Pe Narcisa Pricope am întâlnit-o în parcul unde merg cu fiul meu, loc de întâlnire al mai multor copii pentru meciuri de fotbal. Într-o zi, li s-a alăturat fiica Narcisei și așa am intrat în vorbă. Am fost impresionat de parcursul său intelectual și de cariera pe care o are și m-am gândit că poate fi un exemplu pentru elevii mei și pentru alți oameni de la noi din țară. Trebuie precizat că Narcisa s-a născut, a făcut studiile primare și liceale în Petrila, un mic oraș minier, din Valea Jiului. Este un exemplu despre cum the american dream poate fi accesibil oricărui om, iar de data aceasta este vorba despre o româncă foarte ambițioasă. Cartea pe care o citesc în prezent - Capital și ideologie, de Thomas Piketty - explică modul în care distribuția capitalului are de-a face cu ideologia unei societăți dintr-o anumită perioadă, iar capitalul îl include pe cel uman, cu tot ceea ce înseamnă asta, dar în special educația și accesul la educație. Din acest motiv am rugat-o pe Narcisa Pricope să răspundă la câteva întrebări.
Idei din interviu:
- Prima vizită în Statele Unite a Narcisei Pricope a fost prin programul "Work and Travel" la terminarea anului 3 de facultate, în 2003, când a lucrat în patru locuri diferite în același timp și a câștigat peste 10.000 de dolari
- Narcisa Pricope și-a dezvoltat pasiunea pentru savane în urma unei călătorii în zona de sud a Africii, ceea ce a condus la realizarea tezei sale de doctorat referitoare la problemele managementului bazinului hidrografic Chobe, folosind date satelitare pentru a analiza schimbările de regim de inundații, focuri în sălbăticie și vegetație.
- După terminarea doctoratului, a lucrat la Universitatea din Oregon de Sud și a completat un an de studii postdoctorale la Universitatea din California, Santa Barbara, contribuind la proiecte de analiză a datelor satelitare pentru combaterea foametei în Somalia, Etiopia și Kenya, ceea ce i-a permis să colaboreze cu cercetători care se ocupă de bunăstarea oamenilor și a resurselor de mediu.
- Timp de 10 ani, a lucrat la Universitatea din Carolina de Nord, Wilmington, unde a inițiat programe inovative pentru studenți, inclusiv un program de drone și un observator de teledetecție, lucrând interdisciplinar pentru a aborda problemele litorale.
Narcisa, care este munca pe care o faci în prezent?
Momentan sunt vicepreședinte asociat de cercetare în Biroul de cercetare și dezvoltare economică de la Universitatea de Stat din Mississippi și, concomitent, sunt profesor universitar în Departamentul de geo-știință al aceleiași universități. În postul de vicepreședinte, care este o poziție administrativă, sunt responsabilă de dezvoltarea inițiativelor de cercetare la nivelul întregii universități care are o cifră de afaceri - cumulată din toate departamentele, centrele și institutele - de 330 de milioane dolari pe an și unde lucrează peste 1500 de profesori și cercetători.
În mod particular, rolul meu este, pe de o parte, să dezvolt domenii noi de cercetare pe tehnologie geo-spațială și pe inițiative interdisciplinare iar, pe de altă parte, să formez echipe și să catalizez dezvoltarea individuală a cercetătorilor și profesorilor de la această universitate. În poziția mea de profesor am. în prezent, trei studenți la masterat și un student la doctorat cu care lucrez la proiectele inițiate de mine, care sunt fondate de NASA, de Departamentul de transport al Carolinei de Nord și de Academia Națională de Științe din Statele Unite. Aceste proiecte reprezintă aproximativ 25% din responsabilitățile mele la Universitatea de Stat din Mississippi. Pe lângă această funcție permanentă, sunt membru cercetător independent al Comisiei Organizației Națiunilor Unite pentru Combaterea deșertificării, unde activez la interfața dintre știință și politică. În acest comitet reprezint Europa de Sud-Est și lucrez momentan la finalizarea unui raport internațional care va informa politicienii din toate țările, membre ale Convenției pentru combaterea deșertificării, despre efectele, dezvoltarea și viitorul secetelor prelungite și aridificării, care a fost recunoscut ca un fenomen ce afectează din ce în ce mai mult multe regiuni ale globului și care este relativ puțin înțeles. Eu servesc în această calitate în perioada 2022 - 2026. În luna decembrie a acestui an, voi avea ocazia să particip la Convenția țărilor interesate de schimbările climatice (Conference of the Parties (COP16) of the United Nations Convention to Combat Desertification (UNCCD)) care va avea loc în Arabia Saudită, în primele două săptămâni ale lunii decembrie. La această reuniune internațională a șefilor de stat și de guvern vom prezenta recomandări care să susțină statele, la nivel global, pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon și gaz metan și adaptarea la timp a acțiunilor guvernelor din perspectiva schimbărilor climatice și a degradării mediului, așa cum vedem la nivel mondial, dar și la nivel regional și de țară.
„Am simțit că mintea mea a explodat...”
Care a fost traseul tău educațional?
