Foto Guliver/Getty Images
A fost odată o ţară cu oameni harnici şi viteji care au stat pavăză Europei în faţa hoardelor de năvălitori şi a barbariei multinaţionalelor venite aici să sugă sângele cutezătorilor bărbaţi ai patriei.
Acest loc binecuvântat care apare pe harta Pământului ca un buchet de flori înviorat de apele Mării Negre este jinduit de statele puternice şi hrăpăreţe care trăiesc de veacuri furând bogăţia pământului şi înrobind alte popoare. Dar conducătorii acestor locuri nu s-au plecat vreodată în faţa lor: când au putut, au luptat cu sabia în mână; alteori, când numărul duşmanilor era câtă frunză, câtă iarbă, vitejii pârjoleau câmpurile şi otrăveau fântânile; iar când armele duşmanilor au fost îmbrăcate în aur, înţelepţii noştri au fost singurii care au ştiut că aveau pe masă un dar otrăvit, aşa că au strâns cureaua împreună cu poporul şi le-au aruncat în faţă noilor tătari ai lumii, veniţi de data asta din apus, noua armă cu care vor să cucerească lumea: banii.
Oamenii din oraşele şi satele noastre nu trăiau cu frica de a-şi pierde locul de muncă. „Cine-i harnic şi munceşte are tot ce vrea!” Cei înţelepţi de la conducere ştiau prea-bine de câtă mâncare şi câtă fericire avea nevoie fiecare. Uneori, se eliberau şi cartele pentru unt, carne sau ulei, dar tocmai pentru ca oamenii să nu se ghiftuie până se îmbolnăvesc ori să nu piardă vremea la cozile din magazinele pline cu bunătăţi.
În municipii sau oraşele patriei erau cartiere de macarale care construiau noi locuinţe, mai mari şi mai frumoase, pentru oamenii muncii. Chiar şi satele se schimbau la faţă, la marginea câte unui cătun unde, cu ani în urmă, ţăranii fuseseră exploataţi crunt de boieri nemiloşi, se ridicau acum blocuri noi, zâmbind soarelui care, alături de bogăţia pământului, făcea să crească grâul şi floarea soarelui, îmbelşugând localnicii.
Pe atunci, când toate înfloreau, cetăţenii ştiau că, pe cutare stradă sau în cutare piaţă, era o alimentară. Şi ea nu se închidea după câteva luni, ca acum, fiindcă oamenii sunt săraci şi nu îşi mai permit să cumpere delicatese. Şi peste generaţii o găseai tot acolo fiindcă şi timpul rămânea în loc, bucuros să admire prosperitatea şi dăruirea românilor.
Dacă vreunul din noi îşi cheltuise agoniseala pentru a-şi cumpăra o Dacia spaţioasă, ori un Oltcit, minune a tehnicii autohtone, nu trebuia să îşi facă griji că îşi va petrece concediul acasă ori la părinţi, la ţară. Sindicatul îi oferea bilet aproape gratis întregii sale familii în superbele staţiuni din munţii patriei, ori în vreunul dintre hotelurile maiestuoase care se oglindeau în apa mării. Ce frumoase erau concediile de atunci!... Nimeni nu îşi pierdea vremea şi banii să fugă în Grecia unde nu vezi pic de iarbă sau în Turcia, cu plajele pline de pietre.
Doar că atâta fericire şi bunăstare au stârnit invidia vecinilor şi chiar a naţiunilor îndepărtate, ai căror conducători nu doreau să împartă aceste binecuvântări cu popoarele lor. Şi, cum făcuseră anterior marii înaintaşi, ca Decebal ori Mihai Viteazul, ultimul mare conducător s-a lăsat ucis mişeleşte pentru propăşirea alor săi. Nu s-a temut nicio clipă, fiindcă ştia că se va duce în legendă, iar vajnicii săi generali, cohortele de credincioşi din partid şi securitate vor lupta, mai departe, din ilegalitate, pentru valorile care i-au însufleţit lupta.
Acum avem eroi aproape necunoscuţi, a căror luptă permite naţiei să îşi ducă mai departe destinul. Prea puţini ştiu despre sacrificiul unor suflete mari, nume neaoşe, adevăraţi iubitori ai acestui popor, un Ion, un Vasile, un Vlad şi atâţia alţii care, la fel ca haiducii din vremuri tulburi, a trebuit să se retragă în casele lor modeste din oraşele prădate de străini şi să atace, din când în când, descălecând din Mercedesuri folosite doar pentru a nu fi recunoscuţi în această lume mercantilă, la ceas de seară, ecranele televioarelor, sau, mai rar, pieţele lumii virtuale în care străinii vor să închidă sufletele pure ale românilor.
Şi chiar atunci când vor fi condamnaţi, în conştiinţa populară ei vor rămâne tot eroi.
Dar noi, cei care am cunoscut adevărul din spatele legendei, suntem acum liberi să îi mai aruncăm o dată printre poveştile cu monştri. Trebuie doar să regăsim puterea de a ne scutura de minciuni sau, unii, de nostalgia tinereţii.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Pentru cei care nu stiu, in comunsim erau in voga versurile:
"„Cine-i harnic şi munceşte, are tot ce vrea!”
"Cine-i lenes si chiuleste... are tot asa!""
"Pestele de la cap se impute, dar de la coada se curata."
"Din greseala in greseala, spre victoria finala!"
"Pauzele lungi si dese, cheia marilor succese!"
"Doamne fereste... vorba marxistului."
"Sa ne fereasca Dumnezeu, de burghezia rosie!"
Etc.
Asta era creatia folclorica (urbana) in comunism. Comentariile sunt de prisos.
Uite ca nu ne-a ferit Dumnezeu.....