Privesc la manifestările compatrioților și, cu puține excepții, majoritatea sunt departe de testamentul regelui Carol: „Tot pentru România. Nimic pentru mine”

Nimic nu a însufleţit mai puternic oamenii decât promisiunea libertăţii. Dictatorii de pretutindeni şi dintotdeauna i-au pedepsit cel mai crunt pe cei care le vorbeau oamenilor despre această minunată, dar rară, stare a fiinţelor umane. Şi, bineînţeles, au dorit dintotdeauna să zdrobească ţările unde fiecare îşi putea trăi viaţa după cum îşi dorea.

15 miliarde de lei mai puțin deficit nu este de ici, de colo. În condițiile unui PIB care a stagnat mai degrabă în acest an, este chiar o performanță. Un succes clar, neașteptat și dătător de speranță. Ajustarea structurală începe să se vadă. Este un început bun pentru ce va trebui să urmeze în acest an / sursa foto: Profimedia

Îmi imaginez uneori un posibil scenariu pentru America viitorului, când copiii sau nepoții mei vor ajunge la maturitate; văd Statele Unite devenind o economie de servicii și informații; îmi imaginez cum aproape toate industriile manufacturiere importante se vor fi mutat în alte țări; văd uriașe forțe tehnologice aflate în mâinile câtorva persoane și cum cei care reprezintă interesul public nu pot nici măcar să înțeleagă problemele reale

2026 poate oferi și oportunitatea unor programe de relansare economică sau mai bine spus unor măsuri care să-i încurajeze pe antreprenori să reia energic investițiile și angajările. Altfel, ne uităm la niște date care arată aparent ok pe hârtie, dar asistăm, în fapt, la închideri de întreprinderi și disponibilizări, scăderea investițiilor private și a consumului, toate pe fondul unei inflații încă foarte ridicate- o spirală care erodează nivelul de trai la nivel național și șubrezește inițiativa privată de orice fel.

Cu un ministru de Externe inexistent și un președinte Aghiasmă, România nu e luată în seamă de nimeni.