sărit în ochi din aceste concluzii a fost mizeria. Probabil ați auzit de expresia atât de promovată pe rețelele sociale #efainlacluj. Și nu zic că nu e fain, dar aici mizeria este un pic cosmetizată - și nu doar la Cluj, ci și în alte mari orașe, ba se strecoară și la țară, ultima redută a bunului simț. Căci nu este vorba doar despre mizeria efectivă de pe străzi, ci acea mizerie a lipsei de bun simț, de bun gust, de frumos. Este ascunsă sub un plan de urbanism prost făcut, care aproape anulează arhitectura frumoasă a unui oraș. Este ascunsă în discuțiile cu un ton poate prea ridicat în public, doar pentru a te auzi ceilalți și să știe cât ești tu de dac șmecher. Este ascunsă în lipsa unor gesturi simple: de a oferi locul unei persoane, de a reveni și a pune înapoi în coș hârtia care nu a intrat din prima, de a nu fura roșul la semafor etc.

Am citit mai demult un articol într-o revistă, ce-i drept vestică, despre calitatea vieții. Și se referea la acea calitate a vieții pe care ți-o oferi tu singur și nu o aștepți de la alții, de la stat, de la politicieni. Nu, ci să ți-o oferi singur prin gesturi simple. Dar aceasta presupune ca mai întâi să avem o măsură dreaptă a calităților și defectelor noastre. Printr-o examinare, chiar și subiectivă, o calitate a fiecăruia din a ști să faci ceva, pe care îți place să îl faci și îți vine ușor și cu această calitate poți face bine și altora. Și vă pot spune din experiența mea: de mai bine de trei ani, fac parte dintr-un cor. Abia aștept ziua de marți, când sunt repetițiile, care îmi dau o stare de bine pentru tot restul săptămânii, o stare de bine pe care o duc cu mine și la serviciu, și acasă. Știam că pot să cânt, dar am avut nevoie doar să-mi dau seama că-mi place, că vreau și pot aloca timp, și am descoperit cât mi-e de ușor să fac așa ceva. Nu mă costă aproape nimic, un pic de timp, dar în schimb primesc atât de mult!

Aș dori să nu fiu de acord cu sumbra concluzie a bunicului că suntem un neam sleit, ieșit din istorie, cu talpa în gât. Poate suntem doar un neam obosit, cu o lehamite de tot ce se întâmplă în jur. Poate nu suntem ieșiți din istorie, ci doar nu mai vrem să participăm la ea. Sau, în fine, vrem să facem noi istoriile noastre de traci deștepți și șmecheri. Nu este o concluzie, sunt doar presupuneri, dar cert este că eu încerc să fiu schimbarea pe care îmi doresc să o văd în țara mea, ca să-l parafrazez pe Mahatma Ghandi.

- Bă Mihoc, mă trezește colegul Bogdan din visarea mea, mă voi duce la toate turele de alegeri, cu un nod în gât de la ideea tălpii apăsătoare de care vorbea Tata Bunicu, dar cu convingerea că prin aceasta poate voi contribui cât de puțin la curățenia țării noastre și în loc de mămăligă poate vom mânca și noi o pită de calitate.

La fel voi face și eu.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • IOAN check icon
    Stimate domnule Bortun, Cioran a avut, are si inca va avea dreptate. Istoria nu este olimpiada unde este suficient sa participi ca lumea sa contabilizeze ca existi. Istoria o construiesti cu sacrificii si bucurie, iesi cu ea in lume cu mandrie si lumii i se opreste respiratia de admiratie, apoi o repari chiar daca este perfecta si iar o scoti in lume. Cu cat cei care o vad si sunt mai invidiosi urmare interactiunii cu ea cu atat mai bine pentru ca, paradoxal, istoria ar trebui sa fie un produs viu si viabil al poporului. Cioran a scris istorie pentru romani din afara tarii pentru ca fiind un roman foarte inzestrat a inteles probabil ca din interiorul tarii poate face un singur lucru. Sa participe la o istorie nevie.
    • Like 0
  • Dacă e să-l credem pe Cioran, poporul român nu a participat niciodată la istorie, a stat pe marginea drumului și a privit. Că așa a vrut, sau că doar asta a putut cu ce-a avut, e o întrebare la care încă nu am un răspuns definitiv. Am încercat să dau un răspuns în „România ca proiect”, care va apărea anul ăsta, la Spandugino..
    • Like 1


Îți recomandăm

Radu Jude la Paris

Adevărul e că nu ieșim în lume cu prea multe. Cu excepția performanțelor câtorva sportivi, începând cu David Popovici, a câtorva companii private care au trecut granița și aspiră la statutul de unicorni și a filmelor din „noul val”, România nu iese prea mult în evidență. De aceea, orice „ieșire în lume” face foarte mult bine imaginii unei țări în deficit uriaș de imagine internațională.

Citește mai mult

Theodor Paleologu, diplomat și președinte al Fundației Paleologu. Foto: Inquam Photos / Bogdan Buda

Pe fondul ascensiunii extremismului la nivel mondial, mulți se întreabă acum ce s-a întâmplat cu societatea și de unde a ieșit la lumină ura aceasta aproape perceptibilă fizic între oameni care nici nu se cunosc personal. Căci trăim, iată, vremuri în care amenințarea și injuriile sunt elemente la ordinea zilei. Mulți aproape că le ignoră, pentru că, pe nesimțite, ele s-au normalizat. Drumul de aici la agresivitate fizică e scurt. Și asupra acestui pericol atrag atenția mulți oameni ai cărților, care știu din istorie ce se întâmplă cu societățile în astfel de perioade.

Citește mai mult

politician - Foto: Mihajlo Maricic / Panthermedia / Profimedia

Bun, cartea Rinocerii e una despre o epidemie de “rinocerită”. Oameni de toate felurile, cu probleme normale și vieți ca ale noastre, află că în localitatea în care ei trăiesc au apărut niște rinoceri, deși situația era improbabilă. Pentru că rinocerii trăiesc pe lângă mlaștini, nu în zone secetoase, ca aceea din orașul lor. Foto: Mihajlo Maricic / Panthermedia / Profimedia

Citește mai mult

 Chris M

Pentru Chris Simion-Mercurian, scriitoarea și regizoarea de teatru care a pornit visul, și pentru partenerul ei, Tiberiu Simion-Mercurian, întreaga călătorie a însemnat nouă ani de eforturi, sacrificii și momente de criză, dar și întâlniri și emoții imposibil de trăit altfel. „Nouă ani a durat. A început în 2016. A fost foarte complicat. Și foarte impredictibil.

Citește mai mult