Într-o după-amiază liniștită, când am ajuns în fața porții cimitirului „Eternitatea” din Iași – loc de tăcere, reculegere și gânduri – privirea mi-a fost furată nu de vreun înger de marmură sau de aleile umbrite, ci de... campania electorală. Chiar acolo, la intrare, pe panourile albe, trona seria de chipuri promițătoare, fixate hotărât între doi brazi și-un colț de zid. Câțiva dintre candidații la prezidențiale, încrezători și zâmbitori, păreau să se adreseze direct celor dinăuntru.
Unde altundeva să așezi o promisiune de viitor decât chiar la granița dintre lumi? Plasarea panourilor cu afișe electorale în fața unui cimitir nu e doar ironică, e aproape filosofică. E ca și cum le-ai spune votanților: „Indiferent unde mergeți, cu mine aveți viitorul asigurat”. Sau poate: „Pentru o Românie mai bună... dincolo!”.
Nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva, privind chipurile candidaților, rudele celor adormiți simt o fărâmă de speranță: că acești oameni nu doar că vor veghea asupra celor vii, dar își vor asuma și grija celor de dincolo. E un mesaj subliminal? O coincidență nefericită? Sau, pur și simplu, o imagine perfectă a absurdului balcanic în care campania se duce până în pragul eternității?
Așadar, stimați candidați, dacă vă gândiți să promiteți nemurirea, să știți că sunteți deja în locul potrivit. Un singur sfat: dacă tot afișați mesajul „Respect”, încercați să nu-l confundați cu „Requiescat in pace”.
Eternitatea votează prima!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Dacă e să ne amintim de numărul celor duși la veșnicie care votau pe vremea lu' Dragnea, nu e nicio mirare amplasarea afișelor la „granița dintre lumi”.
Compilând cele trei sloganuri, mi-au „ieșit” niște rime:
Ca să fim „pe primul loc”
Tre' să mergem „înainte”
Fără să ne batem joc
Cu „respect” de cele sfinte...
Poate că „învierea” de anu' ăsta ne va risipi ceața din gândire și vom evita repetarea „Duminicii orbului” din 1990. Matematic judecând, e greu să aduci la cel mai mic numitor comun o populație dezbinată de nedreptățile sociale legiferate de șarlatanii care ne-au tot condus în ultimii 35 de ani.
„Lupta de clasă” s-a ascuțit mai abitir decât pe vremea „războiului rece”. Ne contrazicem unii cu alții, convinși fiind că „adevărul” e de partea fiecăruia dintre noi și ne bazăm pe ideea că într-o „democrație” orice individ are dreptul la opinie. Cine poate stabili măsura în care părerea unui membru al societății în care trăim e valabilă sau nu?
E deja prea târziu pentru „filozofii” ieftine, așa că mai „rad” o bere (după cele nenumărate, „bărbierite” cu spume în seara asta!) și închei comentariul cu încă o potrivire de rime:
Pentru noi e-un chilipir
Să mergem la cimitir.
E ultimul loc în care
Promisiunile sunt clare...
Noapte bună și deșteptare grabnică, stimați concetățeni!
E-adevarat că a înviat!