Sari la continut

De patru ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Republica împlinește patru ani de existență. Vă mulțumim că ne sunteți alături în această călătorie prin care ne poartă bunul simț, nevoia unei dezbateri de calitate și dorința pentru un loc mai bun în care să ne spunem ideile.

În casa bunicii, într-o cutie de fier, am dat peste câteva hârtii îngălbenite care vorbesc despre tăria oamenilor din alte vremuri: „Nevolnici nu vom fi!”

Livret militar din Al Doilea Război Mondial

În urmă cu câteva săptămâni, într-una din etapele de curățenie la țară (într-o încercare de reamenajare și restaurare a gospodăriei, după moartea bunicii), a fost găsită o cutie de fier. Ruginită, cu unele crăpături prin care s-a infiltrat umezeala, ea a dat la iveală mai multe hârtii: o carte de alegător (datarea lipsește, dar are stema regală), un tabel cu văduvele de război din satul argeșean Izvoru de Sus (65 de nume), un tabel cu persoanele cărora li se distribuia un anumit număr de duble de porumb (ușor variabil, probabil în funcție de mărimea familiei nevoiașe), un ”Cuvânt către ostași” și un ordin de rechiziție.

Ultimele două sunt poate cele mai impresionante. Întâi, ordinul de rechiziție: datat din 17 mai 1945, îi este adresat străbunicului. Era lăsat la vatră (participase în Primul Război Mondial), dar unicul său fiu se afla pe front. Ordinul îi cerea predarea, citez, a: ”una căruță cu doi cai”. Merită redat tonul ferm, imperativ al hârtiei, deoarece transmite câte ceva și din dramatismul atmosferei de război – poate din penuria armatei, poate și din implicarea unei largi părți a populației în efortul militar: 

”În puterea legii asupra rechizițiilor, ordonăm d-lui Gheorghe Cioc, din comuna Izvoru, județul Argeș, a preda pentru trebuințele armatei rechizițiunile arătate pe contra pagină, în localitatea și ziua arătate în dreptul lor. La predare i se va elibera bon de rechiziție sau chitanță provizorie, prezentul ordin neavând valoare de plată. Adresantul este răspunzător de predarea la timp a achizițiilor. La neexecutare sau întârziere se va proceda la achiziționare cu forța, iar cei vinovați vor fi pedepsiți conform legii și regulamentului rechizițiilor.” Pe verso, este notat de mână că predarea trebuie făcută la Poiana Lacului - o comună aflată la circa 60 km depărtare. Mi-l imaginez pe străbunicul ducându-se acolo să predea caii și căruța și revenind, probabil, pe jos. În orice caz, astfel de distanțe străbătute pe jos nu au fost puține, chiar și pe timp de pace, iar bunicii spuneau uneori povești fantastice despre lungi drumuri prin nămeți sau prin pustietăți întunecoase, amintiri desprinse parcă din romanele cu supraviețuitori. 

Viața lor, neîndoielnic grea, avusese însă și ceva scânteietor, de o frumusețe copleșitoare. Sau poate era talentul lor de povestitori? În nopțile de vară, când rămâneam afară până târziu (bunicii nu aveau noțiunea de oră de culcare impusă copiilor), scoteam din casă pături, perne... și începeau poveștile. Fluturii-colibri zbârnâiau în jur, apropiindu-se de floarea de regina-nopții. Se auzeau zgomotele grădinii, broaștele într-un heleșteu de aproape, greierii, câinii vecinilor (al nostru asculta povestea). Iar bunicul își spunea amintirile din război. 

Ne vorbea despre un marș prin Moldova, unde făcuse baie într-un lac cu un șarpe legendar (așa îl avertizaseră sătenii). Apoi ajungea cu povestea la munții Tatra, în Cehoslovacia. Apoi la instrucția lui militară, la primul salt cu parașuta, când resimțise o frică teribilă, firesc mărturisită nouă. Poate totuși cronologia relatării nu fusese așa amestecată, ci eu încurc anii și poveștile. Ce nu încurc, însă, este felul în care se transmitea acea mărturie: simplu, fără declamații patetice, fără cuvinte importante, cu o conștiință a datoriei, în absența enunțării acestor noțiuni mari (datorie, responsabilitate, eroism, curaj). Bunicul nu era un Ilie Moromete, nu zăbovea asupra faptelor pentru a le dezghioca până la esența lor. Erau faptele și atât. Povestiri despre înnoptat în pădure, lângă calul său (uit cum de a ajuns acolo, uimirea mea păstrează doar experiența somnului în bezna stihială). Povestiri despre colectivizare (o nouă ”rechiziție”), apoi despre lucrul ”la duzi”, pentru că satul avea o hală în care se creșteau viermi de mătase, hrăniți cu ramuri frunzoase de dud. 

Astăzi, pe lângă dorul de bunici, îmi este dor de a regăsi în jurul meu tihna și vorba lor sigură, ca o stâncă pe care te poți așeza, ca ”un podmol de lut” pe care să îți odihnești picioarele (Blaga). O vorbă fără panică, fără luciditate extremă sau încrâncenare. România mileniului III suferă de luciditate, de alarmism, de pretenții. Am uitat să închidem ochii pe jumătate și să ne spunem ”fie ce-o fi, mergem înainte, cu nădejde”. Am uitat să stăm la poartă (sau la terasă), să scoatem o pătură pe iarbă, să privim luna și să spunem povești. Și poate am uitat să ne mai întrebăm și ce dăm noi țării, ce rechiziționează ea de la noi.

În încheiere, redau în întregime acel ”Cuvânt către ostași”. Este datat cu creionul – 1941, cu numele bunicului. Probabil una din miile de foi volante, răspândite pentru a crește moralul soldaților.

Vrednici de vitejia strămoșească,

Ostași, de izbânda, pe care o vom dobândi acum, atârnă judecata ce va fi rostită asupra noastră de lumea de azi și de veacurile viitoare: vrednici sau nevolnici. Pentru noi, nu este nici îndoială, nici alegere. Nevolnici nu putem fi! Ne-ar dojeni cu amărăciune umbrele strămoșilor cari s’au jertfit apărându-și credința și ogoarele, ne-ar mustra camarazii mai vârstnici, cari s’au luat voinicește la trântă cu soarta vrăjmașă și au biruit-o, ne-ar blestema urmașii pentru întunecatul viitor pe care-l pregătește țării, totdeauna, nemernicia. Iar înjosirea ar fi mai grea decât moartea.

Ostași, ne vom arăta deci vrednici de un trecut plin de vitejie, străbătut de credința în Dumnezeu, de dragostea pământului în care suntem băștinași și pe care-l stăpânim în temeiul unor străvechi și sfinte drepturi. Ne vom arăta vrednici de un trecut plin de omenie și de blândă îngăduință, în lungul căruia nu am răpit nimănui ce era al său, dar nici nu am îngăduit să ni se răpească nimic din ce era al nostru. Și ne vom arăta vrednici de viitorul care se pregătește acum lumii sbuciumate: un viitor mai drept, în care cel puternic nu va prigoni, ci va ocroti; un viitor mai bărbătesc, unde nu vor putea fi de sine stătători decât oamenii tari și popoarele puternice. Vom lupta și ne vom jertfi ca biruința să încunune steagurile noastre! Pentru cei drepți și pentru cei viteji, victoria este neîndoielnică. Iar noi suntem soldații unei dreptăți veche ca și lumea și simțim cum clocotește în noi vitejia înaintașilor, de sute de ori dovedită pe câmpuri de bătae. Năpraznica noastră strădanie de azi, când întreaga națiune: bătrâni, femei, copii, ostași, s’au încleștat pentru întruparea aceluiaș ideal, va dovedi, încă o dată, răspicat, străvechea noastră vitejie.

Și vremurile de azi, ca și cele viitoare, ne vor da cinstirea care totdeauna s’a cuvenit vitejilor. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Corina check icon
    Să mai „închidem ochii pe jumătate”, ce vise...
    • Like 0
  • Dorin check icon
    Oameni Adevărați.
    • Like 0
  • Alte vremuri, din păcate demult trecute,

    Rechiziționarea din 17 mai 1945, la 8 zile după ce războiul era terminat în Europa, mi se pare de un prost simț remarcabil. În ziua de azi, dacă ar veni un astfel de ordin, nu numai că nu și-ar da nimeni mașina, dar și-ar și incendia-o decât s-o dea statului.
    Cât privește fițuica de propagandă, ea ar crea efectul opus — cum să luptăm pentru mincinoșii ăștia care au cedat Ardealul și Basarabia fără să tragă un foc de armă? Cum adică nu suntem nevolnici?!

    Gata, s-au dus definitiv aceste vremuri, balada și doina au fost înlocuite de hip-hop, și cine știe ce ne mai așteaptă pe viitor:

    ...

    Modelul nou de băiat-băiat pare fată,
    Modelul nou de fată s-ar putea să-l bată.
    E o lume turbată, disperată, luată de cap,
    Nu înțeleg ce și cum și când s-a-ntâmplat.

    ...

    Istoria se scrie cu cafea la terasă
    Și în magazin la mall, când plătești la casă.

    Lumea s-a schimbat, hai luați-o ușor,
    Băieții de oraș vânează pokemoni la semafor,
    Infractorii fără fapte dau check-in la coafor,
    Sub armură poarta tanga cu parfum de vibrator.

    (Paraziții – Lumea s-a schimbat)
    • Like 4
  • Respect!
    • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon elevi-

Educatori, învățători, profesori, cu toții sunt obosiți și fără chef. Dacă nu se urlă pe un etaj dintr-o școala, sigur se vorbește printre dinți. Dacă nu merg manipulările fine, sigur merg metode care sfredelesc sufletele celor mici cu replici grele. (Foto: Guliver/Getty Images)

Citește mai mult

Microsoft Envision Forum

Peste 800 de reprezentanți ai mediului de afaceri au luat parte, la București, la cea de-a VII-a ediție a Microsoft Envision Forum. În timpul conferinței, Gerd Leonhard - cunoscut futurist și autor, Raymond Campbell - fondator și CEO al Phulukisa Health Solutions și Cedric Dumont – aventurier și antreprenor au discutat despre transformarea digitală.

Citește mai mult