Foto: Inquam Photos/ Malina Norocea
Tipica pauză corporatistă de scos ochii din monitor, cu colegul meu, Bogdan. De obicei, ca să ne destindem nu doar ochii, ci și mintea, discutăm felurile subiecte, dar nu de muncă, ci, cum plastic zice el, „mai ezoterice”. Are și colegul meu, rocker, ideile lui fixe.
Și cum trăgeam puternic în piept din... aerul proaspăt al Clujului, eram aparent fără un subiect anume de discutat, dar mi-a venit în minte concluzia unui studiu istoric pe care îl citisem recent, O istorie sinceră a poporului român (Florin Constantiniu). Și i-am arătat colegului poza pe care am făcut-o concluziei de pe ultima pagină a cărții: „Garanțiile de securitate aduse de apartenența la NATO nu valorează însă mare lucru, dacă România va continua să se scufunde în corupție și capitalism de tip latino-american. Mizeria nu face casă bună cu democrația. Românii vor trebui să iasă din starea de resemnare și să ceară clasei politice să-și facă datoria. Dar pentru ca efortul tuturor – cârmuiți și cârmuitori – spre propășirea tării să aibă succes, este necesar ca ei să aibă o măsură dreaptă a calităților și defectelor lor, să înceteze așadar, de a confirma remarca usturătoare a lui Paul Goma «Românii din moși-strămoașe sunt ferm convinși că ei sunt cei mai deștepți și șmecheri dintre traci». Deocamdată au devenit `căpșunari` în Spania, angajați huliți în Italia, mercenari în Irak și Afghanistan. Viitorul este sumbru: suntem un neam sleit, ieșit din istorie”.
- Dude (eng.), mi se adresează Bogdan, o concluzie dură, dar o opinie oarecum corectă. Dar românii nu trebuie să-i ceară clasei politice, ci să acționăm fiecare dintre noi. Însă, mămăligari cum suntem, o să stăm cu capul plecat la marginea farfuriei. Sau cum zicea bunică-miu, Tata Bunicu, oltean neaoș, la sărac stai cu talpa în gât.
No, dacă nu mi-a ajuns prima concluzie a studiului istoric, l-am mai activat și pe Bogdan. Căci după cum îl știu o să mă mai toace la cap cu ideile astea.
Sunt două concluzii abordate diferit, dar cam pe aceeași idee. Și poate aș fi trecut peste ele, că da, se referă la același stereotip pe care l-am auzit de atâtea ori: că nu suntem buni de nimic, că facem cum facem și ne descurcăm etc. Dar m-a marcat modul lor direct și, cum eram în autobuzul care mă ducea spre casă după muncă, prima imagine care mi-a sărit în ochi din aceste concluzii a fost mizeria. Probabil ați auzit de expresia atât de promovată pe rețelele sociale #efainlacluj. Și nu zic că nu e fain, dar aici mizeria este un pic cosmetizată - și nu doar la Cluj, ci și în alte mari orașe, ba se strecoară și la țară, ultima redută a bunului simț. Căci nu este vorba doar despre mizeria efectivă de pe străzi, ci acea mizerie a lipsei de bun simț, de bun gust, de frumos. Este ascunsă sub un plan de urbanism prost făcut, care aproape anulează arhitectura frumoasă a unui oraș. Este ascunsă în discuțiile cu un ton poate prea ridicat în public, doar pentru a te auzi ceilalți și să știe cât ești tu de dac șmecher. Este ascunsă în lipsa unor gesturi simple: de a oferi locul unei persoane, de a reveni și a pune înapoi în coș hârtia care nu a intrat din prima, de a nu fura roșul la semafor etc.
Am citit mai demult un articol într-o revistă, ce-i drept vestică, despre calitatea vieții. Și se referea la acea calitate a vieții pe care ți-o oferi tu singur și nu o aștepți de la alții, de la stat, de la politicieni. Nu, ci să ți-o oferi singur prin gesturi simple. Dar aceasta presupune ca mai întâi să avem o măsură dreaptă a calităților și defectelor noastre. Printr-o examinare, chiar și subiectivă, o calitate a fiecăruia din a ști să faci ceva, pe care îți place să îl faci și îți vine ușor și cu această calitate poți face bine și altora. Și vă pot spune din experiența mea: de mai bine de trei ani, fac parte dintr-un cor. Abia aștept ziua de marți, când sunt repetițiile, care îmi dau o stare de bine pentru tot restul săptămânii, o stare de bine pe care o duc cu mine și la serviciu, și acasă. Știam că pot să cânt, dar am avut nevoie doar să-mi dau seama că-mi place, că vreau și pot aloca timp, și am descoperit cât mi-e de ușor să fac așa ceva. Nu mă costă aproape nimic, un pic de timp, dar în schimb primesc atât de mult!
Aș dori să nu fiu de acord cu sumbra concluzie a bunicului că suntem un neam sleit, ieșit din istorie, cu talpa în gât. Poate suntem doar un neam obosit, cu o lehamite de tot ce se întâmplă în jur. Poate nu suntem ieșiți din istorie, ci doar nu mai vrem să participăm la ea. Sau, în fine, vrem să facem noi istoriile noastre de traci deștepți și șmecheri. Nu este o concluzie, sunt doar presupuneri, dar cert este că eu încerc să fiu schimbarea pe care îmi doresc să o văd în țara mea, ca să-l parafrazez pe Mahatma Ghandi.
- Bă Mihoc, mă trezește colegul Bogdan din visarea mea, mă voi duce la toate turele de alegeri, cu un nod în gât de la ideea tălpii apăsătoare de care vorbea Tata Bunicu, dar cu convingerea că prin aceasta poate voi contribui cât de puțin la curățenia țării noastre și în loc de mămăligă poate vom mânca și noi o pită de calitate.
La fel voi face și eu.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.