Premiile Academiei Europene de Film 2017. Alexandra Borbely, „Despre trup și Suflet”: „Marele meu vis a fost să ajung actriță la Budapesta”. Julie Delpy: „Am supraviețuit ca o actriță tânără și păstrându-mi integritatea, dacă înțelegeți ce vreau să spun”

Gala premiilor Academiei Europene de Film poate fi un eveniment plictisitor, plin de discursuri politizate, despre lipsa acută a banilor în industrie și îndemnuri la o “Europă unită”. Nici cea de-a trezecea ediție nu a ieșit din aceste tipare, noroc totuși cu două dintre premiate. Actrița Alexandra Borbely și actrița/scenarista/regizoarea Julie Delpy au salvat evenimentul, ieșind din tiparele clasice și fâcându-i să râdă cu gura până la urechi pe cei peste 1000 de invitați și jurnaliști prezenți sâmbătă, 9 decembrie, la Haus der Berliner Festspiele. 

“Un monstru pe care credeam că l-am îngropat… cea mai veche și mai gravă boală a Europei, naționalismul”, a spus Wim Wenders, președintele Academiei Europene de Film în deschiderea discursului său de la cea de-a XXX-a ediție a European Film Awards, gala prin care Academia îi premiază pe cineaștii europeni. Un fel de “Oscaruri europene”, cum mai sunt ele supranumite spre disperarea multora dintre cei 3.000 de membri ai Academiei care ar prefera să nu aibă nici cea mai mică legătură cu Hollywood-ul. 

Apoi, discursul a continuat cu câteva învățăminte despre cum europenii ar trebui să dea un brânci pe scări naționalismului și să se unească pentru a salva cinematografia europeană de la “dezastru”.

Până aici, nimic nou față de celelalte șapte ediții ale acestei gale la care am mai participat. Wenders face, de obicei, o trecere în revistă a problemelor cu care se confruntă cinematografia europeană, vorbind fie despre lipsa sprijinului politic pentru industrie, fie despre impotența financiară a producătorilor și necesitatea unor influxuri de capital (dinspre instituțiile europene sau ale fiecărui stat în parte). Ambele tematici au fost aprofundate de Wenders în fiecare discurs al său din ultimii ani.

(Win Wenders, președintele Academiei Europene de Film)

„Criza cu care se confruntă astăzi Europa este una de natură financiară și, în opinia mea, s-a creat de una singură, avându-și originea chiar în modul de construcție a unei Europe unite, și tocmai această Europă s-a bazat încă de la început mult prea mult pe o bază financiară și administrativă. Cultura a jucat mereu un rol secundar în crearea Uniunii Europene”, îmi spunea Wenders într-o discuție în 2013, avută cu ocazia aceluiași eveniment de decernare a premiilor Academiei.

Și totuși, pentru ediția aniversară din acest an, Wenders a încheiat într-o notă ușor pozitivă.

“Sunt foarte mândru că văd foarte mulți cineaști tineri în sală. Voi trebuie să construiți noua Europă și aveți avantajul de a nu o lua de la zero. Nu trebuie să ne întoarcem în trecut, voi cei care ați trăit în era digitală, trebuie să vă uitați spre viitor. Trebuie să reinventăm Europa. Viață lungă cinematografiei europene libere”, a spus Wenders, adresându-se tinerilor cineaști din sală și în aplauzele întregii audiențe.

Este prima dată în ultimii ani când președintele Academiei Europene de Film încearcă să semnaleze pasarea ștafetei - fie și numai declarativ momentan - tinerei generații. Și când spunem tineri nu mă gândesc la cineaști sub 30 de ani, ci la un spectru mai larg între 20 și 50 de ani. 

Credeți-mă, la ce medie de vârstă au membrii academiei europene de film, 50 de ani este un fel de “adolescență timpurie”. Și nu o spun cu răutate, spun însă doar că sunt tineri cineaști care stau la coada finanțărilor pentru proiectele lor cinematografice cu anii și de multe ori se trezesc, cum spunea și Julie Delpy sâmbătă seara la gală, cu “ușa trântită în nas”. 

