Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Politică și sex 

Mă îngrozeşte adesea gândul că aparţin unei naţii barbare. O naţie necioplită, lipsită de rafinament şi incapabilă de toleranţă. Aşa cum se uită românii la băştinaşul ruandez care agită zâmbind capul despărţit de trup al vecinului, aşa se uită Europa la români.

Aceşti români care nu sunt în stare, de pildă, să priceapă că homosexualii sunt şi ei oameni, cu nevoile, cu durerile, cu dramele lor. Că o societate democratică trebuie să le deschidă drumul spre realizarea plenară a tuturor dorinţelor. Mă delimitez de o asemenea atitudine. Nu numai că pederaştii şi lesbienele trebuie lăsaţi în legea lor, să se pipăie şi să se lingă în văzul lumii, dar trebuie să fim democraţi şi toleranţi până la capăt, nu pe porţiuni. Mai sunt şi alte minorităţi sexuale care suferă din pricină că nu sunt înţelese de societate. Necrofilii, de exemplu, cei care fac amor cu cadavre, ei cum să-şi trăiască pasiunea vieţii când nu au acces neîngrădit în cimitire? Ca să nu mai vorbim de morgă, unde se iroseşte atâta prospătură. Apoi zoofilii, dedicaţi animalelor, care-şi au şi ei câte o Claudia Schiffer cu uger de nota 10 sau un măgăruş pe post de Antonio Banderas. S-a gândit cineva că, odată cu dezastrul din zootehnia românească, zoofililor li se reduc posibilităţile de a avea o relaţie? Ce, ei nu sunt oameni? Există, de asemenea, categoria celor care obişnuiesc s-o facă cu statui - literatura medicală denumeşte asta pygmalionism; deunăzi tocmai a încercat unul pe la Bacău cu monumentul eroului necunoscut. Ce jale trebuie să-i bântuie de atâţia ani pe pygmalionişti, de când superexcitantul Lenin a fost dat jos de pe soclu şi înlocuit cu două steaguri impracticabile. E nedrept ca aceştia să fie prigoniţi, mai ales că ei pot înlocui admiraţia noastră abstractă şi rece pentru Mihai Viteazu călare cu o pasiune fierbinte şi mistuitoare. Asta da, dragoste de ţară! 

Aveţi dreptate, ce am scris până acum este, stimaţi cititori, grotesc, funambulesc, absurd. Procedeul aşa se şi cheamă în logică, reductio ad absurdum. Logica împinsă până la ultimele consecinţe nu face însă decât să pună în lumină falsul conţinut în ipoteza iniţială: "problema" homosexuală în România. Democraţia se dovedeşte la fel de fertilă precum comunismul în a naşte false probleme, desfăşurate cu mare gălăgie în faţa cetăţenilor nedumeriţi. Aşa cum pe vremea lui nea Nicu aflam că necazul nostru cel mai arzător este bomba cu neutroni, acum ni se spune că viitorul patriei depinde de cum ne punem cu homosexualii. Sinodul românesc solicită insistent Parlamentului să reflecteze asupra abrogării art. 200 CP, care sancţionează homosexualitatea în manifestările ei publice. Apoi, feluriţi "intelighenţi", finanţaţi gros din afară, s-au găsit să înjure Biserica Ortodoxă Română şi să ceară scoaterea dosarelor de Securitate ale sfinţilor părinţi pentru că nu-i primesc la sân pe homosexuali. Apelul Bisericii este de bun-simţ în esenţă: morala creştină, legea firească, tradiţia, instituţia familiei. Păcatele BOR în ceea ce priveşte colaborarea cu comuniştii şi Securitatea nu sunt în chestie, n-au nicio legătură cu poziţia faţă de homosexualitate. Pe de altă parte, nu cred că tonul apocaliptic al Bisericii este cel potrivit: dacă se abrogă art. 200 CP, n-or să se înmulţească homosexualii peste măsură, nu se va stinge stirpea românilor şi n-o să crească nivelul de trai. Dacă rămâne în vigoare art. 200 CP, homosexualii nu vor fi hăituiţi, pe aici, prin România, după cum nici n-au fost, cel puţin în ultimul deceniu. Dimpotrivă, pedofilii străini cu poftă de băieţei vin la noi ca în rai. Nu se practică niciun fel de discriminare profesională sau în privinţa drepturilor cetăţeneşti pe motiv de homosexualitate. Prigoana împotriva homosexualilor din România este la fel de reală ca genocidul împotriva maghiarilor, invocat de episcopul Tökes sau pogromurile pe care le imaginează evrei agitaţi după ce citesc România Mare. Atâta vreme cât devierea sexuală rămâne un fenomen individual, consumat în intimitate, fără intersecţie cu spaţiul public, ea pur şi simplu nu face obiectul art. 200 CP ca şi, de altfel, al întregii legislaţii româneşti. Şi, de fapt, nu interesează opinia publică. Abrogarea art. 200 CP, care incriminează săvârşirea în public, propaganda, asocierea sau actele de prozelitism homosexual, poate avea însă consecinţe nefaste pentru ochii şi urechile majorităţii: la invazia dezgustătoare a pornografiei heterosexuale, "normale", pe care simplul cetăţean este nevoit să o suporte, se va adăuga, colac peste pupăză, sau, mai exact, colac peste closet, spectacolul preluat din Vest al carelor alegorice cu "fetiţe" epilate, coafate, belciugate, dansând în desuuri de piele şi mătase, precum şi al "băieţilor" care se chinuiesc să-şi ascundă sânii şi să-şi îngroaşe vocea. Iar pentru televiziuni, porcăriile homo ale grupului Vacanţa Mare vor deveni opera unor precursori iluştri...

