Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Portretul suveranistului român

Dacii liberi

Foto: Inquam Photos

Produsul intern brut pe cap de locuitor e un indicator care aproximează foarte bine nivelul de dezvoltare al unei societăți. Iar PIB-ul pe cap de locuitor la paritatea puterii de cumpărare e indicatorul care ne permite cel mai ușor să comparăm nivelurile de dezvoltare ale diferitelor societăți, dar și ritmul de dezvoltare al unora în raport cu altele.

În 2000, PIB-ul României pe cap de locuitor la paritatea puterii de cumpărare era de 5.800 de dolari. Serbia (6.000 de dolari), Tunisia (6.200 de dolari) și Bulgaria (6.400 de dolari) erau deasupra noastră.

La fel ca Rusia (6.800 de dolari), Tailanda (7.200 de dolari) sau Africa de Sud (8.100 de dolari). Nu mai vorbesc de Botswana (8.900 de dolari), Turcia (9.500 de dolari) sau Ungaria (11.800 de dolari). Dacă, în 2000, mergeai de la București sau de la Cluj la Budapesta, erai total copleșit de diferența uriașă de dezvoltare dintre societatea românească și cea maghiară: intrai practic într-o cu totul altă lume.

Iar dacă aterizai în Franța sau în UK (26.000 de dolari), în Italia (27.000 de dolari), sau în Belgia (27.700 de dolari), făceai instantaneu atac de panică fiindcă nu mai înțelegeai nimic: nici nu se mai punea problema să fii într-o altă lume, erai deja într-un cu totul și cu totul alt univers.

Așa stăteau lucrurile în 2000, când PIB-ul pe cap de locuitor al României la paritatea puterii de cumpărare era de 26% din cel al Uniunii Europene. Cum ar spune experții, în 2000 rata noastră de convergență era de 26%.

În 2023, PIB-ul României pe cap de locuitor la paritatea puterii de cumpărare a ajuns la 47.900 de dolari, iar rata de convergență la 80%. Dacă un român din 2000 ar fi fost teleportat în 2023, ar fi leșinat instantaneu, crezând că a ajuns în Occident, dar într-un Occident ciudat unde toată lumea vorbește românește pe stradă.

Ca nivel de dezvoltare a societății, astăzi ne uităm de sus la Ungaria (45.900 de dolari), la Turcia și la Rusia (44.100 de dolari), la Bulgaria (38.600 de dolari), la Serbia (27.400 de dolari), la Tailanda (23.400 de dolari), la Botswana (19.300 de dolari), la Africa de Sud (15.800 de dolari), sau la Tunisia (13.600 de dolari) – țările al căror nivel de dezvoltare îl invidiam în 2000.

E foarte important să vedem și să înțelegem transformarea uluitoare petrecută în România în ultimii 23 de ani, creșterea masivă de prosperitate și de nivel de dezvoltare – fiindcă altfel, dacă nu ne uităm la date, tindem să vorbim povești care ar fi putut fi valabile acum 10 sau 20 de ani, dar care cu certitudine nu mai au nicio legătură cu realitățile de azi.

România de azi e de 8 ori mai dezvoltată decât cea de acum 23 de ani. De 8 ori! România de azi e o țară aproape occidentală: suntem deja la nivelul de dezvoltare al Portugaliei, iar în câțiva ani vom ajunge la o rată de convergență de 100%.

Înțelegem lucrurile astea și anecdotic, din experiență directă, atunci când mergem în vacanțe prin Vest. Vedem mulți oameni la același nivel cu noi și destui alții mai săraci decât noi: băiatul de la care cumpărăm street food, fata de la alimentara din colt șamd. Asta în condițiile în care, dacă ar fi venit în România în 2000, fata de la alimentara din colt ar fi fost regină: cumpăra măcar un sfert de țară din salariul ei.

