Prețul pentru întreținerea spațiilor verzi a crescut în medie cu 75%, în 2015,comparativ cu anul 2010.
În anumite orașe creșterea prețului a fost cu 1050%, cum este cazul orașului Codlea din județul Brașov, care a ajuns să plătească 1,4 milioane de lei, de la 123.621 lei, cât costa întreținerea spațiilor verzi în 2010.
Toate sumele de aici sunt exprimate în lei fără TVA. Deci dacă găsești o sumă care te revoltă, mai adaugă 24% ca să obții valoarea reală.
În total, au răspuns 115 unități administrativ teritoriale (UAT), ce reprezintă o populație cumulată de 5.134.266 de persoane.
Aceste date reprezintă peste 50% din totalul populației care locuiește în mediul urban în România.
(clic pe imagine pentru a mări)
Ce am cerut
În perioada noiembrie 2015-aprilie 2016 am trimis către toate cele 327 de orașe, municipii, primării de sector din București, precum și Municipiul București în baza legii 544/2001, un număr de zece cereri ce vizau cheltuirea banului public și identificarea faptelor de corupție, folosind statistica. Pentru că matematica nu minte.
Acesta este ar treilea articol dintr-o serie de 10 articole despre cum putem afla faptele de corupție folosind unelte disponibile publicului larg (Legea 544/2001 privind accesul la informații de interes public)
Țin să mulțumesc celor peste 1000 de oameni din administrația publică care au făcut posibil acest demers, pentru timpul alocat pentru a oferi aceste informații. Consider că prin aceste demersuri putem să arătăm utilitatea datelor deschise, publicate proactiv de autoritatiile publice din România, pentru a ne permite să putem să comparam rapid costurile unui oraș comparativ cu alt oraș, pentru a butea deveni cetățeni mai implicați în procesul democratic de alocare și cheltuire a banilor publici.
Prin a treia cerere întrebam care a fost costul total pentru întreținerea spațiilor verzi, în perioada 2010-2015, separat pentru fiecare an, ce firmă s-a ocupat de acest contract,suprafața totală în metri pătrați cuprinsă în contract.
Fișierul final cu toate cele 115 răspunsuri primite poate să fie descărcat de aici http://bit.ly/1WywcJO
MODEL CERERE
Stimate domnule/Stimată doamnă
Prin prezenta formulez o cerere conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, unde solicit :
1. Costul total al contractelor pentru întreținerea spațiilor verzi, pentru fiecare dintre următorii ani : 2010,2011,2012,2013,2014,2015
2. Dacă este vorba de mai multe firme, vă rog să specificați costul total pentru fiecare firmă.
3. Suprafața totală în metri pătrați a spațiilor verzi acoperite de contract.
4. Caietul de sarcini în format electronic deschis fișier Word DOC / DOCX aferent contractului, dacă suma depășește plafonul de 30000 de euro, dacă nu o factură sau un document care să ateste acest cost.
5. Firma / Firmele care s-au ocupat de acest contract
Doresc ca informațiile solicitate să îmi fie furnizate, în format electronic, la următoarea adresă de e-mail: _________________________________
Pe aceeași adresă de email vă rog să trimiteți și un răspuns cu numărul de înregistrare.
Am făcut și un document Excel care să va ajute să puteți completa ușor aceste informații, iar în email doar să atașați facturile
Vă mulțumesc pentru solicitudine,
Găsiți în atașament și semnătura.
Numele și prenumele petentului ___________________
Adresă _______________________________________
E-mail: _______________________________________
Telefon: _____________________________
Descarcă de aici fișierul excel http://bit.ly/1WyrrjJ
Din aceste date am putut să calculez costul plătit de fiecare cetățean, pentru fiecare oraș în parte, precum și costul pe metru pătrat, atât totalul celor 6 ani de zile, precum și separat doar pentru anul 2015.
În total am putut să aflu următoarele date:
-Firma care se ocupă de acest contract
-Costul total plătit pe an de fiecare oraș
-Costul mediu plătit per metru pătrat în perioada 2010-2015
-Costul mediu plătit per metru pătrat în anul 2015
-Costul plătit de fiecare locuitor în perioada 2010-2015
-Costul plătit de fiecare locuitor în anul 2015
De ce am cerut ?
Prin prezenta cerere, precum și alte cereri pe care le-am făcut, doresc să arăt avantajul de a modifica legea și a impune o raportare suplimentară din partea primăriilor, care să includă firma care se ocupă de contract, costul total pe an plătit pentru întreținerea spațiilor verzi, costul per metru pătrat, costul mediu plătit de un cetățean.
Consider primordială necesitatea de a avea o evidență a cheltuirii banului public cât mai transparentă, proactivă, care să vină în ajutorul cetățeanului și să îl ajute să înțeleagă foarte ușor ce sumă din banii pe care îi plătește în fiecare an este cheltuită și pentru ce anume este cheltuită. Posibilitatea cetățeanului de a compara apoi cât plătește el pentru serviciul X, comparativ cu cele 3200 de primării din România, îi permite acestuia să afle faptul că primăria lui este, de exemplu, pe locul 13 din 3200 de primării, din punct de vedere al costului anual pentru întreținerea spațiilor verzi. Este posibil să fie o sumă cam mare, mai ales că dacă în oraș sunt doar două parcuri.
Prin prezenta cerere, precum și alte cereri pe care le-am făcut în ultimele opt luni către toate orașele, municipiile, primăriile de sector din București, precum și Municipiul București am dorit să arăt avantajele obținerii acestor date pentru a putea detecta într-un mod automat faptele de corupție, crearea unor standarduri de preț pentru un serviciu, precum și pentru a permite fiecărui cetățean din România să afle cât plătește pentru anumite servicii, comparativ cu oricare altă primărie dintre cele 3200 de primării din România.
Ca să facem acest lucru avem nevoie să schimbăm legea și să introducem un set suplimentar de 10 lucruri pe care primăriile trebuie să le raporteze în fiecare an pe pagina proprie, precum și către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ce va publica raportul în fiecare an pe portalul de date deschise a guvernului, http://www.data.gov.ro
Am trimis un mail către Guvernul României unde am solicitat acest lucru. Dacă crezi că ar fi util să avem o administrație publică mai transparentă, susține acest demers prin semnarea unei petiții pentru adăugarea unui set de 10 raportări suplimentare pe care toate orașele, comunele din România să fie nevoite să le publice în fiecare an.
Semnează petiția aici: https://campaniamea.de-clic.ro/petitions/modificarea-legii-transparenței-prin-introducerea-unui-set-de-10-raportări-suplimentare și trimite un email către următoarele adrese de email: secretariat.mcpdc@gov.ro,pm@gov.ro,politici.publice@mdrap.ro și solicită și tu implementarea acestei propuneri de lege.
Ce am primit:
Din totalul celor 327 de primării din România am primit răspuns de la 115 primării, respectiv 35,4 % din totalul de primării.
Am încărcat pe acest site peste jumătate din răspunsuri, pentru a putea face și voi investigație și să puteți să verificați corectitudinea datelor https://www.documentcloud.org/public/search/projectid:%20%2225505-544-2001-spații-verzi-2010-2015/%22
Rog autoritățile să verifice de ce 212 primării, peste 60 % din autoritățile publice pe care le-am întrebat, nu au oferit niciun răspuns la niciuna dintre cele 10 cereri pe care le-am formulat.
Dacă locuiești într-unul dintre cele 212 orașe care nu au răspuns, uită-te pe site-ul primăriei sau dă un telefon, află o adresă de email de la ei și trimite-le și lor această cerere, astfel încât să poți să compari și tu orașul tău cu oricare dintre cele 100 de primării care au răspuns deja.
Schimbarea va începe nu de sus, de la un guvern tehnocrat și 50 de oameni cinstiți în funcții importante de conducere timp de 1 an. Este un pas foarte bun, dar trebuie să ne facem și noi treaba. Noi, cei de la firul ierbii.
Schimbarea va începe când noi, în orașul sau satul unde locuim, vom începe să verificăm ce anume se întâmplă și cum se cheltuie banul public. Prin inițiativa fiecăruia dintre noi, o să asigurăm că nu este atât de ușor să furi, pentru că noi, cetățenii vom face cereri și vom vedea cum sunt cheltuiți banii pe care îi plătim în fiecare an, prin taxe, impozite, amenzi și alte lucruri prin care contribuim la bugetul local.
Primării care apelează la o firmă privată pentru întreținerea spațiilor verzi
Când ne referim la primării care apelează la o firmă privată, vorbim fie de o firmă deținută integral de consiliul local, fie de o firmă privată care nu are nici o legătură cu primăria.
Un număr de 54 de primării, respectiv 47% din toate primăriile care au răspuns la cererea pe care am formulat-o, își externalizează serviciile de întreținerea spațiilor verzi către o firmă privată.
Date parțiale - lipsă firmă
Dintre cele 54 de orașe, următoarele două primării au „uitat" să specifice firma care se ocupă de contract: Primăria Făgăraș și Primăria Codlea, ambele orașe fiind din județul Brașov.
De menționat că în articolul despre luminițele de Crăciun, cel mai păgubos contract din punct de vedere al costului per cetățean a fost cel încheiat de primăria Ghimbav, din județul Brașov, contract pentru care fiecare cetățean plătea 32 de lei pe an, doar pentru închiriere, în condițiile în care media este de 1-2 lei per cetățean. Acest contract era atribuit către firma unei persoane din PSD, care are o funcție de conducere în partid în orașul Codlea.
Date parțiale - lipsă cost total
Dintre cele 54 de orașe, următoarele două nu au specificat costul plătit: Primăria Brăila, unde contractul este atribuit către Serviciul de utilitate publică Seroplant și orasul Adjud, din județul Vrancea, unde contractul este atribuit către firma SC Apoterm SA.
Cost total și cost per locuitor
În total au fost 52 de primării care au apelat la o firmă privată și care au precizat și costul total al contractului de întreținere a spațiilor verzi.
Începând cu anul 2012, la primăria orașului Azuga, județul Prahova, costul pentru întreținerea spațiilor verzi este inclus în serviciile de salubritate. În 2010 costul per locuitor era de 10 lei, iar în 2011 costul a crescut la 15,8 lei.
Fiecare cetățean plătește în medie 25,2 RON pe an, cu o valoare mediană de 17 lei, pentru întreținerea spațiilor verzi.
Din 2010 și până în 2015, fiecare cetățean a plătit pentru întreținerea spațiilor verzi 127 lei, cu o valoare medie de 77,8 lei.
Top 20 cele mai scumpe contracte pentru cetățeni, în funcție de prețul plătit de fiecare locuitor pentru întreținerea spațiilor verzi din orașul lor.
- Între 2010 și 2015 primăria Sectorului 4 a plătit 177.817.709 lei. La o populație de 299.997 persoane, rezultă un cost per locuitor de 592,7 lei. Firma care se ocupă de contract este SC ADPP 4 SA.
În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 25.183.701 lei, iar fiecare cetățean a plătit în anul 2015 83,9 lei.
Între 2010 și 2015 costul plătit pentru întreținerea spațiilor verzi a crescut cu 19%
- Între 2010 și 2015 primăria Slatina a plătit 32.077.505 lei. La o populație de 75.284 persoane, rezultă un cost per locuitor de 426,1 lei. Firma care se ocupă de contract este SC Rupiah SA.
În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 6.650.104 lei, iar fiecare cetățean a plătit în anul 2015 88.3 lei.
Între 2010 și 2015 costul plătit pentru întreținerea spațiilor verzi a crescut cu 339%.
- Între 2010 și 2015 primăria Chitila a plătit 5.810.779 lei. La o populație de 13.783 persoane, rezultă un cost per locuitor de 421,6 lei. Firmele care se ocupă de contract sunt Cris Design Gardens SRL, Euro Garden SRL, Euro General Development SRL, Semperflorens SRL.
În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 1.557.218 lei, iar fiecare cetățean a plătit în anul 2015 o sumă de 113 lei.
Între 2010 și 2015 costul plătit pentru întreținerea spațiilor verzi a crescut cu 446%.
- Între 2010 și 2015 primăria Rovinari a plătit 4.954.619 lei. La o populație de 13.334 persoane, rezultă un cost per locuitor de 371,6 lei. Firma care se ocupă de contract este SC Garden Center GROUP SRL, SC ACS SRL.
În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 52.446 lei, iar fiecare cetățean a plătit în anul 2015 suma de 3,9 lei.
Între 2010 și 2015 costul plătit pentru întreținerea spațiilor verzi a rămas la fel.
- Între 2010 și 2015 primăria Buzău a plătit 47.463.673 lei. La o populație de 128.730 persoane, rezultă un cost per locuitor de 368,7 lei. Firma care se ocupă de contract este UBIS SERV SRL.
În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 8.607.786 lei, iar fiecare cetățean a plătit în anul 2015 suma de 66,9 lei.
Între 2010 și 2015 costul plătit pentru întreținerea spațiilor verzi a crescut cu 34%.
- Între 2010 și 2015 primăria Borsec a plătit 789.852 lei. La o populație de 2.696 persoane, rezultă un cost per locuitor de 293 lei. Firma care se ocupă de contract este SC Dezvoltare Urbană SRL.
În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 127.024 lei, iar fiecare cetățean a plătit în anul 2015 suma de 47,1 lei.
Între 2010 și 2015 costul plătit pentru întreținerea spațiilor verzi a crescut cu 20%
- Între 2010 și 2015 primăria Buziaș a plătit 2.072.045 lei. La o populație de 7.486 persoane, rezultă un cost per locuitor de 276.8 lei. Firmele care se ocupă de contract sunte SC AVB Garden SRL și SC Carsade Invest SRL.
În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 400.000 lei, iar fiecare cetățean a plătit în anul 2015 suma 53,4 lei.
Între 2010 și 2015 costul plătit pentru întreținerea spațiilor verzi a crescut cu 570%.
- Între 2010 și 2015 primăria Târgu Neamț a plătit 5.492.041 lei. La o populație de 20.403 persoane, rezultă un cost per locuitor de 269,2 lei. Firma care se ocupă de contract este SC Eurosal Trade SRL.
În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 361.003 lei, iar fiecare cetățean a plătit în anul 2015 suma de 17,7 lei.
Între 2010 și 2015 costul plătit pentru întreținerea spațiilor verzi a scăzut cu 61%.
- Între 2010 și 2015 primăria Codlea a plătit 6.472.411 lei. La o populație de 24.571 persoane, rezultă un cost per locuitor de 263,4 lei. Primăria nu a specificat firma care se ocupă de acest contract.
În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 1.421.357 lei, iar fiecare cetățean a plătit în anul 2015 suma de 57,8 lei.
Între 2010 și 2015 costul plătit pentru întreținerea spațiilor verzi a crescut cu 1050%.
- Între 2010 și 2015 primăria Iași a plătit 84.016.254 lei. La o populație de 321.606 persoane, rezultă un cost per locuitor de 261.2 lei. Firma care se ocupă de contract este SC Servicii Publice SA Iași.
În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 14.766.702 lei, iar fiecare cetățean a plătit în anul 2015 suma de 45,9 lei.
Între 2010 și 2015 costul plătit pentru întreținerea spațiilor verzi a crescut cu 23%.
- Între 2010 și 2015 primăria Pitești a plătit 41.399.767 lei. La o populație de 164.862 persoane, rezultă un cost per locuitor de 251.1 lei. Firma care se ocupă de contract este SC Salpitflor Green SA.
În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 8.158.514 lei, iar fiecare cetățean a plătit în anul 2015 suma de 49.5 lei.
Între 2010 și 2015 costul plătit pentru întreținerea spațiilor verzi a crescut cu 302%.
- Între 2010 și 2015 primăria Timișoara a plătit 72.034.199 lei. La o populație de 303.737 persoane, rezultă un cost per locuitor de 237,2 lei. Firmele care se ocupă de contract sunt SC Horticultură SA, SC Drufec Cons CF SRL,SC Badalim SRL, SC Rogera SRL, SC Green City Andliv SRL.
În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 13.276.136 lei, iar fiecare cetățean a plătit în anul 2015 suma de 43,7 lei.
Între 2010 și 2015 costul plătit pentru întreținerea spațiilor verzi a scăzut cu 14%.
- Între 2010 și 2015 primăria Târgoviște a plătit 14.810.000 lei. La o populație de 86.620 persoane, rezultă un cost per locuitor de 171 lei. Firma care se ocupă de contract este SC ECO – SAL 2005 SA.
În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 2.743.000 lei, iar fiecare cetățean a plătit în anul 2015 suma de 31,7 lei.
Între 2010 și 2015 costul plătit pentru întreținerea spațiilor verzi a rămas la fel.
- Între 2010 și 2015 primăria Ghimbav a plătit 924.519 lei. La o populație de 5.624 persoane, rezultă un cost per locuitor de 164,4 lei. Firmele care se ocupă de contract sunt SC Flower Market Iris SRL, Regia Publica a Pădurilor Kronstadt, I.F Darie Mircea PFA,SC Geum SRL, SC Iluminar DUO Friends SRL.
În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 210.996 lei, iar fiecare cetățean a plătit în anul 2015 suma de 37,5 lei.
Între 2010 și 2015 costul plătit pentru întreținerea spațiilor verzi a crescut cu 209%.
- Între 2010 și 2015 primăria Arad a plătit 25.198.240 lei. La o populație de 162.900 persoane, rezultă un cost per locuitor de 154,7 lei. Firma care se ocupă de contract este SC Gospodărirea Comunală SA,SC Rogera SRL., SC Universul Verde SRL.
În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 1.167.766 lei, iar fiecare cetățean a plătit în anul 2015 suma 7,2 lei.
Între 2010 și 2015 costul plătit pentru întreținerea spațiilor verzi a scăzut cu 63%.
- Între 2010 și 2015 primăria Giurgiu a plătit 9.296.998 lei. La o populație de 65.691 persoane, rezultă un cost per locuitor de 141,5 lei. Firma care se ocupă de contract este SC Giurgiu Servicii Locale S.A..
În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 2.354.891 lei, iar fiecare cetățean a plătit în anul 2015 suma în 35,8 lei.
Între 2010 și 2015 costul plătit pentru întreținerea spațiilor verzi a crescut cu 108%.
- Între 2010 și 2015 primăria Alba Iulia a plătit 9.703.218 lei. La o populație de 68.710 persoane, rezultă un cost per locuitor de 141,2 lei. Firmele care se ocupă de contract sunt SC Salprest SRL, SC Luxor LTD SRL, SC Sport Turism SRL.
În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 3.914.821 lei, iar fiecare cetățean a plătit în anul 2015 suma de 57 lei.
- Între 2010 și 2015 primăria Baia Mare a plătit 18.478.869 lei. La o populație de 136.175 persoane, rezultă un cost per locuitor de 135,7 lei. Firmele care se ocupă de contract este SC Rosal Grup (2010-2011), SC Romprest Service SA (2012-2015).
În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 4.230.269 lei, iar fiecare cetățean a plătit în anul 2015 suma de 31,1 lei.
Între 2010 și 2015 costul plătit pentru întreținerea spațiilor verzi a crescut cu 289%.
- Între 2010 și 2015 primăria Galați a plătit 34,015,442 lei. La o populatie de 286,165 persoane, rezulta un cost per locuitor de 118.9 lei. Firmele care se ocupă de contract este SC Gospodărire Urbană SRL Galați, Serv Public Ecosal, Flowers Company CRC.
În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 6.485.597 lei, iar fiecare cetățean a plătit în anul 2015 suma de 22,7 lei.
Între 2010 și 2015 costul plătit pentru întreținerea spațiilor verzi a crescut cu 404%.
- Între 2010 și 2015 primăria Zărnești a plătit 2.691.429 lei. La o populație de 25.410 persoane, rezultă un cost per locuitor de 105,9 lei. Firma care se ocupă de contract este Regia Publica a Pădurilor Piatra Craiului RA, Compania de servicii publice Zărnești.
În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 729,502 lei, iar fiecare cetățean a plătit în anul 2015 suma de 28.7 lei.
Între 2010 și 2015 costul plătit pentru întreținerea spațiilor verzi a crescut cu 49%.
Top 10 cele mai avantajoase contracte, în funcție de costul plătit de fiecare cetățean din oraș
- Între 2010 și 2015 primăria Ploiești a plătit 71.704 lei. La o populație de 223.470 persoane, rezultă un cost per locuitor de 0,3 lei. Firma care se ocupă de contract este SC SGU Ploiesti SRL. În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 13.033 lei, iar fiecare cetătean a plătit în anul 2015 doar 0,1 lei.
-Între 2010 și 2015 primăria Rădăuți a plătit 365.712 lei. La o populație de 29.523 persoane, rezultă un cost per locuitor de 12,4 lei. Firmele care se ocupă de contract sunt SC Green Peisage SRL Rădăuti,SC Caroli Oil SRL Arbore,SC Jolmart Construcții Generale SRL Marginea, SC Pronto Edil SRL Boiosani, SC Marmat Construcții Generale SRL,SC Gartenera SRL Târgu Secuiesc, SC Rebforest SRL Suceavita.
În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 2.720 lei, iar fiecare cetătean a plătit în anul 2015 0,1 lei.
-Între 2010 și 2015 primăria Botoșani a plătit 1.625.009 lei. La o populație de 113.766 persoane, rezultă un cost per locuitor de 14,3 lei. Firma care se ocupă de contract este S. C. Marisa Jarden SRL. În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 92.551 lei, iar fiecare cetătean a plătit în anul 2015 0.8 lei.
Între 2010 și 2015 costul plătit pentru întreținerea spațiilor verzi a scăzut cu 80%.
- Între 2010 și 2015 primăria Petrila a plătit 116.062 lei. La o populație de 24.044 persoane, rezultă un cost per locuitor de 4,8 lei. Firma care se ocupă de contract este SC Edil Urban Serv SA. În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 20.000 lei, iar fiecare cetățean a plătit în anul 2015 0,8 lei.
-Între 2010 și 2015 primăria Bacău a plătit 313.628 lei. La o populație de 172.697 persoane, rezultă un cost per locuitor de 1,8 lei. Firmă care se ocupă de contract este SC Invest Milenium SRL. În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 194.852 lei, iar fiecare cetătean a plătit în anul 2015 1,1 lei.
-Între 2010 și 2015 primăria Sibiu a plătit 1.224.058 lei. La o populație de 153.957 persoane, rezultă un cost per locuitor de 8 lei. Firmele care se ocupă de contract sunt SC Luxdorapet SRL,SC Urban Ecogrup SRL, SC MT Greenpro SRL, SC Calandrion Comp SRL, SC MT Greenpro SRL, SC Green Team Projects SRL, SC White Gardenia SRL.
În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 197.820 lei, iar fiecare cetățean a plătit în anul 2015 1,3 lei.
- Între 2010 și 2015 primăria Călărași a plătit 262.548 lei. La o populație de 72.132 persoane, rezultă un cost per locuitor de 3,6 lei. Firma care se ocupă de contract este SC Balant Prest SRL.
În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 130.030 lei, iar fiecare cetățean a plătit în anul 2015 1,8 lei.
-Între 2010 și 2015 primăria Târgu Mureș a plătit 2.132.496 lei. La o populație de 141.979 persoane, rezultă un cost per locuitor de 15 lei. Firmele care se ocupă de contract sunt SC Verdinvest SRL,SC Atlantis Com SRL.
În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 315.810 lei, iar fiecare cetățean a plătit în anul 2015 2,2 lei.
Între 2010 și 2015 costul plătit pentru întreținerea spațiilor verzi a scăzut cu 5%
-Între 2010 și 2015 primăria Săcele a plătit 2,179,653 lei. La o populație de 34.113 persoane, rezultă un cost per locuitor de 63.9 lei. Firmele care se ocupă de contract sunt SC Cibin SRL, R.A.G.C.P.S. Săcele RA.
În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 90.000 lei, iar fiecare cetățean a plătit în anul 2015 2,6 lei.
Între 2010 și 2015 costul plătit pentru întreținerea spațiilor verzi a scăzut cu 7%.
-Între 2010 și 2015 primăria Agnita a plătit 170,631 lei. La o populație de 10.817 persoane, rezultă un cost per locuitor de 15.8 lei. Firma care se ocupă de contract este PF Sasu Nicolae,SC Oleander Garden SRL.
În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 29.032 lei, iar fiecare cetățean a plătit în anul 2015 2,7 lei.
Între 2010 și 2015 costul plătit pentru întreținerea spațiilor verzi a scăzut cu 1%.
-Între 2010 și 2015 primăria Câmpulung Moldovenesc a plătit 102.522 lei. La o populație de 19063 persoane, rezultă un cost per locuitor de 5.4 lei. Firma care se ocupă de contract este SC Florconstruct SRL.
În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 62.200 lei, iar fiecare cetățean a plătit în anul 2015 3,3 lei.
-Între 2010 și 2015 primăria Sovata a plătit 112,964 lei. La o populație de 9.238 persoane, rezultă un cost per locuitor de 12,2 lei. Firma care se ocupă de contract este SC Boti Trans SRL.
În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 31.744 lei, iar fiecare cetățean a plătit în anul 2015 3,4 lei.
-Între 2010 și 2015 primăria Rovinari a plătit 4.954.619 lei. La o populație de 13.334 persoane, rezultă un cost per locuitor de 371,6 lei. Firma care se ocupă de contract este SC Garden Center Group SRL,SC Acs SRL.
În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 52.446 lei, iar fiecare cetățean a plătit în anul 2015 3,9 lei.
-Între 2010 și 2015 primăria Tăndărei a plătit 221.810 lei. La o populație de 13.223 persoane, rezultă un cost per locuitor de 16,8 lei. Firma care se ocupă de contract este Serviciul ADP Țăndărei.
În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 52.970 lei, iar fiecare cetățean a plătit în anul 2015 suma de 4 lei.
Între 2010 și 2015 costul plătit pentru întreținerea spațiilor verzi a crescut cu 270%.
-Între 2010 și 2015 primăria Brad a plătit 288.031 lei. La o populație de 15.219 persoane, rezultă un cost per locuitor de 18,9 lei. Firmele care se ocupă de contract sunt Activ Construct, Dragoiu Electric,Miclean Marius,Total Systems Sorana,Oprea Eugen,Viksan,Proserv,Faur Florina,Asal.
În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 96.622 lei, iar fiecare cetățean a plătit în anul 2015 6,3 lei.
Între 2010 și 2015 primăria Săcuieni a plătit 185.713 lei. La o populație de 11.853 persoane, rezultă un cost per locuitor de 15,7 lei. Firmele care se ocupă de contract sunt SC General Edilitar Construct SRL.
În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 78.024 lei, iar fiecare cetățean a plătit în anul 2015 6,6 lei.
-Între 2010 și 2015 primăria Arad a plătit 25.198,240 lei. La o populație de 162.900 persoane, rezultă un cost per locuitor de 154,7 lei. Firma care se ocupă de contract este Sc Gospodărirea Comunală SA,SC Rogera SRL., SC Universul Verde SRL.
În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 1.167.766 lei, iar fiecare cetățean a plătit în anul 2015 7,2 lei.
Între 2010 și 2015 costul plătit pentru întreținerea spațiilor verzi a scăzut cu 63%.
-Între 2010 și 2015 primăria FĂGĂRAS a plătit 1,212,725 lei. La o populație de 36309 persoane, rezultă un cost per locuitor de 33.4 lei. Primăria nu a specificat firmă care se ocupă de acest contract.
În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 286,798 lei, iar fiecare cetățean a plătit în anul 2015 7.9 lei.
Între 2010 și 2015 primăria Aleșd a plătit 748,725 lei. La o populație de 10.636 persoane, rezultă un cost per locuitor de 70,4 lei. Firma care se ocupă de contract este SC Salubri SA.
În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 104.245 lei, iar fiecare cetățean a plătit în anul 2015 9,8 lei.
Între 2010 și 2015 costul plătit pentru întreținerea spațiilor verzi a scăzut cu 17%.
Între 2010 și 2015 primăria Deva a plătit 3.005.051 lei. La o populație de 65.404 persoane, rezultă un cost per locuitor de 45.9 lei. Firmele care se ocupă de contract sunt SC Inox Advertising SRL, Penitenciar Barcea Mare, SC Gazonul SRL, SC Dorin Prodimpex SRL, SC Proserv SA, SA Magnum Ball SRL, SC Trans Line Tour SRL, SC Garden Systeme SRL, SC Cora Stein SRL, SC Pro Form Construct SRL, SC Criedy Trans SRL,SC Cambia Garden SRL,SC Autogroup Anvelope SRL, SC Mareko Invest SRL, SC Sfera Eurostar SRL, SC Miertoiu Invest SRL.
În 2015, costul total pentru întreținerea spațiilor verzi a fost de 695,002 lei, iar fiecare cetățean a plătit în anul 2015 10,6 lei.
Între 2010 și 2015 costul plătit pentru întreținerea spațiilor verzi a crescut cu 215%.
Nu există o corelație între costul plătit de fiecare locuitor și populația orașului.
Cost pentru întreținerea unui metru pătrat de spațiu verde
A fost exclus din statistică orașul Deta din județul Timiș, întrucât costul pe metru pătrat a fost de 187 de lei pentru fiecare metru pătrat îngrijit!
În medie, în anul 2015, întreținerea un singur metru pătrat de spațiu verde a costat 4,6 lei, cu o valoare medie de 2 lei pe metrul pătrat. În total, din 2010 până în 2015, costul pentru întreținerea unui metru pătrat a fost de 24,9 lei, cu o valoare mediană de 8 lei pe metrul pătrat.
(clic pe imagine pentru a mări)
Top 10 cele mai păguboase contracte pentru primărie, în functie de costul de întreținere a unui metru pătrat de spațiu verde.
- Între 2010 și 2015 primăria Timișoara a plătit 72.034.199 lei pentru întreținerea unei suprafețe de 350,000 metri pătrați, rezultând un cost per metru pătrat de 205.8 lei.
În 2015 costul pe metru pătrat a fost de 37.9 lei.
Firmele care se ocupă de întreținerea spațiilor verzi sunt SC Horticultură SĂ, SC Drufec Cons CF SRL,SC Badalim SRL,SC Rofera SRL,SC Green City Andliv SRL.
- Între 2010 și 2015 primăria Sectorului 4 a plătit 17.7817.709 lei pentru întreținerea unei suprafețe de 1,600,000 metri pătrați, rezultând un cost per metru pătrat de 111.1 lei.
În 2015 costul pe metru pătrat a fost de 15.7 lei.
Firma care se ocupă de întreținerea spațiilor verzi este SC ADPP 4 SA.
-Între 2010 și 2015 primăria Târgu Neamț a plătit 5.492.041 lei pentru întreținerea unei suprafețe de 125,770 metri pătrați, rezultând un cost per metru pătrat de 43.7 lei.
În 2015 costul pe metru pătrat a fost de 2,9 lei.
Firmă care se ocupă de întreținerea spațiilor verzi este SC Eurosal Trade SRL.
- Între 2010 și 2015 primăria Iași a plătit 84.016.254 lei pentru întreținerea unei suprafețe de 2603682 metri pătrați, rezultând un cost per metru pătrat de 32,3 lei.
În 2015 costul pe metru pătrat a fost de 5.7 lei.
Firma care se ocupă de întreținerea spațiilor verzi este SC Servicii Publice SA Iași.
- Între 2010 și 2015 primăria Albă Iulia a plătit 9,703,218 lei pentru întreținerea unei suprafețe de 400,000 metri pătrați, rezultând un cost per metru pătrat de 24.3 lei.
În 2015 costul pe metru pătrat a fost de 9.8 lei.
Firma care se ocupă de întreținerea spațiilor verzi este SC Salprest SRL,SC Luxor LTD SRL,SC Sport Turism SRL.
- Între 2010 și 2015 primăria Rm Vâlcea a plătit 11.215.020 lei pentru întreținerea unei suprafețe de 493800 metri pătrați, rezultând un cost per metru pătrat de 22,7 lei.
În 2015 costul pe metru pătrat a fost de 4,1 lei.
Firma care se ocupă de întreținerea spațiilor verzi este S.C. Piețe Prest S.A..
-Între 2010 și 2015 primăria Buzău a plătit 47.463.673 lei pentru întreținerea unei suprafețe de 2100000 metri pătrați, rezultând un cost per metru pătrat de 22,6 lei.
În 2015 costul pe metru pătrat a fost de 4,1 lei.
Firma care se ocupă de întreținerea spațiilor verzi este Ubis Serv SRL.
-Între 2010 și 2015 primăria Târgoviște a plătit 14.810.000 lei pentru întreținerea unei suprafețe de 695,702 metri pătrați, rezultând un cost per metru pătrat de 21.3 lei.
În 2015 costul pe metru pătrat a fost de 3,9 lei.
Firmă care se ocupă de întreținerea spațiilor verzi este SC Eco – Sal 2005 S.A.
-Între 2010 și 2015 primăria Satu Mare a plătit 11,528,012 lei pentru întreținerea unei suprafețe de 650,000 metri pătrați, rezultând un cost per metru pătrat de 17.7 lei.
În 2015 costul pe metru pătrat a fost de 2.6 lei.
Firmele care se ocupă de întreținerea spațiilor verzi sunt SC Florisal SĂ, SC Metaplant SRL, SC Grădini Ornamentale SRL, SC Iuniperus SRL, SC Garden Design SRL și Administrarea Domeniului Public..
-Între 2010 și 2015 primăria Videle a plătit 979.836 lei pentru întreținerea unei suprafețe de 60.000 metri pătrați, rezultând un cost per metru pătrat de 16.3 lei.
În 2015 costul pe metru pătrat a fost de 6.7 lei.
Firma care se ocupă de întreținerea spațiilor verzi este SC Publicserv Videle Poeni SRL.
Top 10 cele mai avantajoase contracte, în funcție de costul per kilometru de drum
-Între 2010 și 2015 primăria Rădăuți a plătit 365.712 lei pentru întreținerea unei suprafețe de 258.700 metri pătrați, rezultând un cost per metru pătrat de 1,4 lei.
În 2015 costul pe metru pătrat a fost de 0,01 lei.
Firmele care se ocupă de întreținerea spațiilor verzi sunt SC Green Peisage SRL Rădăuți,SC Caroli Oil SRL Arbore,SC Jolmart Construcții Generale SRL Marginea, SC Pronto Edil SRL Boiosani, SC Marmat Construcții Generale SRL,SC Gartenera SRL Târgu Secuiesc, SC Rebforest SRL Suceavita.
-Între 2010 și 2015 primăria Bacău a plătit 313.628 lei pentru întreținerea unei suprafețe de 1.500.000 metri pătrați, rezultând un cost per metru pătrat de 0 lei.
În 2015 costul pe metru pătrat a fost de 0,1 lei.
Firma care se ocupă de întreținerea spațiilor verzi este SC Invest Milenium SRL.
-Între 2010 și 2015 primăria Tăndărei a plătit 221,810 lei pentru întreținerea unei suprafețe de 324,800 metri pătrați, rezultând un cost per metru pătrat de 0.7 lei.
În 2015 costul pe metru pătrat a fost de 0.2 lei.
Firma care se ocupă de întreținerea spațiilor verzi este Serviciul ADP Țăndărei;.
-Între 2010 și 2015 primăria AMARA a plătit 381,854 lei pentru întreținerea unei suprafețe de 640,000 metri pătrați, rezultând un cost per metru pătrat de 0.6 lei.
În 2015 costul pe metru pătrat a fost de 0.2 lei.
Firmă care se ocupă de întreținerea spațiilor verzi este SC Amara Business Grup SRL.
-Între 2010 și 2015 primăria SIBIU a plătit 1,224,058 lei pentru întreținerea unei suprafețe de 800,000 metri pătrați, rezultând un cost per metru pătrat de 1.5 lei.
În 2015 costul pe metru pătrat a fost de 0.2 lei.
Firmele care se ocupă de întreținerea spațiilor verzi sunt SC Leuxdorapet SRL,SC Urban Ecogrup SRL, SC MT Greenpro SRL, SC Calandrion Comp SRL, SC Geen Team Projects SRL, SC White Gardenia SRL.
- Între 2010 și 2015 primăria Borsec a plătit 789,852 lei pentru întreținerea unei suprafețe de 450,000 metri pătrați, rezultând un cost per metru pătrat de 1,8 lei.
În 2015 costul pe metru pătrat a fost de 0,3 lei.
Firma care se ocupă de întreținerea spațiilor verzi este SC Dezvoltare Urbană SRL.
-Între 2010 și 2015 primăria Călărași a plătit 262,548 lei pentru întreținerea unei suprafețe de 350,200 metri pătrați, rezultând un cost per metru pătrat de 0,7 lei.
În 2015 costul pe metru pătrat a fost de 0.4 lei.
Firma care se ocupă de întreținerea spațiilor verzi este SC Balant Prest SRL.
-Între 2010 și 2015 primăria Botoșani a plătit 1.625.009 pentru întreținerea unei suprafețe de 200.000 metri pătrați, rezultând un cost per metru pătrat de 8,1 lei.
În 2015 costul pe metru pătrat a fost de 0,5 lei.
Firmă care se ocupă de întreținerea spațiilor verzi este S. C. Marisa Jarden SRL,.
-Între 2010 și 2015 primăria Câmpulung Moldovenesc a plătit 102.522 lei pentru întreținerea unei suprafețe de 54.981 metri pătrați, rezultând un cost per metru pătrat de 1,9 lei.
În 2015 costul pe metru pătrat a fost de 1,1 lei.
Firma care se ocupă de întreținerea spațiilor verzi este SC Florconstruct SRL.
-Între 2010 și 2015 primăria Predeal a plătit 334,284 pentru întreținerea unei suprafețe de 80.000 metri pătrați, rezultând un cost per metru pătrat de 4.2 lei.
În 2015 costul pe metru pătrat a fost de 1,3 lei.
Firmele care se ocupă de intretinerea spatiilor verzi sunt Sc Altitudinea 1040 Predeal SRL, SC Comprest SA, Sc Rivale Impex SRL, SC Best Garden Services SRL,SC Vadel Onu SRL, SC Dea Deni SRL, Sc Prod Com Dalia SRL.
Primarile care efectueaza in Regie Proprie sau folosind persoane asistate social
Nu am aflat costul de la primariile care efecueaza întreținerea spațiilor verzi cu personalul angajat din cadru primariei sau care folosesc persoane asistate social pentru acest lucru
(Clic pe imagine pentru a mări).
60 de primării, respectiv 52% din toate primăriile care au răspuns efectuează serviciile de întreținere a spațiilor verzi în regie proprie.
Populația medie a unui astfel de oraș este de 18,800 de locuitori, cel mai mare oraș fiind orașul Focșani din județul Vrancea (96,000 de locuitori), iar cel mai mic este orașul Solca din Suceava (2.633 locuitori)
Pentru aceste orașe nu putem să aflăm care este costul plătit de fiecare cetățean sau cât costă întreținerea spațiilor verzi.
Putem să avem o estimare pe baza celor 3 orașe care au oferit și costul plătit pentru întreținerea spațiilor verzio.
De exemplu în orașul Covasna fiecare cetățean a plătit în perioada 2010-2015 31.6 lei pentru întreținerea spațiilor verzi, la un cost pe metru pătrat de 3.2 lei, iar pentru anul 2015 fiecare locuitor a plătit 7.7 lei, la un cost per metru pătrat de 0.8 lei.
Spre deosebire de Covasna, la Băile Herculane, județul Caraș Severin, fiecare cetățean a plătit 262 de lei în perioada 2010-2015, numai pentru anul 2015 fiecare locuitor a plătit 45.6 pentru întreținerea spațiilor verzi.
(clic pe imagine pentru a mări)
Cum pot să ajut?
Ca să facem acest lucru o realitate avem nevoie să schimbam legea și să introducem un set suplimentar de 10 lucruri pe care primăriile trebuie să le raporteze în fiecare an pe pagina proprie, precum și către Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, ce va publica raportul în fiecare an pe portalul de date deschise a guvernului,
Susține această petitie https://campaniamea.de-clic.ro/petitions/modificarea-legii-transparentei-prin-introducerea-unui-set-de-10-raportari-suplimentare
și trimite un email către secretariat.mcpdc@gov.ro,pm@gov.ro,politici.publice@mdrap.ro.
Duminică 5 iunie ora 14:00 voi ține un atelier în București despre cum putem să investigăm faptele de corupție, cum luăm statul la întrebari, etc.
Te aștept dacă vrei să ne cunoaștem și vrei să afli cum poți să ajuți și tu, fie că vei decide să te implici doar 5 minute o dată pe lună, fie că vei vrea să trimiți solicitări către autorități.
Link inscriere : http://goo.gl/forms/HJtrfA586yhZGPhp2
Notă:
Toată acestă muncă este făcută în regim de voluntariat. Ca să îmi finanțez timpul petrecut procesând aceste date am făcut o campanie de crowdfunding unde oricine poate dona o sumă pentru a putea să mai fac asta și pe viitor. Adresa este https://www.youcaring.com/transparența
Notă:
Toată acestă muncă este făcută în regim de voluntariat. Ca să îmi finanțez timpul petrecut procesând aceste date am făcut o campanie de crowdfunding unde oricine poate dona o sumă pentru a putea să mai fac asta și pe viitor. Adresa este https://www.youcaring.com/transparența
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.