Vulgaritatea, obscenitatea mă deranjează indiferent dacă sunt homo sau hetero. Totuşi, nu cred că se pot pune pe acelaşi plan sexualitatea normală şi vreo formă aberantă a ei, fie şi pentru simplul motiv că umanitatea există ca rezultat al împerecherii heterosexuale - o omenire homosexuală ar dispărea stearpă în câteva zeci de ani, într-o decrepitudine de sfârşit de lume. Or, în miezul presiunilor care se fac acum pentru ca homosexualitatea să capete o existenţă statutară în România, se află nu sexul, ci politica. Întrucât, cum am arătat, deviantul sexual nu are nicio durere de cap ca individ, ceea ce se vrea, de fapt, este obţinerea de drepturi colective de către minoritatea homosexuală, recunoscută ca atare - de această chestiune ne-am izbit de nenumărate ori în plan etnic. Vor baruri, cluburi, teatre, zone întregi care să le aparţină, vor festivaluri şi congrese. Odată ce se grupează în organizaţii legalizate, homosexualii se pot promova unii pe ceilalţi în diverse structuri, pot să devină din discriminaţi închipuiţi nişte factori agresivi de dislocare pe tăcute a heterosexualilor, cum în Vest deja se întâmplă - enclavele se pot construi şi altfel decât geografic sau etnic. În concluzie, le-aş spune domnilor şi doamnelor homosexuali să-şi vadă de treabă cu discreţie, iar parlamentarilor să lase art. 200 la locul lui, fără declaraţii de virilism carpatin. În România avem totuşi nişte probleme cu viaţa, cu moartea, cu boala, cu sărăcia, problema homosexualităţii e rezolvată. Nu e necesar ca olandezii să ceară "O Românie mai homosexuală" - oricum, de atâta vreme, politicienii noştri dragi regulează acest popor fără nici o discriminare.

 Acest articol al subsemnatului a apărut în Adevărul din 18 septembrie, 2000. De când cu referendumul, e „descoperit” pe net și prezentat ca o dovadă a inconsecvenței, a oportunismului. Mai exact, gardienii familiei stas dau ca sigur că acum sunt plătit de oculta homosexuală mondială.

În acel an, în România, era la modă susținerea emancipării homosexualilor (noțiunea LGBT nu exista). Eu nu eram „trendy”. Citit cu creierul, nu cu mațele sau altă parte a corpului, articolul expune idei la care nici gând să renunț după 18 ani.

● Sancționarea prin lege a manifestărilor erotice homosexuale în public. Și atunci, și acum detest sexualitatea afișată, atât homo, cât și hetero.

● Și atunci, și acum sunt de părere că BOR nu e datoare să-i accepte pe homosexuali. Și că are dreptul să refuze oficierea căsătoriilor între persoane de același sex. Odată ce ai intrat de bunăvoie în rândul creștinilor ortodocși practicanți, ești obligat să te supui regulilor Bisericii.

● Nici atunci, nici acum nu observ că homosexualii ar fi prigoniți în România, nici că ei ar crea probleme în societate.

● Consider și astăzi homosexualitatea o deviere de la normalul majoritar, care, prin absurd generalizată, ar duce la dispariția rasei umane.

Dar nu o boală care trebuie tratată. Oamenii să fie liberi s-o practice, dar nu să facă propagandă în favoarea ei.

● Nu am fost și nu sunt pentru discriminarea pozitivă a homosexualilor, pentru a li se acorda drepturi colective speciale.

● Am fost și sunt de părere că instituția căsătoriei este creația heterosexualilor și le aparține.

● Am fost și sunt de părere că adoptarea de copii de către cupluri homosexuale trebuie interzisă prin lege. Argumentația o puteți găsi într-o emisiune Gândul.live, aflată pe net.

Singura deosebire de gândire în materie, între cel ce eram în 2000 și cel de astăzi, este parteneriatul civil. Pe atunci nu conștientizam acest concept. Acum îl înțeleg și îl susțin ca pe un Drept al Omului, de care homosexualii, oameni ca și mine, trebuie să poată beneficia.

În ce privește coordonatele mele fundamentale, mă schimb greu, domnilor tradiționaliști care mă înjurați, sunt al naibii de conservator...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult