Privesc la manifestările compatrioților și, cu puține excepții, majoritatea sunt departe de testamentul regelui Carol: „Tot pentru România. Nimic pentru mine”

Dacă asta devine regula, atunci întrebarea nu mai e cine rămâne și cine pleacă, ci ce mai înseamnă, de fapt, votul meu. Deocamdată eu, Gabi, cetățean care execută conștiincios contractul cu statul chiar și când statul îi pune acolo pe niște tipi teribili să dea în butoane, văd că nu prea mult.

Europa arată lumii că un model care să îți garanteze și democrație (cu drepturi politice și civile extinse), și prosperitate, și o plasă socială de siguranță (cu drepturi sociale extinse) e perfect posibil și funcțional.

Suntem o comunitate de peste 350.000 de donatori și peste 8.000 de sponsori care spunem cu bucurie #NoiAmFacutUnSpital, reclădindu-ne odată cu inițiativa Dăruiește Viață speranța și încrederea că limitările sistemului pot fi depășite cu viteza implicării și a integrității.

Premierul Ilie Bolojan a acuzat Partidul Social Democrat de „joc mincinos” și „joc dublu”, afirmând că deciziile economice au fost luate împreună, dar costurile sunt evitate politic, și a avertizat că acum „cămara e goală”.

Scriam acum aproape un an un articol căruia îi puneam titlul „Nu va fi ușor, ce aștept eu de la Nicușor”. La aproape un an de când a ajuns președinte, îl modific: Nu este ușor, pentru că Nicușor e doar spectator.