Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Președintele Macrou

Președintele ăsta franțuz, Macrou, sau cum l-o chema, a cheltuit 26.000 de euroi pe machiajul propriu și personal în 3 luni de mandat. Nu-i de mirare, dacă ne gândim că pe la Franța lumea vorbește că omu e pe invers, din ăia de se luptă cu ei Coaliția pentru Familie – băbăciunea cu care se ține de mână ar fi de acoperire. A venit p-aci că nu prea se simte bine pe-acasă, ca să ne ceară să fie trimiși mai repede înapoi românii care muncesc în Franța pe salarii mici față de franceji, da mari pentru românii din țară. Și să ne vâre pe gât niște elicoptere.

Ba, pe deasupra, a luat și guvernul la refec, că pachetul menestrelului Tudorel, auzi, cică, „nu-i coerent cu lupta anticorupție”. Adicătelea, dă franțuzu ordine la Guvernul României și Tudose zice Să trăiți și își ia angajamentul că rezolvă.

Trăgeam nădejde că ne bagă și pe noi în Șenghen, da zice că nu poate. Că e deranj prin casă, să venim și noi să dăm cu mopu și pe urmă poate intrăm.

N-a fost mai rău ca pe vremea otomanilor, când ne ploconeam la Înalta Poartă? Că așa zice gazetarii patrioți.

Ce-ați răspunde, stimați Republicani, cuiva care v-ar vorbi așa?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Politistul si batranica / sursa foto: captura Digi24

Nu am înțeles niciodată gestul. Nici azi nu îl înțeleg. Confiscarea are o logică birocratică - discutabilă, dar logică. Strivirea nu are nicio logică. Strivirea este un act de dominație. Este un mod de a spune: tu nu contezi. Este o lecție despre cine are dreptul să existe în spațiul public și cine nu.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Cinematograf Paris / sursa foto: Profimedia

În anii 1990, când am început să mă duc regulat la Paris, mai întâi în vacanţe lungi, apoi făcând naveta la lucru, constituiam frecvent subiect de mirare pentru oamenii locului, parizieni de mai multe generaţii, care nu mai cunoscuseră oameni veniţi din foste regimuri totalitare, ca mine.

Citește mai mult