Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Politică și sex 

Mă îngrozeşte adesea gândul că aparţin unei naţii barbare. O naţie necioplită, lipsită de rafinament şi incapabilă de toleranţă. Aşa cum se uită românii la băştinaşul ruandez care agită zâmbind capul despărţit de trup al vecinului, aşa se uită Europa la români.

Aceşti români care nu sunt în stare, de pildă, să priceapă că homosexualii sunt şi ei oameni, cu nevoile, cu durerile, cu dramele lor. Că o societate democratică trebuie să le deschidă drumul spre realizarea plenară a tuturor dorinţelor. Mă delimitez de o asemenea atitudine. Nu numai că pederaştii şi lesbienele trebuie lăsaţi în legea lor, să se pipăie şi să se lingă în văzul lumii, dar trebuie să fim democraţi şi toleranţi până la capăt, nu pe porţiuni. Mai sunt şi alte minorităţi sexuale care suferă din pricină că nu sunt înţelese de societate. Necrofilii, de exemplu, cei care fac amor cu cadavre, ei cum să-şi trăiască pasiunea vieţii când nu au acces neîngrădit în cimitire? Ca să nu mai vorbim de morgă, unde se iroseşte atâta prospătură. Apoi zoofilii, dedicaţi animalelor, care-şi au şi ei câte o Claudia Schiffer cu uger de nota 10 sau un măgăruş pe post de Antonio Banderas. S-a gândit cineva că, odată cu dezastrul din zootehnia românească, zoofililor li se reduc posibilităţile de a avea o relaţie? Ce, ei nu sunt oameni? Există, de asemenea, categoria celor care obişnuiesc s-o facă cu statui - literatura medicală denumeşte asta pygmalionism; deunăzi tocmai a încercat unul pe la Bacău cu monumentul eroului necunoscut. Ce jale trebuie să-i bântuie de atâţia ani pe pygmalionişti, de când superexcitantul Lenin a fost dat jos de pe soclu şi înlocuit cu două steaguri impracticabile. E nedrept ca aceştia să fie prigoniţi, mai ales că ei pot înlocui admiraţia noastră abstractă şi rece pentru Mihai Viteazu călare cu o pasiune fierbinte şi mistuitoare. Asta da, dragoste de ţară! 

Aveţi dreptate, ce am scris până acum este, stimaţi cititori, grotesc, funambulesc, absurd. Procedeul aşa se şi cheamă în logică, reductio ad absurdum. Logica împinsă până la ultimele consecinţe nu face însă decât să pună în lumină falsul conţinut în ipoteza iniţială: "problema" homosexuală în România. Democraţia se dovedeşte la fel de fertilă precum comunismul în a naşte false probleme, desfăşurate cu mare gălăgie în faţa cetăţenilor nedumeriţi. Aşa cum pe vremea lui nea Nicu aflam că necazul nostru cel mai arzător este bomba cu neutroni, acum ni se spune că viitorul patriei depinde de cum ne punem cu homosexualii. Sinodul românesc solicită insistent Parlamentului să reflecteze asupra abrogării art. 200 CP, care sancţionează homosexualitatea în manifestările ei publice. Apoi, feluriţi "intelighenţi", finanţaţi gros din afară, s-au găsit să înjure Biserica Ortodoxă Română şi să ceară scoaterea dosarelor de Securitate ale sfinţilor părinţi pentru că nu-i primesc la sân pe homosexuali. Apelul Bisericii este de bun-simţ în esenţă: morala creştină, legea firească, tradiţia, instituţia familiei. Păcatele BOR în ceea ce priveşte colaborarea cu comuniştii şi Securitatea nu sunt în chestie, n-au nicio legătură cu poziţia faţă de homosexualitate. Pe de altă parte, nu cred că tonul apocaliptic al Bisericii este cel potrivit: dacă se abrogă art. 200 CP, n-or să se înmulţească homosexualii peste măsură, nu se va stinge stirpea românilor şi n-o să crească nivelul de trai. Dacă rămâne în vigoare art. 200 CP, homosexualii nu vor fi hăituiţi, pe aici, prin România, după cum nici n-au fost, cel puţin în ultimul deceniu. Dimpotrivă, pedofilii străini cu poftă de băieţei vin la noi ca în rai. Nu se practică niciun fel de discriminare profesională sau în privinţa drepturilor cetăţeneşti pe motiv de homosexualitate. Prigoana împotriva homosexualilor din România este la fel de reală ca genocidul împotriva maghiarilor, invocat de episcopul Tökes sau pogromurile pe care le imaginează evrei agitaţi după ce citesc România Mare. Atâta vreme cât devierea sexuală rămâne un fenomen individual, consumat în intimitate, fără intersecţie cu spaţiul public, ea pur şi simplu nu face obiectul art. 200 CP ca şi, de altfel, al întregii legislaţii româneşti. Şi, de fapt, nu interesează opinia publică. Abrogarea art. 200 CP, care incriminează săvârşirea în public, propaganda, asocierea sau actele de prozelitism homosexual, poate avea însă consecinţe nefaste pentru ochii şi urechile majorităţii: la invazia dezgustătoare a pornografiei heterosexuale, "normale", pe care simplul cetăţean este nevoit să o suporte, se va adăuga, colac peste pupăză, sau, mai exact, colac peste closet, spectacolul preluat din Vest al carelor alegorice cu "fetiţe" epilate, coafate, belciugate, dansând în desuuri de piele şi mătase, precum şi al "băieţilor" care se chinuiesc să-şi ascundă sânii şi să-şi îngroaşe vocea. Iar pentru televiziuni, porcăriile homo ale grupului Vacanţa Mare vor deveni opera unor precursori iluştri...

Vulgaritatea, obscenitatea mă deranjează indiferent dacă sunt homo sau hetero. Totuşi, nu cred că se pot pune pe acelaşi plan sexualitatea normală şi vreo formă aberantă a ei, fie şi pentru simplul motiv că umanitatea există ca rezultat al împerecherii heterosexuale - o omenire homosexuală ar dispărea stearpă în câteva zeci de ani, într-o decrepitudine de sfârşit de lume. Or, în miezul presiunilor care se fac acum pentru ca homosexualitatea să capete o existenţă statutară în România, se află nu sexul, ci politica. Întrucât, cum am arătat, deviantul sexual nu are nicio durere de cap ca individ, ceea ce se vrea, de fapt, este obţinerea de drepturi colective de către minoritatea homosexuală, recunoscută ca atare - de această chestiune ne-am izbit de nenumărate ori în plan etnic. Vor baruri, cluburi, teatre, zone întregi care să le aparţină, vor festivaluri şi congrese. Odată ce se grupează în organizaţii legalizate, homosexualii se pot promova unii pe ceilalţi în diverse structuri, pot să devină din discriminaţi închipuiţi nişte factori agresivi de dislocare pe tăcute a heterosexualilor, cum în Vest deja se întâmplă - enclavele se pot construi şi altfel decât geografic sau etnic. În concluzie, le-aş spune domnilor şi doamnelor homosexuali să-şi vadă de treabă cu discreţie, iar parlamentarilor să lase art. 200 la locul lui, fără declaraţii de virilism carpatin. În România avem totuşi nişte probleme cu viaţa, cu moartea, cu boala, cu sărăcia, problema homosexualităţii e rezolvată. Nu e necesar ca olandezii să ceară "O Românie mai homosexuală" - oricum, de atâta vreme, politicienii noştri dragi regulează acest popor fără nici o discriminare.

 Acest articol al subsemnatului a apărut în Adevărul din 18 septembrie, 2000. De când cu referendumul, e „descoperit” pe net și prezentat ca o dovadă a inconsecvenței, a oportunismului. Mai exact, gardienii familiei stas dau ca sigur că acum sunt plătit de oculta homosexuală mondială.

În acel an, în România, era la modă susținerea emancipării homosexualilor (noțiunea LGBT nu exista). Eu nu eram „trendy”. Citit cu creierul, nu cu mațele sau altă parte a corpului, articolul expune idei la care nici gând să renunț după 18 ani.

● Sancționarea prin lege a manifestărilor erotice homosexuale în public. Și atunci, și acum detest sexualitatea afișată, atât homo, cât și hetero.

● Și atunci, și acum sunt de părere că BOR nu e datoare să-i accepte pe homosexuali. Și că are dreptul să refuze oficierea căsătoriilor între persoane de același sex. Odată ce ai intrat de bunăvoie în rândul creștinilor ortodocși practicanți, ești obligat să te supui regulilor Bisericii.

● Nici atunci, nici acum nu observ că homosexualii ar fi prigoniți în România, nici că ei ar crea probleme în societate.

● Consider și astăzi homosexualitatea o deviere de la normalul majoritar, care, prin absurd generalizată, ar duce la dispariția rasei umane.

Dar nu o boală care trebuie tratată. Oamenii să fie liberi s-o practice, dar nu să facă propagandă în favoarea ei.

● Nu am fost și nu sunt pentru discriminarea pozitivă a homosexualilor, pentru a li se acorda drepturi colective speciale.

● Am fost și sunt de părere că instituția căsătoriei este creația heterosexualilor și le aparține.

● Am fost și sunt de părere că adoptarea de copii de către cupluri homosexuale trebuie interzisă prin lege. Argumentația o puteți găsi într-o emisiune Gândul.live, aflată pe net.

Singura deosebire de gândire în materie, între cel ce eram în 2000 și cel de astăzi, este parteneriatul civil. Pe atunci nu conștientizam acest concept. Acum îl înțeleg și îl susțin ca pe un Drept al Omului, de care homosexualii, oameni ca și mine, trebuie să poată beneficia.

În ce privește coordonatele mele fundamentale, mă schimb greu, domnilor tradiționaliști care mă înjurați, sunt al naibii de conservator...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult