(Regizorul Armando Iannucci, la Premiile Academiei Europene de Film//Foto: Gisela Schober / Guliver Getty Images)
Sevilla, mijlocul lui decembrie, aproape 20 de grade Celsius pe la prânz. Probabil cea mai bună alegere din ultimii zece ani pentru orașul gazdă a galei premiilor Academiei Europene de Film din punctul de vedere al tuturor celor prezenți în capitala Andaluziei – cineaști, actori, actrițe, critici de film, jurnaliști, membri ai Academiei.
Un soare orbitor pentru care mulți dintre invitați au trebuit să își cumpere ochelari de protecție. “Eram obișnuiți cu Berlin, cu Tallinn, Riga… – cer înnorat, ploaie, ceață… tot tacâmul”, spunea râzând un jurnalist italian.
Și după ce mai glumim pe acest subiect la recepția dată pentru membrii Academiei invitați la eveniment, ajung a doua zi la interviul programat cu Ruppert Everett care se plânge ca un copil răsfățat: “Este extrem de frig, este atât de rece… O să răcesc până săptămâna viitoare”. Moment în care îi spun că în urmă cu opt ani, la Tallinn erau în jur de -5 grade Celsius. Se uită uimit la mine și zice râzând că “în condițiile acelea nu ar fi venit”.
Everett nu exagera neapărat – hotelul unde au fost cazați cineaștii este un complex de 27 de case tradiționale andaluze, unde camerele sau suitele au intrarea direct din patio sau diverse “coridoare” în aer liber, iar încălzirea centrală funcționează, deci, doar în camere.
Și așa am putea rezuma cea de-a XXXI-a ediție a Premiilor Academiei Europene de Film: una caldă, una rece.
Că așa-i șade bine cinematografiei europene în care “libertatea noastră ca artiști este în pericol. Gradul cenzurii de stat este în creștere, iar acest lucru îi face pe artiști să se autocenzureze”, după cum a spus Agnieszka Holland, președinta board-ului Academiei europene (funcție “inventată” în 2014 și destul de discutabilă, grație relației foarte bune dintre cineastă și Wim Wenders, președintele Academiei).
Politică fără B de la Brexit
Fără excepție, nu poate trece niciun an în care să nu se arunce cu roșii (sic! Suntem în Spania) în politicieni. Evident, subiectul favorit al „marii familii” de cineaști europeni a fost Brexitul. Însă fără ca cineva să îl numească astfel.
Brexitul a fost un fel de „He Who Must Not Be Named”, denumirea Lordului Voldemort din seria „Harry Potter”, intepretat de Ralph Fiennes (foto) și prezent la ceremonie pentru a primi premiul pentru contribuția la promovarea cinematografiei europene (European Achievement in World Cinema).
(Foto Guliver/Getty Images)
Pe scenă, actorul a avut un moment de reflecție asupra a ceea ce înseamnă să fii european.
„Este un instinct, un sentiment de apartenență? Pot fii și englez și european? În mod clar, da, asta este sentimentul meu. Există, în mod cert, o criză în Europa și sentimentul nostru de familie, de legătură, de istorie comună, de răni comune - acest sentiment este amenințat de acest discurs de divizare, un vocabular tribal. Este deprimant și deranjant să fiu martor la dezbaterea din țara mea despre cine suntem în legătură cu Europa. În Anglia acum există doar vocea divizării”, a spus actorul după ce a mărturisit că este profund emoționat atât de premiul primit, cât și de situația în care se află Europa.
Cu câteva ore de gală, la un interviu care s-a transformat într-o discuție amicală, Fiennes îmi mărturisea că „am avut impresia (despre Europa – n.a.) că lucrurile merg într-o direcție bună, că ușor-ușor ne îndreptăm spre mai multă compasiune, înțelegere și toleranță. Însă, simt acum că lucrurile iau o întorsătură periculoasă, că ne paște un pericol real, un pericol pe care-l vezi în discursul politic din Polonia și Italia, în timp ce autoritarismul Rusiei devine deranjant”.