“Despre trup și suflet” versus “Pătratul” . Scor final: 1 la 6

Marii favoriți anul acesta au fost co-producția europeană “The Square/Pătratul” (cu cinci nominalizări și un premiu pre-anunțat acordat de un juriu de specialitate) și ungurescul “On Body and Soul/Despre trup și suflet” (cu patru nominalizări). Ambele pelicule au venit la Berlin cu câte un as în mânecă - primul cu marele premiu la Cannes, Palme d’Or, iar al doilea cu Ursul de Aur luat în februarie la berlinală (Festivalul Internațional de Film de la Berlin).  

“Sunt mereu fericită când vin la Berlin însă, din păcate, mereu pe o vreme friguroasă” glumea la începutul galei Ildiko Enyedi, scenarista și regizoarea “Despre trup și suflet”.

Cu un palmares de invidiat pentru o producție europeană - numai la Berlinală filmul a luat patru premii - filmul avea șanse să plece acasă cu trofeele la toate cele patru categorii unde fusese nominalizat: cel mai bun film, cel mai bun scenariu, cea mai bună regie și cea mai bună actriță (Alexandra Borbely).

“Nu am nici un fel de așteptări. Sunt o persoană foarte superstițioasă. Din februarie (n.a. - filmul a avut premiera la Berlinală) este ca un Crăciun continuu pentru mine”, a mai spus Enyedi.

Deși la astfel de evenimente nominalizații se aruncă în declarații destul de încrezătoare, echipa “On Body and Soul” a fost foarte rezervată cu presa. Și asta a fost un lucru bun, pentru că - din păcate - filmul a ratat statueta Academiei la trei din cele patru categorii la care a fost nominalizat.

Surpriza a venit însă la categoria unde producătorii și regizoarea filmului se așteptau cel mai puțin - cea mai bună actriță, o categorie unde tânăra Alexandra Borbely (31 ani) le-a declasat pe mult mai titratele Juliette Binoche (“Bright Sunchine In”) și Isabelle Huppert (“Happy End”). Huppert nu a fost prezentă la ceremonie motivând deja celebrul “program încărcat”, în timp ce Binoche a ajuns la gală și chiar a fost binevoitoare cu toată lumea, până sâmbătă după amiază.

Actrița avea programate de la acea oră interviurile de presă, însă a anunțat cu numai câteva minute înainte de ora de începere că este “puțin indispusă”. Sau, după cum comentau - mai în glumă, mai în serios - jurnaliștii de pe lista acceptată, “mda, a aflat că ia Huppert premiul probabil”. 

Alexandra Borbely: “Marele meu vis a fost să ajung actriță la Budapesta”

M-am întâlnit cu actrița Alexandra Borbely în după amiaza precedentă galei pentru un interviu (pe care-l veți citi cât de curând) și am întrebat-o dacă după succesul de la Berlinală al filmului a mai primit propuneri pentru noi roluri. 

“O da, propuneri au fost, dar eu joc teatru și programul nu îmi permite să mă implic în prea multe proiecte cinematografice. Am acceptat un rol într-un film cu un actor român... ” și se oprește, se uită puțin în sus și apoi la mine “Nu, nu pot să îți spun asta...” și râde copios.

(Alexandra Borbely și Cristian Curus)

Este autentică, nu are nimic de-a face cu tinerele “starlete” de pe alte continente și spune cu nonșalanță că nu a făcut decât să construiască un rol cu ajutorul partenerului din film (Géza Morcsányi, un actor amator aflat la primul său rol) și al regizoarei Ildiko Enyedi. Pe parcursul discuției Borbely o amintește de nenumărate ori pe Enyedi despre care spune că a ajutat-o foarte mult să facă “cel mai complex rol al carierei mele de până acum”.

O întreb dacă speră că odată cu intrarea peliculei în cinematografele din Statele Unite ale Americii și pe platforma de streaming online Netflix, va primi mai multe propuneri de roluri inclusiv pentru producții hollywoodiene. Se emoționează imediat, își întretaie degetele ambelor mâini scoate un ușor “pufff...” în timp ce își ridică din nou privirea spre tavan și apoi zice că “nu știu, se poate, e un vis… totul este un vis”.

Apoi, deodată - de zici că s-a transformat imediat în personajul ușor autistic din “On Body and Soul”, adoptă o privire și un ton serios: “Știi, eu sunt născută în Slovacia. Marele meu vis a fost să ajung actriță la Budapesta. Să joc teatru la Budapesta”.

Și în momentul acesta îmi dau seama că este total copleșită de ce i s-a întâmplat după premiera filmului. Și mă gândesc că merită premiul pentru cea mai bună actriță nu numai pentru prestația sa actoricească, ci și pentru felul ei inocent de a fi și a rezista într-o industrie în care cei ca ea sunt dați de multe ori la o parte.

În momentul în care cei doi prezentatori ai premiului pentru cea mai bună actriță anunțau nominalizările categoriei au ajuns la numele ei, camera s-a focusat pe ea, iar emoțiile i se citeau în priviri. Borbely și-a mușcat buza de sus ușor și a oftat un pic. În momentul în care și-a auzit numele, actrița a izbucnit în plâns și a început efectiv să tremure. A urcat pe scenă continuând să plângă.

(actrița Alexandra Borbely)

În sală, regizoarea “On Body and Soul” își ștergea lacrimile, iar producătoarea peliculei deși zâmbea, avea un mic șiroi pe obrazul drept… O legătură subtilă, între cele trei femei din spatele peliculei, făcută live de producătorii galei.

Între timp, în centrul de presă s-a aplaudat și s-a ovaționat frenetic din momentul în care Borbely a fost anunțată câștigătoare. Și au fost singurele ropote de aplauze ale jurnaliștilor la această gală, în anii trecuți mai mulți dintre câștigători fiind aplaudați.

După ce a părut că și-a revenit, pe scenă, Alexandra Borbely a încercat să țină un discurs. “Mi-am pregătit un discurs, dar e undeva acolo…”, zise arătând cu mâna spre locul ei din sală. “Nu pot să zic nimic…” și a început să plângă ușor din nou, moment în care sala a început să râdă și să aplaude din nou.

A fost, în opinia mea, unul dintre cele mai sincere și autentice momente ale acestei gale din ultimii cinci ani. 

Care dă mai mult pentru un mic dejun cu Julie Delpy?

“Mi-am pregătit un discurs. Pentru că prima dată în viață știam că sigur voi primi un premiu, deci am putut să-mi pregătesc un discurs. E o dată în viață… Sau pot să-mi pregătesc un discurs pe care chiar știu că-l voi citi”, a spus actrița franco-americană Julie Delpy  în râsetele și aplauzele audienței, imediat ce a primit statueta pentru contribuția la promovarea cinematografiei europene în lume.

(Julie Delpy)

Premiul a mai fost primit în anii trecuți și de Helen Mirren, Isabelle Huppert, Lars von Trier, Christoph Waltz și Steve McQueen (aici s-a lăsat cu multe comentarii, deoarece cineastul a fost considerat de unii prea tânăr pentru un astfel de premiu - avea 45 de ani când l-a primit, în 2014).

Cu peste 30 de filme în care a jucat până acum, Delpy s-a implicat tot mai mult în ultimii 10 ani în scenaristică și regie, atât în filme franțuzești, dar și în co-producții euro-americane. Cu două dintre acestea și-a trecut în palmares nominalizări la Oscar în calitate de co-scenaristă pentru “Before Sunset” și “Before Midnight”, la ambele lucrând cu Richard Linklater și Ethan Hawke.

Aceeași echipă lucrase și la “Before Sunrise”, însă Delpy și Hawke nu au primit credit pentru acel scenariu, primul din trilogia semnată de Linklater. Actrița își amintește că a fost la audiția pentru rolul principal din “Before Sunrise” și Linklater a întrebat-o dacă scrie. “Ah, și i-am spus: da, am scris un scenriu. Așa am ajuns să scriu cu el si cu Ethan scenariul primului film”, rememorează actrița.

În Europa a devenit cunoscută datorită filmului “Voyager” (1991) regizat de germanul Volker Schlöndorff, cel care a făcut introducerea premiului. Ulterior, la nivel mondial a fost remarcată prin rolul din trilogia “Trei culori/Three Colors” (1993-1994) a lui Krzysztof Kieslowski.

(Julie Delpy și Volker Schlöndorff)

“Când m-a sunat Marion Döring, (n.a. - unul dintre “directorii” Academiei și de anul acesta producătorul , am fost surprinsă de premiu. Este un premiu pentru că am supraviețuit peste 30 de ani în această industrie. Ca o actriță tânără și păstrându-mi integritatea, dacă înțelegeți ce vreau să spun”, a spus Delpy, acesta fiind a doua oară când sala a aplaudat și a izbucnit în râs. “Am supraviețuit peste 30 de ani de uși trântite în față… cum se întâmplă în această industrie”.

La un moment dat, Delpy, care citea frenetic discursul pregătit, începe să fie vizibil emoționată, oprindu-se răgaz de câteva secunde din vorbit. Una dintre camere se concentrează pe mâna în care actrița ține foile. Mâna îi tremură extrem de tare. Trage puțin aer în piept și continuă…

“Tremur, dar nu este ca și cum sufăr de vreo boală… este doar anxietatea”, moment în care regizorul german Volker Schlöndorff, cel care a făcut introducerea premiului, o cuprinde de umeri prin spate și o masează ușor pentru a o relaxa. “Îmi place când mă ating bărbații…” se hlizi imediat Delpy, făcând din nou deliciul audienței.

După care, redevenind serioasă, Delpy a început să vorbească despre cât de greu este să fii femeie producător. După mai multe pelicule regizate de ea, “2 Days in Paris”, “2 Days in New York” și două comedii în limba franceză - “Skylab” și “Lolo”, Delpy pregătește un nou proiect regizoral, “My Zoe”. Filmările la noua peliculă ar trebui să înceapă la finalul acestui an sau cel târziu în luna ianuarie 2018, însă o retragere de ultim moment a unui investitor major (aproximativ 20% din bugetul filmului) amenință pelicula.

“Femeile regizor sunt emoționale, femeile nu sunt de încredere…” spune Delpy că a fost motivația retragerii finanțării. “Mai am de strâns 600.000 euro pentru, să fiu a naibii, cel mai bun film al meu”… spuse râzând Delpy. “Dar nu cedez, așa că am decis să fac o tombolă, aici la Berlin”, continuă franțuzoaica scoțând dintr-o pungă o rolă de bilete roz de tombolă.

“Premiul cel mare? Micul dejun cu Julie Delpy. O să fie distractiv. Pot vorbi despre artă, film, știință, istorie, politică, arhitectură, despre gătit… O să fiu amuzantă dacă vreți, pot să și plâng… orice, orice numai să-mi pot face filmul”. Publicul a cochetat cu ideea și a intra în jocul actriței…”Haideți. E cineva aici cu buzunarele pline și se simte darnic în seara asta”, își încuraja Delpy potențialii jucători la tombolă. Iar lucrurile au continuat și după ceremonie, unde Delpy și tombola ei au fost sufletul petrecerii.

Delpy nu este singura referire din gală îndreptată spre scandalurile de hărțuire sexuală a femeilor de către colegii bărbați din această gală.

Înainte ca Delpy să urce pe scenă, un cvadruplu de producătoare, toate premiate de Academie, au ieșit pe scenă pentru a îndemna femeile din cinematografie să nu mai ignore tratamentul discriminatoriu. Britanica Rebecca O'Brien (cunoscută mai ales prin prisma colaborărilor sale cu Ken Loach), poloneza Ewa Puszczynska (“Ida”, 2013), suedeza Helena Danielsson și românca Ada Solomon - au ținut mici discursuri despre femeia în cinematografia europeană, făcând referiri directe la campania #metoo declanșată de acuzele de hărțuire și abuzuri sexuale împotriva producătorului american Harvey Weinstein.

“Așa cum spunea John Steinbeck, singurul lucru pe care bărbații îl fac mai bine decât femeile este să poarte barbă”, a spus Ada Solomon. “M-am născut în România comunistă, unde ni se spunea că femeile sunt egale cu bărbații. Încă trăiesc în România, o țară într-un fel democratică, unde violența domestică are una dintre cele mai mari rate din Europa”. Îndemnul celor patru a fost ca femeile din industria cinematografică în particular, dar și femeile în genaral, să nu mai accepte tratamentul discriminatoriu și să iasă în față. 

Hotelul care ne unește pe toți, întru mărirea cinematografiei, evident!

Academia Europeană de Film nu face diferențe între nominalizați, cineaștii invitați, membri și jurnaliști, toți împărțind același hotel în weekendul când are loc gala anuală pentru decernarea premiilor supranumite “Oscarurile Europene”, neexistând practic o barieră între cineaști și jurnaliști.   

Așa că te poți lovi oricând de oricine și, cine știe, poți obține o declarație în lift sau să ajungi să iei un interviu pe holurile hotelului. Este, probabil, unul dintre cele mai faine lucruri care țin de organizarea galei Premiilor Academiei Europene de Film.

În anii trecuți m-am ciocnit de staff-ul lui Catherine Deneuve în lift și am reușit să obțin un interviu cu ea după ce lista de jurnaliști fusese deja închisă și “acceptată” de divă, Yorgos Lanthimos m-a luat drept grec pentru că vorbesc engleza cu accent grecesc (deh, chiar am origini elene!) și am prins-o pe Ana Ularu în lobby-ul hotelului pentru un scurt video-interviu, ca să vă dau doar câteva exemple.

Anul acesta, vineri - ziua în care cineaști și jurnaliști ne adunăm pentru weekendul galei în hotelul unde suntem cazați (o dată la doi ani în Berlin) - lucrurile păreau cam triste. Lobby-ul hotelului arăta destul de pustiu, nici vorbă de nebunia anilor trecuți. Instant m-am gândit că poate pățim ca în 2010, la Tallinn, când imediat după ce zborul meu a aterizat a început o furtună de zăpadă și peste jumătate din invitați nu au mai ajuns la gală.

E drept că, față de ceilalți ani, când ajungeam în prima parte a zilei, acum am ajuns spre seară. Poate lumea era deja prin oraș. A doua zi de dimineață însă, imensul restaurant de la etajul întâi al hotelul era neîncăpător… Toată lumea stătea cu ochii pe ce mesele ocupate, poate-poate se ridică cineva să plece. Am avut noroc să găsesc o masă de două persoane destul de rapid. Însă, când am plecat să-mi iau “felul doi”, adică niște fructe și o prăjitură, era cât pe ce să-mi pierd locul la masă. 

Întâlnirea marțiană

“Masa aceasta este ocupată”, îi indică chelnerul unei domnișoare blonde îmbrăcate lejer într-un trening lălâu de culoare gri. Tânăra zâmbitoare se întoarce și dă cu ochii de mine. Ne zâmbim, ridic din umeri că îmi pare rău - masa era ocupată de mine - și trecem mai departe.

E abia 9 dimineața, abia m-am trezit și nu realizez imediat cu cine m-am intersectat. Zece minute mai târziu, în drum spre ieșirea din restaurant, “ne ciocnim” din nou. Ne oprim, ne uităm unul la altul puțin mai insistent și râdem. Tânăra era actrița Anamaria Marinca. Ultima dată ne-am văzut la Londra, când abia se mutase acolo. Sunt fix opt ani de atunci.

De atunci, nu a mai avut nici un rol în cinematografia locală, însă a făcut teatru (National Theater of London, Royal Court Theatre) și a avut o multitudine de roluri în filme de televiziune sau pentru marele ecran, dar și în mai multe seriale de televiziune. În 2016 a apărut într-o docu-dramă National Geographic, preluată anul acesta și de populara platformă de streaming online Netflix. Primele șase episoade au fost atât de bine primite de public, încât postul de televiziune a decis să facă și un al doilea sezon al miniseriei.

Anamaria Marinca nu se află anul acesta pe nicio listă cu nominalizări, ci este invitată ca parte a show-ului pus în scenă pentru această gală aniversară. Marinca a fost nominalizată de către membrii Academiei Europene de Film în 2007, la categoria Cea mai bună actriță (European Actress 2007) pentru rolul din pelicula “4 luni, 3 saptamâni si 2 zile” a regizorului Cristian Mungiu.

Marinca filmează acum noile episoade, premiera urmând să aibă loc în 2018. Tot anul viitor, actrița va apărea într-o producție pentru marele ecran - “Ulysses: A Dark Odyssey” - film care se află în post-producție și în care românca îi are ca parteneri pe americanul Danny Glover și germanul Udo Kier (un cult-simbol european grație colaborării sale cu unii dintre cei mai cunoscuți regizori europeni - Gus van Sant, Werner Herzog, Dario Argento și Lars von Trier). Pelicula este un SF, cu acțiunea desfășurându-se în Taurus City, The United States of Europe în anul 2023, o variantă nu foarte îndepărtată a actualului oraș Torino, unde se și desfășoară filmările.

“Am primit mesajul tău de acum două zile”, îmi spune actrița. Încercasem să o prind la Berlin pentru un interviu pentru că, fiind în toiul filmărilor pentru sezonul al doilea al serialului “Mars”, va fi mai greu să ne sincronizăm pentru un interviu pe Skype. “În 15 minute plec la repetițiile pentru gala de diseară...”, îmi spune Marinca. Rămâne să vorbim zilele viitoare și aranjăm interviul. “Ne vedem la gală diseară!? Vii, da?”, mă întreabă retoric. “Da, da… pe diseară...”. 

Lista câștigătorilor premiilor Academiei Europene de Film 2017

Filmul European 2017 / European Film 2017

THE SQUARE

Regia: Ruben Östlund

2017, Suedia/Germania/Franța/Danemarca

Comedia Europeană 2017 / European Comedy 2017

THE SQUARE

Regia: Ruben Östlund

2017, Suedia/Germania/Franța/Danemarca

Regizorul European 2017 / European Director 2017

Ruben Östlund

THE SQUARE

2017, Suedia/Germania/Franța/Danemarca

Actorul European 2017 / European Actor 2017

Claes Bang

THE SQUARE

2017, Suedia/Germania/Franța/Danemarca

Actrița Europeană 2017 / European Actress 2017

Alexandra Borbely

ON BODY AND SOUL

2017, Ungaria

Cel mai bun scenarist

Ruben Östlund

THE SQUARE

2017, Suedia/Germania/Franța/Danemarca

Premiul pentru contribuția la promovarea cinematografiei europene

(European Achievement in World Cinema)

Julie Delpy

Premiul pentru întreaga activitate / Lifetime Achievement Award

Aleksandr Sokurov

Descoperirea Europeană 2017 / European Discovery 2017 - Prix FIPRESCI

LADY MACBETH

2016, Marea Britanie

Cel mai bun scurtmetraj

TIMECODE

2016, Spania

Regia Juanjo Giménez - nominalizat de juriul Ghent Short Film Festival

Cea mai bună animație a anului

LOVING VINCENT (Polonia-Marea Britanie, 2016)

Regia Dorota Kobiela & Hugh Welchman

Animație: Piotr Kolski

Premiul pentru Co-Producție Europeană 2017 (European Co-Production Award 2017 – Prix EURIMAGES)

Cedomir Kolar, Croația

Premiul de imagine: „Carlo di Palma“ / European Cinematographer 2017 – Prix Carlo di Palma

Michail Krichman

LOVELESS

Monteurul European al Anului / European Editor 2017

Robin Campillo

BPM (BEATS PER MINUTE)

2017, Franța

Monteurul European 2017 / European Production Designer 2017

Josefin Åsberg

THE SQUARE

Designerul European 2017 / European Costume Designer 2017

Katarzyna Lewińska

SPOOR

European Hair & Make-up Artist 2017

Leendert van Nimwegen

BRIMSTONE

2016, Olanda/Franța/Germania/Belgia/Suedia/Marea Britanie/Statele Unite ale Americii

Compozitorul European 2017 / European Composer 2017

Evgueni & Sacha Galperine

LOVELESS

2017, Rusia/Franța/Germania/Belgia

Designerul de sunet 2017 / European Sound Designer 2017

Oriol Tarragó

A MONSTER CALLS

2016, Marea Britanie/Spania/Statele Unite ale Americii

Documentarul European 2017 / European Documentary 2017

COMMUNION (KOMUNIA)

Polonia, 2017

Scenariul și regia: Anna Zamecka

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp