Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Poliția moravurilor: Ioan Buda, șeful Poliţiei Române, admite că plăcuțele „suedezului” erau legale, dar Poliția le-a dat jos pentru că erau „imorale și vulgare”

Ioan Buda

(Foto: Inquam Photos / George Călin)

Chestorul Ioan Buda, șeful Poliţiei Române, a spus miercuri dimineață că gestul șoferului cu plăcuțele de înmatriculare anti-PSD e „imoral”, dar a admis că acesta a intrat legal în țară.

Întrebat de ce fost sancționat Răzvan Ștefănescu, șeful Poliției Române a răspuns că măsurile luate de poliție au venit în urma unor sesizări primite de la cetățeni.

„El s-a prezentat la intrarea în țară. La intrarea în țară a intrat legal, din punct de vedere al plăcuțelor de înmatriculare. Din punctul meu de vedere ilegal, imoral, pentru că avea acea sintagmă pe plăcuțele de matriculare, vulgară. Poseda documente de călătorie, poseda documentele pentru mijlocul de transport și a intrat în țară legal. După intrarea în țară, la două, trei zile, în spațiul public a ajuns această problemă: că există un autoturism care circulă în România cu plăcuțe de înmatriculare cu acea sintagmă murdară. Noi am luat măsuri de a-l identifica și am discutat pe canalele noastre de comunicare polițienească. Am primit un răspuns de la autoritățile suedeze prin care ne informează că plăcuțele de înmatriculare nu sunt valabile decât pe teritoriul statului suedez”, a spus Ioan Buda, potrivit Digi24.

Peste 30.000 de oameni au dat review-uri de o stea paginii de Facebook a Poliției Rutiere, după ce Poliția i-a deschis dosar penal șoferului care a circulat în România cu plăcuțele de înmatriculare anti-PSD. În încercarea de a ridica scorul paginii, angajații MAI au început să dea review-uri de cinci stele pe pagină. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ionel check icon
    Cum sa admita ca erau legale cand politia suedeza a trimis document scris ca nu avea drept de circulatie in afara Suediei !!! Dezinformati cititorii Republica...Mai bine spuneti ca la data declaratiei probabil nu stia si a spus ce a spus, dar dvs. la data publicarii articolului stiati foarte bine ca este vorba de o ilegalitate !
    • Like 0
    • @ Ionel
      Stimate domn, imi pare rau dar, ca in numeroase alte cazuri precedente, comunicatorii pesedisti care va fac punctajul sunt prosti. Repet - prosti! Exagerat de prosti! Ar putea sa mai prelucreze si ei ceva, sa vina cu subtilitati (iar nu cu dancisme sau, mai rau, cu olgutisme sau - puschea - ziceri de-ale astuia: http://kmkz.ro/de-ras/sfarsit-celebru-codrin-stefanescu-va-aparea-pe-bancnota-de-o-pula). Prefer sa ma retin (deocamdata) in a comenta in ceea ce-i priveste pe cei ce preiau pe nemestecate comunicatele pesediste.
      Asadar, pana una-alta, luati de cititi pana intelegeti:
      - http://www.gandul.info/stiri/sofer-plangere-penala-suedia-numere-muiepsd-anulate-17376797 (in caz ca nu intelegeti din prima, ceea ce este scuzabil in cazul unora, insist sa cititi de cateva ori pasajul asta "...când ne-a fost adus în atenţie că numărul de înmatriculare este ofensator, am decis anularea acestuia. Decizia a fost luată pe 25 iulie, iar numărul de înmatriculare îşi încetează valabilitatea din 1 august")
      - https://adevarul.ro/news/eveniment/agentia-transport-suedia-ni-atrage-atentia-placuta-inmatriculare-personalizata-aprobata-ofensatoare-retrasa-1_5b60cb08df52022f75db7fc0/index.html
      - http://blog.avocatoo.ro/scandalul-mesajului-anti-psd-explicat-juridiceste-cine-aredreptate/
      - https://www.g4media.ro/onu-precizare-pentru-digi24-modificarea-conventiei-de-la-viena-se-aplica-si-in-romania-numerele-de-inmatriculare-pot-fi-compuse-exclusiv-din-litere.html
      - https://www.g4media.ro/seful-politiei-romane-o-noua-declaratie-despre-posesorul-autoturismului-cu-numar-m-e-psd-a-intrat-in-tara-legal-dar-din-punctul-meu-de-vedere-ilegal-si-imoral.html (asta este cea mai tare - de departe)
      Succes la lectura! Si nu uitati ca chip(sinonim)psd suna bine si este pe limba semianalfabetilor pesedisti! Sau, daca nu ati priceput mesajul (ceea ce poate fi de inteles in cazul unora) - rog lectura suplimentara de aici: https://republica.ro/muie-psd-in-mai-multe-limbi
      O zi buna va doresc!
      • Like 3
  • Gravity check icon
    .
    • Like 0
  • Al Lui Al Lui check icon
    Da domnule chestor, asa este, doar ca acesta este raspunsul unei societati traumatizate la comportamentul iresponsabil al clasei politice actuale ! Dar nu este mai imoral decat mesajul acestor numere preferentiale, comportamentul lui Tudorel (ministrul Justitiei), atunci cand apara infractorii si nu oamenii cinstiti din tara asta !? Imoral si vulgar, nu este oare si atunci cand, proaspat divortat si de manuta cu "iubi", mai tanara cu 30 ca tine, vorbesti despre familia traditionala !? Cand minti electoratul sa te voteze, spunandu-le "ca vor traii, nu bine, ci foarte bine", iar dupa ce castigi alegerile, tu impreuna cu camarila, te ocupi doar de salvarea voastra de inchisoare, nu este imoral !? Chiar dumneavoastra, domnule Buda cand ii dati raportul lui Carmen Dan, desi sunteti convins ca nu intelege aproape nimik din ceea ce-o inconjoara la Ministerul de Interne, nu simtiti ca sunteti imoral !? Imoralitatea si vulgarul cotidian, sunt o stare de fapt in Romania anului 2018, induse de aceasta clasa politica corupta ce guverneaza tara prin marionete de sacrificiu .
    • Like 6
  • Alo, nenea Buda? ( ce nume imoral si vulgar, apropo) Matale nu te ocupi de moralitate si estetica, ci de LEGE. OK? Acu' fii dragut si da-ti demisia, e clar ca nu-ti meriti jobul.
    • Like 5


Îți recomandăm

Nico si Rafael

Nico și Rafael sunt niște oameni de toată isprava. I-am remarcat imediat într-un restaurant ticsit de turiști din stațiunea austriacă Ischgl. Erau cei mai săritori și binedispuși ospătari, mereu cu zâmbetul pe buze. Cu turiștii vorbesc în limbile lor, dar între ei Rafael (32 de ani) și Nico (23) vorbesc în română: “Du o ciorbă cu găluște la domnii de la masa 2”.

Citește mai mult

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult