Foto: Fabian Sommer / AFP / Profimedia
În premieră în România, o persoană a fost condamnată pentru negarea Holocaustului. Vasile Zărnescu, fost ofiter din Serviciul Român de Informaţii, a fost condamnat joi, de către magistrații Judecătoriei Sectorului 3, la un an și o lună de închisoare cu suspendare pentru negaționism. Decizia nu este definitivă.
Potrivit minutei deciziei, Vasile Zărnescu a fost condamnat la 6 luni după publicarea pe un site, pe 28 aprilie 2013, a articolului intitulat „Falsitatea noţiunii de holocaustolog”, la 9 luni închisoare pentru articolul „Înşelătoria secolului XX” din data de 11 februarie 2014 şi la 6 luni închisoare pentru cartea „Sabin Orcan Suporter”, publicată la editura Tempus Bucureşti.
„În temeiul art. 38 al. 1 rap. la art. 39 alin. 1 lit. b Codul penal contopeşte pedepsele aplicate, astfel că stabileşte în sarcina inculpatului Vasile Zărnescu pedeapsa cea mai grea, de 9 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 4 închisoare, reprezentând 1/3 din cumulul celorlalte pedepse stabilite, în final inculpatul având de executat pedeapsa de 1 an şi o lună închisoare”, scrie în minută.
În minută se mai arată că aplicarea pedepsei cu închisoarea a fost amânată pe un termen de supraveghere de doi ani, perioadă în care inculpatul are obligaţia să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele fixate de acesta și să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa. În plus, instanța a mai decis că, în perioada de supraveghere de doi ani, inculpatul trebuie să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea, precum și să comunice schimbarea locului de muncă și să anunțe informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
Inculpatul mai este obligat la plata sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Inculpatul are drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei penale.
Alexandru Muraru: Prima condamnare în România pentru negarea Holocaustului este un mesaj foarte puternic al justiției, dar și un semnal de alarmă pentru România
„Prima condamnare în România pentru negarea Holocaustului este un mesaj foarte puternic al justiției, dar și un semnal de alarmă pentru România. Negarea Holocaustului și Antisemitismul nu sunt o problemă a comunității evreiești, ci a întregii societăți”, a declarat într-un comunicat deputatul Alexandru Muraru, reprezentant special al Guvernului României pentru promovarea politicilor memoriei, combaterea antisemitismului și a xenofobiei.
„Am luat act de decizia, în primă instanță, a Judecătoriei Sectorului 3 București privind condamnarea dlui Vasile Zărnescu pentru săvârșirea infracțiunii de negare a holocaustului, prev. de art. 6 alin. 1 din O.U.G. 31/2002, cu aplic. art. 5 din Codul penal.
Prima condamnare în România pentru negarea Holocaustului este un mesaj foarte puternic al justiției, un îndemn ferm la respectarea legii, este o probă pe care justiția o trece, în sfârșit, după ce numeroase astfel de cazuri, investigate de parchete, s-au finalizat fără rezultat.
Este, în același timp, un semnal de alarmă important către instituțiile statului, că fenomenul antisemitismului este prezent și că acesta trebuie combătut cu fermitate, cu toate instrumentele instituționale existente. Motivate de prejudecăți, de ură, aceste acte de negare a Holocaustului pun de fapt la îndoială principiile drepturilor omului precum nediscriminarea și dreptul la demnitate. Acceptarea sau ignorarea lor sunt atitudini incompatibile cu angajamentele și principiile pe care statele democratice și instituțiile lor s-au construit și există”, subliniază Alexandru Muraru.
Deși România a fost între țările care au adoptat (2016) rezoluția cadru cu privire la crearea unei definiții universale de lucru pentru antisemitism și a inclus-o în legislația națională încă din 2018 (prin Legea nr 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, care stabilește pedepse de la 3 luni până la 10 ani pentru infracțiuni de la promovarea în mod public a unor idei, concepții sau doctrine antisemite, până la constituirea de organizații antisemite sau aderarea la acestea), există un număr important de cauze pe care instituțiile statului nu le-au soluționat, adaugă reprezentant special al Guvernului României pentru promovarea politicilor memoriei, combaterea antisemitismului și a xenofobiei.
„Agenția Uniunii Europene pentru Drepturi Fundamentale a arătat că, în cazul României, deși incidentele antisemite au avut o creștere importantă în perioada 2008-2018, unitățile de poliție sau parchet nu au soluționat cazurile. Această problematică a fost dezbătută în ultimii ani de organisme internaționale.
Cauzele acestei situații des întâlnite de specialiști sunt lipsa cunoașterii jurisprudenței în materie, lipsa pregătirii și a training-urilor de specialitate pentru polițiști sau magistrați în materia cadrului legislativ privind combaterea antisemitismului.
În îndeplinirea mandatului meu, de reprezentant Special al Guvernului, voi acționa în sensul promovării și susținerii de măsuri legislative și administrative, astfel încât cei însărcinați cu apărarea legii să cunoască și să-și însușească practici și modele europene relevante pentru a crea proceduri operaționale, pentru a colecta date (modalitatea de a le înregistra și de a răspunde la ele) și, în definitiv, pentru a consolida capacitatea de înțelegere a trăsăturilor specifice infracțiunilor de ură cu caracter antisemit și negare a Holocaustului la nivelul funcționarilor și a aparatului de stat însărcinat cu aplicarea legii (polițiști judiciari, procurori, magistrați)”, se arată în comunicat.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Ideea de clasament al atrocitatilor de care e plina istoria umanitatii e dezgustatoare. In momentul de fatza, in zona noastra de lume exista o sensibilitate speciala in legatura masacrarea populatiei evreiesti care s-a intimplat in multe tari europene, printre care si a noastra, de multe ori de-a lungul istoriei si a culminat cu Holocaustul. Poate ca peste 10 sau 50 de ani nu va mai fi asa, cine poate sti?! Deocamdata e asa si e bine ca e asa. Daca negam, minimalizam sau uitam grozaviile recente facem doar sa le pregatim pe urmatoarele.
Libertate (de orice fel) - Responsabilitate = Haos, Extremism, Ura
Niciuna nu poate fi demonstrata fara minciuna si manipulare.