Am fost elevă a Școlii Generale nr.6 din Petrila, unde am terminat ca șefă de promoție, iar apoi am urmat Liceul de Informatică de la Petroșani, specializarea de matematică-fizică, bilingv. Acel profil a existat doar pentru generația mea, pentru că a fost un profil experimental care nu a continuat după generația mea. Datorită acestui profil, foarte interesant și bine organizat, am avut oportunitatea să lucrez cu domnul profesor Rizopol Constantin care, pe perioada activității sale la Liceul de Informatică din Petroșani, a pregătit elevii într-un mod excepțional la limba engleză, nu doar în cadrul orelor sale, dar și în timpul său liber, când se întâlnea cu noi la școală și ne medita ca să participăm la Olimpiada de limba engleză. Ulterior, datorită pasiunii mele pentru geografie, care începuse încă din școala generală, la terminarea liceului - pe durata căruia am avut medii extraordinare care m-ar fi putut califica pentru orice universitate din țară - am decis să urmez Facultatea de Geografie, la profilul de geografie-limbă străină, bineînțeles pe engleză, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Am fost admisă în anul 2000 și, în anul 2003, am primit o bursă Erasmus Socrates să studiez la Universitatea din Glasgow, Scoția.
Această expunere de trei luni la sistemul de învățământ din Europa de Vest, chiar dacă în anul 2003, a fost extraordinară și mi-a deschis o altă perspectivă despre cum poate să funcționeze un sistem de învățământ universitar, care era puțin diferită de ceea ce experimentam în România. Ce vreau să spun este că, pe parcursul celor trei luni cât am studiat în Scoția, am avut ocazia, pentru prima dată, deși eram în anul trei la universitate, să lucrez la proiecte aplicate, unde am învățat în mod direct să folosesc date computerizate în cadrul sistemelor informaționale geografice, lucruri despre care încă nu învățasem la Facultatea de Geografie din Cluj-Napoca. Această expunere la principiile sistemelor informaționale geografice, care practic îmbină concepte de informatică și matematică într-un mod foarte aplicat, luând în considerare locația și așezarea în spațiu a diferitelor obiecte, fenomene și evenimente, mi-a dat posibilitatea să transform niște cunoștințe abstracte ale principiilor geografice în principii de fizică sau de arii care compun spațiul geografic, într-o viziune care putea fi modelată, înțeleasă, măsurată și cuantificată cu ajutorul calculatoarelor. În momentul acela am înțeles că putem lua informații despre soluri, vegetație, resurse de apă, resurse umane, le putem combina în diferite moduri folosind principii, legi și teoreme, teorii ca și în alte discipline, pentru a rezolva probleme și pentru a lua decizii referitoare la modul de folosire a teritoriului sau alocarea anumitor resurse. Am simțit că mintea mea a explodat, efectiv, fiind plină de idei, oportunități de studiu și de potențial.
M-am întors în România la sfârșitul lui 2003, hotărâtă că sistemele informaționale geografice sunt ceea ce doresc să studiez, sisteme aplicate în geomorfologie. Mi-am petrecut următorul an încercând să învăț de la profesori și de la cei care lucrau puțin pe aceste sisteme informaționale geografice, iar în anul patru m-am decis să îmi alcătuiesc lucrarea de licență folosind la bază sistemele informaționale geografice. Astfel, mi-am petrecut luni întregi digitizând contururi topografice ale alunecărilor masive cauzate de clima din depresiunea Transilvaniei pentru a crea modele tridimensionale ale acestor alunecări de teren și a analiza felul cum sunt folosite și cum sunt organizate în teritoriu satele și localitățile din jurul acestor alunecări de teren. Prin urmare, mi-am dezvoltat cunoștințele, atât pe sisteme informaționale geografice, cât și pe geomorfologie care, la sfârșitul anului patru, erau pasiunea mea și pentru care am reușit să obțin o bursă de masterat la Universitatea de Vest din Kentucky, SUA, unde am primit o bursă de cercetare care mi-a acoperit integral studiile, timp de doi ani, cu fonduri de la una dintre agențiile federale din Statele Unite.
„Acest doctorat care mi-a schimbat efectiv viața și mi-a transformat modul de a gândi”
În timpul masteratului am lucrat din nou pe geomorfologie și sisteme informaționale geografice. De data aceasta, aplicate la nivel de bazine hidrografice, pentru a măsura și a informa, la timp, agricultura și diferitele practici agricole asupra resurselor și calității resurselor de apă din statul Kentucky. La sfârșitul tezei de masterat am descoperit o nouă arie care m-a fascinat extraordinar, aceasta fiind teledetecția, adică folosirea imaginilor provenite din sateliți pentru măsurarea și, din nou, înțelegerea organizării teritoriale și a altor tipuri de fenomene care se petrec la suprafața pământului. Tocmai când mă apropiam de terminarea tezei de masterat am văzut un anunț de la un profesor de la Universitatea din Florida care primise fonduri mari de la Academia Națională de Științe din Statele Unite pentru a începe un program de formare al doctoranzilor în practici interdisciplinare aplicate managementului sustenabil al resurselor de apă și mlaștinilor. Acest program promitea să înceapă cu expunerea la problemele curente ale bazinelor hidrografice, foarte complexe, din Florida și din partea de sud a Africii. În momentul în care am văzut anunțul, o mare pasiune, extraordinară, s-a aprins înăuntrul meu și a fost singurul program de doctorat la care am aplicat și din fericire am fost acceptată ca cercetător asistent.
În anul 2006 începeam acest doctorat care mi-a schimbat efectiv viața și mi-a transformat modul de a gândi și modul de a vedea lucrurile prin expunerea și cunoașterea bazinului hidrografic Everglade, Florida, care, la momentul acela, era unul dintre cele mai modificate bazine hidrografice din lume din cauza felului cum fusese folosit și manageriat de-a lungul timpului. După un curs de trei săptămâni, în teren, în acest bazin hidrografic din Florida, am alcătuit un proiect, iar, peste două săptămâni, am fost duși, ca grup, în Africa de Sud, unde, timp de șapte săptămâni, am fost pe expuși diferitelor probleme de management în bazinul hidrografic al râului Zambezi, cel puțin partea din Namibia. De asemenea, am cunoscut oamenii care trăiesc în apropierea acestui râu, precum și pe cei ai deltei Okavango care, în momentul acela, erau unele dintre cele mai naturale bazine hidrografice din lume. În cele șapte săptămâni am călătorit în Africa de Sud, Botswana, Namibia și Zambia și, în fiecare săptămână, am întâlnit diferite grupuri de oameni care erau implicați în managementul, nu numai al resurselor de apă, dar și al resurselor de sol și de biosferă care afectau resursele de apă din aceste bazine hidrografice interconectate. Am învățat atunci că este foarte important, când te lansezi într-un proiect de cercetare, întâi să înțelegi ce se întâmplă și care sunt problemele de zi cu zi cu care se luptă cei care sunt responsabili de gestionarea resurselor de mediu.
Călătoria din zona de sud a Africii mi-a aprins o pasiune extraordinară pentru savane, mai ales când am înțeles că unele dintre întrebările pe care le aveau oamenii din zona aceea erau întrebări la care puteam să dau un răspuns cu ajutorul pregătirii mele de geografie. Astfel, m-am întors în State convinsă că îmi doresc să îmi fac teza de doctorat în acea regiune.
Am mai învățat, în același timp, cât de important este dialogul, nu doar între ei, ci și cu academicieni (noi făcând parte din Academie), dar, mai ales cu oamenii, care zi cu zi, se gândesc la problemele întâmpinate în teritoriu sau de mediu și, mai ales, cu comunitățile care locuiesc în zonele afectate de diferite schimbări sau de diferite probleme de mediu. Astfel, nu doar am fost expuși la problemele și deciziile care sunt necesare sau care erau deja în curs de implementare în aceste zone pentru adresarea acestor probleme dar, am înțeles că pentru a rezolva anumite probleme de mediu - și, în general, anumite probleme complexe cu care ne luptăm ca societate, în ziua de astăzi - este foarte important să aducem în jurul mesei de discuții puncte de vedere diferite și mai ales puncte de vedere interdisciplinare, pentru că altfel nu pot fi rezolvate problemele mai complicate.
Cercetări geospațiale și programe academice
Călătoria din zona de sud a Africii mi-a aprins o pasiune extraordinară pentru savane, mai ales când am înțeles că unele dintre întrebările pe care le aveau oamenii din zona aceea erau întrebări la care puteam să dau un răspuns cu ajutorul pregătirii mele de geografie. Astfel, m-am întors în State convinsă că îmi doresc să îmi fac teza de doctorat în acea regiune. Ca atare, am lucrat foarte mult și am dezvoltat o idee de proiect pe care apoi am trimis-o la Academia Națională de Științe să primesc fonduri de cercetare pentru a desfășura muncă de teren în zona aceea. Am avut un surprinzător succes, am primit grantul, care mi-a permis să mă întorc în regiunea aceea de trei ori și să culeg datele necesare alcătuirii unei teze de doctorat referitoare la problemele managementului unui bazin hidrografic împărțit între Botswana și Namibia, numit Chobe. Aici am folosit date satelitare din anii `80 până în perioada curentă, pentru a analiza schimbări de regim de inundații, schimbării de regim de focuri în sălbăticie și de schimbări de vegetație și biosfera pentru a arăta că aceste schimbări sunt reale și pot fi măsurate și cuantificate cu ajutorul datelor spațiale din sateliți, că aceste informații, la rândul lor, le pot fi de folos celor care pot luau decizii ce afectează viața de zi cu zi a oamenilor din aceste țări. La terminarea doctoratului, în 2010, am obținut un post de profesor asistent la Universitatea din Oregon de Sud. La finalul primului an de lucru, am completat un an de studii postdoctorale la Universitatea din California, Santa Barbara, unde din nou am lucrat la proiecte în Africa de Est. În această etapă am lucrat la analiza de date satelitare care să ajute la combaterea fenomenelor de foamete din Somalia, Etiopia sau Kenya. Această scurta perioadă de studii postdoctorale la o universitate de calibru din Statele Unite mi-a deschis din nou o oportunitate de a face cercetare la alt nivel, dar mai ales să colaborez cu cercetători care lucrau la intersecția dintre bunăstarea oamenilor și bunăstarea resurselor de mediu și astfel am reușit să dezvolt niște proiecte de cercetare din care au rezultat, din nou, colaborări cu alte instituții.
În 2013 am reușit să obțin un post de profesor asistent la Universitatea din Carolina de Nord, Wilmington. Aici am avut sprijinul întregii universități, care își dorea foarte mult ca profesorii să facă cercetare de nivel mai înalt și, astfel, am avut ocazia să lucrez cu niște studenți extraordinari și să colaborez la diferite proiecte. Pe parcursul celor 10 ani cât am lucrat acolo am avansat de la profesor asistent la profesor asociat și apoi la profesor plin. Tot în cei 10 ani petrecuți în Carolina de Nord am înțeles un lucru care nu numai că mi-a schimbat mie viața, dar a schimbat viața a zeci de studenți pe care i-am îndrumat sau instruit. S-a concretizat în crearea de programe care să conecteze direct studenții cu oportunități de cercetare aplicată în timpul perioadei de studiu și apoi de lucru la terminarea studiilor fie de licență, fie de masterat. Astfel, am inițiat câteva programe pentru studenți, printre care un program de drone, un certificat de inteligență geospațială, un program în colaborare cu Federal Aviation Administration, iar, în ultimul an de activitate, la Universitatea din Carolina de Nord Wilmington, am condus o echipă interdisciplinară care a accesat fonduri de aproape 1 milion $ de la Academia Națională de Știintă din SUA ca să înființeze un observator pe bază de drone și de senzori cu diferite capabilități de teledetecție, care să ne ajute să măsurăm schimbările litoralului din Carolina de Nord, de-a lungul țărmului oceanului Atlantic. Această oportunitate mi-a dat din nou ocazia să lucrez cu oameni din diferite arii disciplinare cum ar fi biologia, antropologia, geologia, oceanografie și chiar din științe umaniste, pentru că atunci când vine vorba de probleme litorale, care sunt în general afectate și influențate de presiuni demografice, de creșterea nivelelor oceanelor, de eroziune și de tot felul de procese dinamice de biosferă și hidrosferă, din nou, avem nevoie de expertiza și experiența multor discipline unite pentru a începe să rezolve aceste probleme. Pentru că îmi doream însă un program de cercetare de anvergură și mai ridicată, în anul 2023, am concurat și acceptat poziția de la Universitatea de Stat din Mississippi, unde am posibilitatea să extind foarte mult nu numai programul meu personal de cercetare dar, cum am povestit mai sus, să ajut și alte persoane să își promoveze și să își dezvolte programul de cercetare în cadrul Universității, programe ce le oferă încredere și în ei înșiși.
„Uneori este cel mai important să ne urmăm pasiunea și intuiția”
Cum a apărut pasiunea ta pentru geografie?
Când vine vorba de pasiunea mea pentru geografie este o singură persoană căreia îi datorez sămânța de dragoste pentru geografie: doamna profesoară Szabo Mioara de la Școala Generală nr. 6 din Petrila. Dânsa mi-a predat geografie încă din clasa a 5-a, și, cu toate că nu-mi amintesc foarte multe lucruri din acea perioadă, cu siguranță îmi amintesc descrierile pe care doamna profesoară ni le făcea pentru diferitele ecosisteme ale planetei. Îmi amintesc, din nou, cu mult drag de toate hărțile foarte mari pe care le desfășura în fața tablei și ne explica cu atâta ardoare și cu atâta pasiune despre subiectul pe care ni-l preda. Nu-mi amintesc decât că îmi era greu să înțeleg de ce doar unele animale locuiesc în unele zone climatice ale planetei și mă chinuiam să le învăț, deși nu prea înțelegeam de ce, și-mi amintesc că mă întrebam cum aș putea oare să rețin mai bine toate aceste informații. Însă îmi puneam în funcțiune imaginația și încercam să fac legături între hărțile vizuale pe care le vedeam și descrierile pe bază de ecosisteme pe care dânsa ni le făcea în timpul orelor. An după an, la geografie, mi se părea că este fascinant și mi se părea că înțeleg și, mai ales, puteam să vizualizez, în capul meu, ceea ce vedeam scris pe hârtie sau ceea ce vedeam pe o hartă, indiferent de scara geografică a acestei hărți.
Astfel, în clasa a VIII-a, când doamna Szabo m-a întrebat dacă vreau să particip la olimpiada de geografie, ținând cont de faptul că studiam geografia României, am fost, bineînțeles, foarte interesată și am luat această provocare foarte în serios. Îmi petreceam după-amiezele, când veneam de la școală, și, mai ales, serile cu atlasul meu care se rupsese în părți diferite, studiind tot ce puteam studia referitor la geografia României. Cel mai de înțeles și mai intuitivă mi s-a părut întotdeauna partea fizică a geografiei și cel mai dificil de înțeles întotdeauna mi s-a părut partea economică. Dar, în urma discuțiilor cu dânsa și în urma studierii repetate a informațiilor și a altor cărți, în afară de manualul de clasa a VIII-a, am început cumva să leg faptul că putem extrage țiței din Subcarpați și am început să înțeleg de ce distribuția resurselor economice și a centrelor de procesare și de extragere a resurselor se întâmplă în zonele în care se întâmplă și totul avea bineînțeles de-a face cu geologia și cu geografia fizică.
Am fost foarte competitivă la olimpiada de geografie calificându-mă până aproape de etapa națională,. La liceu însă nu am avut o profesoară de geografie care să îmi stârnească sau să-mi mențină pasiunea pentru geografie și astfel pasiunea mea s-a îndreptat, în primii trei ani de liceu, mai mult către engleză, către istorie sau către limba română care îmi erau oricum pasiuni și din școala generală. Însă, în clasa a XII-a, studiind, la alt nivel, geografia României, am decis din nou să particip la concursul liceal, regional și județean al olimpiadei de geografie și de data aceasta m-am calificat la Olimpiada Națională de Geografie. Cu toate că eram în liceu, cunoștințele profunde pe care le acumulasem în timpul școlii generale încă erau prezente și m-au ajutat enorm, iar în anul 2000 am obținut locul trei la Olimpiada Națională de Geografie. Chiar dacă nu eram încă complet hotărâtă spre ce facultate să mă îndrept la terminarea liceului (oscilând între ce îmi doream eu și ce mi se spunea în jur că ar trebui să fac, pentru a ne asigura un viitor economic mai bun în România) experiența concursului de la Olimpiada Națională de Geografie a cimentat dorința de a continua să studiez geografia și m-am decis, fără portiță de întoarcere, să mă îndrept către facultatea de geografie, mai ales că la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca exista un profil de geografie-limba engleză, unde mi s-a promis că vom studia, în mod egal, atât geografia cât și limba. Cu toate că atât părinții mei, cât și cunoscuții, chiar și unii dintre profesorii de la liceu, m-au întrebat oarecum îndoindu-se, de ce m-aș duce la Facultatea de Geografie pentru că nu îmi va prezenta oportunități pe viitor la fel cum i-ar fi prezentat de exemplul Facultatea de drept sau o facultate cu profil economic, am rămas consecventă și de neclintit în hotărârea de a-mi urma pasiunea. Și cred că acest lucru - chiar dacă la vremea aceea și eu mă îndoiam în privința a ceea ce voi putea face cu această facultate, în afară de a deveni profesor - mi-a schimbat viața și sunt foarte, foarte norocoasă că nu am fost oprită din a-mi urma această pasiune și nu am fost îndrumată să mă duc la o facultate care, la vremea aceea, ar fi părut că mi-ar fi acordat oportunități economice mai ridicate în România sau oriunde.
Le mulțumesc și astăzi părinților mei că m-au lăsat să aleg și n-au încercat să-mi influențeze alegerea și, mai ales, pentru că întotdeauna m-au susținut în tot ce mi-am dorit să fac, chiar dacă, la momentul acela, nu au înțeles, cum chiar nici eu nu înțelegeam, ce aș putea să fac cu un astfel de profil de studiu. Îmi place să spun această poveste și mai ales să le-o spun studenților mei și altor părinți care încearcă să-și influențeze copiii spre a urma o carieră pe care ei o percep ca fiind mai bună decât o altă alegere și să le exemplific cumva, prin traseul meu educațional, că uneori este cel mai important să ne urmăm pasiunea și să ne urmăm intuiția noastră. Astfel avem șansa să ne creăm o viață în care munca noastră nu este o doar o slujbă, ci este o pasiune și astfel devine o carieră și o chemare în viață, căreia ne putem dedica cu tot sufletul, pentru că este ceva ce ne dorim și ceva ce ne pasionează și ne place.
„Lucram în patru locuri diferite în același timp. În vara aceea am câștigat peste 10.000 dolari”
Cum ai ajuns în America?
Este o întrebare foarte interesantă, ținând cont de faptul că, la prima vizită în America, prin programul ”Work and Travel”, la terminarea anului anului 3 al facultății, am avut impresia că nu îmi place în deloc Statele Unite ale Americii (SUA). În timpul facultății devenise oarecum popular ca studenții să călătorească pe perioada verii, prin acest program, să lucreze în diferite joburi. Am rezistat acestei idei până la sfârșitul anului trei, când m-am întors din bursa mea în Scoția. Văzusem cât de dificil fusese pentru mine să plec din România: eram un copil de mineri din Valea Jiului și îmi lipseau complet resursele materiale pentru a călători și a pleca din țară, deși părinții mei ar fi vrut, dar nu își permiteau. Așa am hotărât să încerc să mă duc în Statele Unite, să lucrez pe perioada verii, la sfârșitul anului 3. În România, cu toate că încercasem în mod repetat, nu puteam obține nici măcar o slujbă de vară cu normă redusă fiindcă nu împlinisem încă 21 de ani. Am fost surprinsă să primesc viza și m-am îndreptat spre Carolina de Nord, însă în altă parte decât unde urma să locuiesc după 10 ani; acolo am petrecut aproape patru luni, în anul 2003. La un moment dat, lucram în patru locuri diferite în același timp. În vara aceea am câștigat peste 10.000 dolari care, la vremea aceea, în România era o sumă extraordinară, care mi-a permis, pentru prima dată, să îmi ajut părinții și să-mi plătesc datoriile făcute pentru bursa din Glasgow, să simt o oarecare libertate - pe care nu o mai simțisem vreodată - că aș putea să fac mai mult.
Tot din acea sumă am ajutat un prieten să își lanseze o afacere în IT. .În anul patru, când mi s-a oferit posibilitatea să încerc să aplic pentru un master în Statele Unite ale Americii, mi-am putut permite să mă deplasez la București de două ori și să-mi iau examenele de limba engleză și un alt examen care era la vremea aceea necesar pentru a intra în sistemul de învățământ superior din Statele Unite. Nu cred că mi-aș fi putut imagina, din punct de vedere material / financiar, să mă deplasez în Statele Unite, să încep acest masterat, cu toate că aveam fonduri puse la o parte de la Universitatea din Kentucky pentru el. Cu o vară de muncă ca ospătăriță la bucătărie, la o cafenea și la un restaurant în Carolina de Nord, unde uneori lucram de la șase dimineața până pe la 11 noaptea, mi-am putut permite să-mi realizez visele din facultate și să ajung să obțin o bursă de cercetare la nivel de masterat în Statele Unite. Când eram în anul patru am decis că, dacă voi merge la masterat, acesta va trebui să fie în Marea Britanie, pentru că îmi plăcuse foarte mult sistemul educațional pe care îl întâlnisem în Scoția. Cu toate că mai aplicasem la un masterat în Scoția, la Universitatea din Glasgow, Universitatea din SUA s-a mișcat cumva mai repede și astfel am decis, la o lună după terminarea facultății de la Cluj, să mă duc și să încep masteratul în State.
Sistemul academic american vs. cel românesc
Cât de greu este să faci un doctorat în America?
Sincer, nu pot să fac o comparație între un doctorat din SUA și unul din alt loc, pentru că eu am avut doar experiența directă din SUA și nu pot vorbi despre alte doctorate. Ar trebui să fac comparația din auzite, ceea ce, în general, nu-mi place să fac. Am descris experiența mea puțin mai sus, dar la care aș dori să adaug că, în Statele Unite, doctoratul durează, în medie, patru sau cinci ani și constă în obținerea a 60 de credite academice din cursuri universitare la nivel de doctorat, iar restul creditelor academice se obțin din cursuri de cercetare. În mod practic, creditele din cursurile de cercetare înseamnă echivalarea în credite a experienței pe care un student o obține prin studiu individual, prin muncă de teren sau prin diferite seminarii la nivel mai ridicat, care toate sunt cu aplicabilitate directă tezei de doctorat. Aș vrea să fac o mică paranteză și să mă întorc la experiența mea de masterat din SUA care a urmat, cum am spus, la o lună după terminarea Facultății de geografie și limba engleză de la Cluj-Napoca, unde am terminat ca șefă de promoție. Când am ajuns în SUA la programul de masterat eram, cum vă puteți imagina, foarte neliniștită și oarecum speriată de ceea ce voi întâlni, neștiind cum funcționează sistemul academic universitar din SUA. Însă, încă de la primul curs – era un curs de gândire geografică, în care sunt predate legi și teorii geografice aplicate în diferite domenii mai fizice sau mai umane ale geografiei - mi-am dat imediat seama că eram foarte bine pregătită din punct de vedere teoretic și din punct de vedere al cunoștințelor, de bază și avansate în domeniul geografiei. Pe de altă parte, am realizat că, dar eram foarte nepregătită la nivelul gândirii critice și, mai ales, în ceea ce privește abilitatea de a comunica eficient (oral, mai ales), de a face prezentări sau chiar de a îndrăzni să pun întrebări în timpul unui curs sau a unei dezbateri. Nici măcar nu știam cum să formulez o întrebare, în așa fel încât să nu pară că aș ataca vorbitorul în timpul unei discuții sau dezbateri. Îmi amintesc cât de dificil mi s-a părut la început, când observam alți studenți americani care încontinuu dialogau cu profesorii, le puneau întrebări uneori chiar întrebări de contestare, care își exprimau foarte liber și neîntrebați părerile și care aveau cerințe de la acești profesori sau se împotriveau unor reguli impuse de acești profesori de la cursurile cu care am început la masterat. Mi s-a părut ceva extraordinar pentru că, în sistemul de învățământ superior din România, în afara unor cursuri de limba engleză unde într-adevăr eram încurajați să comentăm și să discutăm opere literare, eu nu avusesem în mod direct experiența aceasta de exprimare și de chestionare a materiei sau a părerilor și a deciziilor profesorilor. Cel puțin, în anul 2004 și în cadrul generației X din care provin eu, nu fusesem încurajați defel să chestionăm prea mult sistemul. Cred că această deschidere și acest dialog pe care l-am observat de la început în sistemul superior din America mi s-a părut cel mai frapant lucru și foarte diferit de felul în care, timp de patru ani, , la marea majoritate a cursurilor principale avusesem parte de foarte multă dictare de materie la nivel abstract și teoretic. În România de atunci, existau și profesori care erau la începutul carierei lor, care începuseră să facă lucrurile diferit, unde ni se prezentau laboratoare aplicate, unde într-adevăr învățam și aplicam conceptele predate la cursuri sau participam la activități aplicate de teren, însă, în cadrul cursurilor unii dintre profesori încă dictau materia din foi îngălbenite de timp. Acest lucru nu l-am observat niciodată în cariera mea academică din SUA.
Cu această experiență din timpul masteratului din Kentucky și, mai ales prin expunerea mult mai amănunțită într-o parte a geografiei care la noi în România încă nu se dezvoltase aproape deloc, numită sisteme informaționale geografice sau Geographic Information Systems (GIS), mi-am deschis din nou o portiță de dezvoltare ca cercetător care chiar mi-a schimbat traiectoria carierei și aș putea spune chiar și viața. GIS este o îmbinare dintre principiile de bază ale geografiei și principii mai mult sau mai puțin avansate de informatică și de statistică, în funcție de aria de implementare. Mi-am petrecut cei doi ani de masterat aprofundând aceste concepte și învățând foarte multă statistică care, în România, nu se preda absolut deloc la Facultatea de Geografie cu toate că, pentru a analiza și măsura diferite procese de schimbare de mediu sau din teritoriu, este absolut necesar să aplicăm cunoștințe de statistică. La sfârșitul acestei perioade de masterat am început să învăț și principiile de teledetecție care se bazează pe folosirea principiilor de fizică optică și electromagnetică pentru a utiliza sateliți din spațiu pentru măsurarea diferitelor fenomene care se petrec la suprafața pământului. Însă nu am avut ocazia să aprofundez aceste cunoștințe, iar când mi s-a oferit oportunitatea să aplic pentru admiterea la doctorat la Universitatea din Florida, unul dintre primele cursuri la care m-am înscris a fost un curs de teledetecție.
Structura și dificultățile doctoratului în SUA: „Cel mai dificil aspect al doctoratului a fost orice curs care necesita dezbatere sau expunere orală de idei”
Și, ca să ne întoarcem la întrebarea inițială, cât de greu este un doctorat în SUA, aș putea începe prin a numi primele cursuri pe care le-am luat la Universitatea din Florida, la Departamentul de geografie care momentan este considerat în topul primelor 10 universități ca nivel de cercetare din SUA. Neputând face o comparație directă cu alte tipuri de doctorate pot spune că am lucrat foarte mult și fiecare curs era plin de noi provocări și mai ales la fiecare curs, în fiecare săptămână aveam cel puțin un proiect de terminat sau un laborator de 10-15 pagini de terminat sau de scris o parte din ceea ce urma să devină propunerea pentru teza de doctorat. Și aceasta este din nou o diferență imensă între sistemul universitar pe care îl întâlnisem în România și sistemul universitar din SUA. În SUA în fiecare săptămână studenții lucrează și își câștigă 1% din nota finală la cursul respectiv, spre deosebire de felul cum era sistemul universitar din România unde majoritatea notelor finale de la un curs depindea de un singur examen la sfârșitul semestrului. Astfel, în SUA, era absolut imposibil să lipsești la un curs sau la o săptămână de laboratoare și, mai ales să nu începi să aprofundezi treptat materia pe măsură ce se desfășura semestrul, astfel încât, când se ajungea la finalul semestrului de obicei ne rămânea doar un mic proiect final sau alcătuirea unui portofoliu din laboratoarele sau tezele scrise de-a lungul semestrului. Cred că aceasta este cea mai mare și mai importantă deosebire. Faptul că nu se măsura ce ai învățat pe parcursul unui curs printr-un singur examen de trei ore, ci se măsura treptat, încet, prin aprofundare, atât teoretică, cât și experimentală sau aplicată prin intermediul proiectelor, laboratoarelor sau al prezentărilor orale de-a lungul unui semestru.
Pentru mine, cel mai dificil aspect al doctoratului a fost orice curs care necesita dezbatere sau expunere orală de idei, întrucât, deși eram deja de doi ani în sistemul american, aceste “skills” (nn – aptitudini) încă nu îmi deveniseră obișnuință și încă îmi erau greu să le stăpânesc. Cred că mi-au trebuit aproape cinci ani, în perioada doctorală, să mă simt oarecum confortabilă și să știu cum să abordez punerea unei întrebări constructive, cum să-mi alcătuiesc un argument logic, mai ales în timpul unei prezentări orale, în general cum să țin o prelegere care să fie interesantă și în care să nu încerc să includ mult mai multe informații decât era necesar. Trebuie să precizez aici că, în timpul celor patru ani de facultate în România, singura ocazie pe care am avut-o de a ține o prezentare orală, la vremea aceea, a fost la susținerea tezei de licență! Un alt aspect care nu a fost ușor în timpul tezei de doctorat a fost dezvoltarea propriu-zisă a proiectului de teză de doctorat care este complet lăsat la latitudinea studentului, cel puțin în cazul meu așa a fost, întrucât eu am obținut singură fondurile de cercetare în sprijinul lucrului pe care l-am făcut în zona Africii de Sud.
„Sistemul american a fost pentru mine just, bazat pe merit și muncă"
Este America o țară exclusiv meritocratică din punctul de vedere al accederii tale într-o poziție importantă?
Atunci când am luat decizia să emigrez în SUA, pentru masterat, nu știam în ce măsură sau cât de meritocratică este această țară. Știam cu siguranță, din ceea ce observasem în timpul studenției mele la Cluj-Napoca, că din păcate, la vremea aceea, România nu era o țară meritocratică când venea vorba de accederea la poziții în sistemul universitar. În momentul în care am aplicat pentru bursa în SUA, nu numai că nu eram convinsă că mă voi califica, dar ar fi trebuit să dau examene de limba engleză și examenul GRE (care era obligatoriu pentru admiterea în sistem de studii postlicență atunci) la care am studiat în același timp cu pregătirea examenului de licență. Nici când am fost admisă pentru un program foarte competitiv la Universitatea din Florida nu mi-am dat seama cât de corect este sistemul, însă, pe măsură ce am avansat în acele studii și am aplicat pentru fonduri de cercetare, și, mai apoi, când am aplicat pentru prima poziție de profesor asistent la Universitatea din Oregon de Sud, a devenit evident că cel puțin în sistemul academic totul este foarte corect.
Aceea prima poziție de profesor asistent am obținut-o printr-un concurs național la care au fost 78 de persoane pe acel loc și eu am obținut acea poziție. După trei ani, când am aplicat să mă mut la Universitatea din Carolina de Nord, pentru că îmi doream să am ocazia să fac mai multă cercetare, concurența pe acel post a fost acerbă și, din nou, necunoscând o singură persoană în tot acel stat, ci printr-un proces de intervievare dublu, am câștigat poziția în care am avansat ulterior pe parcursul a 10 ani, până la rangul de profesor universitar. În timpul acesta, toate oportunitățile pentru care am muncit și toate proiectele pe care le-am făcut au fost judecate pe propriul lor merit. Când am câștigat proiecte sau când am pierdut proiecte nu am avut nici măcar odată sentimentul că se făcuse vreo nedreptate, ci pur și simplu, fără excepție, în toate cazurile, rezultatul final a depins doar de calitatea proiectului, a lucrării sau a propunerii făcute de mine sau de echipa din care făceam parte. Sistemul american mi s-a părut atât de corect, mie cel puțin, , încât în februarie 2023 când, am început procesul pentru poziția de vicepreședinte asociat de cercetare de la Universitatea de Stat din Mississippi, de altfel o poziție foarte râvnită și cu multă influență, și pentru care eu personal consideram că nu aveam experiența administrativă necesară, am candidat și am obținut acest post. Pentru mine, sistemul american nu a fost nimic altceva decât just, drept și bazat pe merit și pe munca depusă.
Raportul pe climă al ONU influențează politicile naționale pentru climă? Sunt pași care sunt făcuți?
Spre final, vorbind despre influența raportului sponsorizat de ONU (UNCCD) pe intensificarea prelungită secetelor denumită științific arisificare, la care lucrez de un an și jumătate împreună cu colegi din Spania, Italia și alte țări din întreaga lume, întrebarea este dacă acest raport are vreo influență asupra politicilor naționale. Trebuie să precizez că acesta este primul raport de o asemenea anvergură la care lucrez. Înțeleg, din experiența celor care au lucrat în calitate de cercetători independenți la raportul precedent, că, în momentul în care recomandările făcute de Comitetul nostru vor fi ratificate în cadrul Convenției, țările semnatare vor începe să creeze legi și regulamente care vor fi implementate în vederea combaterii efectelor secetelor pe perioadă prelungită care afectează în mod special zonele subtropicale dar, din ce în ce mai mult, și zonele temperate și alte zone chiar și montane care, în trecut, nu se confruntau cu aceste fenomene climatice.
Un alt factor care va influența transpunerea acestor recomandări în legi, care să fie implementare în țările afectate, este felul cum aceste recomandări vor fi prezentate în timpul convenției și, mai ales, claritatea comunicării noastre pe parcursul acelei întâlniri în perioada care o va preceda.
Este foarte important, în calitatea noastră de cercetători independenți care ne oferim timpul în acest comitet, să vorbim cât se poate de mult despre potențialele recomandări, înainte de întrunirea din Arabia Saudită – unul dintre motivele pentru care am acceptat această discuție cu dumneavoastră. Speranța noastră va fi că, în urma lansării acestui raport, nu numai că vom ridica nivelul de educație și accesibilitate al datelor referitoare la intensificarea fenomenelor de secetă prelungită, dar și că vom crea interes în adăugarea unor elemente de monitorizare a acestor fenomene în cadrul unor frameworks (norme) care există deja în cadrul organizației meteorologice mondiale.
O altă recomandare către țările care ratifică această convenție este aceea de a integra date socio-economice și demografice care să ne informeze despre vulnerabilitățile populațiilor afectate de aceste fenomene climatice care au efecte asupra agriculturii, a resurselor de apă și vieții de zi cu zi a cetățenilor din zonele afectate. Noi sperăm de asemenea să subliniem și nevoia adoptării de strategii de luptă cu aceste schimbări climatice pe termen lung, care să țină cont de factorii financiar, economic, politic, social și de crearea unor sisteme de guvernantă transparente, juste și eficiente care să susțină zonele afectate în eforturile de refacere în cazul unor perioade de secetă prelungită sau a eforturilor de planificare sustenabilă.
Dar toate acestea vor rămâne de văzut în momentul în care ajungem la această întrunire organizată Arabia Saudită, care este deosebit de afectată de procesul de aridicare, ai cărei lideri sunt foarte interesați de crearea unor strategii de reziliență care să conecteze sectoare economice, de finanțare și de resurse de mediu pentru a asigura prosperitatea pe termen lung a cetățenilor săi. Bineînțeles că aceasta este în cele din urmă și intenția tuturor celorlalte state care vor participa la această reuniune a Convenției pentru combaterea deșertificării la care voi participa și eu anul acesta. Vă mulțumesc din suflet pentru oportunitatea de a avea această discuție și aștept cu nerăbdare întrebări și reacții.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.