Foto: Profimedia
În urmă cu un an aveam emoții mari. Erau ultimele zile în care mai stăteam acasă toți trei. Noi, doi adulți, o mamă și un tată împreună cu un al nostru omuleț.
Trăisem 21 de luni împlinitoare, pline de iubire, de îmbrățișări, de plimbări și sute de ore petrecute în parc la joacă.
Trăisem în același timp 21 de luni obositoare, cu puține ore de somn, cu o rutină împovărătoare, mai ales pentru mine, cu supărări între noi, părinții.
A trecut un an de la începerea creșei și făcând un bilanț, nu putem să nu ne felicităm pentru curaj. A fost greu la început, mai ales pentru că am fi avut și alte opțiuni după terminarea concediului de creștere a copilului. Asta am ales noi pentru el.
Mulți ne-au spus că un an și nouă luni este prea puțin pentru o intrare în colectivitate. Că nu se va acomoda și că va rămâne cu traume. Că nu va mânca, va răci întruna, iar somnul de prânz probabil va fi istorie.
I-am ascultat politicos și ne-am continuat planul. Am ales o creșă privată - asta după ce am vizitat și creșa de stat din cartier despre care zic doar atât: o educatoare la două grupe de copii (50 în total) și două îngrijitoare.
Ne-a fost foarte teamă de cum se va acomoda, însă atât noi cât și omulețul am avut parte de tot sprijinul educatoarelor. Patru femei inimoase, cu experiență, prin mâinile cărora trecuseră deja multe generații de copii și părinți.
Acomodarea s-a făcut treptat. Da, s-a plâns câteva dimineți, dar s-a și alinat și îmbrățișat. Da, s-a mâncat mai puțin la început, însă domnul bucătar și educatoarele au făcut magie în farfurie.
Da, au fost dimineți în care a vrut să stea acasă cu noi și i-am respectat dorința.
Da, au fost multe răceli înspre primăvară, însă suntem conștienți că așa se dezvoltă un sistem imunitar puternic.
Da, nu am mai stat împreună 24/7, dar de la ora 15:00 până la somn ne asigurăm că petrecem timp de calitate în trei.
Da, nu a mai udat florile noastre din curte, însă la micul dejun ne recită, de nicăieri, cele mai comice poezii.
Da, nu mai stă lipit de noi în parc, ci are curajul să exploreze știindu-ne aproape. Da, nu mai este bebelușul nostru, ci un mic omuleț parte din societate. Da, doarme buștean la fiecare somn de prânz, chiar dacă nu e în camera lui. Da, câteodată ni se face dor de el și este liniște în casă, însă el crește și devine om.
Asta povestesc fiecărui părinte care mă întreabă „La voi cum a fost, cum este?”.
P.S. Da, toate astea au un cost, un cost mare, pe care însă ni l-am asumat de când ne-am dorit copilul.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.