Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Pregătiri pentru un „Brexit dur”. Care sunt implicațiile imediate pentru afacerile din România

Brexit - Getty

 (Foto Guliver/Getty Images)

După lungile negocieri pentru încheirea unui Acord privind ieșirea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană, încă fără rezultate clare, autoritățile fiscale din Regatul Unit (“UK”) au început o campanie de informare a societăților înregistrate în scopuri de TVA în UK, care sunt implicate în livrări/achiziții de bunuri cu UE. 

Această campanie inițiată la începutul lunii februarie 2019 are scopul de a atrage atenția asupra schimbărilor de tratament fiscal și vamal ale respectivelor operațiuni desfășurate în prezent și subliniază necesitatea pregătirilor pentru un “Brexit dur”.

O măsură importantă în cadrul acestor pregătiri o reprezintă introducerea unei proceduri vamale tranzitorii simplificate, măsură care se poate utiliza pentru importul bunurilor provenite din UE în cazul unui “Brexit dur”. Procedura simplificată prevede amânarea declarării complete a bunurilor în vamă la momentul importului, precum și amânarea plății taxelor vamale. Totuși, pentru controlul bunurilor este necesară transmiterea anumitor informații înainte de importul efectiv al acestora.

În acest context al pregătirilor pentru un “Brexit dur” , companiile din UE, inclusiv cele din România, trebuie să urgenteze implementarea unor măsuri care să permită continuarea activităților desfășurate după data de 29 martie 2019. 

O importanță majoră trebuie acordată livrărilor de bunuri în lanț la export, atunci când intervin societăți care acționează drept cumpărători-revânzători, pentru care scutirea de TVA poate fi pusă sub semnul întrebării. Mai mult, prevederile vamale pe baza cărora se stabilește persoana care acționează drept exportator pot influența scutirea de TVA, așa cum este aplicată la acest moment de autoritățile fiscale din România.

În ceea ce privește achiziția bunurilor din UK, pe lângă formalitățile de vămuire, trebuie avute în vedere costurile suplimentare generate de taxele vamale datorate la import. În lipsa unui acord, se va aplica nivelul standard al taxelor vamale stabilit de UE pentru importul bunurilor. Totuși, pentru TVA datorată în vamă pentru importul de bunuri provenite din UK pentru care formalitățile vamale de punere în liberă circulație sunt efectuate în România, importatorii vor putea aplica în continuare un tratament favorabil similar cu cel al achizițiilor intracomunitare de bunuri, dacă sunt operatori economici autorizați (“AEO”).

Lista acestor măsuri este foarte lungă și specifică fiecărui tip de activitate al societăților implicate în operațiuni comerciale cu UK.

Așadar, 2019 este un an plin de provocări, cauzate atât de schimbarea legislație naționale cât și de Brexit-ul dur care pare inevitabil și foarte apropiat.

A contribuit Cristina Galin, Tax Senior Manager EY România 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Daniela Gladei

Dar faptul că găsisem domeniul potrivit nu însemna că eram și pregătită pentru el. Îmi amintesc primele exerciții pe Illustrator. Mă uitam la program și, sincer, îmi venea să plâng. Eram speriată că nu voi reuși niciodată să-l învăț. Părea atât de complicat, iar eu aveam idei pe care voiam să le văd transformate în ceva concret. Așa că a trebuit să aleg între două lucruri: frica de a nu ști sau dorința de a crea. Am ales a doua variantă. Am dat frica la o parte și am început să învăț. Iar replica „nu știu să folosesc Illustrator” — care la început era un motiv real de panică — a devenit, în timp, o glumă. Pentru că ideile mele creative aveau nevoie să fie materializate. Și, dacă voiam să le văd existând în lumea reală, trebuia să învăț instrumentele care mă puteau ajuta să le construiesc.

Citește mai mult

dispozitive gasite acasa la Călin Georgescu

Două dispozitive neobișnuite, găsite de procurori în casa lui Călin Georgescu, ridică o serie de întrebări: unul poate acoperi conversațiile cu un zgomot care face înregistrările greu de înțeles, iar celălalt poate bruia telefoanele și conexiunile wireless. Ce sunt aceste aparate, cum funcționează și, mai ales, cine i le-a dat și cine l-a învățat să le folosească?

Citește mai mult