La moartea lui Stalin, o limbă scoasă la adresa Rusiei
„Sunteți extrem de curajoși. Filmul acesta a fost interzis în Rusia. Sunteți toți pe listă acum. Nu mâncați și nu atingeți ceva, dar în afară de asta simțiți-vă bine la acest eveniment”, a spus spre amuzamentul spectatorilor regizorul Armando Iannucci atunci când a primit premiul pentru cea mai bună comedia a anului, „The Death of Stalin/Moartea lui Stalin”.
Creatorul celebrului serial de satiră politică „Veep” produs pentru HBO, Iannucci și-a continuat discursul dorind să sublinieze că și el crede, ca majoritatea colegilor săi, în Europa!
„Pot să spun că iubesc Europa? Acesta este un film european”, explicând apoi că „The Death of Stalin /Moartea lui Stalin” a fost finanțat integral de o casă de producție franceză, filmat aproape în întregime în Marea Britanie și montat în Belgia.
„Ne-a demonstrat că este o bună idee ca țările să coopereze între ele și să funcționeze cu britanicii în, să o numim, o comunitate europeană, o Uniune Europenă. A funcționat foarte bine și cred că este o idee pe care să o duc înapoi cu mine în Marea Britanie”, a concluzionat Iannucci.
Însă, deși dăduse semne că și-a încheiat discursul, regizorul a revenit aproape de microfon.
„Încă un singur lucru… Spuneam că filmul a fost interzis în Rusia. Și, Ministerul Culturii a prezentat o scrisoare redactată de 500 de oameni de cultură proeminenți în care aceștia explicau de ce filmul a fost interzis. Și au spus că filmul este lipsit de orice merit artistic. Deci, aș vrea să le transmit asta…”, a spus Armando Iannucci scoțând limba în hohotele de râs ale spectatorilor.
Să se schimbe ceva, dar să o facă ceilalți!
Tot anual, ca o regulă generală, această gală nu prididește în a bate apropouri la cât de asuprită este comunitatea cineaștilor europeni. Nici ediția din acest an nu a făcut o excepție. Tonul l-a dat chiar Rossy de Palma (foto), unul dintre cei șase amfitrioni ai serii (da, ȘASE! – dezbat subiectul ceva mai jos!). “Suntem ca o mare familie. Ne susținem reciproc, avem sentimente unul față de celălalt. De asta există Academia Europeană de Film”.
(Foto Guliver/Getty Images)
Ați putea spune că eu greșesc, că nu este nimic insinuant în acest discurs. Însă, puțină informație de background: de nouă ani, de când particip la acest eveniment, ideea asta de “mare famile” se traduce astfel: noi vrem să facem film, dar nu avem suportul politic și financiar necesar din partea țărilor din care provenim sau al Uniunii Europene. Fonduri există, însă pentru filmele despre care vorbim aici nu sunt suficiente. Este nevoie de bugete mai mari pentru o distribuție uniformă, pentru a putea atrage un număr mai mare de spectatori cel puțin la nivel european, lucru care ar genera încasări mai mari, deci eventuale bugete mai mari pentru viitoare producții.
Însă, problema este mult mai complexă de atât, deoarece nu toate filmele produse în Europa ar putea avea număr mare de spectatori. Multe dintre ele sunt considerate „de artă”, ceea ce din start le limitează numărul de spectatori. Indiferent cât de bune – din punct de vedere al poveștii, al construcției personajelor, al poveștii sau al imaginii – filme precum „Happy as Lazzaro” (Regia: Alice Rohrwacher, Italia/Elveția/Franța/Germania, 2018), „Border” (Regia: Ali Abbasi, Suedia/Danemarca, 2018) sau „Woman at War / Femeie în război” (Regia: Benedikt Erlingsson, Islanda/Franta/Ucraina, 2018) nu vor ajunge un succes de casă (boxoffice), ci vor avea succes numai în rândul grupului select al devoratorilor cinematografului de artă european.
Însă, pe de altă parte, nici cineaștii nu sunt neapărat cei mai deschiși la schimbare. „Mulți cineaști europeni au nevoie de bani, dar nu înțeleg că un film pur de artă nu atrage spectatorii și atunci nici eventualii sponsori nu văd rostul aportului de bani”, îmi spunea actorul britanic Ruppert Everett.
El recunoaște că a făcut aceeași greșeală cu filmul său „The Happy Prince” – în care este scenarist, regizor și actor deopotrivă – pentru care a avut nevoie de 10 ani să strângă fonduri, iar filmul s-a concretizat abia când BBC Films a intrat în schema de finanțare. Nu spune care a fost bugetul total, însă filmul, care-i mai are pe afiș pe Colin Firth, Emily Watson și Tom Wilkinson, nu a reușit să beneficieze de o distribuție bună, fiind vizionat până acum doar în Marea Britanie, Italia, Malta, Grecia și Olanda, având încasări de doar aproximativ 2 milioane de euro.
Arta nu are loc în boxoffice
La polul opus stă filmul „Zimna wojna / Cold war / Războiul rece”, o coproducție Polonia-Franta-Marea Britanie scrisă și regizată de polonezul Pawel Pawlikowski (în foto, cu soția sa, Malgorzata Bela Pawlikowski). Filmul, nominalizat la șase categorii, a luat cinci premii în total și este singurul care are rezultate în boxoffice, adunând deja peste 10 milioane de euro de la spectatori până la gala din Sevilla.
(Foto Guliver/Getty Images)
Sâmbătă, pelicula – care a câștigat premiul pentru regie la Festivalul Internațional de la Cannes 2018 – și-a adăugat în palmares premiile pentru cel mai bun film al anului, cea mai bună regie, cel mai bun scenariu și cea mai bună actriță în rol principal. La acestea se adaugă premiul pentru scenografie, acordat de un juriu de specialitate și anunțat cu câteva săptămâni înainte de eveniment.
“Toți au făcut filmele nu din motive comerciale, ci pentru că au vrut să spună toate aceste povești”, a spus Pawlikowski în discursul său de acceptare a premiului pentru cel mai bun film al anului. “Sunt mândru că am putut lua toate aceste premii fără niciun fel de campanie, fără niciun fel de cheltuială”, a mai spus acesta referindu-se la „Zimna wojna”.
Cea de-a doua remarcă este un fel de împunsătură sarcastică la adresa circului din jurul premiilor Oscar și la bugetele de marketing ale industriei americane de film.
Însă, dacă este să fim realiști, Pawlikowski este puțin ipocrit, fiind unul dintre norocoșii industriei europene. După o serie de pelicule filmate în Marea Britanie și foarte bine primite de public și cu cinci trofee ale Academiei Europene de film și un Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină pentru ultima sa peliculă – „Ida” (2013) – , polonezul și-a lansat ultimul film cu un avantaj mult mai mare față de concurenții din categoria cel mai bun film european al anului.
Pe de cealaltă parte, celelalte patru filme nominalizate la această categorie, deși foarte bine primite de critică, nu au avut același succes comercial.
„Dogman/Frizerul de câini” (Regia: Matteo Garrone, Italia/Franța, 2018) a luat premiul pentru cel mai bun actor la Cannes, în primăvară, urmând opt premii oferite într-o gală a jurnaliștilor italieni, iar acum fiind răsplătit de membrii Academiei Europene de Film cu același premiu și la Sevilla. Filmul a reușit să atragă încasări de aproape 4 milioane de euro la nivel mondial, în puținele piețe unde a fost lansat.
Sub el se află „Girl/Balerina” (Regia: Lukas Dhont, Belgia/Olanda, 2018) în care actorul Victor Polster face un rol memorabil în rolul transexualei Lara, un film inspirat din realitate. Pelicula ce a luat două premii la Cannes Golden Camera pentru cea mai bună peliculă și Un Certain Regard la categoria cel mai bun actor are încasări de aproape 3 milioane de euro. Însă producătorii speră ca acest lucru să crească în lunile următoare, dat fiind nominalizarea la premiile Globul de Aur.
„Border” (Regia: Ali Abbasi, Suedia/Danemarca, 2018) câștigător al premiului Un Certain Regard la Cannes nu are nici măcar 700.000 euro încasări, iar „Lazzaro felice/Happy as Lazaro” (Regia: Alice Rohrwacher, Italia/Elveția/Franța/Germania, 2018) a ajuns la aproximativ 800.000 euro.
Fiesta, ca un micuț fiasco
Când spui Spania te gândești că o gală Premiilor Academiei Europene de Film va fi o veritabilă fiesta. Și cam acestea au fost așteptările în ceea ce privește gala din acest an. Însă evenimentul a fost pe alocuri forțat să fie cu adevărat entertaining, scenariul folosit nefiind unul inspirat.
De regulă, gala avea un singur amfitrion – cea mai bună gazdă a fost clar Anke Engelke care a prezentat gala cinci ani la rând, chiar și atunci când nu se desfășura la Berlin. Anul acesta organizatorii au optat pentru organizarea unui bar, că doar suntem în Spania, unde barurile și restaurantele sunt peste tot. Deci, de ce nu ar fi fost un bar și pe scena galei.
Și la acest bar principalii clienți – mari băutori de apă din pahare de vin roșu – au fost cei șase amfitrioni ai serii: Rossy de Palma (Spania), Amira Casar (Franța), Anamaria Marinca (Romania), Tom Wlaschiha (Germania), Ashraf Barhom (IsraeI) și Ivan Shvedoff (Russia).
Nu știm cum s-a făcut selecția celor șase, însă ideea de multiculturalism și de aducere laolaltă a unor actori din mai multe țări a fost foarte bună. Însă, din păcate, în ciuda talentului demonstrat deja în industrie de cei șase, scenariul nu i-a ajutat.
Puține au fost momentele foarte bune care chiar i-au distrat pe cei peste 1800 de spectatori aflați în impresionanta sală a Teatro de la Maestranza – spațiu cultural inaugurat în 1992 cu ocazia expoziției universale Seville Expo '92.
Început în forță, declarat nul pe parcurs
Gala a început în forță cu o senzațională Rossy de Palma, purtând o pălătie de pene negre și un decolteu cu care o parte a Europei poate nu este chiar obișnuită (dar în țările mediteraneene este foarte apreciat în showbiz! Sic!).
“Stați să îmi pun ochelarii... Nu vreau să pierd nimic din această senzațională a XXXI-a ediție a galei care are loc în Sevilla” și-a început actrița discursul mișcându-se dintr-o parte în alta a scenei. Dintr-o dată a început să “țipe”: “Sevilla acest oraș în care oamenii vorbesc, beau, mănâncă…”, iar sala a izbucnit în râs.
După ce amuzamentul general s-a liniștit – destul de greu, ce-i drept – de Palma a continuat tot “răstit” să se adreseze publicului. “Deci, câți dintre voi ați făcut film anul acesta? Haideți, vă rog ridicați-vă să vă aplaudăm pe toți, iar cineaștii prezenți s-au executat rapid în aplauzele celorlalți membri ai audienței.
În opinia generală a jurnaliștilor prezenți la centrul de presă, de Palma ar fi fost un amfitrion minunat de la un capăt la altul al galei. Și da, multe voci au fost ale jurnaliștilor spanioli – în număr mare la orice eveniment al Academiei, dar cu mult mai mare anul acesta, la ei acasă – însă s-a văzut cu ochiul liber că de Palma poate fi nu numai o bună actriță, ci și un comediant înnăscut. Gurile rele spuneau după gală că actrița s-ar fi abătut puțin de la script și ar fi și improvizionat puțin. Poate pentru producători a fost incomod – de la o divă nu știi la ce să te aștepți! –, însă pentru public Rossy de Palma a fost delicioasă. Și s-a văzut clar asta pe parcursul galei!
Epilog „de artă”
La anul, când vom merge la Berlin, Brexitul se va fi întâmplat deja, iar Rusia tot ce face ea va fi făcut.
Iar în 2020, dacă se adeveresc șușotelile din aeroportul sevillez din duminica post-gală, o să ajungem la Reykjavik. Până atunci „marea familie” va avea fix aceleași probleme ca și acum, și se va plânge în plus și de Soursaðir Hrútspungar – mâncare tradițională din anumite componente ale oii Ram. Dar o va mânca, că doar e o delicatesă locală!
Dar, doar atât... Anii trec, vin gale noi, dar nimeni nu va lua taurul de coarne!
LISTA COMPLETĂ A PREMIILOR ACADEMIEI EUROPENE DE FILM 2018
Filmul European 2018 / European Film 2018
Zimna wojna / Cold war / Războiul rece
Regia: Pawel Pawlikowski
Polonia/Franta/Marea Britanie, 2018
Comedia Europeană 2018 / European Comedy 2018
The Death of Stalin /Moartea lui Stalin
Regia: Armando Iannucci
Franta/Marea Britanie, 2017
Regizorul European 2018 / European Director 2018
Paweł Pawlikowski
Zimna wojna / Cold war / Războiul rece
Polonia/Franta/Marea Britanie, 2018
Actorul European 2018 / European Actor 2018
Marcello Fonte
Dogman / Frizerul de câini
Regia: Matteo Garrone
Italia/Franța, 2018
Actrița Europeană 2018 / European Actress 2018
Joanna Kulig
Zimna wojna / Cold war / Războiul rece
Regia: Pawel Pawlikowski
Polonia/Franta/Marea Britanie, 2018
Descoperirea Europeană 2018 / European Discovery 2018 – Prix FIPRESCI
Girl / Balerina
Regia: Lukas Dhont
Belgia/Olanda, 2018
Cel mai bun scenarist 2018
PawełPawlikowski
Zimna wojna / Cold war / Războiul rece
Polonia/Franta/Marea Britanie, 2018
Cea mai bună animație a anului 2018 / European Animated Feature Film 2018
ANOTHER DAY OF LIFE
Raúlde la Fuente & Damian Nenow
Documentarul European 2018 / European Documentary 2018
Bergman: A Year in a Life
Regia: Jane Magnusson
Suedia/Norvegia, 2018
Premiul pentru contribuția la promovarea cinematografiei europene
(European Achievement in World Cinema)
Ralph Fiennes
Premiul Academiei de Film Europene pentru întreaga activitate
Carmen Maura (foto)
(Foto Guliver/Getty Images)
Premiul onorific al președintelui și board-ului Academiei Europene de Film / Honorary Award Of The EFA President And Board
Costa-Gavras (foto)
(Foto Guliver/Getty Images)
Premiul pentru Co-Producție Europeană 2018 / European Co-Production Award 2018 – Prix EURIMAGES
Giorgos Karnavas& Konstantinos Kontovrakis
Premiul de imagine: „Carlo di Palma“ / European Cinematographer 2017 – Prix Carlo di Palma
Martin Otterbeck
Utøya 22. juli / U –JULY 22 / Utøya - 22 iulie
Regia: Erik Poppe
Norvegia, 2018
Scenograful European al Anului / European Editor 2018
Jarosław Kamiński
Zimna wojna / Cold war / Războiul rece
Regia: Pawel Pawlikowski
Polonia/Franta/Marea Britanie, 2018
Monteurul European 2018 / European Production Designer 2018
Andrey Ponkratov
Leto / The summer / O vară rock'n'roll
Rusia/Franta
Creatorul de costume European 2018 / European Costume Designer 2018
Massimo Cantini Parrini
Dogman / Frizerul de câini
Regia: Matteo Garrone
Italia/Franța, 2018
European Hair & Make-up Artist 2018
Dalia Colli, Lorenzo Tamburini& Daniela Tartari
Dogman / Frizerul de câini
Regia: Matteo Garrone
Italia/Franța, 2018
Compozitorul European 2018 / European Composer 2018
Christoph M. Kaiser & Julian Maas
3 Tage in Quiberon / 3 days in Quiberon / Trei zile în Quiberon
Regia: Emily Atef
Germania/Austria/Franta, 2018
Editorul de sunet 2018 / European Sound Designer 2018
André Bendocchi-Alves & Martin Steyer
The Captain
Regia: Robert Schwentke
Germania/Polonia/Portugalia/Franta, 2017
European Visual Effects Supervisor 2018
Peter Hjorthfor
Border
Regia: Ali Abbasi
Suedia/Danemarca, 2018
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.