Foto: Guliver/Getty Images
Cu câteva zile în urmă, perspectiva situației în care Italia se află în momentul de față ar fi părut o glumă proastă: întreaga populație nu se mai poate deplasa în afara zonei de reședință decât pentru motive grave legate de sănătate sau de muncă, ceremoniile religioase (slujbe, nunți, botezuri și chiar și înmormântări) sunt suspendate, bursa de la Milano este în pierdere de 11% și în mai multe închisori din țară au început revolte, deținuții din orașul Foggia reușind să evadeze și să terorizeze populația, înainte de intervenția forțelor de ordine.
La acest scenariu se pot adăuga efectele pe care virusul SARS-CoV-2 arată că le poate avea asupra sistemului sanitar italian, în special în Lombardia, una dintre cele mai dezvoltate regiuni din Europa, unde nu mai sunt locuri disponibile în terapie intensivă și întregi spitale trebuie să își întrerupă activitățile normale pentru a se dedica complet pacienților bolnavi de coronavirus.
Creșterea exponențială a unei epidemii nu este deci doar un detaliu steril drag comunității științifice, ci un aspect care poate viza de aproape pe fiecare dintre noi.
După ce pe 21 februarie au apărut primele cazuri autohtone de COVID-19, în două focare din regiunile Lombardia și Veneto, Italia a intrat într-o stare de panică. Autoritățile au impus imediat carantina obligatorie în 11 mici localități din nordul Italiei, iar populația a început să ia cu asalt farmaciile și supermarketurile. Între timp, turiștii au început să evite muzeele și monumentele din Italia, de frică să nu se îmbolnăvească.
Cum cazurile erau încă puține și rezervările turistice anulate din ce în ce mai multe, guvernul italian a decis să liniștească pe italieni și pe străini față de gravitatea situației. La doar câteva zile după impunerea carantinei în cele 11 localități, la televizor a început să se spună că infecțiile cu coronavirus sunt mai ușoare chiar decât o simplă gripă, că Italia are cel mai bun sistem sanitar din lume, că oricum o să se îmbolnăvească doar câțiva bătrâni și că mult mai grave vor fi consecințele acelor zile de panică asupra turismului decât orice ar putea să facă coronavirusul.
Primarul din Parma i-a asigurat pe locuitori că manifestațiile de Carnaval nu se vor opri, pe grupurile Facebook ale studenților la medicină au început glumele despre gravitatea virusului și toate orașele mari au început campanii pentru a atrage turiștii. Primăria din Milano a lansat un video care a devenit viral, prezentând un oraș și o întreagă țară în continuă mișcare, unde lumea iese din casă și interacționează, și unde economia nu are vreun chef să se oprească.
Hashtagul #milanononsiferma (Milano nu se oprește) a devenit viral și a început să fie folosit masiv de către italieni, care au continuat să meargă sârguincioși în baruri, cluburi sau săli de fitness și să se plimbe prin toată Italia și Europa profitând de vremea frumoasă. Nicola Zingaretti, președinte al partidului de guvernământ PD, s-a fotografiat și el cu mândrie într-un pub plin de oameni din Milano, folosind bineînțeles hashtagul #milanononsiferma.
Cu toate că numărul de bolnavi continua să crească zilnic, Italia părea că renaște economic și cultural, și italienii se întrebau cu indignare de ce mai multe țări începeau să impună restricții împotriva lor: se părea că virusul reușise să unească o țară întreagă.
Asta până pe 8 martie. Atunci Italia s-a trezit la realitate: Nicola Zingaretti a anunțat că a contractat virusul SARS-CoV-2 și că a intrat în carantină, televiziunile au început să arate realitatea din spitalele din Lombardia, unde medicii atrăgeau atenția asupra numărului din ce în ce mai mare de pacienți în secțiile de terapie intensivă, și spre seară autoritățile au anunțat bilanțul ultimei zile, cu aproape 1500 noi cazuri diagnosticate și 133 de morți.
Noaptea, guvernul a decretat interzicerea deplasărilor inutile într-o zonă care cuprinde un sfert din țară și oprirea tuturor activităților religioase, culturale sau sportive care pot atrage publicul. A urmat un nou val de panică, și mii de italieni au fugit din noua zonă roșie către regiunile din sud, unde până acum s-au înregistrat mult mai puține cazuri. Pentru a evita contagierea masivă a tuturor regiunilor, pe 10 martie toată Italia a devinit zonă roșie, și carantina s-a extins în toată țara.
Primul ministru Conte a lansat hashtagul #iorestoacasa (eu rămân acasă) și mulți italieni i-au urmat îndemnul. Forțele de ordine au primit ordin să oprească mașinile care circulă în toată țara, fiind permise doar deplasările motivate către supermarketuri și către propriul domiciliu sau loc de mucă (evident, pe lângă cazurile de forță majoră legate de sănătate sau urgențe).
Cu toate că aceste măsuri sunt fără precedent în istoria Italiei de după al doilea război mondial, viața merge înainte și carantina devine normalitate. Cei care reușesc să muncească de acasă fac “smart working” pe calculator, iar cei care trebuie să meargă fizic la slujbă evită mijloacele de transport în comun, preferând mașina sau bicicleta; studenții și elevii urmăresc de pe Skype sau Microsoft Teams lecțiile, activăndu-și microfonul când sunt chemați la catalog; vecinii de bloc se organizează pentru a face cumpărăturile împreună și pentru a trimite astfel un număr restrâns de persoane la supermarket; prietenii fac teleconferințe pe whatsapp în loc de „aperitivo”.
Din acest tablou reiese o Italie naivă și nesigură, dar în același timp parcă și mai sinceră, unită și chibzuită. Cine știe ce ne rezervă viitorul, între timp #iorestoacasa (și vă îndemn și pe voi să faceți la fel).
Articol apărut inițial pe blogul autorului
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.