Dar, veți zice, toată dezvoltarea asta uluitoare și indiscutabilă s-a produs cu prețul unei creșteri inadmisibile a inegalității sociale. Ei bine, vă înșelați. Vă spuneți o poveste doar fiindcă vă place, nu fiindcă ar reflecta realitatea.

Un studiu al Eurofound publicat în iulie 2024 și care analizează evoluția clasei de mijloc în statele membre UE spune altceva.

În acest studiu clasa de mijloc este definită strict economic. Fac parte din clasa de mijloc toate persoanele al căror venit este cuprins între 75% și 200% din venitul individual median la nivel de țară.

Din perspectiva asta, în 2021 românii erau împărțiți astfel: 32% în clasa de jos, 60% în clasa de mijloc și 8% în clasa de sus.

Cu 15 ani în urmă, în 2006, structura pe clase economice din România arăta astfel: 35,5% în clasa de jos, 52% în clasa de mijloc și 12,5% în clasa de sus.

Cu alte cuvinte, între 2006 și 2021 clasa de mijloc din România a crescut semnificativ, cu 8 puncte procentuale. Iar creșterea clasei de mijloc a avut loc atât prin contracția clasei de jos, cât și prin cea a clasei de sus – ceea ce înseamnă că inegalitatea de venit a scăzut.

Mitul creșterii inegalității nu se susține, cum nu se susține nici cel al creșterii sărăciei. Dimpotrivă, singura clasă economică în expansiune între 2006 și 2021 este clasa de mijloc. Mai mult, ritmul de creștere al clasei de mijloc din România în această perioadă este de departe cel mai ridicat dintre toate statele membre UE (mă refer, evident, doar la statele în care clasa de mijloc a crescut; sunt și state în care aceasta a scăzut).

Ca să rezum: în România asistăm nu doar la o dezvoltare socială fără precedent, ci și la o creștere semnificativă (cu 15% într-o perioadă de 15 ani) a clasei economice de mijloc.

Și încă ceva, tot din studiul Eurofound. Există țări în care se manifestă tot mai acut o ruptură în interiorul clasei de mijloc: o parte a ei tinde spre clasa de jos, iar cealaltă spre clasa de sus. În România, acest fenomen nu se observă, ceea ce înseamnă că avem o clasă economică de mijloc destul de robustă și de omogenă.

Bun, astea sunt datele economice. Din punct de vedere sociologic însă, clasa economică de mijloc se împarte în două categorii distincte: clasa educată/white-collar și clasa muncitoare/working class/blue-collar.

Clasa zisă educată (aproximată ca clasă a celor cu studii superioare) este relativ constantă: de multă vreme, cei cu studii superioare reprezintă aproximativ 16% din totalul populației de peste 25 de ani (15% din totalul populației de minim 18 ani). (Da, în ciuda poveștilor, avem unul dintre cele mai mici procente de persoane cu studii superioare dintre statele membre UE.)

De aici rezultă două lucruri. Primul: creșterea clasei economice de mijloc se datorează în principal, dacă nu chiar integral, creșterii numărului de persoane din categoria blue-collar care ajung la un nivel de venit care îi așează în clasa de mijloc.

Al doilea lucru este și mai important decât primul din punct de vedere social: clasa zisă educată reprezintă doar o minoritate a clasei economice de mijloc. Și, cum procentul celor cu studii superioare rămâne relativ constant iar procentul celor din clasa muncitoare care alimentează clasa de mijloc este în creștere, clasa zisă educată devine o minoritate din ce în ce mai restrânsă în interiorul clasei economice de mijloc.

În același timp însă, prestigiul social – cu toate beneficiile care decurg din el – aparține în totalitate și în exclusivitate clasei zise educată.

Problema nu e una de inegalitate, ci de inechitate. În interiorul clasei economice de mijloc avem o categorie minoritară (și din ce în ce mai minoritară) cu putere economică și cu prestigiu social, și o categorie majoritară (și din ce în ce mai majoritară) cu o putere economică cel puțin similară dar lipsită complet de prestigiu social.

Iar puterea economică nu rabdă prea mult timp să fie lipsită de prestigiu social. Când ești sărac, rabzi. N-ai încotro. Dar când nu mai ești sărac, nu mai rabzi. Inegalitatea poate fi suportată, dar inechitatea între egali, nu.

Putere economică fără prestigiu social. Asta este cauza iliberalismului (sau suveranismului) românesc – și, prin extensie, al celui din toate țările/societățile care sunt beneficiare nete ale globalizării. E consecința neintenționată și neprevăzută a succesului economic.

Spre deosebire de iliberalismul din societățile deja dezvoltate (să-i spunem iliberalismul vestic), care e cauzat în principal de declasarea economică și socială a clasei muncitoare, iliberalismul est-european e cauzat de îmbunătățirea vădită a statutului economic al clasei muncitoare fără o îmbunătățire similară a statutului social.

Iliberalismul vestic e cauzat fără dubiu de inegalitatea economică. Iliberalismul est-european e cauzat de inechitate socială. E ca și cum taximetristul, zugravul, măcelarul sau instalatorul i-ar spune IT-istului, ziaristului, actorului sau consultantului politic: „Am aceleași haine ca și tine. Merg în vacanțe unde mergi și tu. Casa mea arată ca a ta. Îmi permit tot ce-ți permiți și tu. De ce nu mă respecți?”

Și, orice s-ar spune, din punct de vedere moral întrebarea e absolut legitimă.

Nu, la nivel fundamental oamenii ăștia nu sunt anti-UE, anti-NATO, iubitori de dictatură, homofobi sau misogini. Dar vor spune că sunt toate astea și altele asemenea din furie – față de noi, ăștia din clasa zisă educată.

Așa se explică diferența dintre valorile lor sociale, măsurate de diferite cercetări sociologice, și valorile lor politice, Explicația stă în furia față de egalul lui economic, dar înzestrat, spre deosebire de el, cu prestigiu social.

Ei bine, furia asta, exploatată azi de politicieni fără scrupule și, iată, de ruși – e perfect îndreptățită.

Pentru că ne comportăm, în raport cu ei, exact în același mod în care se comportă homofobii în raport cu noi. Și trebuie să ne oprim. „Uite o „pițipoancă”/„un gherțoi”” e echivalentul perfect al lui „cum îi explic eu copilului meu când vede doi bărbați ținându-se de mână?”. „O să mă oblige să ascult manele” e echivalentul perfect al lui „o să ne oblige să fim gay”.

E uimitor cât de liberali putem fi în anumite chestiuni și cât de autoritari putem fi în altele, fără ca măcar să clipim și să sesizăm incoerența. Când vine vorba de „gherțoi” și de „pițipoance”, de „băieți în trening” și de „fete tunate”, e bine să începem să ne spunem exact ce le spunem homofobilor când ne bat la cap cu enormitățile lor despre persoanele LGBT.

Și, da, ar merita ca la Ateneu să fie organizate și concerte de manele. Fiindcă Ateneul n-are de ce să fie doar al nostru, trebuie să fie și al lor. Nu ne obligă nimeni să mergem, dar nici nu avem dreptul să interzicem.

Nu mai trăim în secolul al XVIII-lea. Suntem în secolul în care Aya Nakamura iese din Academia Franceză cântând Djadja împreună cu orchestra Gărzii Republicane și cu corul armatei franceze – și sparge audiențele.

Nu putem deveni o democrație politică solidă fără democratizare culturală reală, adică până nu vom învăța să respectăm și să acceptăm ca legitime și perfect firești toate subculturile, nu doar subcultura noastră.

Întâmplător, ăsta e și singurul mod prin care putem să smulgem rădăcinile iliberalismului.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Radsub Radsub check icon
    induiosat pana la lacrimi de valoarea PIBc, poate ii explicati si unuia cu salariu minim pe economie 3000lei brut (2023 cca 660Usd) cum a reusit sa cheltuie 48k usd, si s-a mai si imprumutat cu 1300 euro si tot moare de foame. dar economia duduie din pix. la fel ca si scaderea cheltuielilor.
    • Like 0
    • @ Radsub
      mg check icon
      ..din pix orice e posibil..
      Ca să fim însă corecți, să citim (cu ceva mai mare atenție..) cifrele :

      - la mijlocul lui 2024 aveam - minim brut = 3.700 RON (743 €)
      - minim net = 2.363 RON (475 €)
      - la începutul lui 2025 va fi - mimim brut = 4.050 RON (814 €)
      - minim net = 2.575 RON (517 €)

      Privind în trecut (cu sau fără mînie..) :

      - la intrarea în UE 2007 - mimim brut = 390 RON (114 €)
      - la începutul lui 2000 - mimim brut = 700.000 ROL(39 €)

      Cât privește muritul de foame, îmi amintesc că-n 1989 aveam vreo 2.800 de Lei vechi, ca și sutele albastre și mototolite, pe care le țineam teanc în șifonier.

      Nu prea aveai ce să cumperi cu ele, în afară de rația pe cartelă, la alimentele de bază. Te mai puneai pe listă la un tv alb-negru, sau la un frigider, dar dura mult..
      Cei mai optimiști, depuneau (în rate) la CEC, bani pentru o Dacie, înscriindu-se pe o lungă listă de așteptare (pân-a venit revoluția..)
      • Like 0
  • Manele la Ateneu? Oribil. Cauzele principale ale fenomenului georgescu sunt manelizarea societății și răspândirea pandemiei psihotice numită Teoria Constipației
    • Like 0
  • Mihai check icon
    Pentru ăștia frustrați despre care se vorbește în articol poate că ar trebui să le facă o vizită ANAF-ul să vedem dacă bunăstarea de care se bucură și datorită căreia vor să fie tratați în același fel ca și cei cu studii, se reflectă și în contribuțiile plătite la stat. Nu de alta dar am așa niște bănuieli în creasta privință.
    • Like 1
  • Mihai D. check icon
    Salut Sorin. Aici white collar. De acord cu tot ce-ai spus, cu exceptia manelizării Atheneu-lui. Lăsând la o parte senzația cruntă pe care am avut-o când mi-am imaginat pentru 1 secundă "cum ar suna" Guță in acea instituție superbă numită Atheneu, vestea bună este că există săli polivalente unde maneliștii se pot exprima iar boborul poate să dea cu banii-n ei. Deci au unde, și incă big time. Despre restul articolului: este foarte interesanta expunerea de cifre. Sună bine, nu stiam decât o parte din ele așa că-ți mulțumesc. Cât de real se translatează aceste cifre "in stradă ? E o discuție aici. Stim cu toții că sunt 2 Romanii, una urbană si una rurală; cea urbană cuprinde doar urbanul mare, căci ăla mic, ca mental, este o extensie a ruralului cam 90%. Motivele sunt simple: lipsa de oportunități in rural si urban mic a dus la această polarizare. Insă ei, rural +urban mic, sunt probabil 75% ca populație, așa că repartitia acelor statistici este o altă poveste. Spre exemplu , din totalul populatiei de 8,3 miliarde de oameni, aproximativ 1,4 miliarde sunt chinezi, deci grosso modo 1 din 6 insi este chinezi. Acum, hai să mergem la Bârlad sau la Ciulnița si să numărăm primii 600 de oameni care ne ies in cale si să vedem dacă găsim printre ei 100 de chinezi. Așadar, distribuția contează mult. Am insă 2 cifre care dau peste cap totul: 1) populatia in 2000 era 22,7 milioane iar in 2024 este de 19 milioane; b) datoria externa a Romaniei in anul 2000 era 17,5 miliarde dolari iar in 2024 este de 186 miliarde de euro !!!!!!!!!!! Si atunci, ce este de fapt nivelul de trai STATISTIC ? Nivel de trai pe bani imprumutati ?
    • Like 1
  • andrei andrei check icon
    de ce sa nu fie si filme porno sau filme porno cu minori la cinema daca la ateneu sa fie manele? doar si aia care se uita la filme porno sau filme porno cu minori sunt si ei oameni? folosind logica asta ar trebui sa avem la toate cinematografele si filme porno, nu?
    • Like 5
  • mg check icon
    ..dincolo de datele economice, contează percepția publicului.
    Este sau nu peștișorul fericit în acvariu ? Ajunge indicatorul măcar pe la jumătatea Piramidei lui Maslow ? (chiar dacă e și ea contestată de unii..)

    Ok, cu toate inechitățile, depășim cu toții baza, mai puțin asistații social, dar asta e o problemă a umanității, în general..

    Însă imediat mai sus, până s-ajungem la "nevoia de stimă", avem de urcat două trepte cu ceva probleme. "Nevoia de siguranță" și "nevoile sociale".

    La asigurarea securității financiare, de sănătate și protecție, statul e principalul responsabil. Și cam șchiopătează..
    E valabil și pentru privat și pentru bugetari și pentru pensionari și pentru cei plecați afară, sistarea gazului rusesc amplificând creșterea prețurilor.

    Capitolul "nevoi sociale", cu progresie spre "stima de sine" e mai mult o chestiune de opțiuni personale, de buna orientare individuală. Dumnezeu îți dă, dar nu-ți pune în traistă, statul cu atât mai puțin..
    E ca la fotbal, antrenorul organizează jocul de pase ca s-ajungi la poartă. Ține de talentul tău dac-o bagi în ațe, sau dai pe lângă..

    De vârful piramidei are cine să se ocupe..

    Desigur că lipsa de discernământ (pe motive de informare, educație, medicale.. etc) ne poate arunca în brațele unora care promit (cu cinism sau neștiind despre ce vorbesc..), marea-cu-sarea.
    • Like 1
  • Înțeleg din acest material că suntem pe cele mai înalte culmi de dezvoltare - exact asta susțineau și comuniștii, mari economiști marxiști. Bine, bine dar nu am văzut portretul „suveranistului. În ceea ce mă privește cred că numiții „suveraniști” habar nu au ce înseamnă suveranism cu toate conotațiile lui. Este vorba , de fapt, de o crasă incultura politică observată și la candidata proeuropeană. Suveraniștii noștri sunt niște persoane ridicule cu un discurs halucinant care pe alocuri frizează patologicul.Rămân la convingerea că cei atrași de elucrubațiile acestor așa ziși „suveraniși” indiferent de nivelul studiilor sunt , de fapt, niște persoane mediocre care nu pot filtra toate bazaconiile spuse în viața socială. O lună de totalitarism - inclusiv o gravă problemă alimentară aceși votanți ai suveraniștilor ar fi în stradă în frunte cu Șoșoacă, Simion, Georgesu & comp. când le-ar fi interzise aceste discursuri și ar fi în pușcărie. Noi avem o experiență serioasă. Românii au memorie scurtă, se pare.
    • Like 3
  • D-le autor, ceea ce promovați este fix un RELATIVISM VALORIC. Democrația nu înseamnă să amestecăm și să relativizăm valorile. Înseamnă că TOȚI avem aceleași drepturi CETĂȚENEȘTI. Dar nicidecum nu înseamnă să vedem valoare culturală acolo unde e abrutizare culturală, sau chiar cultură naivă. Nu, manelele nu sunt îndreptățite să se audă la Ateneu și nici la concertele de muzică rock, jazz, pop de calitate (vezi Coldplay), așa cum încearcă să promoveze neomarxiștii. Iar gherțoii și tunatele sunt exemple de ”așa nu”, nu reprezintă valori populare sănătoase și robuste. Faceți o mare confuzie între cultura populară curată, valoroasă (fiindcă are la bază valori umane general acceptate) și ”cultura” impurificată cu mizerii morale. Manelele nu sunt mizerabile datorită originii lor populare, ci fiindcă emană prin toți porii mizerie morală. Nu mizerie materială, de care suferă oameni cu valori morale autentice. N-o să vedeți în manele texte care oferă ceva impresionant, înălțător; n-o să vedeți lupta cu greutățile vieții, suferințe umane autentice, credință autentică, iubire autentică, speranță autentică, în general nimic autentic și profund. O să vedeți numai ridcarea în slăvi a reușitei personale dar atenție! în dauna altora (dușmanii) care mor evident, de invidie. Deci o reușită de tip gherțoi. ”Am mașina cea mai mare / Și gagica cea mai tare”. Asta ar trebui să se audă la Ateneu? E o mizerie de mesaj. Acest lucru nu e valabil pentru folclorul autentic, chiar cel modern. Aici vedem valori culturale autentice, n-are importanță că sunt din zona rustică, a satului sau din zona urbană, a clasei muncitoare. paupere sau mai înstărite. Deci da, la Ateneu ar fi în drept să se asculte și folclor autentic, dar NU manele. Fiindcă Ateneul e un spațiu al culturii autentice, de la cea mai elevată, până la cea populară. Dar nu e spațiul mizeriei culturale, al kitsch-ului. În mod paradoxal, eu consider hip-hopul mai autentic și mult mai valoros decât manelele. Aici avem factorul autentic. Da, limbajul este urât, mesajul este dur, dar este în același timp uman și autentic. Hip-hoperii nu sunt gherțoi, chiar dacă sunt reprezentanți ai zonei infracționale, ca și maneliștii. Dar la ei e altă nuanță: lor nu le convine lumea în care sunt, spre deosebire de maneliști. Ei au un mesaj de revoltă. Hip-hoperul lasă să se înțeleagă că el n-are ce face altceva în situația dată. desfide lumea în care trăiește și dacă ar putea ar ieși imediat din mocirlă. Manelistul se complace în mocirlă, chiar e ultra-mulțumit. Nu mai intru în detalii că ar fi multe de spus, dar pe scurt, hip-hopul ar putea fi ascultat la Ateneu, fără rețineri. Dar desigur, fiecare tip de muzică în spectacolul ei separat: Muzica simfonică, populară, jazz, cafe-concert, hip-hop etc toate în spectacole separate fiindcă se adresează nu neapărat unui tip diferit de public (un același om poate agrea toate aceste genuri, de exemplu chiar eu), ci unor stări de spirit diferite, care nu e normal să fiie amestecate la un moment dat.
    Iar combaterea teoriei Dvs se extinde evident și către celălalt set de valori expuse, respectiv zona LGBT. Aici avem oameni care NU trebuie ostracizați, dar pe care, dacă suntem cinstiți cu noi înșine și nu ”corecți politic”, îi vedem așa cum sunt: cu un handicap, cu o deviație. Repet, nu zice nimeni că trebuie persecutați, dar nici nu trebuie să fim obligați să considerăm anormalul ca fiind normal. Pe scurt, în intimitate e dreptul lor să facă orice ei între ei dacă există consimțământ între persoane majore (în fond e păcatul lor), dar, asta fiind o mizerie morală din punct de vedere al moralei sociale, e indicat să NU se expună, să nu dorească căsătorie și adopții etc. Adică nu trebuie să ceară statului, societății să-și întoarcă toți ceilalți valorile pe dos pentru a-i considera pe ei normali, în acest fel urmând ca ei să-și liniștească conștiința care se frământă. Fiindcă da, eu înțeleg că ei sunt frământați fiindcă sunt așa cum sunt. Dar nu trebuie să considerăm noi, toți ceilalți, anormalul ca normal și imoralul ca moral, doar pentru a-și liniști ei conștiința. Ei au o cruce grea de dus pe lumea asta, îmi dau seama, dar răspunsul lor nu ar trebui căutat în zona răsucirii întregii societăți după valorile lor. Oricât ar fi de incredibil ei au totuși posibilitatea alegerii între a fi moral sau imoral. Adică de a practica în voie deviațiile sexuale (împăcându-se cu gândul că societatea îi consideră devianți și imorali, asta e situația) sau de a practica abstinența. De ce nu? O practică și alți oameni straight și oricum o practică și călugării. Deci se poate, nu e o grozăvie. Dacă desigur ești un om cu fibră morală deosebită, aproape de sfințenie. Un astfel de om, cu natura deviantă dar care se abține de la a practica sexul deviant și preferă să aleagă abstinența, e un model de om superior într-adevăr, care ar merita pus pe un piedestal moral. Dar am văzut oare vreunul? Cred că nu. Și nu știu de ce unele persoane straight pot alege abstinența, însă devianții întotdeauna ”dau pe afară” de senzualitate și libidou și nici nu-și pun problema să lupte cu asta, ba dimpotrivă se lasă total în voia nevoilor nefirești. Și organizează și manifestații în care se maimuțăresc în toate felurile, dând astfel cu tifla sfielii firești a trecătorilor de bun simț și se mai declară și MÂNDRI (pride) că sunt așa cum sânt, probabil fiindcă cică ”au curajul” să se afișeze așa cum sunt. Eu cred că ar trebui mai mult SHAME și mai puțin PRIDE în această speță.
    PS Discuția despre non-binarul ăla care a câștigat Eurovizionul avea la bază o remarcă a unora: cum nu vă place de Gigel ăsta care a câștigat dar vă plăcea de Freddy Mercury și Elton John, ipocriților? Păi nu s-a înțeles un mic-mare aspect. De acei monștri sacri (FM și EJ) eram fascinați (și eu încă mai sunt) fiindcă ei NU FĂCEAU PARADĂ și tam-tam de deviația lor sexuală. Erau oameni extrem de talentați care ofereau o muzică extraordinară, din suflet. Iar muzica lor nu aducea nici pe departe vorba de natura lor sexuală, era doar mesaj uman de calitate. Au fost atât de discreți încât n-am aflat de deviațiile lor decât într-un târziu și oricum n-a contat, evident. Și nu contează nici în prezent. Asta a contat în primul rând: discreția, ca respect pentru sensibilitățile morale ale societății. Discreție și în plan personal și în mesajul muzical. În schimb non-binarul lui pește de la Eurovizion nu numai că a trâmbițat mândru cât e el de deviant, dar muzica lui vorbea fix despre deviația lui, ăsta era marele crez artistic al lui, ce să spun... În plus a făcut ceva valuri și că n-a fost lăsat să expună nu știu ce afișe sau baloane în care să facă propagandă LGBT (nu știu amănunte, nu m-a interesat, dar nu sunt importante). Deci despre asta a fost vorba: talent cu carul și discreție / respect versus exhibarea mizeriei morale, alături de un talent nici prea-prea, nici foarte-foarte. Fiți mai discreți și mai rezervați fraților din LGBT, păstrați-vă intimitatea ferită de spațiul public, renunțați la cererile aberante adresate statului și societății și atunci o să fim cât se poate de prieteni și în armonie toți, unii cu alții. Altfel o să provocați scârbă și respingere din partea celorlalți și chiar e mare păcat, fiindcă din punct de vedere uman nu meritați asta.
    • Like 3
  • RazvanP check icon
    Povești cu pești. Statistica are marele "merit", de a putea fi întoarsă în toate direcțiile ca să iasă ce vrem. Faimoasa anectodă cu cel care mănâncă doi pui versus cel care rabdă de foame, statistic vorbind stăm bine la un pui per capita! În lumea reală însă, nu doar că "proletariatul" nu a ajuns la nivelul de clasă mijlocie, chiar și "clasa 'telectuală" de mijloc a început să șchioapete sub povara inflației și facturilor umflate.
    • Like 4


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult