Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Primul președinte condamnat al Statelor Unite: Trump și-a schimbat statutul cu zece zile înainte de preluarea mandatului

Donald Trump

Donald Trump devine peste zece zile primul președinte condamnat penal al Statelor Unite ale Americii. Decizia, luată de judecătorul Juan Merchan nu prevede o condamnare privativă de libertate, însă statutul lui Trump se schimbă și acum vorbim despre un președinte condamnat penal pentru falsificarea unor documente contabile care dovedeau plăți către o actriță de filme pentru adulți, prin care îi cumpăra acesteia tăcerea, asigurându-se că femeia va ascunde aventura extraconjugală.

De altfel, judecătorul a clarificat foarte clar acest aspect: „Protecția acordată funcției de președinte nu este un factor atenuant. Ea nu reduce gravitatea infracțiunii și nici nu justifică săvârșirea acesteia în vreun fel”.

Sentința de ”eliberare necondiționată” nu presupune niciun fel de amendă sau de detenție, însă condamnarea rămâne în cazier.  De altfel, alegerea sa în funcție i-a garantat acestuia un nivel ridicat de imunitate, astfel că judecătorul n-a putut face mai mult. Și iată cum în acest moment SUA are, din punct de vedere juridic, un condamnat penal în poziția de președinte. Avocații lui Trump au anunțat, însă, că vor ataca această sentință. 

Trump a fost găsit vinovat pentru nu mai puțin de 34 de acuzații de falsificare a registrelor contabile, pentru a putea acoperi o serie de plăți făcute pe numele unei actrițe de filme pentru adulți, Stormy Daniels. Totul se petrecea înainte de alegerile din 2016, câștigate de Trump la acel moment. Pentru a împiedica actrița respectivă să iasă în presă cu acuzații în timpul campaniei electorale, Trump a făcut niște plăți semnificative.

Anterior sentinței, Trump ceruse Curții Supreme, cel mai înalt organism juridic al SUA, să anuleze pronunțarea sentinței, dar instanța a refuzat. În timpul procesului, Trump, care a participat online la ședință, a fost văzut făcând diverse grimase sau manifestându-se foarte nemulțumit cu privire la remarcile judecătorului, care a punctat lipsa oricărei remușcări în cazul condamnatului. 


Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Deci sua are presedinte un condamnat penal pentru ceva minor în comparație cu ce a făcut acest maimuțoi scelerat, instrucția din ianuarie 2021. Așa că de ce nu am avea si noi un președinte imitatie de tembelism. Lista e mare: georgescu, simion, sososca, ponta, cacarau, ciolacu și câți or mai apare. Lista e deschisă. Evident ca nu Nicușor sau Funeriu, sau C. Diaconescu, nuuu astia nu sunt buni, au carte, au cultura, au educație, nu fura cot la cot cu baronii psd, pnl, udmr., nici pe cont propriu, nu fac pomeni, nu îndatorezea tara pentru a mari pensii și salarii jigodiilor ce de-abea au luat bani mai mulți că mai vor și amenință cu greve.
    • Like 4
    • @ Zugravu Mircea
      Mihai check icon
      Alegătorul roman nu dorește să voteze bazat pe principii, pe meritocrație ci doar pe impulsuri emoționale care îl gâdilă la ego sau îl fac să se simtă justițiar. Chiar și condamnat penal, Trump este mult peste ăștia de la noi care nu au făcut mai nimic comparat cu el și sunt niște sinecuriști ai statului.
      • Like 1
    • @ Mihai
      Trump este "un afacerist". Nu avem cunostinta despre felul lui de a face afaceri, dar după cum se prezintă, un oligofren, un degenerat nu cred că era corect. O sa-l vedem "la lucru" în curând. Deja își manifesta demența. Vom avea doi scelerati: unul la est, al doi-lea la mult jinduitul vest. Si, mai jos și tot spre est al treilea, dragonul revansard și sadic xi. Ai noștri sunt doar niște caricaturi, niște hiene, niște lasi, hoți de drumul mare.
      • Like 3
    • @ Zugravu Mircea
      Mihai check icon
      În afaceri e doar legal sau nelegal, de corectitudine e greu de zis. Ideea e că a construit ceva în sensul că s-a descurcat în mediul privat dar ăștia de la noi sunt toți praf, dependenți de stat. Acum că o grămadă sunt mai mult sau mai puțin săriți de pe fix, e și asta o temă.
      • Like 0
    • @ Mihai
      De acord. Rectific: cât de legal? Mă indoiasc de respectiva legalitate în privința lui trump.
      • Like 0


Îți recomandăm

asigurare de sanatate concept

Imaginați-vă un antreprenor de 44 de ani. Are firmă, contabil, avocat, un portofoliu de investiții bine pus la punct. Își protejează mașina cu RCA și Casco, iar când pleacă în vacanță cu familia nu uită niciodată să cumpere asigurări de călătorie. Știe cât îi produc economiile, urmărește piețele și își calculează atent riscurile financiare. foto: Profimedia

Citește mai mult

Ce subiecte au picat la probele de geografie și biologie de la BAC 2026. Proba la alegere a profilului

Joi, absolvenții de liceu susțin ultima probă din cadrul examenului de Bacalaureat 2026 - proba la alegere a profilului. Aceștia au de ales între Informatică (doar pentru profilul Mate-Info), Fizică, Chimie, Biologie (pentru Mate-Info și Științele naturii), respectiv Geografie, Logică, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie (pentru profilul Uman).

Citește mai mult

Sorin Grindeanu si Ilie Bolojan / sursa foto: Profimedia

- După 60 de zile de criză, există o primă soluție viabilă, care să respecte autonomia partidelor și aritmetica din Parlament, potrivit mai multor politicieni din partide diferite, cu care am stat de vorbă. Soluția care se prefigurează poartă denumirea de „Guverne succesive”, un fel de „rotativă” pe stil nou.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Capitalismul tampeste / sursa foto: Profimedia

Pentru că, spunea el, piața liberă se bazează cu necesitate pe o permanentă extindere a diviziunii sociale a muncii. Astfel, inevitabil, fiecare va presta o activitate din ce în ce mai specializată - și fiecare va presta activitatea în care s-a hiperspecializat o perioadă din ce în ce mai lungă de timp.

Citește mai mult