Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Povestea unui startup românesc, care propune o platformă inovatoare de teste școlare pentru elevi. Dragoș Iliescu, fondator: Am lucrat la teste educaționale pentru alte guverne și trăiam cu frustrarea că fac asta pentru alte țări

Dragoș Iliescu

O dată la trei ani, mii de elevi cu vârsta de 15 ani din peste 80 de țări dau testul PISA, care le măsoară competențele în trei domenii-cheie - citire, matematică și științe, dintre care unul ocupă prin rotație, la fiecare rundă de testare, locul central. Administrate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), testele PISA, la care elevii români se situează mereu pe ultimele locuri din Uniunea Europeană, au rolul de a evalua nivelul abilităților necesare unui tânăr pentru a-și găsi locul într-o societate a cunoașterii. „De ce se preocupă OECD de abilitățile copiilor de clasa a IX-a, când ar trebui să să se uite la rezervorul de talente de pe piața muncii? Pentru că ei se uită la abilități la modul predictiv: Dacă ai aceste abilități la 15 ani, eu pot să îți prezic ce abilități vei avea la 18 ani. Ce anume ramuri industriale poți să dezvolți la tine în țară, în funcție de talentul pe care îl ai disponibil. Ăsta e interesul lor”, spune Dragoș Iliescu, profesor la Universitatea din București, specializat în psihologie organizațională și măsurare psihologică. 

Cum măsori capacitatea cuiva de a rezolva probleme dinamice

În prezent, face parte din grupul de lucru care elaborează itemii care măsoară rezolvarea adaptativă de probleme pentru un alt test administrat de OECD, care evaluează, de această dată, abilitățile populației adulte - PIAAC. În ultimii ani, pe lista abilităților secolului 21 a apărut rezolvarea de probleme dinamice, pentru că în viața reală situațiile sunt mult mai complexe decât o arată manualele care vorbesc despre trenuri care pleacă din punctul A spre punctul B. 

„Te duci la cumpărături, dar între timp soția îți dă un mesaj să mai iei și altceva, strada pe care voiai să mergi este închisă și trebuie să alegi alt traseu”. Succesiunea aceasta de scene este una dintre cele mai banale, dar felul în care un individ alege să răspundă la ele vorbește despre existența sau absența unei abilități. De-a lungul timpului, Dragoș Iliescu s-a specializat în măsurare psihologică, despre care spune că reprezintă o parte importantă a psihologiei organizaționale. „În România, pentru că psihologia a avut acest traseu bizar din cauza comunismului, inspirația pentru psihologia organizațională a fost americană, nu europeană. Ce este tipic pentru psihologia muncii în America este că 70-80% din lucrurile cu care se ocupă țin de selecția de personal, unde, evident, lucrezi cu teste. Cu alte cuvinte, formația mea în psihologia muncii și organizațională a fost în proporție de 80-90% legată de selecție de personal, de măsurare a abilităților, tendințelor, preferințelor. De aici, e doar un singur pas până la a ajunge să adaptezi teste, să generezi teste, pentru că în România nu aveai teste, asta era situația. Revoluția ne-a prins cu o baterie de zero teste de evaluarea a adulților”, explică Dragoș Iliescu. 

O platformă de teste școlare pentru elevii români

Specialistul s-a implicat într-o serie de proiecte de măsurare psihologică la nivel internațional, iar în ultimii ani a dezvoltat la București o platformă de teste școlare - BRIO, unde părinții, profesorii și elevii găsesc teste de română și matematică pentru clasele I-XII, dar și teste de inteligență, de personalitate sau de stiluri de învățare.

Cum a ajuns de la crearea de teste pentru organizații la fondarea unei platforme care se ocupă de testarea elevilor români? „Psihometria este un melanj între matematică și științele educației, pentru că psihologia lucrează cu modele matematice rezonabil de complexe, care îți descriu cumva relația dintre ceea ce tu vrei să măsori, care de obicei e intangibil, și comportamentele lor observabile - răspunsul la o întrebare. Știința asta se studiază foarte puțin și în Europa, sunt foarte puțini experți la nivel internațional, și odată ce te specializezi în acest domeniu, începi să fii cerut în proiecte din ce în ce mai mari, de acolo este un pas până la a te ocupa de psihologie educațională”, spune Dragoș Iliescu.

„Simțisem pentru prima dată greul unui sistem de educație neperformant”

Expertul povestește că ideea BRIO a apărut în urmă cu 7 ani, când se afla pe un aeroport din SUA. „Orice companie are o poveste „de garaj”....Am lucrat la teste educaționale, pentru GMAT, pentru guverne și trăiam cu frustrarea că fac asta pentru alte țări. Acum 7 ani, eram pe un aeroport din SUA, cu Tom Oakland, mentorul meu profesional, care a murit în mod tragic în urmă cu 5 ani. Ne întorceam din Brazilia și îi spuneam: Cum pot să fac ca să îmi ajut copiii mei să performeze mai bine? Cel mic avea un an, iar cel mare 10, trecuse în clasa a V-a și atunci simțisem pentru prima dată greul unui sistem de educație neperformant. Tom mi-a răspuns: Dragoș, ce fel de întrebare e asta? Tu ce faci, care e specializarea ta? Fă-o pentru România”, spune Dragoș Iliescu.

Așa a apărut proiectul BRIO cu teste construite realizate de profesori de gimnaziu și liceu și de învățători conform programei din România. Potrivit fondatorului BRIO, testele de matematică sunt alcătuite dintr-o bancă de 20.000 de itemi, testați înainte pe eșantioane reprezentative de elevi. Itemii au fost apoi auditați de Gazeta Matematică. „Am plătit companii de culegere de date, care să meargă și să culeagă aceste date reprezentative pentru populația școlară. La matematică, coordonator a fost profesorul Ion Roșu, iar toți itemii au fost verificați apoi de profesorul Radu Gologan. Unii itemi i-am aruncat, pe alții i-am păstrat și așa am ajuns la cei 20.000”, afirmă Dragos Iliescu.

O treime dintre elevii români au anxietate de testare. „Subevaluăm sistematic o treime din populația școlară a României”

Întrebările nu se repetă, chiar dacă elevii dau de mai multe ori același test, dar își păstrează nivelul de dificultate. Testarea pe platformă se face în baza unui abonament al cărui preț variază de la 25 de lei pe lună, respectiv 250 de lei pe an până la 49 de lei pe lună, 490 de lei pe an. Fondatorul BRIO recomandă testările repetate. „Testarea aduce beneficii pentru toate cele trei categorii de participanți la educație - elevi, părinți, profesori. Testarea e învățătură. Există o diferență între a recunoaște și ceea ce în psihologie înseamnă recall, capacitatea de a rememora fără să recunoaștem un lucru. Degeaba stai să citești o poezie, fără să o spui din memorie tu nu o să creezi căile neuronale necesare. Testarea te obligă la recall, pentru a rezolva o sarcină și este mai bună decât repetarea. În plus, în jur de 30% din populația școlară a României are o formă sau alta de anxietate de testere. Evident că anxietatea de testare afectează performanța, iar noi subevaluăm sistematic o treime din populația școlară a României. E prea simplu să zici că performanța la test ține doar de abilități. A testa și a retesta duce la desensibilizare, duce la obișnuirea cu contextul respectiv”, crede Dragoș Iliescu.

Potrivit lui, testele făcute acasă le oferă părinților date despre nivelul la care se află copilul lor, în contextul în care aceștia trăiesc ce multe ori într-un vid de informație. Specialistul a povestit că, pe când se afla în clasa a VI-a, fiul lui a luat nota 7 în teza la matematică. „Nu îmi stă în obicei să contest o notă, dar m-am dus la școală pentru a o întreba pe profesoara ce a greșit. Mi-a răspuns că a greșit la matematică. Am întrebat-o ce pe ce să insist, ce să lucreze, e mi-a răspuns: Din culegeri… Am văzut ulterior că greșea la puteri și la ecuații și acolo trebuia să lucreze. Testele BRIO îți spun de pildă dacă ești alfabetizat într-o anumite chestiune și câte ore mai trebuie să lucrezi pentru a ajunge competent”, explică Dragoș Iliescu.

„Nota este 100% obiectivă”

Expertul spune că există o corelație între rezultatele de pe platforma BRIO și cele la Evaluarea Națională și examenul de Bacalaureat. „Pe baza acestei relații pe care BRIO o are cu Evaluarea Națională și cu BAC-ul noi am dezvoltat niște algoritmi care dau un sistem de semaforizare - intri într-o zonă roșie, galbenă sau verde. Dacă ești în zona verde, practic poți garanta că acel copil are abilitățile necesare pentru a lua Evaluarea Națională sau că vei lua Bac-ul. Dacă ești în zona galbenă, trebuie să mai lucrezi, dacă ești în zona roșie există o posibilitate mare să nu treci examenul.

Un copil care știe bine matematică se va descurca în orice condiții. Calitatea măsurării oferită de noi apreciază mult mai bine abilitatea pură, care este în capul copilului. Odată ce ai detectat abilitatea respectivă, că ea este aplicată într-un context sau în altul, e mai degrabă secundar”, explică el.

Este convins că sistemul de educație din România se va duce, în scurt timp, spre testarea standardizată. „Fiecare elev primește același item, de aceeași dificultate, care este notat și interpretat în același fel. Iar testul respectiv este prestat, știu ceva despre calitatea testului respectiv. Atunci când lucrezi cu testarea standardizată, itemii respectivi sunt pre-pilotați, pe eșantioane reprezentative de copii, de tipul celor care dau testul respectiv.

În plus, răspunsul la întrebările respective este notat univoc, nota este 100% obiectivă, iar ăsta nu este un lucru mic. În România, există diferențe masive între nota dată de primul corector și cea dată de-al doilea corector”, subliniază Dragoș Iliescu.

În prezent, BRIO colaborează cu 200 de școli, însă obiectivul pentru următorii doi ani este să ajungă la 35-40% dintre elevii români și la 25% din unitățile de învățământ din țară. Totodată, start-up-ul românesc își propune să ajungă pe piețele externe din America Latină și Orientul Apropiat.

Articolul face parte din proiectul editorial Educație cu Brio, susținut de platforma de testare și evaluare online Brio.ro.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • pt domnii care au facut siteul asta nu exista ideea de a ajuta in demersurile lor prin viata. Un astfel de site ar fi uluitor de fain MAI ALES pt copiii ai caror parinti nu isi permit sa dea 25 de lei pt un test (pe bune?!)- deci familiile cu cel putin 4-5 copii de varste evident diferite, ramase fara unul din parinti, sunt din start out of the question ?:) Tare.) . Exista sponsori pt asa ceva, trebuie doar putin bun suflet si dorinta de a imprastia lumina. Da' , mna. Cand nu e , nu e. Iritant ca n am citit comentarii mai intai si am mai pierdut timp singur cu incercarea de inregistrare. Sperasem sa gasesc in sfarsit un ajutor pt o gramada de copii carora le ar prinde bine asa ceva. Oricum... vor primi acum de sarbatori o gramada de portocale si ciocolate. Si sucuri. Sigur vor reusi in viata.
    • Like 0
  • Indiscutabil,platforma este utilă și are dovedită o muncă titanică în spate, planurile sunt ambițioase,echipa la fel... totuși de ce nu auzim decât întâmplător de ea? Mulțumim G4media și Republica!
    • Like 1
  • Asta chiar e gratis. http://www.oecd.org/pisa/test/
    • Like 3
  • Aveti pe platforma Brio, scris cu litere mari ca se poate testa o saptamana gratuit ,dar nu te poti inregistra ca sa poti sa testezi ...Deci reclama fake la chestia cu testatul GRATIS ..o saptamana.
    • Like 5
    • @ Maria M Andrei
      Buna seara. Asa cum v-am raspuns si pe facebook, toate abonamentele au o perioada de trial de 1 saptamana in care ele sunt GRATUITE, dupa care ele intra in plata recurenta de pe card. Toate aceste plati pot fi stopate - orocamd doriti - din contul dvs de pe Brio.ro. EXACT aceeasi metoda o veti regasi la toti playerii mari de pe pietele ce implica abonamente cu plata recurenta de pe card. INSA, daca va doriti sa incercati testele si NU doriti sa ne lasati datele - va rog scrieti-ne un mail pe office@brio.ro. sigur vom gasi o solutie prin care sa vedeti cum sunt testele Brio.
      • Like 0
    • @ Maria M Andrei
      Delia MC Delia MC check icon
      Oamenii nu vor să se înscrie cu cardul. Asta e condiția. Nu spun că e bună, dar altfel s-ar înscrie de fiecare dată cu alt ID, ori ar folosi mai mulți un cont, și asta pe rând, se testează o clasă într-un an, cu pauze. Omul e foarte inventiv când e să fenteze. Poate nu au experiența că, chiar dacă ești în perioada de testare a unui produs online, trebuie să asiguri o variantă de plată. Dacă nu-ți place, te retragi la sfârșitul perioadei de probă. E o metodă de a se asigura de seriozitatea potențialului client. Ca la Booking, garantezi cu cardul deși plătești la unitate. Ori la Scribd. Ce să-i faci, unii nu au încredere ori n-au card.
      Mă întreb, cei care v-au dat like vi l-au dat așa, din inerție, ori au verificat? Eu am verificat în 2 minute.
      Gratis e varianta ideală, dar numai dacă cineva a plătit deja, statul, școala, etc, toate astea cer efort, timp, bani, dezvoltatorii ăia nu pot lucra pe surcele...
      • Like 0


Îți recomandăm

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult